ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 460/2012

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 februarie 2012 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 954/2/2012 (376/2012),

în baza art. 300

1

alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea

și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului D.A.C.

În baza art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen. s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului D.A.C.

(fiul lui I. și al M.), arestat în baza MAP nr. 78 din 11 decembrie 2011, emis

de Curtea de Apel București, secția I penală.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că în cauză sunt îndeplinite atât

condițiile prev. de art. 143 C. proc. pen., cât și condițiile cumulative

instituite de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În ceea ce privește

condiția prev. de art. 143 C. proc. pen., Curtea reține că în cauză există

probe temeinice, în sensul art. 68

1

C. proc. pen., din care rezultă

presupunerea rezonabilă că inculpatul D.A.C. a săvârșit infracțiunea pentru

care instanța de fond a dispus condamnarea.

De asemenea, instanța

constată că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit.

f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea

pentru care este judecat este închisoare mai mare de patru ani și există, probe

certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru

ordinea publică.

Împotriva acestei

încheieri a formulat recurs inculpatul D.A.C., solicitând revocarea măsurii

arestării preventive și punerea sa în stare de libertate.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, examinând recursul în conformitate cu disp. art. 385

14

C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea

inițială a inculpatului se mențin și impun în continuare privarea de libertate

a acestuia.

Sub aspectul disp. art.

143 C. proc. pen., raportat la art. 68

1

C. proc. pen., Curtea

constată că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze

presupunerea rezonabilă că inculpatul este posibil să fi comis infracțiunile

pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, iar în acest sens se au în

vedere: depozițiile martorilor denunțători, transcrierea convorbirilor

interceptate, procese-verbale de recunoaștere după planșe foto, listing apeluri

telefonice, proces-verbal de investigație.

Referitor la disp. art.

148 lit. f) C. proc. pen., se constată a fi întrunite, în sensul că infracțiunile

de săvârșirea cărora este acuzat recurentul inculpat (art. 8 din Legea nr. 39/2003

rap. la art. 323 C. pen., art. 26 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 rap. la art. 23 alin.

(1) lit. b) și c) din Legea nr. 656, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.), sunt

sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate

prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

În jurisprudența Curții

Europene, s-a admis că, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a

opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de

natură să justifice o detenție preventivă.

Timpul scurs de la

momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod

semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice

judecarea inculpatului în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea

gravitate.

Pe de altă parte,

acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil față de

particularitățile cauzei și de diligențele sporite cu care au acționat organele

judiciare, în prezent cauza aflându-se în judecata la prima instanță.

Curtea Europeană

stipulează în art. 5 paragraful 1 lit. c) necesitatea existenței unor motive

rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune,

garantând astfel, temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său

nearbitrar.

Prin hotărârea

Calejja v. Malta, Curtea Europeană a apreciat că faptele probatorii care ar

putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu

cele pentru a justifica o condamnare.

În speța dedusă

judecății, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale

ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus

la menținerea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului

urmărit de măsura luată.

La acest moment

procesual, nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate,

ci se apreciază că se impune privarea de libertate, în continuare a

inculpatului, iar altă măsură preventivă alternativă nu se justifică pentru a

se realiza scopul măsurilor preventive reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Tot astfel, se

apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menținută și prin

raportare la exigențele art. 5 paragraful 3 din CEDO, care protejează dreptul

la libertate al persoanei, câte vreme se bazează pe motive pertinente și

suficiente a o justifica.

Pertinența și

suficiența acestor motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor

particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen.,

privarea de libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare

a procesului penal, în cauză fiind respectate garanțiile procesuale de care

aceasta se bucură conform legislației în vigoare.

Față

de cele reținute, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

D.A.C.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

D.A.C. împotriva încheierii din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 954/2/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

125 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei,

reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 februarie 2012.