ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1709/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC F.Î.S.E.E.S. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. suspendarea

executării Deciziei de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009 până la pronunțarea

instanței de fond și a Raportului de inspecție fiscală din 30 ianuarie 2009

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin această decizie s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de

plată reprezentând impozitul pe profit, T.V.A., contribuția individuală de

asigurări sociale, contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli

profesionale, contribuția de asigurări pentru șomaj și asigurări de sănătate.

A mai arătat reclamanta că suma care

urmează a fi executată este foarte mare, astfel încât executarea ar pune

societatea în imposibilitatea de a-și continua activitatea.

Prin sentința nr. 1390 din 1 aprilie

2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal

a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F.Î.S.E.E.S. SA și a dispus

suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 25 din 30 ianuarie 2009, emisă

de pârâtă, până la pronunțarea instanței de judecată privind fondul cauzei.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a

apreciat întemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ,

fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube.

S-a mai reținut că, în speța de față,

nu este lipsit de relevanță nici specificul activității desfășurată de

reclamantă, respectiv furnizarea energiei electrice prin intermediul clienților

săi, filialele de distribuție și furnizare a energiei electrice, activitatea de

interes național, afectarea acestei activități având consecințe negative asupra

consumatorilor.

Împotriva sentinței pronunțate de

instanța de fond, a declarat recurs pârâta A.N.A.F., care a invocat ca temei

legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că

hotărârea a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art.

14 din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind întrunite cumulativ cele două

condiții cerute: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei

pagube.

Astfel, a argumentat autoritatea

recurentă, actul administrativ fiscal, ca orice act administrativ dat pe baza

legii și în limitele acesteia, se bucură de prezumția de legalitate, care nu

poate fi răsturnată decât de împrejurări în măsură să producă o îndoială serioasă

în privința legalității sale.

Societatea comercială reclamantă a

depus întâmpinare prin care a combătut susținerile recurentei, arătând în

esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică, aceasta reținând

în mod corect că cerințele legale sunt îndeplinite pentru suspendarea

executării actului administrativ contestat.

Recursul este întemeiat.

Într-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, „În cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act

administrativ, în general, precum și un act administrativ-fiscal, ca specie a

actului administrativ, dat fiind că se bucură de o puternică prezumție de

legalitate, este executoriu din oficiu, suspendarea efectelor sale fiind un

eveniment care poate surveni în existența sa numai în mod excepțional, atunci

când se dovedește că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de

textul legal citat mai sus, adică existența unui caz temeinic justificat și

iminența producerii unei pagube dificil de reparat.

Dar, cazurile bine justificate sunt

definite la art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași lege ca fiind „acele

împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”, în timp ce

paguba iminentă, definită la art. 2 alin. (1) lit. t) trebuie să constea din

„prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public”.

Or, în cauza de față, instanța de

fond nu a motivat și nu a reușit să identifice acele împrejurări de fapt și de

drept care să fi fost de natură să-i creeze o îndoială serioasă, susținerile și

argumentele societății comerciale reclamante neputând constitui, prin ele

însele, asemenea împrejurări.

De asemenea, afirmația că executarea

sumei stabilită ca obligație bugetară suplimentară ar fi de natură să afecteze

continuarea activității societății comerciale, reprezintă o aserțiune

nesusținută din punct de vedere probator.

Astfel fiind, urmează ca, pentru

considerentele de mai sus, recursul să fie admis, soluția instanței de fond să

fie desființată și, rejudecând cauza, cererea de suspendare a actului

administrativ fiscal să fie respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.A.F.,

împotriva sentinței nr. 1390 din 1 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și respinge

cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 martie 2010.