ÎCCJ, Decizia nr. 213/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 12 noiembrie 2003, numitul B.R. a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, solicitând începerea urmăririi penale împotriva conducerii Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului și Sălajului, respectiv împotriva prelaților P.S. și M.I., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., coroborat cu art. 83 și 84 din Legea nr. 168/1999, constând în aceea că au refuzat punerea în executare a sentinței nr. 238/C din 14 mai 2002 a Tribunalului Bihor, irevocabilă prin decizia nr. 968/R/2002, a Curții de Apel Oradea.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că prin hotărârile judecătorești menționate s-a dispus reintegrarea sa în postul deținut anterior desfacerii contractului de muncă și plata despăgubirilor reprezentând drepturi salariale de care a fost lipsit, începând cu data de 19 iulie 2001 și până la reintegrarea efectivă în muncă. Deși hotărârile au fost comunicate Episcopiei, conducerea acesteia a refuzat punerea lor în executare. Totodată, executarea hotărârii de reintegrare în muncă și plată a drepturilor salariale nu a fost pusă în executare, nici ulterior celor două cereri depuse la Episcopie, în acest scop. Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, prin rezoluția nr. 3095/P/2003 din 9 decembrie 2003, a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a reținut că petentul a declarat că dorește să fie cercetați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor menționate, numiții M.I., Episcop Ortodox al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului și Sălajului și P.S., Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului și Sălajului. În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. e) C. proc. pen., privind competența de soluționare a cauzelor penale privind infracțiunile săvârșite de șefii cultelor religioase care au cel puțin rangul de arhiereu sau echivalent al acestuia. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, prin rezoluția nr. 66/P/2004 din 1 aprilie 2004, în temeiul art. 228 alin. (6) și a art. 10 lit. a) și d) C. proc.

pen., a dispus neînceperea urmăririi penale față de episcopul I.M. și arhiereul vicar P.S., sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 83 și 84 din Legea nr. 168/1999. Pentru a dispune în sensul arătat, organul de urmărire penală a reținut că petentul B.R. a solicitat cercetarea episcopului I.M. și arhiereului vicar P.S. din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, Bihorului și Sălajului, sub aspectul infracțiunilor menționate. Petentul a susținut că prin sentința nr. 238/C din 14 mai 2002, Tribunalul Bihor a dispus reintegrarea sa pe postul deținut anterior, acela de preot la Parohia Hidișelu de Jos. Prin aceeași hotărâre, Episcopia a fost obligată să-i plătească acestuia, drepturile salariale de care a fost lipsit, calculate conform art. 136 vechiul C. muncii.

Hotărârea judecătorească menționată nu a fost pusă în executare de intimată. Din verificările efectuate a rezultat că petentul a fost preot în Parohia Hidișelu de Jos, din Protopopiatul Oradea. În data de 30 mai 2001, Consistoriul eparhial al Eparhiei Oradea a judecat cazul petentului, acuzațiile constând în împrejurarea că a divorțat de soție și în aceea că nu s-a supus autorității bisericești, cu referire la încălcarea interdicției dispuse la data de 9 martie 2001, de către episcopul I.M., de a mai săvârși slujbe bisericești. Prin hotărârea nr. 1/2001, Consistoriul a decis menținerea interdicției decise de episcop și transferul petentului în altă parohie, după ce va rezolva problema divorțului, prin recăsătorire cu fosta soție.

Prin adresa nr. 1007 din 6 iunie 2001, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului și Sălajului a comunicat petentului că, începând cu data primirii acesteia, i se interzice săvârșirea slujbelor religioase. Totodată, acestuia i-a fost adus la cunoștință că o hotărâre definitivă cu privire la situația sa va fi luată de Consistoriul Eparhial Oradea, după ce se va recăsători și va preda Parohia Hidișelu de Jos. Pentru aducerea la îndeplinire de către petent a celor menționate, s-a stabilit ca termen limită data de 1 iulie 2001. Ulterior, prin adresa nr. 1316 din 19 iunie 2001, Episcopia a adus la cunoștință petentului, că i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 130 alin. (1) lit. i) și k) C. muncii, în vigoare la acea dată.

S-a precizat în adresă că petentul, nerefăcându-și familia și nesolicitând transferul în altă parohie, nu mai corespunde postului sub aspect profesional și se face vinovat de săvârșirea unor abateri disciplinare. Petentul a contestat măsura luată împotriva sa. Prin hotărâre judecătorească, contestația a fost admisă, reținându-se că încetarea raporturilor de muncă a avut loc cu încălcarea prevederilor art. 146 C. muncii, în sensul că acesta se afla în incapacitate temporară de muncă și în care primea ajutoare de asigurări sociale. Din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză a rezultat că nu pot fi reținute infracțiunile cu a căror cercetare organul de urmărire penală a fost sesizat. Astfel, din examinarea carnetului de muncă al petentului rezultă că acesta a fost reîncadrat pe postul deținut anterior, de preot la Parohia Hidișelu de Jos, începând cu data de 1 august 2001, care este și data desfacerii contractului de muncă.

Prin adresa nr. 1726/2002, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului și Sălajului a comunicat Protopopiatului Oradea, că petentul a fost reîncadrat în muncă, că retribuirea acestuia se va face din fondurile Parohiei Hidișelu de Jos și că este necesară verificarea financiară a parohiei menționate. Totodată, prin adresa nr. 1836 din 28 noiembrie 2002, Episcopia a comunicat petentului că a fost reîncadrat, începând cu data de 1 august 2001 și că este necesar ca, la data de 4 decembrie 2002, să se prezinte la Protopopiatul Oradea, în vederea verificării financiare a parohiei. În ziua de 21 ianuarie 2003, în discuția Consistoriului eparhial al Episcopiei au fost repuse abaterile petentului, cu referire la desfacerea căsătoriei prin divorț, fără a solicita ancheta preliminară a delegatului eparhial și nerespectarea interdicției de oficiere a slujbelor religioase.

În cursul dezbaterilor, petentul a recunoscut că a oficiat slujbe, în toată perioada de după 30 mai 2001. Din cele expuse, rezultă, așadar, că petentul a fost efectiv reîncadrat pe postul deținut anterior încetării raporturilor de muncă. Pe de altă parte, potrivit art. 42 din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, aprobat prin Decretul nr. 233/1949, obligația de a întreține Biserica și pe slujitorul ei o au membrii parohiei. Ca atare, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului și Sălajului a executat toate obligațiile ce îi reveneau din hotărârea judecătorească invocată de petent. Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, petentul a formulat plângere, întemeiată pe art. 278 1 C. proc.

pen., susținând că situația de fapt a fost greșit stabilită, în realitate Episcopia neîndeplinindu-și obligațiile ce îi reveneau, cu referire la reîncadrare și plata drepturilor salariale, stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă. Prin sentința nr. 290 din 16 decembrie 2004, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins plângerea, ca nefondată, cu motivarea că în raport cu probatoriul administrat, din care rezultă îndeplinirea obligațiilor de către Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului și Sălajului, în mod legal și temeinic s-a dispus în sensul neînceperii urmăririi penale. Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

Ulterior, prin memoriul depus la data de 15 septembrie 2005, recurentul a susținut că în mod greșit s-a reținut, atât de către organul de urmărire penală, cât și de către instanța de judecată, că hotărârile judecătorești de integrare și plată a despăgubirilor reprezentând drepturi salariale neachitate, au fost îndeplinite. În realitate, reintegrarea pe postul avut anterior desfacerii contractului de muncă nu a avut loc, iar despăgubirile reprezentând drepturi salariale, nu au fost plătite petentului.

Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Prin sentința nr. 238/C/2002 din 14 mai 2002, irevocabilă prin respingerea recursului declarat împotriva acesteia, Tribunalul Bihor, secția civilă, a admis contestația formulată de B.R., în contradictoriu cu Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, Bihorului și Sălajului și a dispus anularea deciziei nr. 1316 din 19 iulie 2001, emisă de intimată, reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior, precum și plata de către aceeași intimată, a despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale cuvenite contestatorului de la data de 19 iulie 2001 și până la reintegrarea efectivă pe post. Cu privire la reintegrarea pe postul deținut anterior, intimata afirmă că obligația dispusă de instanță a fost îndeplinită, în timp ce petentul susține că hotărârea judecătorească nu a fost respectată.

Starea de fapt reținută nu este susținută de materialul probator administrat, atât în faza efectuării actelor premergătoare, cât și în etapa cercetării judecătorești, iar alte probe pentru aflarea adevărului nu au fost administrate. Drept urmare, instanța de fond trebuia să constate că urmărirea penală este incompletă, că probele existente la dosar nu sunt suficiente pentru judecarea cauzei, precum și că, în fața instanței, nu s-a putea face completarea decât cu mare întârziere și să pronunțe soluția prevăzută în art. 278 1 alin. (7) lit. b) C. proc. pen.

Pe de altă parte, deși nu s-a afirmat că despăgubirile dispuse de instanță s-ar fi plătit contestatorului, de către intimată, organul de urmărire penală a reținut că hotărârea judecătorească ar fi fost respectată, în sensul îndeplinirii și acestei dispoziții, invocându-se dispozițiile Decretului nr. 233/1949, potrivit cărora retribuirea efectivă a preoților nu constituie o obligație a Bisericii, aceasta făcându-se, conform legii speciale, din fondurile parohiei. Or, potrivit art. 1 și 2 din Legea nr. 142/1999, personalul clerical care își desfășoară activitatea în unitățile de cult, beneficiază de salarii stabilite potrivit acestui act normativ, fondurile necesare fiind asigurate de bugetul de stat.

Așadar, organul de urmărire penală nu a avut în vedere prevederea legală aplicabilă. Drept urmare, respingând plângerea și menținând rezoluția atacată, instanța a pronunțat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va admite recursul, va casa sentința primei instanței, va desființa rezoluția atacată și va restitui cauza la procuror, în vederea completării urmăririi penale.

În acest sens, organul de urmărire penală va efectua acte procedurale vizând: - identificarea structurii organizaționale specifice cu atribuții în solicitarea fondurilor de la bugetul de stat pentru salarizarea clerului, calcularea și plata salariilor; - identificarea structurii organizaționale cu atribuții privind calcularea și plata salariilor pentru personalul clerical din Protopopiatul Oradea și stabilirea raporturilor juridice dintre aceste structuri; - identificarea, în cadrul acestei structuri, a persoanelor cu atribuții în salarizarea preoților din cadrul Protopopiatului Oradea; - efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv situația financiară a Parohiei Hidișelu de Jos, exclusiv sub aspectul cheltuielilor cu titlu de despăgubiri, în favoarea petentului, conform hotărârii judecătorești menționate; - administrarea oricăror altor mijloace de probă apte a duce la aflarea adevărului în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de petentul B.R. împotriva sentinței nr. 290 din 16 decembrie 2004, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 3381/2004 și casează hotărârea atacată. Admite plângerea formulată de același petent împotriva rezoluției nr. 66/P/2004 din 1 aprilie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Desființează rezoluția atacată și trimite cauza, procurorului, în vederea completării urmăririi penale. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2005.