ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1512/2011

Ședința publică de la 7 aprilie 2011

Asupra contestației în anulare de

față :

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele :

Prin decizia nr. 3231 din 12

octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei

nr. 197 din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

În motivarea deciziei, instanța de recurs a

reținut că prin sentința comercială nr. 3888 din 11 martie 2009, Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondată acțiunea formulată

de reclamanții I.A., T.C.L., B.M. și N.A. în contradictoriu cu pârâta SC S.P.V.I.I.B.

SA, având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale

nr. 1 din data de 8 octombrie 2007 a SC B.P. SA, prin care s-a aprobat

proiectul de divizare parțială a societății.

Prin decizia comercială nr. 197 din 23 martie

2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul

declarat de reclamantul I.A.

Revenind la considerentele reținute în decizia

atacată, se constată că, criticile reclamantului au fost subsumate prevederilor

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care a susținut nemotivarea deciziei

din apel, pronunțarea hotărârii cu aplicarea greșită a legii, cu referire la

încălcarea dispozițiilor art. 948 pct. 5, art. 996-968 C. civ., art. 5 C. civ.

și art. 136

1

din Legea nr. 31/1990.

Analizând criticile formulate de către

reclamant, instanța de recurs a reținut în ceea ce privește nemotivarea

deciziei recurată, că instanța a răspuns tuturor criticilor formulate. În ceea

ce privește criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că întrucât aceste temeiuri de drept nu

au fost invocate în cererea de apel, nu poate fi reținută aplicarea greșită a

legii în lipsa unor critici formulate în fața instanței de apel.

Împotriva deciziei nr. 3231 din 12 octombrie

2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a

formulat contestație în anulare contestatorul I.A., întemeiată pe dispozițiile

art. 318 teza a II-a C. proc. civ.

În motivarea contestației în anulare s-a

susținut că instanța supremă a omis să cerceteze motivul referitor la

încălcarea art. 948 pct. 4, art. 966-968 C. civ., prin raportare la încălcarea

art. 238 alin. (2), art. 241 lit. c) și k), art. 250

1

și art. 250

alin. (3) lit. b) din Legea nr. 31/1990. În continuare arată că dezvoltarea

acestor motive a avut loc în dezbaterea orală și în concluziile scrise ce se

găsesc la dosarul cauzei, iar în cuprinsul deciziei nu se face nicio referire

la această critică.

În consecință solicită admiterea contestației în

anulare, anularea hotărârii atacate și în rejudecarea recursului, modificarea

deciziei nr. 197/2010, admiterea apelului și admiterea acțiunii.

Contestația în anulare urmează să fie respinsă

pentru următoarele considerente :

Contestația în anulare este cale extraordinară

de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești care au

fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor legale vizate de art. 317 și art. 318

C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) C.

proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație

în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.

Contestatorul a invocat teza a II-a a

articolului citat, prin care în realitate, aduce critici modului în care a fost

soluționat recursul promovat de către reclamant, împotriva deciziei instanței

de apel.

Din considerentele deciziei pronunțată în

recurs, Înalta Curte constată că toate motivele de recurs invocate de

reclamant, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., au

fost analizate, în limitele conferite de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Prin

urmare, fiind puse în discuție temeiuri de drept care nu au fost invocate în

fața instanței de apel, Înalta Curte în mod corect a apreciat că aceste critici

nu pot fi analizate

omisso medio

de către instanța de recurs.

Nemulțumirea reclamantului în legătură cu

dezlegarea dată de către instanța de recurs motivelor de casare sau de

modificare, nu constituie omisiune, în sensul dispozițiilor art. 318 teza II C.

proc. civ. Cu alte cuvinte, în cadrul contestației în anulare, nu se judecă

acțiunea, ci se verifică dacă judecata a omis cercetarea vreunui motiv de

casare sau modificare, invocate în condițiile cerute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce privește susținerile

referitoare la încălcarea prevederilor art. 948 C. civ., art. 966-969 C. civ.

și art. 136

1

din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte în mod legal a

constat că judecarea recursului are în vedere exclusiv probatoriul administrat

la instanțele de fond.

Invocarea omisso medio a acestor temeiuri de drept, nepropuse în apel,

cu excepția celor de ordine publică nu este permisă. Aceste motive de recurs nu

a fost supuse dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de apel, astfel

încât peste motivele invocate la instanțele de fond nu se poate trece.

În consecință, așa cum s-a arătat în cele

ce preced, dispozițiile legale care reglementează această cale extraordinară de

atac, nu permit părților să deschidă posibilitatea recursului la recurs, motiv

pentru care Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată contestația în

anulare formulată de I.A. împotriva deciziei nr. 3231 din 12 octombrie 2010 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 aprilie 2011.