ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1913/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul B.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând constatarea caracterului politic al condamnării suferite de tatăl său B.N.I., obligarea pârâtului la plata sumei de 3.000.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul său prin condamnare și cheltuieli de judecată. A arătat în cererea sa că tatăl său a fost arestat la 1 septembrie 1950, fiind ținut în beciul Miliției timp de trei săptămâni, bătut și forțat să recunoască apartenența la Partidul legionar și faptul că a urmărit răsturnarea ordinii și statului instaurat după 1949 în România și că prin pronunțarea sentinței penale nr. 702 din 29 iunie 1951 a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru săvârșirea crimei de uneltire împotriva ordinii sociale, executând 14 ani de muncă silnică, după care a fost grațiat.

Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin decizia civilă nr. 140 din 2 martie 2010, a admis în parte acțiunea, constatând caracterul politic al condamnării dispusă față de defunctul B.N.I. și a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sumei de 3.000.000 Euro. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, cu privire la soluționarea primului capăt de cerere, caracterul politic al condamnării pentru faptele prevăzute de art. 209 C. pen.

în raport de dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Leea nr. 221/2009 și, referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, că interpretarea dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu poate conduce la concluzia că reclamantul, în calitate de moștenitor, beneficiază de dreptul de a obține despăgubiri pentru prejudiciul moral săvârșit de tatăl său, prin condamnare, întrucât articolul menționat vizează dreptul de reparare a unui prejudiciu moral, care este un drept exclusiv personal, neputând fi transmis prin moștenire.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat apel, care a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 168/A din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, prin care s-a reținut că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora, și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial, respectiv deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, așa cum rezultă din decizia nr. 12 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii.

La data de 21 noiembrie 2011, reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, susținând nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ. cu referire la art. 330/7 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că la data de 5 octombrie 2011, când a fost pronunțată decizia atacată, decizia nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu era publicată în Monitorul Oficial al României, și că au fost aplicate retroactiv cele două decizii ale Curții Constituționale, unor situații juridice create înainte de publicarea în Monitorul Oficial al României, dreptul său fiind născut sub imperiul legii nr. 221/2009, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), astfel că legea aflată în vigoare la data formulării acțiunii, este aplicată pe tot parcursul procesului, invocând principiul neretroactivității legii civile noi și Jurisprudența CEDO.

Recursul este nefondat. Dat fiind că Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii a fost publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie 2011, criticile recurentei referitoare la respingerea cererii reclamantei ce vizează greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 vor fi analizate și din perspectiva acesteia. Problema de drept ce se impune a fi lămurită în cauza dedusă judecății nu este aceea a îndreptățirii reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile textului de lege anterior menționat, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat în cauză, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin deciziile nr. 1358 din 21 octombrie 2011 și nr. 1360/2010, decizii publicate în M.Of.

al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Astfel, conform art. 147 din Constituția României, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

Cum, alin. (4) al aceluiași articol prevede obligativitatea numai pentru viitor – de la data publicării – și erga omnes s-a pus problema dacă deciziile Curții Constituționale se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens, problemă dezlegată prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale produc efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acestora în Monitorul Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

În consecință, urmare deciziilor anterior menționate, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în Monitorul Oficial. În cauza dedusă judecății, la data publicării deciziei în M.Of.

(nr. 761 din 15 noiembrie 2010) a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, decizia în apel se pronunțase, în sensul respingerii apelului reclamantului, acțiunea acestuia fiind respinsă în fond, ceea ce denotă că la data publicării, nu se poate reține existența unui drept definitiv câștigat și nici că reclamantul era titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să confirme dreptul său. În plus, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

Pentru considerentele expuse, criticile recurentului sunt nefondate motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.G. împotriva deciziei civile nr. 168/A din 5 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2012.