ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2319/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36 din

24 noiembrie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondată, plângerea

petiționarului G.G., formulată împotriva rezoluțiilor din 16 septembrie 2004 a

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și din 27

mai 2004 din dosarul nr. 79/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul S.G.

din cadrul I.P.J. Bihor și autori necunoscuți din cadrul S.E.I.P. – Satu Mare.

Instanța a reținut că

petiționarul G.G. a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la

data de 15 aprilie 2004, o plângere împotriva lucrătorilor de poliție din S.C.P.I.P.

al județului Bihor și S.E.I.P. Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea plângerii

petiționarul a arătat că, la data de 11 mai 2003, la P.P.F. Petea i s-a

interzis părăsirea teritoriului României și i-a fost ridicat pașaportul, aflând

ulterior că acest fapt s-a datorat solicitării în scris făcută de S.C.P. din

I.P.J. Bihor, la data de 14 martie 2003, urmare finalizării unui dosar de

urmărire penală în care petiționarul era învinuit și care a fost depus la

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, la 7 martie 2003, cu propunerea de

trimitere în judecată.

Pe de o parte, petiționarul

a invocat nelegalitatea solicitării în scris făcută de S.C.P. al I.P.J. Bihor

de luare a unor măsuri împotriva sa, iar, pe de altă parte, a relevat omisiunea

S.E.I.P. Satu Mare de a-i comunica, în scris, conform art. 15 alin. (1) din

O.G. nr. 65/1997, modificată, măsura suspendării dreptului de folosire a

pașaportului, cu menționarea motivelor, în termen de 15 zile de la data luării

acestei măsuri, fiind pus în fața faptului împlinit, când la data de 11 mai

2003, pe baza dării în consum la frontieră P.P.F. Petea l-a împiedicat să

părăsească teritoriul României și i-a reținut pașaportul.

Urmare actelor premergătoare

efectuate, procurorul a constatat că dosarul penal privindu-l pe petiționar a

fost instrumentat de comisarul S.G. din cadrul S.C.P. al I.P.J. Bihor și care,

în raport de prevederile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997,

modificată prin Legea nr. 216/1998, a solicitat legal S.E.I.P. Satu Mare, în a

cărui rază teritorială își are domiciliul petiționarul, luarea măsurilor legale

referitoare la suspendarea dreptului de folosire a pașaportului întrucât sus-numitul

era urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, reținându-se că,

în perioada 1998 - 2001, a primit, a înmatriculat pe bază de acte false și a

valorificat 11 autoturisme străine de lux, cunoscând că provin din săvârșirea

unei infracțiuni de furt și cauzând o pagubă în valoare de 3.578.000.000 lei.

În ceea ce privește

omisiunea comunicării măsurii suspendării dreptului de folosire a pașaportului,

în termen de 15 zile de la luarea acesteia, imputată lucrătorilor S.E.I.P. Satu

Mare, procurorul a constatat că, în fapt, petiționarul a luat cunoștință de

motivele măsurii chiar la 11 mai 2003, nemaifiind timpul necesar comunicării în

scris întrucât, la data de 12 mai 2003, acesta a depus deja plângere la

parchet, în loc să depună contestație, conform O.G. nr. 65/1997 art. 15 alin.

(2) și (3), la organele competente.

Față de aceste constatări,

prin rezoluția nr. 79/P/2004 din 27 mai 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Oradea a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul S.G. și autorii

necunoscuți din cadrul S.E.I.P. Satu Mare, în temeiul art. 228 alin. (4),

combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Plângerea împotriva acestei

soluții a fost respinsă prin rezoluția nr. 469/VIII/1/2004 din 16 septembrie

2004 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Curtea de Apel Oradea și-a

însușit motivarea din soluția de neurmărire penală, astfel că, prin sentința

penală nr. 36 din 24 noiembrie 2004, a respins plângerea petiționarului,

formulată în temeiul art. 278

1

C. proc. pen.

Împotriva acestei hotărâri

petiționarul G.G. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie sub

aspectul greșitei interpretări și calificări a faptelor imputate, îndeosebi a

neîndeplinirii, de către lucrătorii S.E.I.P. Satu Mare, a obligației legale de

comunicare a măsurii suspendării dreptului de folosire a pașaportului.

Verificând hotărârea

criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este

fondat.

Așa cum, corect, s-a reținut

atât prin rezoluția procurorului cât și prin hotărârea atacată, comisarul S.G. din

cadrul S.C.P. al I.P.J. Bihor, a solicitat legal, în temeiul art. 14 alin. (1) lit.

e) din O.G. nr. 65/1997, aprobată prin Legea nr. 216/1998, luarea măsurii

suspendării dreptului de folosire a pașaportului de către G.G., față de care a

fost începută urmărirea penală și s-au finalizat cercetările pentru săvârșirea

unei infracțiuni, respectiv de tăinuire, prin care s-a adus atingere

drepturilor altor persoane, în legătură cu valorificarea a 11 autoturisme

străine de lux.

La rândul său, S.E.I.P. Satu

Mare a luat legal această măsură, petiționarul având dreptul să o conteste la

autoritatea prevăzută de art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 65/1997.

Eronat s-a reținut de către

procuror și instanță că măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului

a fost luată la data de 11 mai 2003, dată de la care ar curge termenul de 15

zile pentru comunicare celui în cauză și că, în fapt, la acea dată petiționarul

a și luat cunoștință de motivele suspendării pașaportului.

În realitate măsura

suspendării dreptului de folosire a pașaportului a fost luată după data de 25

martie 2003, iar la data de 11 mai 2003 lucrătorii P.P.F. Petea, în baza

consemnului primit, l-au împiedicat pe petiționar să părăsească teritoriul

României și i-au reținut pașaportul.

De menționat că urmare contestației

depuse, la 12 mai 2003, petiționarului i-a fost restituit pașaportul la data de

17 iulie 2003.

Este evident că

petiționarului nu i-a fost comunicată, în termenul legal de 15 zile, măsura

suspendării dreptului de folosire a pașaportului întârziindu-se îndeplinirea

acestei comunicări până la momentul încercării trecerii frontierei, de către

cel în cauză, din data de 11 mai 2003.

Această omisiune este

consecința îndeplinirii culpabile a îndatoririlor de serviciu de către cel

însărcinat din structura S.E.I.P. Satu Mare, nerezultând din actele

premergătoare, indicii sau elemente de susținere a săvârșirii faptei cu forma

de vinovăție a intenției.

Ori, pentru existența

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., este necesar ca omisiunea să fi

fost săvârșită „cu știință”, ceea ce corespunde formei de vinovăție a

intenției.

De urmare, Curtea constată

că, deși soluția de neurmărire, dispusă în cauză, este justificată, temeiul

juridic în dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în referire la

lucrătorii S.E.I.P. Satu Mare, este greșit, acesta fiind în prevederile art. 10

alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Cum, însă, modificarea

temeiului juridic al soluției de neurmărire nu constituie motiv de admitere a

plângerii, în raport de prevederile art. 278

1

alin. (8) C. proc.

pen., recursul petiționarului G.G. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul G.G. împotriva sentinței penale nr. 36 din 24

noiembrie 2004 a Curții de Apel Oradea.

Obligă recurentul petiționar

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 aprilie 2005.