ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1512/2011

Ședința publică de la 7 aprilie 2011 Asupra contestației în anulare de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin decizia nr. 3231 din 12 octombrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.A. împotriva deciziei nr. 197 din 23 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. În motivarea deciziei, instanța de recurs a reținut că prin sentința comercială nr. 3888 din 11 martie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții I.A., T.C.L., B.M. și N.A. în contradictoriu cu pârâta SC S.P.V.I.I.B. SA, având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii Adunării Generale nr. 1 din data de 8 octombrie 2007 a SC B.P.

SA, prin care s-a aprobat proiectul de divizare parțială a societății. Prin decizia comercială nr. 197 din 23 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins apelul declarat de reclamantul I.A. Revenind la considerentele reținute în decizia atacată, se constată că, criticile reclamantului au fost subsumate prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., prin care a susținut nemotivarea deciziei din apel, pronunțarea hotărârii cu aplicarea greșită a legii, cu referire la încălcarea dispozițiilor art. 948 pct. 5, art. 996-968 C. civ., art. 5 C. civ. și art. 136 1 din Legea nr. 31/1990. Analizând criticile formulate de către reclamant, instanța de recurs a reținut în ceea ce privește nemotivarea deciziei recurată, că instanța a răspuns tuturor criticilor formulate.

În ceea ce privește criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că întrucât aceste temeiuri de drept nu au fost invocate în cererea de apel, nu poate fi reținută aplicarea greșită a legii în lipsa unor critici formulate în fața instanței de apel. Împotriva deciziei nr. 3231 din 12 octombrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a formulat contestație în anulare contestatorul I.A., întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. În motivarea contestației în anulare s-a susținut că instanța supremă a omis să cerceteze motivul referitor la încălcarea art. 948 pct. 4, art. 966-968 C. civ., prin raportare la încălcarea art. 238 alin. (2), art. 241 lit. c) și k), art. 250 1 și art. 250 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 31/1990.

În continuare arată că dezvoltarea acestor motive a avut loc în dezbaterea orală și în concluziile scrise ce se găsesc la dosarul cauzei, iar în cuprinsul deciziei nu se face nicio referire la această critică. În consecință solicită admiterea contestației în anulare, anularea hotărârii atacate și în rejudecarea recursului, modificarea deciziei nr. 197/2010, admiterea apelului și admiterea acțiunii. Contestația în anulare urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente : Contestația în anulare este cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești care au fost pronunțate cu încălcarea dispozițiilor legale vizate de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Contestatorul a invocat teza a II-a a articolului citat, prin care în realitate, aduce critici modului în care a fost soluționat recursul promovat de către reclamant, împotriva deciziei instanței de apel. Din considerentele deciziei pronunțată în recurs, Înalta Curte constată că toate motivele de recurs invocate de reclamant, încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., au fost analizate, în limitele conferite de dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Prin urmare, fiind puse în discuție temeiuri de drept care nu au fost invocate în fața instanței de apel, Înalta Curte în mod corect a apreciat că aceste critici nu pot fi analizate omisso medio de către instanța de recurs. Nemulțumirea reclamantului în legătură cu dezlegarea dată de către instanța de recurs motivelor de casare sau de modificare, nu constituie omisiune, în sensul dispozițiilor art. 318 teza II C. proc. civ. Cu alte cuvinte, în cadrul contestației în anulare, nu se judecă acțiunea, ci se verifică dacă judecata a omis cercetarea vreunui motiv de casare sau modificare, invocate în condițiile cerute de art. 304 C. proc.

civ. Astfel, în ceea ce privește susținerile referitoare la încălcarea prevederilor art. 948 C. civ., art. 966-969 C. civ. și art. 136 1 din Legea nr. 31/1990, Înalta Curte în mod legal a constat că judecarea recursului are în vedere exclusiv probatoriul administrat la instanțele de fond. Invocarea omisso medio a acestor temeiuri de drept, nepropuse în apel, cu excepția celor de ordine publică nu este permisă. Aceste motive de recurs nu a fost supuse dezbaterii și unei dezlegări proprii a instanței de apel, astfel încât peste motivele invocate la instanțele de fond nu se poate trece. În consecință, așa cum s-a arătat în cele ce preced, dispozițiile legale care reglementează această cale extraordinară de atac, nu permit părților să deschidă posibilitatea recursului la recurs, motiv pentru care Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de I.A. împotriva deciziei nr. 3231 din 12 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2011.