ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3674/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 241 din 09 iunie 2011 Curtea de Apel București, secția l-a penală, a respins, ca prematur introdusă, cererea de contopire a pedepselor, formulată de petentul condamnat P.R.F. A obligat petentul - condamnat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: La data de 05 noiembrie 2010, petentul condamnat P.R.F., aflat în Penitenciarul Saluzzo - Republica Italia a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 60 a Judecătoriei Sibiu, definitivă prin neapelare la data de 05 martie 2008, sentința penală a Judecătoriei Arad, pronunțată în dosarul nr. 19877/55/2010, cu pedeapsa rezultantă de 8 ani, 7 luni și 22 zile închisoare, ca urmare a recunoașterii sentințelor penale pronunțate de autoritățile judiciare din Italia, de către Curtea de Apel București prin sentința penală nr. 293 din 28 septembrie 2010. Cauza a suferit mai multe termene de judecată ca urmare a neîndeplinirii procedurii de citare cu petentul condamnat P.R.F.

la locul de deținere, Penitenciarul Saluzzo - Republica Italia, precum și față de împrejurarea că sentința penală nr. 293 din 28 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. 7212/2/2010, se afla pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind atacată cu recurs atât de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București cât și de persoana transferabilă P.R.F. Prin decizia penală nr. 411 din 04 februarie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate, a casat sentința penală atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin sentința penală nr. 163 din 19 aprilie 2011 Curtea de Apel București, definitivă prin nerecurare la data de 05 mai 2011 a recunoscut: sentința penală din 27 martie 1996 a judecătorului din Milano, sentința din data de 02 aprilie 1996 a judecătorului din Milano, sentința din data de 01 august 1996 a judecătorului din Milano, sentința din data de 09 decembrie 1997 a judecătorului pentru anchete preliminare din Milano, sentința din data de 04 iunie 1998 a judecătorului din Milano - Secția din Rho, sentința din data de 12 octombrie 1999 a Tribunalului Pavia, sentința din 13 decembrie 1999 a Tribunalului din Milano, sentința din 21 august 12000 a Tribunalului din Bologna, sentința din 31 iulie 2000 a Tribunalului din Bergamo, sentința din 21 august 2001 a Tribunalului Vicenza, sentința din 24 decembrie 2001 a Tribunalului Bergamo, sentința din 21 februarie 2002 a Tribunalului Milano, sentința din 08 ianuarie 2003 a Curții de Apel Milano, sentința din 26 septembrie 2003 a Tribunalului Milano, sentința din 25 iunie 2004 a Tribunalului din Bergamo, sentința din 13 octombrie 2003 a Tribunalului Milano, sentința din 26 mai 2003 a Tribunalului Milano, sentința din data de 04 ianuarie 2006 a Tribunalului din Busto Arsizio, sentința din data de 26 septembrie 2006 a Curții de Apel Torino, sentința din data de 06 decembrie 2006 a Curții de Apel Florența,

sentința din data de 17 decembrie 2004 a Tribunalului Milano, sentința din data de 30 ianuarie 2009 a Tribunalului Veneția. Împotriva acestei sentințe persoana condamnată P.R.F. a formulat contestația la executare, care însă nu a fost soluționată până la această dată de către Curtea de Apel București, secția l-a penală. Î n atare situație,s-a apreciat că în mod corect procurorul de ședință a susținut că situația juridică a acestei ultime hotărâri de condamnare nu este pe deplin lămurită, atâta timp cât petentul condamnat a înțeles să formuleze contestație la executare împotriva acesteia. De asemenea, din adresa nr. 48943 din data de 01 iunie 2011 a Direcției Drept Internațional și Cooperare Judiciară a rezultat că mandatul de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr. 163 din 19 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția l-a penală, a fost transmis autorităților judiciare italiene, urmând ca persoana condamnată P.R.F.

să fie transferat într-un penitenciar din România. În raport de actele existente la dosarul cauzei, Curtea a constatat că la acest moment procesual, nu pot fi respectate dispozițiile art. 449 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care cel condamnat se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere.

Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin decizia nr. 34 din 14 decembrie 2009 a stabilit că instanța competentă să soluționeze cererea de contopire a pedepselor aplicate de instanțele naționale cu pedepselor aplicate de instanțele străine, prin hotărâri recunoscute de Curtea de Apel București, în cadrul procedurii transferării persoanei condamnate este instanța corespunzătoare instanței de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripție se află locul de deținere a persoanei condamnate. Or, așa cum s-a arătat sentința penală nr. 163 din 19 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția l-a penală, pentru pedepsele aplicate de autoritățile judiciare din Republica Italia, pe baza a 22 de hotărâri de condamnare ce au fost recunoscute de Curtea de Apel București, secția l-a penală, a făcut obiectul unei contestații la executare, care nu a intrat în puterea lucrului judecat.

În aceste condiții, Curtea a constatat că cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat P.R.F., este prematur introdusă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, condamnatul P.R.F., a declarat recurs. La termenul de astăzi, 19 octombrie 2011, fixat pentru soluționarea recursului, acesta asistat de apărătorul desemnat din oficiu a solicitat ca instanța să ia act de retragerea recursului. Înalta Curte, față de declarația recurentului, în sensul retragerii recursului, aceasta reprezentând manifestarea sa de voință privind soluționarea acestei cauze, în baza art. 385/4 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului declarat de condamnatul P.R.F.

împotriva sentinței penale nr. 241 din 09 iunie 2011 a Curții de Apel București, s ecția l-a penală și în conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE la act de declarația de retragere a recursului declarat de condamnatul P.R.F. împotriva sentinței penale nr. 241 din 09 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția l-a penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 octombrie 2011.