ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 198/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 198/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința comercială nr. 5079 din 20 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 35671/372009 a fost

respinsă cererea formulată de reclamantul B.D.S. în contradictoriu cu pârâtele B.T.

și SC V.E.I. SRL București ca neîntemeiată.

Instanța de fond,

pentru a pronunța această hotărâre a reținut în esență că reclamantul nu a

probat existența vreunei cauze de dizolvare judiciară sau a vreunor

neînțelegeri grave între asociați care să împiedice funcționarea normală a

societății.

Împotriva sentinței

precitate a formulat recurs calificat a fi apel, reclamantul, solicitând

admiterea apelului și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin încheierea de

ședință de la 8 martie 2011 s-a calificat calea de atac ca fiind apel și nu

recurs.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 327 de la 14

iunie 2011 a respins apelul formulat de reclamantul B.D.S. cu domiciliul ales

la Cabinet de Avocat M.V.N. în București, împotriva sentinței comerciale nr. 5079

din 20 aprilie 2010 pronunțată în dosarul nr. 35671/3/2009 de către Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, în contradictoriu cu intimatele pârâte B.T.

și SC V.E.I. SRL cu sediul în București, ca nefondat.

Curtea de Apel

București a reținut că apelul este nefondat pentru considerentele de mai jos:

În temeiul art. 227 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, dizolvarea societății poate fi

cerută pentru imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății

sau realizarea acestuia, iar dizolvarea reglementată de art. 227 alin. (1) lit.

a) poate fi cerută pentru trecerea timpului stabilit pentru durata societății.

Tot astfel, dizolvarea în temeiul art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990

poate fi cerută în baza hotărârii tribunalului la cererea oricărui asociat,

pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care

împiedică funcționarea societății.

Probele au relevat că

SC V.E.I. SRL București a fost constituită pentru o durată nelimitată și că nu

s-a probat incidența în speță a dispozițiilor art. 227 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 31/1990, republicată.

Instanța de apel a

mai reținut că apelantul reclamant nu a probat nici imposibilitatea realizării

obiectului de activitate dar nici faptul că acest obiect s-ar fi realizat, în

raport de art. 227 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, iar

din relațiile furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă

Tribunalul București la data de 8 iunie 2011 a rezultat că societatea

comercială este în funcțiune, că are sediu social cunoscut, că are

administrator în persoana apelantului și nu figurează mențiuni cu privire la

fapte aflate sub incidența art. 21 lit. e) – h) din

l

egea nr. 26/1990, republicată.

Pentru cazul

reglementat de art. 227 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată,

apelantul nu a probat gravele neînțelegeri dintre asociați care au împiedicat

funcționarea societății, cu hotărâri ale adunării generale și împrejurarea că

participarea efectivă a mandatarului în procesul decizional al societății ar fi

lezat interesul societar, cu consecința dispariției lui

affectio societatis

.

Instanța de fond a

motivat lipsa pârâtului de la interogatoriu ca reprezentând un început de

dovadă care nu se coroborează cu alte mijloace de probă pertinente și relevante

și nu a trecut cu superficialitate peste aceste aspecte, cum greșit susține

apelantul.

Cât

privește sediul social al societății sub aspectul expirării care se

sancționează cu radierea, este o susținere nouă, invocată pentru prima dată în

apel și nu poate face obiect de analiză în raport de prevederile art. 294 cu

referire la art. 292 C. proc. civ.

În fine, apelantul ar

fi putut solicita dizolvarea societății pentru lipsa sediului social în temeiul

art. 237 lit. c) din Legea nr. 31/1990 republicată.

Împotriva deciziei

comerciale nr. 327 din 14 iunie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VI-a comercială, a declarat recurs reclamantul B.D.S., în

temeiul art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru

nelegalitate, solicitând în concluzie, admiterea recursului, modificarea

deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței instanței de fond

și admiterea acțiunii sale.

În criticile formulate după o

prezentare amănunțită a situației de fapt recurentul – reclamant susține în

esență următoarele:

Recurentul – reclamant invocând

motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susține că

decizia pronunțată de Curtea de Apel

București, secția

a VI-a comercială nu cuprinde motivele pe care se sprijină, avându-se în vedere

faptul că nu a răspuns punctual motivelor de apel.

În concret, arată că motivul

principal al acțiunii pentru care a solicitat dizolvarea societății, a fost

dispariția lui

affectio societatis

, aspect determinat de lipsa de

comunicare dintre asociați și dezinteresul vădit al pârâtei B.T. față de

activitatea societății, instanța de apel limitându-se la a relua considerentele

hotărârii instanței de fond, reținându-se că nu a dovedit această susținere

deoarece nu a atașat la dosarul cauzei hotărâri ale asociaților din care să

reiasă că mandatarul pârâtei a participat la adunările asociaților; că instanța

de apel nu s-a pronunțat pe faptul că intimata – pârâtă B.T. nu și-a exprimat

poziția procesuală, față de obiectul cererii sale, nu s-a prezentat la nici un

termen de judecată, refuzând chiar să se prezinte la interogatoriul administrat

în cauză.

Prin critica

întemeiată pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant învederează

că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,

respectiv actul constitutiv al societății, ce integrează în cuprinsul său

prevederile art. 7 coroborat cu art. 5 din Legea nr. 31/1990.

Deși a invocat faptul că a

refuzat să conducă activitatea societății constituite în vedere realizării

obiectului de activitate stabilit de comun acord de asociați, alături de un

terț, nesemnatar al actului constitutiv al S.C. V.E.I. S.R.L. București,

instanța nu a avut în vedere acest aspect.

În opinia sa, dispariția lui

affectio

societatis

și lipsa de interes a intimatei pârâte B.T. față de societate,

este prezumată prin simplul fapt că intimata a mandatat o altă persoană să-i

reprezinte interesele în societate și lipsa de interes a acesteia față de

nemulțumirile ce au condus la cererea de dizolvare, care sunt motive temeinice

de natură să conducă la dizolvarea societății.

Recurentul-reclamant mai susține

că decizia pronunțată de instanța de apel s-a dat cu aplicarea greșită a legii,

motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art.

237 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, respectiv că societatea comercială

nu mai are administrator.

Aflându-se în imposibilitate de a

lua legătura cu intimata-pârâtă B.T., la 15 august 2010, a înregistrat la ONRC

renunțarea la mandatul de administrator în baza art. 1556 C. civ. conform

înscrisurilor depuse la dosar, astfel că în mod greșit s-a reținut că

societatea SC V.E.I. SRL București are administrator în funcție.

De altfel instanța nu a ținut

cont nici de faptul că societatea are sediu expirat, sancțiunea fiind radierea.

Înalta Curte analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului,

în raport de dispozițiile legale aplicabile în cauză, constată că recursul

reclamantului B.D.S. este nefondat.

Motivul de nelegalitate întemeiat

pe dispozițiile art. 304 pct.7 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în cauză

întrucât decizia recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se

sprijină, inclusiv cu privire la motivele pentru care nu s-a reținut incidența

cazurilor de dizolvare a societății la care apelantul reclamant a făcut

referire.

Cum din

considerentele deciziei atacate rezultă clar argumentele instanței de apel

pentru care s-a apreciat ca nefondate criticile apelantului reclamant aduse

împotriva sentinței primei instanțe, raportându-se la situația de fapt și

făcând trimitere la textele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că

acest motiv de recurs este nefondat.

Deși recurentul –

reclamant invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, acestea putând

fi subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece nu se referă

la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății.

Prin motivul de

recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurentul reclamant invocă nelegalitatea deciziei, în sensul că dispozițiile

art. 227 alin. (1) lit. a), b), c) și e) și art. 237 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile în cauză și că instanța de apel, în virtutea

rolului său activ, nu a analizat dovezile administrate în susținerea criticilor

formulate.

Dizolvarea societății

în temeiul art. 227 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată poate

fi cerută în două situații, pentru imposibilitatea realizării obiectului de

activitate al societății sau realizarea acestuia, aspecte care în cauză nu au

fost dovedite, cum corect a reținut și instanța de apel.

Dizolvarea reglementată de art. 227

alin. (1) lit. a) poate fi cerută pentru trecerea timpului stabilit pentru

durata societății, iar dizolvarea în temeiul art. 227 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 31/1990, poate fi cerută în baza hotărârii tribunalului la cererea

oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre

asociați, care împiedică funcționarea societății.

În cauză, din relațiile furnizate

de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București a rezultat

că S.C. V.E.I. S.R.L. București este în funcțiune, că societatea a fost

constituită pe o durată nelimitată, că societatea are sediu social cunoscut,

are administrator în persoana recurentului și nu figurează mențiuni cu privire

la fapte aflate sub incidența art. 21 lit. e) – h din Legea nr. 26/1990,

republicată.

În sensul art. 227 alin.

(1) lit. e) din Legea nr. 31/1990, republicată, cum recurentul –

reclamant B.D.S. nu a făcut dovada neînțelegerilor dintre

asociații

S.C. V.E.I. S.R.L. București, care să conducă la dispariția

lui

affectio societatis

, neînțelegeri care să împiedice funcționarea

acesteia, nici această critică nu poate fi primită.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, corect a reținut că

recurentul-

reclamant nu a depus la dosar hotărâri ale adunării

generale ale pârâtei

S.C. V.E.I. S.R.L. București

care să releve împiedicarea funcționării societății, respectiv

dispariția

lui

affectio societatis

.

Faptul că intimata

pârâtă B.T. a dat mandat altei persoane să-i reprezinte interesele în societate

și lipsa de interes a acesteia în raport de cererea de chemare în judecată

formulată de reclamantul

B.D.S., nu constituie motiv

care să conducă la dizolvarea societății comerciale, conform

art. 227 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, republicată, reclamantul nefăcând dovada

imposibilității realizării obiectului de activitate sau realizării acestuia.

Susținerea recurentului reclamant

în sensul că instanța de apel nu a analizat lipsa de interes a pârâtei B.T. față

de cererea sa de chemare în judecată, precum și lipsa acesteia de la

interogatoriu, nu poate fi primită, în condițiile în care procesul civil este

guvernat de principiul disponibilității și este un proces al intereselor

private, astfel că Înalta Curte apreciază că judecătorii cauzei s-au pronunțat

asupra solicitărilor reclamantului.

Nici motivul de recurs prin care

susține că societatea comercială nu mai are administrator nu poate fi primit în

raport de dispozițiile art. 237 alin. (1) lit. a) din Legea nr.31/1990,

republicată.

Potrivit art. 197 din Legea nr. 31/1990,

a societăților comerciale, republicată, societatea cu răspundere limitată este

administrată de unul sau mai mulți administratori, asociați sau neasociați

numiți prin actul constitutiv sau de adunarea generală a asociaților.

Administratorii societății

comerciale cu răspundere limitată, fiind însărcinați cu tratarea unor afaceri

comerciale, în numele și pe seama societății comerciale, aceștia îndeplinesc un

mandat comercial.

Conform art. 77 alin.

(1) și (2) din legea societăților comerciale, desemnarea sau revocarea

administratorului se face de A.G.E.A. a societății comerciale.

În materie comercială dacă

administratorul dorește să renunțe la mandatul său, el are obligația să

convoace A.G.E.A. ca aceasta să-l revoce și să aleagă un nou administrator,

nefiind aplicabile dispozițiile art. 1556 C. civ.

Cum în cauză se aplică

dispozițiile legii speciale, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 1556

C. civ.

Critica recurentului reclamant

prin care susține că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că SC V.E.I.

SRL București are sediul expirat, nu poate fi reținută față de dispozițiile

art. 294 cu referire la art. 292 C. proc. civ., care nu permit schimbarea

obiectului cererii de chemare în judecată în apel, avându-se în vedere că

aceasta a fost invocată pentru prima oară în această cale de atac.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge recursul

declarat de reclamantul B.D.S.,

împotriva deciziei instanței de apel,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul B.D.S. împotriva deciziei comerciale nr. 327

din 14 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI–a

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

25 ianuarie 2012.