ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2177/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2177/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică de la 2 iunie 2011
Asupra recursului de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința civilă
nr. 116/cc din 29 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 3366/85/2009,
judecătorul din cadrul Tribunalului Sibiu, secția comercială și de contencios administrativ,
a respins cererea în anulare formulată de reclamantul P.P. în contradictoriu cu
pârâta SC B.B.P.I. SRL împotriva hotărârii generale a asociaților din data de
21 septembrie 2009.
În considerentele
sentinței, judecătorul fondului a reținut că reclamantul a solicitat anularea
hotărârii generale a asociaților SC B.B.P.I. SRL din data de 21 septembrie 2009,
invocând prevederile art. 1, art. 136
1
, art. 196 din Legea nr.
31/1990.
Judecătorul a reținut
că prin hotărârea contestată s-a aprobat vânzarea tuturor activelor societății,
respectiv terenul și construcțiile situate în Sibiu, la prețul de 2.822.000
Euro plus TVA, preț stabilit de o firmă independentă de evaluare, hotărârea
fiind adoptată cu votul împotrivă al reclamantului. S-a apreciat nu există o
cauză ilicită a actului, în sensul art. 968 C. civ., măsura adoptată de
adunarea generală fiind conformă cu obiectul de activitate al societății,
adoptarea ei fiind de competența adunării generale, fiind respectate condițiile
de cvorum prevăzute de lege. Nu s-a reținut incidența prevederilor art. 136
1
din Legea nr. 31/1990, apreciindu-se că buna credință se prezumă, reclamantul
nedovedind că activitatea celorlalți doi asociați, desfășurată potrivit actului
constitutiv, ar nesocoti interesele societății sau ale asociatului reclamant;
astfel evaluarea activelor a fost făcută de un evaluator independent, prețul
stabilit fiind corect în condiții de criză, valorificarea activului contribuind
la dezvoltarea viitoare a afacerilor societății.
Judecătorul fondului
a înlăturat și susținerea bazată pe art. 127 din Legea nr. 31/1990, apreciind
că în cazul încălcării obligației prevăzute de acest articol de lege nu
constituie motiv de anulare a hotărârii, putând fi formulată doar o acțiune în
răspundere patrimonială împotriva celor vinovați. A mai apreciat că existența
unui proiect de contract de vânzare cumpărare între pârâtă și SC B.I. SRL nu
conduce la concluzia că asociații pârâtei au un interes contrar societății,
activitatea acestora putând fi interpretată ca fiind îndreptată spre
eficientizarea ambelor societăți contractante.
Sentința de fond a
fost atacată de reclamantul P.P., care a solicitat admiterea apelului și
schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și anulării hotărârii
adunării generale din data de 21 septembrie 2009. Criticile reclamantului au
vizat greșita interpretare a situației de fapt și greșita aplicare a legii.
Prin decizia
comercială nr. 31/A din 19 martie 2010 completul de judecată din cadrul Curții
de Apel Alba Iulia, secția comercială, a respins apelul reclamantului ca
nefondat, cu următoarele considerente: a reținut corecta apreciere de către
judecătorul fondului a legalității operațiunii de vânzare hotărâtă în adunarea
generală contestată, în raport de obiectul de activitate al societății, fiind
reținută incidența prevederilor art. 34 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954. S-a
reținut în acest sens că obiectul principal de activitate al societății îl
constituie cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare, astfel încât nu este
fondată critica reclamantului în sensul că vânzarea imobilului ar contraveni
scopului societății. Față de prevederile actului constitutiv au fost înlăturate
și susținerile reclamantului în sensul că societatea ar fi fost creată pentru
deservirea activității de producție de senzori.
Completul de apel a
mai reținut respectarea condițiilor de cvorum și majoritate prevăzute de lege.
De asemenea a înlăturat susținerea reclamantului în sensul că hotărârea
contravine scopului societății de a obține profit, constatând diferența dintre
datele financiare de achiziție în comparație cu valoarea de vânzare, această
valoarea fiind stabilită de un evaluator independent.
Nu a fost reținută
nici susținerea reclamantului că s-a impus vânzarea către o anumită societate,
neexistând asemenea mențiuni în cuprinsul hotărârii adoptate. Semnarea
ulterioară a contractului de vânzare cumpărare reprezintă un aspect legat de
punerea în executare a mandatului dat în adunare în acest sens, care nu
afectează valabilitatea hotărârii.
A fost înlăturată și
susținerea potrivit căreia vânzarea activelor ar pune capăt activității
societății, fiind reținut că prețul obținut prin valorificarea imobilului a
intrat în patrimoniul societății, fiind destinat realizării în continuare a
obiectului principal de activitate, respectiv achiziția de bunuri imobiliare în
scop de revânzare.
S-a apreciat, totodată,
că încălcarea dispozițiilor art. 127 din Legea nr. 31/1990 atrage răspunderea
pentru daune, iar nu anularea hotărârii adoptate cu votul acționarului. De
asemenea, s-a reținut că prevederile Legii nr. 1/1991 nu sunt aplicabile în
materia raporturilor dintre asociații unei societăți cu răspundere limitată,
aceste raporturi fiind guvernate de prevederile Legii nr. 31/1990.
Decizia de apel a
fost recurată de reclamantul P.P., care a solicitat admiterea recursului și
modificarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii acțiunii astfel
cum a fost formulată.
Reclamantul a invocat
prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., criticând decizia de apel sub
următoarele aspecte:
- greșita aplicare a
prevederilor art. 966 C. civ., prin neraportare la dispozițiile art. 1 din
Legea nr. 31/1990; reclamantul a criticat decizia din perspectiva
considerentelor vizând încadrarea operațiunii aprobate în adunarea generală a
asociaților contestată, în obiectul de activitate al societății; nu s-a reținut
nelegalitatea hotărârii adunării generale din 21 septembrie 2009 prin raportare
la faptul că activele urmau a fi achiziționate de o societate ai cărei asociați
sunt aceiași cu cei doi asociați din SC B.B.P.I. SRL care au votat vânzarea
activelor; reclamantul dezvoltă această critic, prin raportare la probatoriul
administrat, respectiv răspunsurile de interogatoriu.
- greșita apreciere a
motivului de nulitate, judecătorii reținând eronat că nulitatea s-a fundamentat
pe motive ulterioare, reclamantul arătând că deși aparent realizarea scopului
propus este ulterioară adoptării hotărârii contestate, importantă este
prefigurarea mentală a scopului urmărit, respectiv vânzarea tuturor activelor
către cei doi asociați; a susținut că în hotărâre s-a consemnat că asociații
care au hotărât vânzarea corespund cu asociații firmei avută în vedere ca
potențială cumpărătoare;
- aplicarea greșită a
dispozițiilor art. 79 și art. 127 din Legea nr. 31/1990, prin considerarea că
singura sancțiune ce poate fi aplicată în acest caz este răspunderea pentru
daune; reclamantul a susținut că chiar dacă votul contrar intereselor
societății nu ar fi motiv de nulitate, el dovedește abuzul de drept, ceea ce
conduce și la greșita aplicare a prevederilor art. 136
1
din Legea
nr. 31/1990; din această perspectivă, reclamantul a invocat și nemotivarea
deciziei de apel, susținând că judecătorii nu au motivat critica vizând abuzul
de majoritate, respectiv faptul că asociații B.F. și B.R. și-au exercitat
dreptul de vot în AGA cu rea credință, contrar intereselor societății.
Prin întâmpinare,
pârâta SC B.B.P.I. SRL a solicitat respingerea recursului reclamantului ca
nefondat, apreciind că judecătorii apelului au interpretat și aplicat corect
dispozițiile legale incidente în cauză; au arătat că hotărârea contestată
respectă obiectul de activitate astfel cum a fost stabilit prin actul
constitutiv – cumpărarea și vânzarea de bunuri imobiliare proprii; a susținut
că valoarea stabilită pentru activul vândut asigură dezideratul de obținere de
profit, suma stabilită fiind superioară celei la care s-a achiziționat activul
de către societate; de asemenea, a susținut că nu există un motiv de nulitate,
aspectele invocate de reclamant ținând de oportunitatea unor decizii de
afaceri; a arătat că Legea nr. 31/1990 reglementează transferurile patrimoniale
între societate și membrii organelor sale; a menționat că încălcarea
prevederilor art. 79 și art. 127 din Legea nr. 31/1990 atrage răspunderea
pentru daune și nu anularea hotărârii adoptate și că judecătorii apelului au
motivat critica reclamantului întemeiată pe dispozițiile art. 136
1
din Legea nr. 31/1990.
Reclamantul a
administrat proba cu înscrisuri, conform art. 305 C. proc. civ.
Analizându-se
legalitatea deciziei de apel prin prisma criticilor formulate și a apărărilor
invocate se reține următoarele:
Judecătorii apelului
au aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 79 și art. 127 din Legea nr.
31/1990, dispoziții care trebuiau interpretate prin raportare la prevederile
art. 136
1
din aceeași lege. Se reține, în acest context că încă din
convocarea emisă pentru adunarea în care s-a adoptat hotărârea contestată s-a
stabilit ca ordine de zi vânzarea tuturor activelor societății. Și în cadrul
adunării, așa cum s-a consemnat în procesul verbal de ședință, ordinea de zi a
vizat aceeași vânzare a tuturor activelor societății. Se observă că activul
vizat pentru vânzare constituia și sediul social al societății intimate, în
cadrul hotărârii consemnându-se expres că există un potențial cumpărător al
activului, cumpărător ce are legătură cu asociații F. și R.B. În fapt,
societatea cumpărătoare are ca asociați pe F. și R.B., asociați care au și
votat în adunarea asociaților SC B.B.P.I. SRL vânzarea activului.
Rezultă că cei doi
asociați trebuiau să se abțină de la votarea hotărârii întrucât aveau un
interes personal, respectiv dobândirea activului pentru societatea ai cărei
asociați erau; neprocedând la abținere cei doi asociați au încălcat
dispozițiile art. 127 din Legea nr. 31/1990. Această deoarece interesul
societății, prevăzut de lege, presupune nu doar interesul general al acesteia,
ci și interesul comun al asociaților, întrucât interesul social, ca noțiune
specifică dreptului societăților comerciale, este destinat protecției
asociaților.
În speță, prin
neabținerea de la vot, conform art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,
acționarii care aveau un interes personal, au săvârșit un abuz de majoritate,
în condițiile în care hotărârea adoptată a avut drept consecință favorizarea
acestora, în detrimentul celui de-al treilea asociat.
Poziția celor doi
asociați încalcă și principiul exercitării cu bună credință a drepturilor de
către asociați, principiu introdus pentru asigurarea unui echilibru între
interesele societății și cele ale asociaților prin art. 136
1
din
Legea nr. 31/1990. Așa cum s-a arătat prin vânzarea tuturor activelor
societății intimate, s-a realizat și vânzarea implicită a sediului social al
societății, aceasta fiind astfel sub incidența prevederilor referitoare la
dizolvare, în condițiile art. 237 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990. Nu
s-a dovedit că anterior sau ulterior hotărârii de vânzare a activelor s-ar fi
adoptat vreo hotărâre cu privire la sediul social al societății intimate,
astfel încât în urma aprobării vânzării tuturor activelor societatea se găsește
în situația de a fi dizolvată.
Alineatul (2) al art.
127 din Legea nr. 31/1990 prevede, într-adevăr, că în cazul exercitării abuzive
a dreptului de vot prin încălcarea obligației de abținere pe care o are
asociatul cu interese contrare intereselor societății, sancțiunea aplicabilă
este aceea a acțiunii în răspundere pentru prejudiciile create societății (dacă
există asemenea prejudicii).
Se apreciază însă că
interesul comun al asociaților, odată violat prin luarea unei decizii în
favoarea unor asociați și în detrimentul altora nu poate fi realizat numai prin
recurgerea la măsura prevăzută de art. 127 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 –
demers de lungă durată și cu rezultat incert – și aceasta mai ales când
prejudiciul nu este unul patrimonial sau nu se reflectă imediat și direct în
patrimoniul societății. În speță, prejudiciul care s-ar produce societății nu
este unul neapărat patrimonial, ci este unul de natură a afecta chiar existența
societății, prin vânzare, așa cum s-a menționat deja, societatea rămânând fără
un sediu social. În acest caz, interesul comun al asociaților, precum și
principiul exercitării cu bună credință a drepturilor devin temei de
intervenție în justiție în vederea invalidării hotărârii adunării generale în
urma constatării deturnării abuzive a puterii în societate, respectiv anularea
hotărârii luate cu votul unor asociați aflați în conflict de interese cu
societatea, dacă acel vot a fost rezultatul unui abuz de majoritate.
În speță, abuzul de
majoritate este dovedit și prin recunoașterea încă de la momentul adoptării
hotărârii contestate a interesului celor doi asociați în vânzarea activului
societății. Este evident, în acest context, abuzul de majoritate al celor doi
asociați care aveau prefigurarea mentală a obținerii activului, în momentul în
care votau pentru vânzarea acestuia.
Pentru considerentele
reținute, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul reclamantului va fi
admis; decizia de apel va fi modificată în sensul admiterii apelului
reclamantului, cu consecința schimbării sentinței apelate, admiterii acțiunii
acestuia și constatării nulității hotărârii AGA din 21 septembrie 2009.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de reclamantul P.P. împotriva
deciziei comerciale nr. 31/A din 19
martie 2010 a Curții de Apel Alba
Iulia, secția comercială.
Modifică decizia recurată în sensul că admite
apelul reclamantului declarat împotriva sentinței civilă nr. 116/CC din 19
noiembrie 2009 a
Tribunalului Sibiu, secția
comercială și de contencios administrativ, și în
consecință:
Schimbă sentința
apelată în sensul că admite acțiunea reclamantului și
constată nulitatea
Hotărârii Adunării Generale a Asociaților S.C. B.B.P.I. S.R.L. SIBIU din 21
septembrie 2009
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie
2011.