ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.12.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7418/2012

HOTĂRÂRE
04.12.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7418/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului de competență constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Dolj contestatorul D.I.N. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii a Ministerului

Apărării Naționale, solicitând instanței anularea deciziei de recalculare a pensiei

din 31 decembrie 2010 emisă de intimată, menținerea pensiei de serviciu și plata

diferențelor de pensie rezultate.

Prin sentința civilă nr. 5069 din 05

aprilie 2011, Tribunalul Dolj a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, pe rolul secției a VlII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, în temeiul dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000.

După declinare, cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, iar la termenul de judecată din data de 18 septembrie 2012, instanța, din

oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 7192 din 18

septembrie 2012, Tribunalul București a admis excepția necompetentei teritoriale

și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În

motivarea hotărârii, Tribunalul a reținut că la intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010 competența teritorială de soluționare a cererilor cu

privire la deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau de casele de pensii

sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale,

Ministerului

Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată, în sensul că cererile

în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Decizia a cărei suspendare se solicită

a fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare

fiind formulată la instanța de la domiciliul contestatorului pensionar la data de

14 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă

a Legii nr. 19/2000.

Normele de procedură civilă sunt de imediată

aplicare potrivit art. 725 C. proc. civ., iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010

sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc.

civ.

Când o lege specială (nr. 19/2000) care

reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu privire la competență,

este înlocuită cu o altă lege (nr. 263/2010) și aveam o altă lege specială (nr.

119/2010) care face trimite la normele de competență din legea abrogată, se aplică

noua lege, competența fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.

Constatând intervenit conflictul negativ

de competență, Tribunalul București, în conformitate cu art. 21 și art. 22 C.

proc. civ. a înaintat cauza Înaltei Curții de Casație și Justiție în vederea soluționării

acestuia.

Regulatorul de competență urmează a fi

pronunțat în favoarea Tribunalului Dolj, în considerarea argumentelor ce succed:

Cererea dedusă judecății are natura unei

contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010,

emisă de Ministerul Apărării Naționale.

Decizia contestată a fost emisă la data

de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 14 februarie

2011.

În

stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze

prezenta cauză, trebuie avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la momentul

introducerii acțiunii și nu la momentul emiterii deciziei de recalculare a pensiei.

La data sesizării instanței, respectiv

14 februarie 2011, erau în vigoare prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010,

care abrogase Legea nr. 19/2000, conform cărora „(1) Cererile îndreptate împotriva

C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale

se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul.

(2) Celelalte cereri se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul" .

Trimiterea din art. 7 al Legii nr. 119/2010

privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor la Legea nr. 19/2000 nu poate

ultraactiva dispozițiile acesteia din urmă în lipsa unor prevederi exprese, atât

timp cât la data sesizării instanței era abrogată prin Legea nr. 263/2010, care

o înlocuia astfel.

în considerarea celor ce preced, având

în vedere că reclamantul are domiciliul în județul Dolj, competența soluționării

acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului Dolj.

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-12-04
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7420/2012
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj contestatorul M.V. a chemat în judecată pe intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, solicitând instanț
ÎCCJ 2012-09-25
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3620/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 2 februarie 2011 pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale,
ÎCCJ 2012-05-22
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3638/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj la data de 14 februarie 2011, contestatoarea M.M.D. a solicitat,
ÎCCJ 2012-12-13
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7667/2012
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 01 februarie 2011, sub nr. 4809/63/2011, reclamantul B.F. a chemat în judecată pe pârâta Casa de pensii a M
ÎCCJ 2012-10-18
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6419/2012
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 11 februarie 2011, sub nr. 7049/63/2011, reclamantul B.T. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a M
Sursă