ÎCCJ, Decizia nr. 27/2005

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 decembrie 2004, Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, în interesul urmăririi penale ce se efectuează în dosarul nr. 96/P/2004, întemeindu-se pe dispozițiile art. 145 1 , cu referire la art. 145 C. proc. pen., a solicitat prelungirea măsurii obligării învinuitului D.V., de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 zile, începând de la 2 ianuarie 2005, până la 31 ianuarie 2005, orele 17.00. În susținerea cererii s-a arătat că, prin Ordonanța nr. 96/P/2004 din 7 octombrie 2004, în temeiul dispozițiilor art. 145 1 alin. (1) și (2), raportat la art. 136 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, a dispus obligarea învinuitului D.V.

(avocat, senator în Parlament, cercetat sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000), de a nu părăsi țara, pe timp de 30 zile, începând cu data de 7 octombrie 2004, ora 17.00, până la data de 6 noiembrie 2004, ora 17.00. S-a relevat că această măsură a fost comunicată, conform art. 145 1 alin. (3) C. proc. pen., Direcției Generale de Pașapoarte, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Inspectoratului Poliției județului Bihor.

S-a subliniat că din probatoriul administrat în cauză, au rezultat următoarele: I. Prin procesul-verbal din 5 aprilie 2004, Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, a dispus începerea urmăririi penale în dosarul nr. 96/P/2004, față de D.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de apărător ales al inculpatului F.F., față de care Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa luase măsura arestării preventive, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 215 C. pen., i-a pretins lui F.I., tatăl lui F.F., suma totală de 5.000 dolari SUA, din care a primit 3.500 dolari SUA, promițându-i că va interveni la procuror, la judecător, precum și la comandanții Poliției Pucioasa și Poliției Dâmbovița, cărora urmează să le dea o parte din bani, pentru a obține punerea inculpatului respectiv în libertate.

II. Printr-un alt proces-verbal, din 5 aprilie 2004, Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, a dispus începerea urmăririi penale în dosarul nr. 468/P/2003, tot față de D.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în ziua de 5 aprilie 2002, după ce l-a asistat în calitate de apărător ales pe N.D., administrator la SC A. SRL, față de care C.D., comisar în cadrul Inspectoratului de Poliție al județului Prahova, efectua acte premergătoare sub aspectul săvârșirii unor fapte penale, i-a pretins acelui administrator, suma de 10.000 dolari SUA, din care a primit 3.000 dolari SUA, pentru a interveni pe lângă procurori, cu scopul ca aceștia să adopte, în cazul respectiv, o soluție de netrimitere în judecată.

III. Prin rezoluția din 26 mai 2004, Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, a dispus începerea urmăririi penale, în dosarul nr. 129/P/2004, față de D.V., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul anului 2002, în calitate de apărător ales al inculpatului V.G., i-a pretins numitei H.M., concubina acelui inculpat, importante sume de bani în valută, din care a primit 5.600 dolari SUA, promițându-i că va interveni pe lângă magistrații de la Curtea de Apel Ploiești, în vederea schimbării încadrării juridice a faptei și aplicării, în apel, a unei pedepse mai blânde.

IV. În fine, prin procesul-verbal din 5 octombrie 2004, Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, a dispus începerea urmăririi penale în dosarul nr. 229/P/2004, față de D.V., sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul anului 2002, în calitate de parlamentar, a influențat pe unii funcționari publici din cadrul Ministerului Muncii, în scopul obținerii aprobării plecării din țară a unui număr de muncitori, în cadrul contractelor de lucrări încheiate de firme românești, cu firme din Germania, pretinzând și primind, pentru această intervenție, un autoturism în valoare de 40.000 Euro, de la I.W., precum și alimente de la C.V.

În susținerea cererii de prelungire a măsurii preventive, s-a susținut că, după declanșarea cercetărilor penale, învinuitul D.V. nu a avut o poziție procesuală corectă, ci a încercat să tergiverseze desfășurarea urmăririi penale, prin neprezentarea la termenele fixate pentru audierea sa ori pentru efectuarea de confruntări. Învederându-se că din cercetările în curs de efectuare rezultă indicii temeinice că învinuitul D.V.

a săvârșit infracțiunile imputate și că nu au dispărut motivele ce au stat la baza prelungirii anterioare a măsurii obligării sale de a nu părăsi țara, ce a fost luată prin încheierea nr. 271 din 3 decembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a solicitat prelungirea din nou a acestei măsuri, cu încă 30 de zile, începând de la 2 ianuarie 2005, până la 31 ianuarie 2005. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea nr. 298 din 21 decembrie 2004, a admis cererea formulată de Parchetul Național Anticorupție, secția de combatere a corupției și a dispus prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, luată față de învinuitul D.V., pe o perioadă de încă 30 de zile, începând de la 2 ianuarie 2005, până la 31 ianuarie 2005. S-a motivat că, în raport cu dispozițiile art. 145 1 C. proc.

pen., se impune prelungirea măsurii preventive de obligare a învinuitului D.V. să nu părăsească țara, în intervalul de timp menționat în propunerea Parchetului Național Anticorupție, secția de combatere a corupției, deoarece subzistă în continuare motivele ce au determinat luarea acestei măsuri. Împotriva încheierii menționate, învinuitul a declarat recurs. În sprijinul recursului declarat, apărătorul învinuitului a invocat cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., susținând în esență că încheierea atacată este lovită de nulitate, deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de prelungire din nou, pe timp de 30 de zile, a măsurii preventive de obligare a învinuitului de a nu părăsi țara.

Totodată, s-a relevat că efectuarea actelor de urmărire penală nu impune menținerea acestei măsuri preventive, cât timp învinuitul s-a prezentat ori de câte ori a fost legal citat, iar conduita sa nu justifică temerea că, dacă eventual ar pleca în străinătate, s-ar crea și pericolul de a nu se mai înapoia în țară. Recursul nu este fondat. În adevăr, potrivit art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., constituie caz de casare, atunci când „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înțelege”.

Dar, câtă vreme, prin considerentele încheierii, s-a arătat că prelungirea măsurii preventive a obligării învinuitului de a nu părăsi țara, este impusă de împrejurarea că subzistă, în continuare, motivele care au determinat luarea acestei măsuri, nu se justifică susținerea că soluția pronunțată prin încheierea respectivă nu ar fi motivată în sensul prevăzut în textul de lege care reglementează cazul de casare invocat. Pe de altă parte, este de observat că orice faptă contrară normelor de conduită, care constituie substanța ilicitului abstract determinat de normele juridice, tulbură atât ordinea de drept, cât și mediul social. Această tulburare, coroborată cu riscul repetabilității unor atari atitudini neconforme, de încălcare a legii penale, creează o stare de insecuritate pentru raporturile sociale și, concomitent, un sentiment firesc de dezaprobare din partea colectivității.

Or, exigențele impuse de necesitatea restabilirii ordinii de drept încălcate se realizează, între altele, prin îndeplinirea cu promptitudine a actelor procedurale, cu asigurarea drepturilor și intereselor legitime ale părților. De aceea, asigurarea respectării termenelor prevăzute de lege pentru desfășurarea activităților specifice procesului penal, în cadrul cărora împiedicarea făptuitorului de a se sustrage urmăririi penale constituie un deziderat major, impune luarea și, după caz, menținerea sau prelungirea măsurilor preventive. Între aceste măsuri preventive, potrivit art. 145 1 , cu referire la art. 136 C. proc. pen., este și aceea privind obligarea făptuitorului de a nu părăsi țara. Calea de atac exercitată de învinuit, vizând prelungirea duratei acestei măsuri, nu este fondată, din moment ce prima instanță a subliniat justificat că temeiurile ce au determinat luarea măsurii preventive, subzistă în continuare.

Sub acest aspect, este de observat că faptele imputate învinuitului, astfel cum au fost descrise prin cererea de prelungire a măsurii obligării sale de a nu părăsi țara, ca și succesiunea actelor procedurale îndeplinite până în prezent, impun în mod evident asigurarea prezenței învinuitului în țară, pentru a putea fi ascultat oricând, precum și în vederea îndeplinirii de alte eventuale acte procesuale față de el. Așa fiind, se constată că motivul de casare invocat, nu se justifică, încheierea atacată fiind legală și temeinică. În consecință, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de învinuitul D.V. și a-l obliga să plătească statului, cheltuielile judiciare efectuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de învinuitul D.V. împotriva încheierii nr. 298 din 21 decembrie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 7142/2004. Obligă pe învinuit să plătească statului, suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, azi 24 ianuarie 2005.