ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1034/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția civilă, sub nr. 2610/87 din 30 iunie 2009, reclamanta Academia Română a chemat în judecată pe pârâții Primăria Roșiori de Vede și Municipiul Roșiori de Vede, solicitând instanței obligarea pârâților la restituirea în natură a imobilului compus din teren și construcție, situat în Roșiorii de Vede, Județ Teleorman și lăsarea imobilului în deplină proprietate și posesie. De asemenea, a solicitat să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptățită în sensul Legii 10/2001. Prin sentința civilă nr. 205 din 7 decembrie 2009, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a respins ca nefondată excepția tardivității formulării acțiunii, invocată de pârâta Primăria Municipiului Roșiorii de Vede și a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta Academia Română împotriva pârâților Primăria Roșiori de Vede și Municipiul Roșiori de Vede - prin Primar.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin notificarea nr. 1129 din 12 decembrie 2005, reclamanta a solicitat, în condițiile art. din 22 Legea 10/2001 rap. la art. 4 alin. (8) din Legea 752/2001, restituirea în natură a imobilului situat în Roșiorii de Vede, județul Teleorman. Prin dispoziția nr. 759 din 15 decembrie 2005, pârâta Primăria Roșiori de Vede a respins, ca tardivă, notificarea nr. 1129 din 12 decembrie 2005. Dispoziția a fost comunicată reclamantei la data de 27 decembrie 2005, așa cum rezultă din confirmarea de primire aflată la dosarul de fond. Tribunalul a respins ca nefondată excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâtă aceasta reținând că, pe calea prezentei acțiuni reclamanta nu a contestat dispoziția nr. 759 din 15 decembrie 2005, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001.

Pe fondul pricinii, a reținut prima instanță, susținerile reclamantei în sensul că pârâta nu a soluționat notificarea nr. 1129 din 12 decembrie 2005, sunt nefondate, atâta timp cât dispoziția nr. 759 din 15 decembrie 2005 a fost emisă tocmai urmare a soluționării notificării. Pe de altă parte, deși dispoziția a fost comunicată reclamantei la data de 28 decembrie 2005 așa cum rezultă din confirmarea de primire (f.39), reclamanta nu a contestat-o conform art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001.

Ca atare, tribunalul a apreciat că nu poate proceda la analizarea pe fond a cererii de restituire în natură, în sensul Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, atâta timp cât nu se poate reține refuzul pârâtei în a soluționa notificarea reclamantei și nici nu poate verifica în ce măsură reclamanta este îndreptățită la restituire, în condițiile în care nu a contestat, în termen legal, dispoziția nr. 759 din 15 decembrie 2005. Prin decizia nr. 5A din 14 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținând în esență că excede obiectului cauzei critica privind necontestarea dispoziției,, în condițiile în care la instanța de fond apelanta a formulat o acțiune în sancționarea refuzului soluționării unei notificări formulată în baza Legii nr. 10/2001, de către unitatea deținătoare.

Raportat la acest obiect al litigiului, instanța de fond a apreciat, în mod corect, că nu există un refuz de soluționare a notificării, în condițiile în care aceasta a fost soluționată prin dispoziția nr. 759/2005 necontestată de către persoana interesată. Susținerile apelantei referitoare la valabilitatea comunicării dispoziției emisă în baza Legii nr. 10/2001, vizează un aspect ce putea fi analizat eventual în cadrul unei cereri privind repunerea în termenul de contestare a deciziei, cerere pe care apelanta nu a formulat-o.

Împotriva susmenționatei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a susținut că în mod greșit curtea de apel a respins apelul său, întrucât, dispoziția nefiindu-i comunicată în formele prescrise de lege (dovada de comunicare a dispoziției emisă în procedura legii speciale nu poartă ștampila instituției), nu se poate reține că nu a formulat contestație împotriva acesteia, acțiunea sa de sancționare a refuzului soluționării notificării, fiind pe deplin admisibilă. Recursul nu este fondat. Deși nu au fost întemeiate în drept, criticile recurentei pot fi încadrate, în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Analizând recursul prin prisma motivului de recurs reținut, se constată următoarele: Reclamanta, în calitate de persoană îndreptățită, a solicitat, în aplicarea dispozițiilor deciziei XX din 19 martie 2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționarea pe fond a notificării adresate pârâtei, înregistrată sub nr. 1129 din 12 decembrie 2005. O atare acțiune este însă admisibilă dar în lipsa răspunsului persoanei juridice deținătoare ce ar putea fi considerat, urmare a nerespectării termenelor legale de soluționare a notificării [art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001] drept un refuz de restituire a bunului, în considerarea dreptului de acces la instanță consacrat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a plenitudinii de jurisdicție a instanțelor în această materie.

Numai un atare refuz dă dreptul notificatorului să apeleze la justiție pentru ca aceasta să hotărască în privința drepturilor sale cu caracter civil, în caz contrar, partea (persoana îndreptățită) având la îndemână calea de atac (contestația), reglementată de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 pentru desființarea actului administrativ pretins nelegal. Or, în speță, cum legal au reținut ambele instanțe, reclamanta nu se află în situația invocată prin cererea de chemare în judecată, notificarea sa fiind soluționată prin dispoziția nr. 759 din 15 decembrie 2005 emisă de unitatea administrativ teritorială competentă, act administrativ necontestat.

Nu prezintă relevanță, sub aspectul admisibilității cererii introductive de instanță, comunicarea pretins defectuoasă a acestui act, atâta timp cât obiectul pretențiilor îl constituie analiza fondului notificării consecință a nesoluționării sale și nu contestația reglementată de prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Ca urmare, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Academia Română împotriva deciziei nr. 5A din 14 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2011.