ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1034/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1034/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Teleorman, secția civilă, sub nr. 2610/87 din 30 iunie 2009,
reclamanta Academia Română a chemat în judecată pe pârâții Primăria Roșiori de
Vede și Municipiul Roșiori de Vede, solicitând instanței obligarea pârâților la
restituirea în natură a imobilului compus din teren și construcție, situat în
Roșiorii de Vede, Județ Teleorman și lăsarea imobilului în deplină proprietate
și posesie. De asemenea, a solicitat să se constate calitatea reclamantei de
persoană îndreptățită în sensul Legii 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 205 din 7
decembrie 2009, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a respins ca nefondată
excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâta Primăria
Municipiului Roșiorii de Vede și a respins ca nefondată acțiunea formulată de
reclamanta Academia Română împotriva pârâților Primăria Roșiori de Vede și
Municipiul Roșiori de Vede - prin Primar.
Pentru a se pronunța astfel, instanța
de fond a reținut că prin notificarea nr. 1129 din 12 decembrie 2005,
reclamanta a solicitat, în condițiile art. din 22 Legea 10/2001 rap. la art. 4
alin. (8) din Legea 752/2001, restituirea în natură a imobilului situat în
Roșiorii de Vede, județul Teleorman.
Prin dispoziția nr. 759 din 15
decembrie 2005, pârâta Primăria Roșiori de Vede a respins, ca tardivă,
notificarea nr. 1129 din 12 decembrie 2005.
Dispoziția a fost comunicată
reclamantei la data de 27 decembrie 2005, așa cum rezultă din confirmarea de
primire aflată la dosarul de fond.
Tribunalul a respins ca nefondată
excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâtă aceasta reținând că, pe
calea prezentei acțiuni reclamanta nu a contestat dispoziția nr. 759 din 15
decembrie 2005, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001.
Pe fondul pricinii, a reținut prima
instanță, susținerile reclamantei în sensul că pârâta nu a soluționat
notificarea nr. 1129 din 12 decembrie 2005, sunt nefondate, atâta timp cât
dispoziția nr. 759 din 15 decembrie 2005 a fost emisă tocmai urmare a
soluționării notificării.
Pe de altă parte, deși dispoziția a
fost comunicată reclamantei la data de 28 decembrie 2005 așa cum rezultă din
confirmarea de primire (f.39), reclamanta nu a contestat-o conform art. 26
alin. (3) din Legea 10/2001.
Ca atare, tribunalul a apreciat că
nu poate proceda la analizarea pe fond a cererii de restituire în natură, în
sensul Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, atâta timp cât nu se poate reține refuzul pârâtei în a soluționa
notificarea reclamantei și nici nu poate verifica în ce măsură reclamanta este
îndreptățită la restituire, în condițiile în care nu a contestat, în termen
legal, dispoziția nr. 759 din 15 decembrie 2005.
Prin decizia nr. 5A din 14 aprilie
2010 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul
reclamantei, reținând în esență că excede obiectului cauzei critica privind necontestarea
dispoziției,, în condițiile în care la instanța de fond apelanta a formulat o
acțiune în sancționarea refuzului soluționării unei notificări formulată în
baza Legii nr. 10/2001, de către unitatea deținătoare.
Raportat la acest obiect al
litigiului, instanța de fond a apreciat, în mod corect, că nu există un refuz
de soluționare a notificării, în condițiile în care aceasta a fost soluționată
prin dispoziția nr. 759/2005 necontestată de către persoana interesată.
Susținerile apelantei referitoare la
valabilitatea comunicării dispoziției emisă în baza Legii nr. 10/2001, vizează
un aspect ce putea fi analizat eventual în cadrul unei cereri privind repunerea
în termenul de contestare a deciziei, cerere pe care apelanta nu a formulat-o.
Împotriva susmenționatei hotărâri a
declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a
susținut că în mod greșit curtea de apel a respins apelul său, întrucât,
dispoziția nefiindu-i comunicată în formele prescrise de lege (dovada de
comunicare a dispoziției emisă în procedura legii speciale nu poartă ștampila
instituției), nu se poate reține că nu a formulat contestație împotriva
acesteia, acțiunea sa de sancționare a refuzului soluționării notificării,
fiind pe deplin admisibilă.
Recursul nu este fondat.
Deși nu au fost întemeiate în drept,
criticile recurentei pot fi încadrate, în conformitate cu prevederile art. 306
alin. (3) C. proc. civ., în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
Analizând recursul prin prisma
motivului de recurs reținut, se constată următoarele:
Reclamanta, în calitate de persoană
îndreptățită, a solicitat, în aplicarea dispozițiilor deciziei XX din 19 martie
2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație
și Justiție, soluționarea pe fond a notificării adresate pârâtei, înregistrată
sub nr. 1129 din 12 decembrie 2005.
O atare acțiune este însă admisibilă
dar în lipsa răspunsului persoanei juridice deținătoare ce ar putea fi
considerat, urmare a nerespectării termenelor legale de soluționare a
notificării [art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001] drept un refuz de
restituire a bunului, în considerarea dreptului de acces la instanță consacrat
de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a
plenitudinii de jurisdicție a instanțelor în această materie.
Numai un atare refuz dă dreptul
notificatorului să apeleze la justiție pentru ca aceasta să hotărască în
privința drepturilor sale cu caracter civil, în caz contrar, partea (persoana
îndreptățită) având la îndemână calea de atac (contestația), reglementată de
dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 pentru desființarea
actului administrativ pretins nelegal.
Or, în speță, cum legal au reținut
ambele instanțe, reclamanta nu se află în situația invocată prin cererea de
chemare în judecată, notificarea sa fiind soluționată prin dispoziția nr. 759
din 15 decembrie 2005 emisă de unitatea administrativ teritorială competentă,
act administrativ necontestat.
Nu prezintă relevanță, sub aspectul
admisibilității cererii introductive de instanță, comunicarea pretins
defectuoasă a acestui act, atâta timp cât obiectul pretențiilor îl constituie
analiza fondului notificării consecință a nesoluționării sale și nu contestația
reglementată de prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Ca urmare, față de cele ce preced,
în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății urmează a
fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de reclamanta Academia Română împotriva deciziei nr. 5A din 14 aprilie
2010 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind
conflictele de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 9 februarie 2011.