ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2702/2010

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 941 din 23 februarie 2010 a Curții

de Apel București a respins excepția de nelegalitate a Ordinelor

Secretariatului General al Camerei Deputaților nr. 886 din 28 septembrie 2001

și nr. 907 din 01 octombrie 2001 invocată de A.D. în contradictoriu cu pârâtul

Secretariatul General al Camerei Deputaților, ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că cele

doua acte cu privire la care s-a invocat excepția de nelegalitate, nu

constituie acte administrative supuse controlului instanței de contencios și în

consecință pentru aceste acte nu este aplicabilă procedura reglementată de art.

4 din Legea 554/2004.

A mai reținut instanța că împotriva Ordinului nr. 907/2001,

reclamantul a formulat acțiune în contencios, acțiune ce a fost respinsă ca

inadmisibilă prin sentința nr. 789 din 11 septembrie 2009, sentință care a

rămas irevocabilă în urma respingerii recursului prin decizia nr. 2701/2003.

S-a arătat în considerentele sentinței atacate că prin ambele

hotărâri s-a reținut că Ordinului nr. 907/2001 este exceptat de la controlul

instanței de contencios administrativ, iar în ceea ce privește ordinul nr. 886

din 28 septembrie 2001, instanța de fond a apreciat că acesta este un act de

dreptul muncii, fiind astfel de competența instanței de litigii de muncă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A.D.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

Mai înainte însă de a examina motivele de recurs, Curtea

constată că recursul este tardiv declarat.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea 554/2004,

în materia excepției de nelegalitate, termenul de recurs este de 5 zile de la

comunicarea hotărârii.

Termenul de 5 zile stabilit prin textul legal menționat se

calculează potrivit dispozițiilor procedurale cuprinse în art. 101 alin. (1) C.

proc. civ. care arată că „termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în

socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul".

Pe de altă parte, aliniatul 5 al aceluiași articol stabilește

că „termenul care se sfârșește într-o zi de serbătoare legală, sau când

serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru

următoare".

Din actele dosarului rezultă că sentința atacată i-a fost

comunicată recurentului-reclamant A.D. la data de 26 martie 2010, conform

dovezii aflate la fila 254 din dosarul de fond, recursul fiind declarat la data

de 7 aprilie 2010.

Calculând termenul de 5 zile prevăzut de art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004 modificată, potrivit regulilor stabilite prin dispozițiile

art. 101 alin. (1) și (5) C. proc. civ., pe zile libere, rezultă că intervalul

de timp în care reclamanta avea dreptul să declare recurs era cuprins între 27

martie 2010 și 1 aprilie 2010, inclusiv.

Cum data de 7 aprilie 2010, ca zi de declarare a recursului,

astfel cum rezultă din actele dosarului, a depășit termenul de 5 zile impus de

lege, rezultă că recursul este tardiv.

Pe de altă parte, înalta Curte, reține și că, aspectul

indicării în sentința atacată a termenul de ,„15 zile de la comunicare", ca

fiind cel de declarare a recursului, nu poate atrage exonerarea părții de la

sancțiunea decăderii din dreptul de exercitare a căii de atac, potrivit

dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. Și aceasta, deoarece, termenul

de „5 zile de la comunicarea hotărârii" este dat de la lege, stabilirea

lui nefiind lăsată la aprecierea judecătorului, iar principiul „

nemo

censetur ignorare legem

" este pe deplin aplicabil situației expuse

anterior.

In aceste condiții, fată de cele arătate, Înalta Curte

constată că recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 941 din 23

februarie este tardiv formulat și, în temeiul dispozițiilor art. 103 alin. (1)

și ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.D., împotriva sentinței

civile nr. 941 din 23 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII

a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 21 mai 2010.