ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3951/2010

A

supra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 105 din 13 mai 2010 a Curții de

Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a

respins, ca nefondată,

acțiunea formulată de

reclamanta S.R.M., în contradictoriu cu

pârâta Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, prin care

solicita

obligarea, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea

nr.

554/2004, a conducătorului autorității pârâte și a autorității înseși la

plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut

pe economie, pe zi de

întârziere,

respectiv a despăgubirilor pentru întârziere, începând cu data de

22

februarie 2010, când pârâta avea obligația legală de a pune în executare

sentința civilă nr. 353 din 02 iulie 2009, pronunțată de aceeași instanță, și

până la data punerii în executare a acestei hotărâri judecătorești.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că

dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în speță,

întrucât, prin hotărârea judecătorească a cărei neexecutare se invocă,

a fost obligată autoritatea pârâtă să emită un

titlu de plată și să vireze în

favoarea reclamantei o sumă de bani; cum

obligația de a emite titlul de plată a fost executată de către pârâtă, în

sarcina acesteia a rămas de

executat obligația

de a vira în favoarea reclamantei o sumă de bani, situație

care nu este

prevăzută de dispozițiile legale susmenționate, ceea ce atrage aplicarea, în

cauză, a prevederilor dreptului comun.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a

declarat recurs reclamanta, invocând prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

dar reiterând argumentele prezentate în

fața primei

instanțe; în esență, recurenta

arată că în mod greșit a considerat instanța de

fond că în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea

nr.

554/2004, față de împrejurarea că obligația autorității pârâte de a vira în

contul recurentei o sumă de bani are caracterul unei obligații de a face.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu

actele și lucrările

dosarului, cu

criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea constată că recursul este nefondat.

Obiectul acțiunii formulate de reclamantă îl

constituie obligarea, în

temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, a conducătorului Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților și a

autorității pârâte

înseși la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut

pe economie,

pe zi de întârziere, respectiv a despăgubirilor pentru

întârziere pentru neexecutarea sentinței nr. 353/2009 a Curții de Apel

Cluj, s

ecția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, în termen de 30 de

zile de la data

rămânerii irevocabile.

Prin hotărârea

judecătorească a cărei neexecutare se invocă în cauză,

a fost obligată autoritatea pârâtă să emită un titlu de plată, ceea ce

a și făcut

deja, și să vireze în favoarea reclamantei o anumită sumă de

bani, această din urmă obligație rămânând neexecutată.

Conform

prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, precizat ca temei juridic al

acțiunii, „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să

încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt

înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea

hotărârii definitive și irevocabile se

face

în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen,

în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii" și

„In

cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității

publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim

brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la

despăgubiri pentru întârziere" [alin. (2)].

Rezultă din dispozițiile legale citate, care au

caracter special și, deci,

sunt de strictă interpretare, că

aplicabilitatea acestora se rezumă la ipotezele expres prevăzute de textul

legal, când autoritatea publică este obligată: a) să încheie, să înlocuiască

sau să modifice actul administrativ; b) să elibereze un alt înscris; c) să

efectueze anumite operațiuni administrative.

Or, obligația

de a vira o anumită sumă de bani nu se regăsește printre ipotezele prevăzute de

dispozițiile legale susmenționate, ceea ce atrage aplicarea în cauză, în

conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, a dispozițiilor

dreptului comun, așa cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond.

Pentru

motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința

criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge

recursul declarat de reclamanta S.R.M. împotriva sentinței nr. 105 din 13 mai

2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.