ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3788/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Judecătoria Satu

Mare, prin sentința civilă nr. 6047 din 11 noiembrie 2009, a admis excepția

necompetenței sale materiale, invocată de către instanță, din oficiu și a

declinat competența de soluționare acțiunii formulate de creditoarea C.N.A.D.R.

prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, în contradictoriu cu

debitoare SC Ș.T.F. SRL, în favoarea Curții de Apel Oradea.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut că, prin cererea sa creditoarea a solicitat

emiterea unei ordonanțe de plată prin care să se dispună obligarea debitoarei

la plată:

-echivalentului

în RON al sumei de 144 euro conform O.G. nr. 15/2002, cu titlu de debit

reprezentând rate eșalonate ale tarifelor de utilizare a rețelei de drumuri

naționale, rămase restante;

-echivalentul

în RON al sumei de 207,36 euro, reprezentând penalități de întârziere calculate

până la data de 15 octombrie 2009 inclusiv, pentru neplata la termenele și în

cuantumul stabilit conform contractului, a debitului și mai departe până la

achitarea lui integrală;

-echivalentul

în RON al sumei de 13,82 euro, reprezentând penalități de întârziere calculate

pentru neplata la termenele și în cuantumul stabilit al ratelor eșalonate până

la data achitării acestora;

-cheltuieli

de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

A mai

reținut instanța că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 84/2003, modificată prin

art. 1 din Legea nr. 47/2004, C.N.A.D.R. este persoană juridică de drept privat

asimilată autorităților publice centrale, iar în conformitate cu art. 2 alin.

(1) lit. c) teza II din Legea nr. 554/2004 contractele încheiate de această

autoritate sunt asimilate actelor administrative, al căror control se

realizează în contencios administrativ.

Pe cale de

consecință s-a constatat că, sub aspectul competenței materiale sunt incidente

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004, competența de

soluționare aparținând în primă instanță secției de contencios administrativ a Curții

de Apel iar sub aspectul competenței teritoriale se aplică dispozițiile alin.

(3) al aceluiași articol care prevăd o competență alternativă a instanței de la

domiciliul reclamantului sau a celei de la domiciliul pârâtului, în speță

instanța apreciind că aparține Curții de Apel Oradea competența de soluționare

a pricinii.

Primind

cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 70/CA/2010 - PI

din 15 februarie 2010 a admis la rândul său excepția necompetenței sale

materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare în

favoarea

Judecătoriei Satu Mare și constatând existența unui conflict negativ de

competență a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea

pronunțării unui regulator de competență.

În acest

sens, instanța a reținut că, în speță, contractul încheiat între părți, având

ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale,

nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să

atragă competența instanței de contencios administrativ, ci are natura unui

contract comercial, astfel încât, în baza prevederilor art. 158 C. proc. civ.,

raportate de cele ale art. 1 pct. 1 C. proc. civ., se impune declinarea

competenței la Judecătoria Satu Mare.

Verificând

cauza, Curtea constată că, în raport cu obiectul litigiului și având în vedere

dispozițiile legale incidente în cauză, competența materială revine

Judecătoriei Satu Mare, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel,

așa cum rezultă din chiar conținutul cererii de chemare în judecată, obiectul

acesteia îl constituie emiterea unei ordonanțe de plată, în condițiile O.U.G. nr.

119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligațiilor

de plată rezultate din contracte comerciale.

Conform

art. 10 alin. (1) din actul normativ susmenționat, „În cazul în care, ca urmare

a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declarațiilor părților,

precum și a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată,

instanța emite o ordonanță de plată, în care se precizează suma și termenul de

plată".

De asemenea,

potrivit art. 5 alin. (1) din același act normativ, „Cererea privind creanța de

plată a prețului se depune la instanța competentă pentru judecarea fondului

cauzei în primă instanță".

În speță,

obiectul cererii îl formează obligații contractuale neonorate de debitoare,

potrivit Contractului încheiat în temeiul art. 4 din O.G. nr. 15/2002 privind

introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier,

care prevede posibilitatea achitării în 4 rate trimestriale a tarifului de

utilizare.

Din

conținutul clauzelor contractului și din prevederile O.G. nr. 15/2002 rezultă

că un asemenea contract se încheie pentru eșalonarea tarifului de utilizare și

condiționarea eliberării rovinietelor de plata ratelor trimestriale a tarifului

de utilizare pentru autovehiculele deținute.

În cauză,

deci, nu ne aflăm în prezența unui contract administrativ în sensul

dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu

modificările și completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la

care se referă art. 4 din O.G. nr. 15/2002, în vigoare la data respectivă, nu

au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci eșalonarea

plății în 4 rate trimestriale a tarifului de utilizare a infrastructurii de

transport rutier.

De altfel

chiar O.U.G. nr. 119/2007, invocată în mod expres ca temei al cererii de

chemare în judecată, vizează în mod explicit contractele comerciale, având ca

obiect de reglementare măsuri de combatere a întârzierii executării

obligațiilor de plată rezultate din astfel de contracte.

Față de

cele arătate, cum în cauză este vorba de un contract de natură comercială,

având în vedere valoarea obiectului și ținând seama de dispozițiile art. 5

alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2007, raportat la cele ale art. 1 pct. 1 C. proc.

civ., competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea

Judecătoriei Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei privind C.N.A.D.R. prin Direcția Regională

de Drumuri și Poduri Cluj și SC Ș.T.F. SRL Satu Mare în favoarea Judecătoriei

Satu Mare.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2010.