ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3394/2012

Asupra conflictului

negativ de competență, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Dolj, contestatorul M.G. a solicitat instanței, în contradictoriu

cu intimata Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, anularea

deciziei de pensie din 31 decembrie 2010, menținerea drepturilor de pensie stabilite

prin decizia din 19 ianuarie 2002 și plata diferențelor, precum și dobânda legală

calculată de la data de 01 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a deciziei

din 19 ianuarie 2002.

Prin sentința

civilă nr. 3287 din 08 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost admisă

excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a fost declinată competența

de soluționare a cauzei Tribunalului București cu motivare că în speță sunt aplicabile

dispozițiile art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la momentul emiterii deciziei

a cărei suspendare se solicită.

Pe rolul Tribunalului

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, cauza a fost

înregistrată sub nr. 22655/3/2011.

Intimata Casa

de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale București a formulat întâmpinare,

prin care a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului București,

solicitând admiterea excepției și declinarea competenței de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Dolj.

Prin sentința

civilă nr. 3912 din 27 aprilie 2012 a Tribunalului București, secția a VlII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale

și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Dolj.

În motivarea hotărârii,

având în vedere dispozițiile art. 154 alin. (1) și art. 156 din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii, act normativ în vigoare la data sesizării Tribunalului

Dolj, coroborat cu prevederile art. 725 și art. 727 C. proc. civ., Tribunalul București

a reținut, în esență, că, pentru stabilirea competenței de soluționare a prezentei

cauze, prezintă interes legea de procedură în vigoare la momentul sesizării instanței.

Cum aceasta este

Legea nr. 263/2010, și cum această lege intrată în vigoare la data de 01

ianuarie 2011, a modificat norma de competență reglementată prin art. 156 din Legea

nr. 19/2000, lege care, de altfel, a fost abrogată, odată cu intrarea în vigoare

a Legii nr. 263/2010, instanța a constatat că, în speță, competența de soluționare

cererii formulate în contradictoriu cu Casa de Pensii Sectorială a Ministerului

Apărării Naționale București aparține Tribunalului Dolj, în circumscripția căruia

se află domiciliul reclamantului.

Constatându-se

ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de

Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe,

care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul

dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență,

stabilind în favoarea Tribunalului Dolj competența teritorială de soluționare a

cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată

că reclamantul M.G. a învestit instanța cu o cerere prin care solicită anularea

deciziei de pensie din 31 decembrie 2010, menținerea drepturilor de pensie stabilite

prin decizia din 19 ianuarie 2002 și plata diferențelor, precum și dobânda legală

calculată de la data de 01 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a deciziei

din 19 ianuarie 2002.

Este adevărat

că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă la 27 decembrie 2010 în baza

Legii nr. 119/2010, dar este de necontestat că M.G. a depus cererea de anulare la

instanța de la domiciliul reclamantului pensionar la data de 09 februarie 2011,

și, prin urmare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010.

Dispozițiile

art. 196 lit. a) din legea anterior menționată au abrogat expres Legea nr. 19/2000

la care făceau trimitere prevederile Legii nr. 119/2010, în baza căreia a fost emisă

decizia de recalculare a pensiei a cărei anulare s-a solicitat.

Este de reținut

că, potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000, în prezent devenit art. 154 din Legea

nr. 263/2010, competența de soluționare a cererilor formulate împotriva Casei Naționale

de Pensii și Asigurări Sociale sau a caselor teritoriale de pensii (fostele case

de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și

Internelor și Serviciului Român de Informații), sunt de competența instanței în

a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Conform art. 725

C. proc. civ., normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea

nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură.

Totodată, în raport

și de prevederile art. 727 din același act normativ, este de reținut că o lege abrogată

nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua

lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare.

Astfel, având

în vedere că în speța de față competența teritorială este determinată de domiciliul

reclamantului, care se află în Craiova, județul Dolj, instanța reține competența

teritorială pentru soluționarea cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În consecință,

față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin.

(5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii

formulată de reclamantul M.G. în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de

muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 septembrie 2012.