ÎCCJ, Decizia nr. 27/2005
ÎCCJ, Decizia nr. 27/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față,
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La data de 14 decembrie 2004,
Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, în interesul
urmăririi penale ce se efectuează în dosarul nr. 96/P/2004, întemeindu-se pe
dispozițiile art. 145
1
, cu referire la art. 145 C. proc. pen., a
solicitat prelungirea măsurii obligării învinuitului D.V., de a nu părăsi țara,
pe o perioadă de 30 zile, începând de la 2 ianuarie 2005, până la 31 ianuarie
2005, orele 17.00.
În susținerea cererii s-a arătat că,
prin Ordonanța nr. 96/P/2004 din 7 octombrie 2004, în temeiul dispozițiilor art.
145
1
alin. (1) și (2), raportat la art. 136 alin. (1) lit. c) C.
proc. pen., Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, a
dispus obligarea învinuitului D.V. (avocat, senator în Parlament, cercetat sub
aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art.
257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000), de a nu părăsi țara, pe
timp de 30 zile, începând cu data de 7 octombrie 2004, ora 17.00, până la data
de 6 noiembrie 2004, ora 17.00.
S-a relevat că această măsură a fost
comunicată, conform art. 145
1
alin. (3) C. proc. pen., Direcției
Generale de Pașapoarte, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și
Inspectoratului Poliției județului Bihor.
S-a subliniat că din probatoriul
administrat în cauză, au rezultat următoarele:
I. Prin procesul-verbal din 5
aprilie 2004, Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției,
a dispus începerea urmăririi penale în dosarul nr. 96/P/2004, față de D.V., sub
aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C.
pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în
calitate de apărător ales al inculpatului F.F., față de care Parchetul de pe
lângă Judecătoria Pucioasa luase măsura arestării preventive, pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 215 C. pen., i-a pretins
lui F.I., tatăl lui F.F., suma totală de 5.000 dolari SUA, din care a primit
3.500 dolari SUA, promițându-i că va interveni la procuror, la judecător,
precum și la comandanții Poliției Pucioasa și Poliției Dâmbovița, cărora
urmează să le dea o parte din bani, pentru a obține punerea inculpatului
respectiv în libertate.
II. Printr-un alt proces-verbal, din
5 aprilie 2004, Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a
corupției, a dispus începerea urmăririi penale în dosarul nr. 468/P/2003, tot
față de D.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută
de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în
aceea că, în ziua de 5 aprilie 2002, după ce l-a asistat în calitate de
apărător ales pe N.D., administrator la SC A. SRL, față de care C.D., comisar în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Prahova, efectua acte
premergătoare sub aspectul săvârșirii unor fapte penale, i-a pretins acelui
administrator, suma de 10.000 dolari SUA, din care a primit 3.000 dolari SUA,
pentru a interveni pe lângă procurori, cu scopul ca aceștia să adopte, în cazul
respectiv, o soluție de netrimitere în judecată.
III. Prin rezoluția din 26 mai 2004,
Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, a dispus
începerea urmăririi penale, în dosarul nr. 129/P/2004, față de D.V., sub
aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C.
pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul
anului 2002, în calitate de apărător ales al inculpatului V.G., i-a pretins
numitei H.M., concubina acelui inculpat, importante sume de bani în valută, din
care a primit 5.600 dolari SUA, promițându-i că va interveni pe lângă
magistrații de la Curtea de Apel Ploiești, în vederea schimbării încadrării
juridice a faptei și aplicării, în apel, a unei pedepse mai blânde.
IV. În fine, prin procesul-verbal
din 5 octombrie 2004, Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a
corupției, a dispus începerea urmăririi penale în dosarul nr. 229/P/2004, față
de D.V., sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de trafic de influență
prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând
în aceea că, în cursul anului 2002, în calitate de parlamentar, a influențat pe
unii funcționari publici din cadrul Ministerului Muncii, în scopul obținerii aprobării
plecării din țară a unui număr de muncitori, în cadrul contractelor de lucrări
încheiate de firme românești, cu firme din Germania, pretinzând și primind,
pentru această intervenție, un autoturism în valoare de 40.000 Euro, de la I.W., precum și alimente de la C.V.
În susținerea cererii de prelungire
a măsurii preventive, s-a susținut că, după declanșarea cercetărilor penale,
învinuitul D.V. nu a avut o poziție procesuală corectă, ci a încercat să tergiverseze
desfășurarea urmăririi penale, prin neprezentarea la termenele fixate pentru
audierea sa ori pentru efectuarea de confruntări.
Învederându-se că din cercetările în
curs de efectuare rezultă indicii temeinice că învinuitul D.V. a săvârșit
infracțiunile imputate și că nu au dispărut motivele ce au stat la baza
prelungirii anterioare a măsurii obligării sale de a nu părăsi țara, ce a fost
luată prin încheierea nr. 271 din 3 decembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație
și Justiție, secția penală, s-a solicitat prelungirea din nou a acestei măsuri,
cu încă 30 de zile, începând de la 2 ianuarie 2005, până la 31 ianuarie 2005.
Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția penală, prin încheierea nr. 298 din 21 decembrie 2004, a admis cererea
formulată de Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției
și a dispus prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara,
luată față de învinuitul D.V., pe o perioadă de încă 30 de zile, începând de la
2 ianuarie 2005, până la 31 ianuarie 2005.
S-a motivat că, în raport cu
dispozițiile art. 145
1
C. proc. pen., se impune prelungirea măsurii
preventive de obligare a învinuitului D.V. să nu părăsească țara, în intervalul
de timp menționat în propunerea Parchetului Național Anticorupție, secția de
combatere a corupției, deoarece subzistă în continuare motivele ce au
determinat luarea acestei măsuri.
Împotriva încheierii menționate,
învinuitul a declarat recurs.
În sprijinul recursului declarat,
apărătorul învinuitului a invocat cazul de casare prevăzut în art. 385
9
alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., susținând în esență că încheierea atacată este
lovită de nulitate, deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția
de prelungire din nou, pe timp de 30 de zile, a măsurii preventive de obligare
a învinuitului de a nu părăsi țara. Totodată, s-a relevat că efectuarea actelor
de urmărire penală nu impune menținerea acestei măsuri preventive, cât timp
învinuitul s-a prezentat ori de câte ori a fost legal citat, iar conduita sa nu
justifică temerea că, dacă eventual ar pleca în străinătate, s-ar crea și
pericolul de a nu se mai înapoia în țară.
Recursul nu este fondat.
În adevăr, potrivit art. 385
9
alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., constituie caz de casare, atunci când
„hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea
soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege”.
Dar, câtă vreme, prin considerentele
încheierii, s-a arătat că prelungirea măsurii preventive a obligării
învinuitului de a nu părăsi țara, este impusă de împrejurarea că subzistă, în
continuare, motivele care au determinat luarea acestei măsuri, nu se justifică
susținerea că soluția pronunțată prin încheierea respectivă nu ar fi motivată
în sensul prevăzut în textul de lege care reglementează cazul de casare
invocat.
Pe de altă parte, este de observat
că orice faptă contrară normelor de conduită, care constituie substanța
ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea de
drept, cât și mediul social.
Această tulburare, coroborată cu
riscul repetabilității unor atari atitudini neconforme, de încălcare a legii
penale, creează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale și,
concomitent, un sentiment firesc de dezaprobare din partea colectivității.
Or, exigențele impuse de necesitatea
restabilirii ordinii de drept încălcate se realizează, între altele, prin
îndeplinirea cu promptitudine a actelor procedurale, cu asigurarea drepturilor
și intereselor legitime ale părților.
De aceea, asigurarea respectării termenelor
prevăzute de lege pentru desfășurarea activităților specifice procesului penal,
în cadrul cărora împiedicarea făptuitorului de a se sustrage urmăririi penale
constituie un deziderat major, impune luarea și, după caz, menținerea sau
prelungirea măsurilor preventive.
Între aceste măsuri preventive,
potrivit art. 145
1
, cu referire la art. 136 C. proc. pen., este și
aceea privind obligarea făptuitorului de a nu părăsi țara.
Calea de atac exercitată de
învinuit, vizând prelungirea duratei acestei măsuri, nu este fondată, din
moment ce prima instanță a subliniat justificat că temeiurile ce au determinat
luarea măsurii preventive, subzistă în continuare. Sub acest aspect, este de
observat că faptele imputate învinuitului, astfel cum au fost descrise prin cererea
de prelungire a măsurii obligării sale de a nu părăsi țara, ca și succesiunea
actelor procedurale îndeplinite până în prezent, impun în mod evident
asigurarea prezenței învinuitului în țară, pentru a putea fi ascultat oricând,
precum și în vederea îndeplinirii de alte eventuale acte procesuale față de el.
Așa fiind, se constată că motivul de
casare invocat, nu se justifică, încheierea atacată fiind legală și temeinică.
În consecință, urmează a se
respinge, ca nefondat, recursul declarat de învinuitul D.V. și a-l obliga să
plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de învinuitul D.V. împotriva încheierii nr. 298 din 21 decembrie 2004,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.
7142/2004.
Obligă pe învinuit să plătească
statului, suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi
24 ianuarie 2005.