ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2319/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 36 din 24 noiembrie 2004, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondată, plângerea petiționarului G.G., formulată împotriva rezoluțiilor din 16 septembrie 2004 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și din 27 mai 2004 din dosarul nr. 79/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul S.G. din cadrul I.P.J. Bihor și autori necunoscuți din cadrul S.E.I.P. – Satu Mare. Instanța a reținut că petiționarul G.G. a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, la data de 15 aprilie 2004, o plângere împotriva lucrătorilor de poliție din S.C.P.I.P.

al județului Bihor și S.E.I.P. Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii petiționarul a arătat că, la data de 11 mai 2003, la P.P.F. Petea i s-a interzis părăsirea teritoriului României și i-a fost ridicat pașaportul, aflând ulterior că acest fapt s-a datorat solicitării în scris făcută de S.C.P. din I.P.J. Bihor, la data de 14 martie 2003, urmare finalizării unui dosar de urmărire penală în care petiționarul era învinuit și care a fost depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, la 7 martie 2003, cu propunerea de trimitere în judecată. Pe de o parte, petiționarul a invocat nelegalitatea solicitării în scris făcută de S.C.P. al I.P.J.

Bihor de luare a unor măsuri împotriva sa, iar, pe de altă parte, a relevat omisiunea S.E.I.P. Satu Mare de a-i comunica, în scris, conform art. 15 alin. (1) din O.G. nr. 65/1997, modificată, măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului, cu menționarea motivelor, în termen de 15 zile de la data luării acestei măsuri, fiind pus în fața faptului împlinit, când la data de 11 mai 2003, pe baza dării în consum la frontieră P.P.F. Petea l-a împiedicat să părăsească teritoriul României și i-a reținut pașaportul. Urmare actelor premergătoare efectuate, procurorul a constatat că dosarul penal privindu-l pe petiționar a fost instrumentat de comisarul S.G. din cadrul S.C.P. al I.P.J. Bihor și care, în raport de prevederile art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G.

nr. 65/1997, modificată prin Legea nr. 216/1998, a solicitat legal S.E.I.P. Satu Mare, în a cărui rază teritorială își are domiciliul petiționarul, luarea măsurilor legale referitoare la suspendarea dreptului de folosire a pașaportului întrucât sus-numitul era urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, reținându-se că, în perioada 1998 - 2001, a primit, a înmatriculat pe bază de acte false și a valorificat 11 autoturisme străine de lux, cunoscând că provin din săvârșirea unei infracțiuni de furt și cauzând o pagubă în valoare de 3.578.000.000 lei. În ceea ce privește omisiunea comunicării măsurii suspendării dreptului de folosire a pașaportului, în termen de 15 zile de la luarea acesteia, imputată lucrătorilor S.E.I.P.

Satu Mare, procurorul a constatat că, în fapt, petiționarul a luat cunoștință de motivele măsurii chiar la 11 mai 2003, nemaifiind timpul necesar comunicării în scris întrucât, la data de 12 mai 2003, acesta a depus deja plângere la parchet, în loc să depună contestație, conform O.G. nr. 65/1997 art. 15 alin. (2) și (3), la organele competente. Față de aceste constatări, prin rezoluția nr. 79/P/2004 din 27 mai 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a dispus neînceperea urmăririi penale față de comisarul S.G. și autorii necunoscuți din cadrul S.E.I.P. Satu Mare, în temeiul art. 228 alin. (4), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Plângerea împotriva acestei soluții a fost respinsă prin rezoluția nr. 469/VIII/1/2004 din 16 septembrie 2004 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Curtea de Apel Oradea și-a însușit motivarea din soluția de neurmărire penală, astfel că, prin sentința penală nr. 36 din 24 noiembrie 2004, a respins plângerea petiționarului, formulată în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri petiționarul G.G. a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei interpretări și calificări a faptelor imputate, îndeosebi a neîndeplinirii, de către lucrătorii S.E.I.P. Satu Mare, a obligației legale de comunicare a măsurii suspendării dreptului de folosire a pașaportului.

Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul nu este fondat. Așa cum, corect, s-a reținut atât prin rezoluția procurorului cât și prin hotărârea atacată, comisarul S.G. din cadrul S.C.P. al I.P.J. Bihor, a solicitat legal, în temeiul art. 14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 65/1997, aprobată prin Legea nr. 216/1998, luarea măsurii suspendării dreptului de folosire a pașaportului de către G.G., față de care a fost începută urmărirea penală și s-au finalizat cercetările pentru săvârșirea unei infracțiuni, respectiv de tăinuire, prin care s-a adus atingere drepturilor altor persoane, în legătură cu valorificarea a 11 autoturisme străine de lux. La rândul său, S.E.I.P.

Satu Mare a luat legal această măsură, petiționarul având dreptul să o conteste la autoritatea prevăzută de art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 65/1997. Eronat s-a reținut de către procuror și instanță că măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului a fost luată la data de 11 mai 2003, dată de la care ar curge termenul de 15 zile pentru comunicare celui în cauză și că, în fapt, la acea dată petiționarul a și luat cunoștință de motivele suspendării pașaportului. În realitate măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului a fost luată după data de 25 martie 2003, iar la data de 11 mai 2003 lucrătorii P.P.F. Petea, în baza consemnului primit, l-au împiedicat pe petiționar să părăsească teritoriul României și i-au reținut pașaportul.

De menționat că urmare contestației depuse, la 12 mai 2003, petiționarului i-a fost restituit pașaportul la data de 17 iulie 2003. Este evident că petiționarului nu i-a fost comunicată, în termenul legal de 15 zile, măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului întârziindu-se îndeplinirea acestei comunicări până la momentul încercării trecerii frontierei, de către cel în cauză, din data de 11 mai 2003. Această omisiune este consecința îndeplinirii culpabile a îndatoririlor de serviciu de către cel însărcinat din structura S.E.I.P. Satu Mare, nerezultând din actele premergătoare, indicii sau elemente de susținere a săvârșirii faptei cu forma de vinovăție a intenției. Ori, pentru existența infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., este necesar ca omisiunea să fi fost săvârșită „cu știință”, ceea ce corespunde formei de vinovăție a intenției.

De urmare, Curtea constată că, deși soluția de neurmărire, dispusă în cauză, este justificată, temeiul juridic în dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în referire la lucrătorii S.E.I.P. Satu Mare, este greșit, acesta fiind în prevederile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Cum, însă, modificarea temeiului juridic al soluției de neurmărire nu constituie motiv de admitere a plângerii, în raport de prevederile art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen., recursul petiționarului G.G. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul G.G. împotriva sentinței penale nr. 36 din 24 noiembrie 2004 a Curții de Apel Oradea. Obligă recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 aprilie 2005.