ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3674/2011

Asupra recursului

de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 241 din 09 iunie 2011 Curtea de Apel

București, secția l-a penală, a respins, ca prematur

introdusă, cererea de contopire a pedepselor, formulată de petentul condamnat P.R.F.

A obligat petentul - condamnat la 200

lei cheltuieli judiciare

către stat, din

care 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, s-a

avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 05

noiembrie 2010, petentul condamnat P.R.F., aflat în Penitenciarul Saluzzo - Republica

Italia a solicitat

contopirea

pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 60 a

Judecătoriei Sibiu, definitivă prin neapelare la data de 05 martie 2008,

sentința penală a Judecătoriei Arad, pronunțată în dosarul nr.

19877/55/2010,

cu pedeapsa rezultantă de 8 ani, 7 luni și 22 zile

închisoare, ca urmare a recunoașterii sentințelor penale pronunțate de

autoritățile judiciare din Italia, de către Curtea de Apel București

prin

sentința penală nr. 293 din 28 septembrie 2010.

Cauza a suferit

mai multe termene de judecată ca urmare a

neîndeplinirii procedurii de citare cu petentul

condamnat P.R.F.

la locul

de deținere, Penitenciarul Saluzzo -

Republica

Italia, precum și față de împrejurarea că sentința penală nr.

293 din 28 septembrie 2010 pronunțată de Curtea

de Apel București, în dosarul

nr. 7212/2/2010, se afla pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție,

fiind atacată

cu recurs atât de către Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București cât și de persoana transferabilă P.R.F.

Prin decizia

penală nr. 411 din 04 februarie 2011 Înalta Curte de Casație

și Justiție a admis recursurile

declarate, a casat sentința penală

atacată

și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin sentința penală nr. 163 din 19

aprilie 2011 Curtea de Apel București, definitivă prin nerecurare la data de 05

mai 2011 a recunoscut: sentința penală din 27 martie 1996 a judecătorului din

Milano, sentința din data de 02 aprilie 1996 a

judecătorului din Milano,

sentința

din data de 01 august 1996 a judecătorului din Milano, sentința

din data de 09 decembrie 1997 a judecătorului

pentru anchete preliminare din

Milano,

sentința din data de 04 iunie 1998 a judecătorului din Milano -

Secția din Rho, sentința din data de 12 octombrie 1999

a Tribunalului Pavia,

sentința din 13 decembrie 1999 a Tribunalului din

Milano, sentința din

21 august 12000 a

Tribunalului din Bologna, sentința din 31 iulie 2000 a

Tribunalului din

Bergamo, sentința din 21 august 2001 a Tribunalului

Vicenza, sentința din 24 decembrie 2001 a Tribunalului Bergamo,

sentința din

21 februarie 2002 a

Tribunalului Milano, sentința din 08 ianuarie 2003 a Curții de

Apel Milano, sentința din 26 septembrie 2003 a

Tribunalului Milano, sentința din 25 iunie 2004 a Tribunalului din Bergamo,

sentința din 13 octombrie 2003

a

Tribunalului Milano, sentința din 26 mai 2003 a Tribunalului Milano,

sentința

din data de 04 ianuarie 2006 a Tribunalului din Busto Arsizio,

sentința din data de 26 septembrie 2006 a Curții

de Apel Torino, sentința din data de 06 decembrie 2006 a Curții de Apel

Florența, sentința din data de

17

decembrie 2004 a Tribunalului Milano, sentința din data de 30 ianuarie 2009 a

Tribunalului

Veneția.

Împotriva acestei sentințe persoana

condamnată P.R.F.

a formulat contestația la

executare, care însă nu a

fost soluționată până la această dată de către

Curtea de Apel București, secția l-a penală.

Î

n

atare situație,s-a apreciat că în mod corect procurorul de

ședință a susținut că situația juridică a acestei

ultime hotărâri de

condamnare nu este pe deplin lămurită, atâta timp cât

petentul

condamnat a înțeles să formuleze

contestație la executare împotriva

acesteia.

De asemenea, din

adresa nr. 48943 din data de 01 iunie 2011 a

Direcției Drept Internațional și Cooperare Judiciară a

rezultat că

mandatul de executare a pedepsei

emis în baza sentinței penale nr. 163 din 19 aprilie 2011 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția l-a

penală, a fost transmis autorităților

judiciare italiene, urmând ca

persoana

condamnată P.R.F. să fie transferat

într-un penitenciar din România.

În raport de actele existente la

dosarul cauzei, Curtea a constatat că la acest moment procesual, nu pot fi

respectate dispozițiile art. 449 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora

instanța competentă să dispună asupra modificării

pedepsei este

instanța de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în

care cel

condamnat se află în stare de

deținere, instanța corespunzătoare în a

cărei rază teritorială se află

locul de deținere.

Mai mult, Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secțiile Unite,

prin decizia nr.

34 din 14 decembrie 2009 a stabilit că instanța competentă să

soluționeze cererea de contopire a pedepselor

aplicate de instanțele

naționale cu

pedepselor aplicate de instanțele străine, prin hotărâri

recunoscute de

Curtea de Apel București, în cadrul procedurii

transferării persoanei condamnate este instanța corespunzătoare

instanței de executare a ultimei hotărâri, în a cărei circumscripție se

află

locul de deținere a persoanei condamnate.

Or, așa cum s-a

arătat sentința penală nr. 163 din 19 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția l-a penală, pentru

pedepsele

aplicate de autoritățile judiciare din Republica Italia, pe baza a 22 de

hotărâri de condamnare ce au fost recunoscute de

Curtea de Apel București, secția l-a penală, a făcut obiectul unei

contestații la executare, care nu a intrat în

puterea lucrului judecat.

În aceste

condiții, Curtea a constatat că cererea de contopire a

pedepselor formulată de petentul

condamnat P.R.F., este prematur introdusă.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, condamnatul P.R.F., a declarat recurs.

La termenul de astăzi, 19 octombrie

2011, fixat pentru

soluționarea recursului,

acesta asistat de apărătorul desemnat din

oficiu a solicitat ca instanța să ia act de retragerea recursului.

Înalta Curte,

față de declarația recurentului, în sensul retragerii

recursului,

aceasta reprezentând manifestarea sa de voință privind

soluționarea

acestei cauze, în baza art. 385/4 alin. (2) raportat la art.

369 C. proc. pen., va lua act de

retragerea recursului declarat de condamnatul P.R.F. împotriva

sentinței penale nr. 241 din 09 iunie 2011 a

Curții de Apel București, s

ecția l-a penală și în conformitate cu

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la

cheltuieli judiciare către stat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

la act

de declarația de retragere a recursului declarat de

condamnatul P.R.F. împotriva sentinței penale

nr. 241 din 09

iunie 2011 a Curții de Apel București, secția l-a penală.

Obligă

recurentul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19 octombrie 2011.