ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1913/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul B.G. a

chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

constatarea caracterului politic al condamnării suferite de tatăl său B.N.I.,

obligarea pârâtului la plata sumei de 3.000.000 Euro cu titlu de despăgubiri

pentru prejudiciul moral suferit de autorul său prin condamnare și cheltuieli

de judecată.

A arătat în cererea

sa că tatăl său a fost arestat la 1 septembrie 1950, fiind ținut în beciul

Miliției timp de trei săptămâni, bătut și forțat să recunoască apartenența la

Partidul legionar și faptul că a urmărit răsturnarea ordinii și statului

instaurat după 1949 în România și că prin pronunțarea sentinței penale nr. 702

din 29 iunie 1951 a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru săvârșirea

crimei de uneltire împotriva ordinii sociale, executând 14 ani de muncă

silnică, după care a fost grațiat.

Tribunalul Vrancea, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 140 din 2 martie 2010, a admis în parte

acțiunea, constatând caracterul politic al condamnării dispusă față de

defunctul B.N.I. și a respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea

pârâtului la plata sumei de 3.000.000 Euro.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut, cu privire la soluționarea primului capăt

de cerere, caracterul politic al condamnării pentru faptele prevăzute de art. 209

C. pen. în raport de dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. a) din Leea nr.

221/2009 și, referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, că interpretarea

dispozițiile

art.

5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 nu poate conduce la concluzia că

reclamantul, în calitate de moștenitor, beneficiază de dreptul de a obține

despăgubiri pentru prejudiciul moral săvârșit de tatăl său, prin condamnare,

întrucât articolul menționat vizează dreptul de reparare a unui prejudiciu

moral, care este un drept exclusiv personal, neputând fi transmis prin

moștenire.

Împotriva acestei

hotărâri, reclamantul a declarat apel, care a fost respins ca nefondat, prin decizia

nr. 168/A din 5 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, prin care s-a reținut

că dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 privind

condamnările cu caracter politic și măsuri administrative asimilate acestora,

și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele

nesoluționate definitiv la data publicării deciziilor instanței de contencios

constituțional în Monitorul Oficial, respectiv deciziile nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010,

așa cum rezultă din decizia nr. 12 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Completul competent să judece recursul în interesul legii.

La data de 21

noiembrie 2011, reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei instanței de

apel, susținând nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva art. 304 pct. 5

C. proc. civ. cu referire la art. 330/7 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că

la data de 5 octombrie 2011, când a fost pronunțată decizia atacată, decizia

nr. 12/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu era publicată în

Monitorul Oficial al României, și că au fost aplicate retroactiv cele două

decizii ale Curții Constituționale, unor situații juridice create înainte de

publicarea în Monitorul Oficial al României, dreptul său fiind născut sub

imperiul legii nr. 221/2009, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a), astfel că

legea aflată în vigoare la data formulării acțiunii, este aplicată pe tot

parcursul procesului, invocând principiul neretroactivității legii civile noi

și Jurisprudența CEDO.

Recursul este

nefondat.

Dat fiind că Decizia

nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție

în recurs în interesul legii a fost publicată în M.Of. nr. 789 din 7 noiembrie

2011, criticile recurentei referitoare la respingerea cererii reclamantei ce

vizează greșita înlăturare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 vor fi analizate și din perspectiva acesteia.

Problema de drept ce

se impune a fi lămurită în cauza dedusă judecății nu este aceea a îndreptățirii

reclamantei la acordarea daunelor morale în condițiile textului de lege

anterior menționat, ci aceea dacă respectivul text de lege mai poate fi aplicat

în cauză, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un

control a posteriori de constituționalitate, prin deciziile nr. 1358 din 21

octombrie 2011 și nr. 1360/2010, decizii publicate în M.Of. al României nr. 761

din 15 noiembrie 2010.

Astfel, conform art. 147

din Constituția României, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca

fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

Cum, alin. (4) al

aceluiași articol prevede obligativitatea numai pentru viitor – de la data

publicării – și

erga omnes

s-a pus problema dacă deciziile Curții

Constituționale se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care

nu au formulat încă o cerere în acest sens, problemă dezlegată prin Decizia nr.

12 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că deciziile nr. 1358/2010

și nr. 1360/2010 ale Curții Constituționale produc efecte juridice asupra

proceselor în curs de judecată la data publicării acestora în Monitorul

Oficial, cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o

hotărâre definitivă.

În consecință, urmare

deciziilor anterior menționate, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic

pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de

contencios constituțional în Monitorul Oficial.

În cauza dedusă

judecății, la data publicării deciziei în M.Of. (nr. 761 din 15 noiembrie 2010)

a deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr. 1360/2010, decizia în

apel se pronunțase, în sensul respingerii apelului reclamantului, acțiunea

acestuia fiind respinsă în fond, ceea ce denotă că la data publicării, nu se

poate reține existența unui drept definitiv câștigat și nici că reclamantul era

titularul unui bun susceptibil de protecție în sensul reglementat de art. 1 din

Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă

vreme la data publicării deciziilor Curții Constituționale nr. 1358/2010 și nr.

1360/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să confirme dreptul său.

În plus, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

Pentru considerentele

expuse, criticile recurentului sunt nefondate motiv pentru care, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul

B.G.

împotriva deciziei civile nr. 168/A din 5 octombrie 2011, pronunțată de Curtea

de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

4 aprilie 2012.