ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1557/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1557/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 172 din 24 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea,

în conformitate cu art. 334 C. proc.

pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimiși

în judecată inculpații M.R. și C.V., din art. 20-174-176 lit. b) C. pen., cu aplic.

art. 73 lit. b) C. pen. în câte 4 infracțiuni prev. de art. 20-174-175 lit. i)

C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen.

În baza art. 20-174-175 lit. i) C.

pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.R., la 4 pedepse

de câte 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., au fost

contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare

și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

În conformitate cu art. 86

1

,

art. 86

2

și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării

pedepsei de 3 ani închisoare și a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe o durată

de 6 ani, care constituie termen de încercare.

În conformitate cu art. 86

3

C. pen., a fost obligat inculpatul M.R. ca pe durata termenului de încercare să

se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul

de probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;

- să anunțe în prealabil, orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum

și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului M.R. asupra

consecințelor revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev.

de art. 86

4

C. pen.

În baza art. 20-174-175 lit. i) C.

pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.V., la 4 pedepse

de câte 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., au fost

contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare

și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

În conformitate cu art. 86

1

,

art. 86

2

și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării

pedepsei de 3 ani închisoare și a pedepsei accesorii, sub supraveghere pe o durată

de 6 ani, care constituie termen de încercare.

În conformitate cu art. 86

3

C. pen., a fost obligat inculpatul C.V. ca pe durata termenului de încercare să

se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la datele fixate la Serviciul

de probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea;

- să anunțe în prealabil, orice schimbare

de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum

și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea

locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea

fi controlate mijloacele lui de existență.

S-a atras atenția inculpatului C.V. asupra

consecințelor revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev.

de art. 86

4

C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998

și următoarele C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea în pretenții formulată

de părțile civile M.D. și C.R.

Au fost obligați inculpații la câte 2.000

RON fiecare cu titlu de daune morale către fiecare dintre părțile civile C.R. și

M.D.

A fost respinsă, ca nefondată, cererea

privind despăgubirile civile ale părților civile C.I.K., C.M.I., M.D. și C.R., cu

titlu de daune materiale.

În conformitate cu art. 191 alin. (1) C.

proc. pen., au fost obligați inculpații la câte 5.500 RON fiecare cheltuieli judiciare

în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut următoarele:

În după-amiaza zilei de 10 iulie 2009,

C.I.K. împreună cu soția sa C.M.I. și musafirii acestora, M.D. și C.R., au plecat

la bordul unei ambarcațiuni ce aparținea numitului M.F., confecționată din lemn

și propulsată de un motor de 6 CP, pe un canal din spatele localității Crișan, deplasându-se

pe canalul Caraorman și parțial pe canalul Litcov.

Pe canalul Caraorman se deplasau în acest

moment și inculpații M.R., C.V. și numitul I.L., cu o ambarcațiune de 25 CP, având

asupra lor o plasă de pescuit pe care au întins-o în vederea prinderii de pește

prin braconaj. Chiar în momentul în care întinseseră vologul, a apărut pe canal

și ambarcațiunea condusă de C.I.K., împreună cu soția, cele două părți vătămate

și un câine rotwailer, care a traversat peste plasa de pescuit și care au determinat

pe cei doi inculpați să adreseze injurii, expresii jignitoare, motiv pentru care

au hotărât să se ia după barca părților vătămate.

Din declarațiile martorilor audiați nemijlocit

de către instanță, a rezultat că inculpatul C.V. îi spunea inculpatului M.R. să

intre cu ambarcațiunea în ei, ca să-i răstoarne, lucru care s-a și întâmplat, iar

turiștii din barcă, respectiv părțile vătămate, au căzut cu toții în apă, inclusiv

conducătorul ambarcațiunii.

Momentul răsturnării bărcii de către inculpați

prin ciocnirea bărcii părților vătămate și a căderii în apa canalului Caraorman

este descris de martorii H.A.S., B.A.D., T.S.C. și N.M.D.

Din aceleași declarații a mai rezultat

că, inițial, inculpatul C.V. a aruncat cu o ramă pentru a-l lovi pe conducătorul

bărcii în care se aflau părțile vătămate, dar C.I.K. a folosit spray lacrimogen

făcând ineficientă intenția inculpatului, motiv pentru care inculpatul C.V. a cerut

încă o dată inculpatului M.R. să intre cu barca în ei și să-i răstoarne.

Din planșa foto efectuată de organele de

cercetare penală, au rezultat urme de răzuire a ambarcațiunii, care dovedesc ciocnirea

celor două ambarcațiuni.

Din descrierile martorilor a rezultat că,

după căderea în apă, au urmat scene de groază, surprinse și cu aparatul de filmat,

scene în care C.R., neștiind să înoate, nu putea să atingă cu picioarele fundul

canalului pentru că pe la mijloc, unde s-a produs răsturnarea, apa ajungea până

la nivelul gâtului, astfel că a fost nevoită să dea din mâini, picioare și cu greu

să se îndrepte către mal unde apa era mai mică.

La fel și C.M., care nu știa să înoate

și care nu-și mai amintea cum a ajuns aproape de mal unde, de asemenea, după cum

relatează martorii, apa ajungea până la brâu și apoi numai până la glezne.

Aproape de mal însă, a continuat atacul

asupra părților vătămate de către inculpați, inițial de către C.V. și apoi de către

M.R., la care s-a adăugat și intervenția numitului I.L. și din relatările acelorași

martori rezultă că toți s-au bătut cu pumnii și picioarele după care inculpatul

C.V. a luat o vâslă din apă și l-a lovit în cap pe M.D. care „a căzut ca fulgerul

la pământ” și pentru că sângera și acuza dureri a fost transportat la dispensar

pentru ajutor medical.

Urmare acestor evenimente, partea vătămată

C.I.K. a suferit leziuni ce au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale, cu mențiunea

că nu s-au înregistrat complicații ale traumei contuze a capului, iar M.D. a prezentat

leziuni traumatice produse prin lovire cu corpuri dure, ce au necesitat 7-8 zile

de îngrijri medicale, conform certificatului eliberat de Serviciul Medico-Legal

Galați.

Din modul de desfășurare al evenimentelor,

din relatările martorilor, coroborate și cu recunoașterile parțiale ale inculpaților

ori cu neprobarea unor susțineri ale acestora care, dimpotrivă, sunt infirmate de

celelalte probe, s-a reținut că cei doi inculpați au fost atât de înverșunați împotriva

părților vătămate încât au urmărit indirect suprimarea vieții celor patru părți

vătămate aflate în ambarcațiunea de lemn cu o putere mai mică, prin răsturnarea

în apele unui canal și în situația în care cele două persoane de sex feminin, C.R.

și C.M., nu știau să înoate.

S-a reținut, de asemenea, că intenția de

a ucide indirect a existat și în ce-l privește pe inculpatul C.V., care a încercat

să-l lovească, pe conducătorul ambarcațiunii din lemn, cu rama, fiind avută în vedere

și răsturnarea acesteia în apă, dar și lovirea lui M.D. cu rama în cap.

Instanța a stabilit că faptele inculpaților

au fost dovedite cu procese-verbale de sesizare, proces-verbal de cercetare la fața

locului, declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, certificatele

medico-legale, expertize medico-legale psihiatrice.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și inculpații M.R. și C.V.

Apelul declarat de procuror a vizat doar

modul de soluționare a acțiunii penale de către prima instanță de judecată, formulându-se

doar două motive concrete constând în reținerea greșită la încadrarea juridică a

faptelor a disp. art. 73 lit. b) C. pen. și greșita dozare a pedepselor stabilite

față de inculpați, elementul esențial al apelului declarat de procuror constând

în reținerea greșită, fără suport probator, a cauzei de atenuare a pedepsei, cu

consecința greșitei individualizări judiciare a pedepselor.

De asemenea, s-a criticat și modul greșit

de aplicare a dispozițiilor art. 88 C. pen.

Apelanții-inculpați au criticat hotărârea

apelată pentru nelegalitate. Astfel, s-a susținut greșita încadrare juridică dată

faptelor, în sensul că inculpații nu au urmărit sau acceptat producerea unui rezultat

vătămător grav, respectiv decesul părților vătămate prin înec, având convingerea

că acest rezultat vătămător nu se putea produce, întrucât nivelul apelor fluviului

Dunărea, în zona de deltă localizată ca fiind canalul Caraorman, pe raza com. Crișan,

județul Tulcea, era redus.

Critica formulată de apelanți a tins la

schimbarea încadrării juridice în 4 infracțiuni de lovire sau alte violențe, cu

consecința redozării pedepselor, solicitându-se și reținerea art. 73 lit. b) C.

pen., vizând doar modul de soluționare a acțiunii penale.

Prin decizia penală nr. 145/P din 24

noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale,

cu minori și de familie,

în

temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Tulcea și de inculpații M.R. și C.V. împotriva sentinței

penale nr. 172 din 24 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe care a desființat-o,

în parte și, rejudecând, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea

juridică a faptei reținute în sarcina inculpaților din infracțiunea prevăzută de

art. 20 C. pen., raportat la art. 174-176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 73

lit. b) C. pen. (câte o infracțiune) la câte 4 infracțiuni concurente, pentru fiecare

inculpat în parte, toate prevăzute și pedepsite de art. 20 C. pen., raportat la

art. 174-175 lit. i) C. pen.

În temeiul art. 345 alin. (2) C. proc.

pen., a condamnat pe inculpații M.R. și C.V., fiecare pentru săvârșirea a câte 4

infracțiuni de tentativă de omor calificat, prevăzute de art. 20 C. pen., raportat

la art. 174-175 lit. i) C. pen., la câte 4 pedepse principale constând în închisoare

în cuantum de 7 ani și 6 luni.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., a aplicat inculpaților pedeapsa cea mai grea de câte 7 ani și 6

luni închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a

interzis inculpaților exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a

aplicat inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă

de 2 ani.

A dedus perioada arestării preventive a

inculpaților, de la 11 septembrie 2009 la 03 noiembrie 2009, inclusiv.

A înlăturat din hotărârea primei instanțe

dispozițiile contrare deciziei și a menținut celelalte dispoziții.

În temeiul art. 189 C. proc. pen., a dispus

plata din fond M.J. a onorariilor cuvenite apărătorilor din oficiu, în sumă de câte

75 RON.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Verificând hotărârea apelată, în raport

de motivele de apel invocate, de aprecierile și argumentele părților și ale Ministerului

Public și, în ansamblu, în fapt și în drept, în condițiile art. 378 alin. (1) C.

proc. pen., Curtea de apel a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă

că, în data de 10 iulie 2009, inculpații M.R. și C.V., împreună cu alți tineri din

localitate, s-au deplasat, cu ajutorul unei bărci cu motor, pe canalul Caraorman,

într-un loc adecvat pescuitului cu plasa, acostând ambarcațiunea la unul din maluri,

după ce, în prealabil, au întins o plasă de pescuit de-a curmezișul canalului. Modalitatea

de pescuit folosită nu era autorizată, fiind caracteristică braconajului piscicol.

S-a mai reținut că, în acest context, pe

canalul deschis navigației cu ambarcațiuni ușoare, părțile vătămate C.I.K., C.M.I.,

M.D. și C.R. se deplasau cu o barcă cu motor ușor, trecând peste plasa întinsă de

inculpați și producând ruperea acesteia și, ca urmare a acestui comportament al

părților vătămate, cei doi inculpați s-au deplasat cu barca proprie spre ambarcațiunea

părților vătămate efectuând, inițial, manevre de abordare, urmate de încercarea

de lovire a ocupanților celeilalte ambarcațiuni cu rama, ulterior o manevră de coliziune

între partea din față a ambarcațiunii inculpaților și partea laterală stângă (babordul)

a ambarcațiunii în care se aflau părțile vătămate. Ca efect al coliziunii, barca

în care se aflau părțile vătămate s-a răsturnat, acestea căzând în apa relativ adâncă

a canalului, reușind cu greutate să se mențină Ia suprafață și să se deplaseze spre

mal.

De asemenea, s-a reținut că și după deplasarea

părților vătămate spre mal, cei doi inculpați au continuat agresiunea fizică, aplicând

lovituri părților vătămate C.I.K. și M.D. cu rama vâslei, ulterior inculpatul C.V.

introducând cu forță capul părții vătămate C.I.K., în întregime, în apă, într-o

manieră ce putea produce asfixia prin înec.

Situația de fapt a fost stabilită din probele

administrate în cauză, atât în timpul urmăririi penale, cât și în timpul judecații,

apreciindu-se că aceasta a fost corect și detaliat reținută de către prima instanță,

care a procedat în mod just la condamnarea inculpaților.

Instanța de prim control judiciar, având

în vedere că inculpații trăiesc și își câștigă existența într-o localitate unde

deplasarea pe apă este o obișnuință, a apreciat că aceștia au acceptat că, prin

răsturnarea ambarcațiunii pe canalul Caraorman, s-ar putea produce rezultatul vătămător

prev. de art. 174 C. pen., respectiv moartea prin înecare.

S-a reținut, astfel, că răsturnarea unei

ambarcațiuni și căderea ocupanților în apă, produce pericol de înec al acestora,

în mod evident, chiar și în apa a cărei adâncime nu depășește înălțimea unei persoane,

imersiunea fiind urmată de posibilitatea apariției stării de șoc și dezorientare,

a dezechilibrării și de apariție a unor stări temporare de inconștiență ca urmare

a lovirii sau a șocului termic, diminuând reacția de autoapărare, putând conduce

la apariția panicii și a unor reacții subconștiente, rezultatul final putând fi

decesul prin înec.

Instanța de apel a avut în vedere împrejurarea

că acceptarea producerii acestor consecințe apare cu mai multă pregnanță la persoane

având experiență de viață legată de apă și navigație, iar în cazul de față această

apreciere este consolidată de acțiunea inculpatului C.V. care a produs imersia forțată

a capului părții vătămate M.D.

Astfel, s-a apreciat că prima instanță

a reținut nelegal acțiunea provocatorie a victimelor și a dat valență acesteia în

condițiile art. 73 C. pen. întrucât, în ce privește acțiunea părților vătămate de

a trece cu barca peste plasa de pescuit, nu se poate considera aceasta o acțiune

ilicită gravă nici sub aspectul caracterului ilicit, câtă vreme plasa nu era amplasată

și montată în condițiile legale și nici sub aspectul caracterului grav, chiar dacă

această acțiune ar fi produs inculpaților o puternică tulburare sau emoție.

De asemenea, s-a reținut că din probe rezultă

că părțile vătămate au folosit un spray cu substanțe iritant-lacrimogene pentru

a se apăra, după ce inculpații au abordat barca în care se aflau și au aruncat cu

obiecte din lemn în ocupanții acesteia, ca o reacție legitimă la acțiunea ilicită

a inculpaților.

Ca atare, s-a considerat că greșita reținere

a

disp.

art. 73

lit.

b) C. pen. afectează încadrarea juridică dată de prima instanță și, pe cale de consecință,

a condus și la greșita stabilire a pedepselor prin aplicarea nelegală a dispozițiilor

art. 76 C. pen.

Împotriva deciziei anterior menționate,

în termen legal, au declarat recurs inculpații M.R. și C.V.,

solicitând, în temeiul cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., admiterea căii de atac promovate,

casarea deciziei penale atacate și menținerea sentinței primei instanțe, față de

împrejurarea că inculpații au fost provocați și, în mod corect, Tribunalul a reținut

dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.

Înalta Curte, examinând recursurile declarate

prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.

Situația de fapt reținută de instanța de

fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu

probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpații au săvârșit

infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la

art. 174-175 lit. i) C. pen., încadrarea juridică a faptei fiind corect stabilită.

Sub aspectul individualizării pedepselor

aplicate, criticile formulate de către recurenții-inculpați nu sunt întemeiate,

Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei

de către instanța de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui

proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților

acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul

individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72

alin. (1) C. pen., pedeapsa de câte 7 ani și 6 luni, aplicată fiecărui inculpat,

a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii

infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale acestora.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile

care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa

trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate)

și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl

prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se

îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare,

precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare

a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a

fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de

societate.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă

un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de

legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă

și modul de acționare.

Cu privire la incidența în prezenta cauză

a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect

instanța de prim control judiciar a apreciat că prima instanță a reținut nejustificat

acțiunea provocatorie a victimelor și a dat valență acesteia.

Pentru existența circumstanței legale a

provocării se cere să fie întrunite trei condiții și anume: infracțiunea să fî fost

comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții; această stare sufletească

să fi fost determinată de o provocare din partea victimei și, în fine, provocarea

să fie produsă prin violență ori printr-o atingere gravă a demnității persoanei

sau prin altă acțiune ilicită gravă. Această circumstanță presupune ca, în momentul

comiterii faptei, infractorul să se fi găsit sub stăpânirea unei puternice stări

sufletești (perturbatio animi), adică de surescitare nervoasă, mânie, indignare

ori într-o stare de emoție puternică, determinată de o provocare din partea victimei,

iar actul provocator al acesteia se poate concretiza într-o formă dintre cele arătate

limitativ în lege.

Această atenuantă a provocării este compusă

din două elemente structurale: unul subiectiv și altul obiectiv, primul referindu-se

la starea de mânie (furie), adică la un impuls emotiv care provoacă infractorului

pierderea factorilor de echilibru și de autocontrol; această împrejurare însă nu

trebuie să fie confundată cu alte stări sufletești care nu circumstanțiază o stare

de provocare, cum ar fi ura, ranchiuna, resentimentul, răzbunarea etc. (acestora

lipsindu-le caracterul de spontaneitate specific provocării). Al doilea element,

de natură obiectivă, este reprezentat de un fapt injust, adică un fapt contrar nu

numai normelor juridice, dar și altor reguli sociale care asigură o conviețuire

civilizată. Bineînțeles, este necesar ca faptul injust să se fî produs efectiv,

nefiind admisă, ca atare, convingerea putativă a existenței provocării.

În toate cazurile, actul provocator trebuie

să fi fost de așa natură încât să fi trezit în cugetul făptuitorului o intensă reacție

psihică, o stare de puternică tulburare sufletească sau o puternică emoție. Caracterul

provocator al actului trebuie apreciat nu numai sub aspectul său obiectiv, dar și

sub cel subiectiv și anume al intenției victimei de a săvârși acte de violență fizică

sau psihică ori de atingere a demnității persoanei. Pentru existența circumstanței

atenuante trebuie să existe o legătură de cauzalitate între actul provocator și

tulburarea sufletească sau emoția sub stăpânirea căreia s-a săvârșit infracțiunea.

Deși legea nu pretinde ca între actul provocator și actul ripostă să existe o proporție,

aceasta se impune în mod indirect, în sensul că riposta trebuie să fie proporțională

cu intensitatea tulburării sufletești sau a emoției, așa încât o ripostă exagerată

nu va conduce la aplicarea acestei circumstanțe atenuante.

Ori, relaționând aceste considerații de

ordin juridic la tabloul faptic ce se degajă din ansamblul probator administrat

în cauză, este evident că nu a existat o provocare din partea victimelor, care să

legitimeze o ripostă atât de dură venită din partea agresorilor, dacă se ține cont

de conduita acestora manifestată la momentele de referință.

Ca atare, hotărârea pronunțată de instanța

de apel apare ca fiind temeinică și legală, pedeapsa de câte 7 ani și 6 luni închisoare

aplicată inculpaților, cu executare în regim de detenție, fiind aptă să răspundă

scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile

art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă

a faptei și datele personale ale inculpaților, pe de o parte și sancțiunea aplicată,

pe de altă parte.

În

lumina acestor considerații, criticile formulate de recurenții-inculpați

apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din

oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi

respinse, ca nefondate, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții-inculpați

vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include

și onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații M.R. și C.V. împotriva deciziei penale nr. 145/P din 24 noiembrie

2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale, cu

minori și de familie.

Obligă recurenții-inculpați la plata sumelor

de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de

câte 75 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu până

la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai

2012.