ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1015/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin Încheierea nr. 14/F/CA din 15 septembrie

2009 a Curții de Apel București a fost admisă cererea de suspendare formulată

de reclamantul M.C.F. în contradictoriu cu Garda Națională de Mediu - Comisariatul

General, în sensul că a fost suspendată Decizia nr. 125 din 24 aprilie 2009

până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea cererii introductive,

privind anularea actului administrativ atacat, a reținut că reclamantul a

solicitat și suspendarea acestui act până la pronunțarea pe fond a cauzei, iar

în urma analizării actelor și lucrărilor dosarului a constatat că în cauza

dedusă judecății sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru suspendarea

actului atacat.

Astfel, instanța a

reținut existența cazului bine justificat raportat la faptul că prin ordinul

atacat a fost eliberat reclamantul din funcția deținută și apoi a fost numit

într-o altă funcție cu atribuții de coordonare a activității unității pârâte,

fără plata drepturilor salariale corespunzătoare funcției, dispoziții care sunt

de natură a crea o puternică îndoială asupra legalității actului.

Instanța a reținut

îndeplinită în cauză și condiția pagubei iminente, apreciind că prin punerea în

executare a actului atacat s-ar crea un prejudiciu important reclamantului.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând sentința pronunțată ca netemeinică

și nelegală.

Recurenta a arătat că

intimatul a fost numit să coordoneze activitatea Comisariatului Județean de

Mediu Hunedoara, astfel încât, în cauza de față, nu sunt îndeplinite condițiile

cumulative prevăzute de lege, respectiv condiția cazului bine justificat și a

pagubei iminente.

Recurenta a precizat

că actul administrativ atacat, obiect al cererii de suspendare de față, a fost

emis ca urmare a apariției O.U.G. nr. 37/2009 și a respectat condițiile de

legalitate la data emiterii lui, astfel încât nu există motive care să

determine cazul bine justificat, așa cum este definit de norma legală.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat în temeiul

dispozițiilor art. 299 coroborate cu art. 4 C. proc. civ., analizând motivele

de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru

considerentele ce urmează.

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut

faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la

rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că

acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea

suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere

vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate

fi de drept, când legea o prevede (ex. art. 123 alin. final din Constituție)

sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege.

În cauza de față

dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 din Legea

contenciosului administrativ în conformitate cu care suspendarea executării

actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin

cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a

actului atacat, în acest caz instanța având posibilitatea să dispună

suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

Dispozițiile mai sus

citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art.

14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se

vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamantul prezintă cazul

bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire

la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate

de starea de fapt și de drept, care sunt de natură a induce o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ, a abuzului autorității, a

atitudinii acesteia, fiind arătate și diligențele depuse de reclamant și

efectele posibile și previzibile ale executării actului administrativ, iar

Înalta Curte reține că toate aceste situații sunt de natură a argumenta cazul

bine justificat.

Înalta Curte a

constatat că instanța de fond a dat o interpretare corectă dispozițiilor

legale, întrucât întotdeauna suspendarea actului administrativ se circumscrie

noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor

până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului,

consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale atât în sistemul

Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Din acest punct de

vedere, actul normativ incident în cauză răspunde recomandărilor Comitetului de

Miniștri din cadrul Consiliului Europei, pentru că prevede atribuția instanței

de contencios administrativ de a ordona măsuri provizorii de protecție a

drepturilor și intereselor particularilor, atunci când acestea sunt supuse unui

risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a

prerogativelor de care dispun autoritățile publice.

Simpla referire la

instrumentele juridice naționale și internaționale nu poate fundamenta însă,

prin ea însăși, luarea unei măsuri provizorii, pentru că suspendarea nu

intervine de drept.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de

drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă

iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Or, prin sentința

recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării

executării actului administrativ, reținând existența în concret a cazului bine

justificat și a iminenței unei pagube în raport cu natura și amploarea măsurii

dispuse de autoritatea publică emitentă.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte reține că în mod corect instanța de fond a prezentat

situația de fapt și de drept existentă, astfel încât hotărârea atacată este

legală și temeinică, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art.

312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Garda Națională de Mediu - Comisariatul General împotriva Încheierii

nr. 14/F/CA din 15 septembrie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2010.