ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 364/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 364/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată la data de 3 februarie 2011, pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, contestatorul R.D.S.B., în contradictoriu cu intimata C.P. a Ministerului Apărării Naționale, a solicitat anularea deciziei de pensie nr. 52543 din 31 decembrie 2010 emisă de intimată, menținerea pensiei stabilite anterior și plata diferențelor de pensie cu dobânda legală aferentă. Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 7081 din 10 mai 2011, a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, apreciind că în cauză sunt incidente art. 1 din Legea nr. 119/2010 și art. 156 din Legea nr. 19/2000 teza a II-a și față de faptul că prin acțiune se contestă o decizie de pensie emisă de un alt organ decât C.N.P.A.S.
sau C.T.P., respectiv C.P. a Ministerului Apărării Naționale care are sediul în București. Astfel învestit, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 8057 din 27 septembrie 2011, a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, și, în temeiul art. 21 și 22 alin. (3) C. proc. civ., a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În pronunțarea acestei hotărâri instanța de fond a reținut că art. 154 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, act normativ în vigoare la data sesizării Tribunalului Dolj, reglementează din punct de vedere teritorial competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, aceasta aparținând instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau reședința reclamantului, că potrivit art. 156, prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, completându-se cu dispozițiile Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
A mai reținut instanța, în aplicarea art. 154 din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 pentru stabilirea competenței teritoriale, că art. 725 alin. (1) C. proc. civ., prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanțelor legal investite urmând să fie judecate de aceleași instanțe, potrivit alin. (2), că dispozițiile codului de procedură constituie procedura de drept comun în materie civilă aplicându-se și în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice, potrivit art. 721 C. proc.
civ. Înalta Curte, învestită legal cu pronunțarea regulatorului de competență, constată că Tribunalul Dolj este competent teritorial în soluționarea cauzei pentru motivele care se vor arăta. Relevanță în stabilirea competenței teritoriale o prezintă legea de procedură în vigoare la momentul sesizării instanței. În speță, promovarea acțiunii s-a realizat la 3 februarie 2011, sub imperiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, intrarea în vigoare a acesteia având ca efect abrogarea și a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale. Așa fiind, în respectarea art. 725 alin. (1) C. proc. civ., în cauză instanța competentă teritorial este cea determinată de reglementarea cuprinsă în art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010, în speță Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Stabilește competența în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.