ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3951/2010

A supra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 105 din 13 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta S.R.M., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care solicita obligarea, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a conducătorului autorității pârâte și a autorității înseși la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, respectiv a despăgubirilor pentru întârziere, începând cu data de 22 februarie 2010, când pârâta avea obligația legală de a pune în executare sentința civilă nr. 353 din 02 iulie 2009, pronunțată de aceeași instanță, și până la data punerii în executare a acestei hotărâri judecătorești.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în speță, întrucât, prin hotărârea judecătorească a cărei neexecutare se invocă, a fost obligată autoritatea pârâtă să emită un titlu de plată și să vireze în favoarea reclamantei o sumă de bani; cum obligația de a emite titlul de plată a fost executată de către pârâtă, în sarcina acesteia a rămas de executat obligația de a vira în favoarea reclamantei o sumă de bani, situație care nu este prevăzută de dispozițiile legale susmenționate, ceea ce atrage aplicarea, în cauză, a prevederilor dreptului comun. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. dar reiterând argumentele prezentate în fața primei instanțe; în esență, recurenta arată că în mod greșit a considerat instanța de fond că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, față de împrejurarea că obligația autorității pârâte de a vira în contul recurentei o sumă de bani are caracterul unei obligații de a face. Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.

Obiectul acțiunii formulate de reclamantă îl constituie obligarea, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a conducătorului Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a autorității pârâte înseși la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, respectiv a despăgubirilor pentru întârziere pentru neexecutarea sentinței nr. 353/2009 a Curții de Apel Cluj, s ecția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile. Prin hotărârea judecătorească a cărei neexecutare se invocă în cauză, a fost obligată autoritatea pârâtă să emită un titlu de plată, ceea ce a și făcut deja, și să vireze în favoarea reclamantei o anumită sumă de bani, această din urmă obligație rămânând neexecutată.

Conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, precizat ca temei juridic al acțiunii, „Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii" și „In cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere" [alin. (2)]. Rezultă din dispozițiile legale citate, care au caracter special și, deci, sunt de strictă interpretare, că aplicabilitatea acestora se rezumă la ipotezele expres prevăzute de textul legal, când autoritatea publică este obligată: a) să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ; b) să elibereze un alt înscris; c) să efectueze anumite operațiuni administrative.

Or, obligația de a vira o anumită sumă de bani nu se regăsește printre ipotezele prevăzute de dispozițiile legale susmenționate, ceea ce atrage aplicarea în cauză, în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, a dispozițiilor dreptului comun, așa cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta S.R.M. împotriva sentinței nr. 105 din 13 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.