ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1557/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 172 din 24 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații M.R. și C.V., din art. 20-174-176 lit. b) C. pen., cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. în câte 4 infracțiuni prev. de art. 20-174-175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen. În baza art. 20-174-175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.R., la 4 pedepse de câte 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 3 ani. În baza art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În conformitate cu art. 86 1 , art. 86 2 și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare și a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare. În conformitate cu art. 86 3 C. pen., a fost obligat inculpatul M.R.

ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea; - să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. S-a atras atenția inculpatului M.R. asupra consecințelor revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev. de art. 86 4 C. pen. În baza art. 20-174-175 lit. i) C. pen. cu aplic. art. 73 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.V., la 4 pedepse de câte 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 3 ani. În baza art. 33 lit. a) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În conformitate cu art. 86 1 , art. 86 2 și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare și a pedepsei accesorii, sub supraveghere pe o durată de 6 ani, care constituie termen de încercare. În conformitate cu art. 86 3 C. pen., a fost obligat inculpatul C.V.

ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Tulcea; - să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; - să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. S-a atras atenția inculpatului C.V. asupra consecințelor revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev. de art. 86 4 C. pen. În baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 și următoarele C. civ., a fost admisă, în parte, acțiunea în pretenții formulată de părțile civile M.D.

și C.R. Au fost obligați inculpații la câte 2.000 RON fiecare cu titlu de daune morale către fiecare dintre părțile civile C.R. și M.D. A fost respinsă, ca nefondată, cererea privind despăgubirile civile ale părților civile C.I.K., C.M.I., M.D. și C.R., cu titlu de daune materiale. În conformitate cu art. 191 alin. (1) C. proc. pen., au fost obligați inculpații la câte 5.500 RON fiecare cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele: În după-amiaza zilei de 10 iulie 2009, C.I.K. împreună cu soția sa C.M.I. și musafirii acestora, M.D. și C.R., au plecat la bordul unei ambarcațiuni ce aparținea numitului M.F., confecționată din lemn și propulsată de un motor de 6 CP, pe un canal din spatele localității Crișan, deplasându-se pe canalul Caraorman și parțial pe canalul Litcov.

Pe canalul Caraorman se deplasau în acest moment și inculpații M.R., C.V. și numitul I.L., cu o ambarcațiune de 25 CP, având asupra lor o plasă de pescuit pe care au întins-o în vederea prinderii de pește prin braconaj. Chiar în momentul în care întinseseră vologul, a apărut pe canal și ambarcațiunea condusă de C.I.K., împreună cu soția, cele două părți vătămate și un câine rotwailer, care a traversat peste plasa de pescuit și care au determinat pe cei doi inculpați să adreseze injurii, expresii jignitoare, motiv pentru care au hotărât să se ia după barca părților vătămate. Din declarațiile martorilor audiați nemijlocit de către instanță, a rezultat că inculpatul C.V. îi spunea inculpatului M.R.

să intre cu ambarcațiunea în ei, ca să-i răstoarne, lucru care s-a și întâmplat, iar turiștii din barcă, respectiv părțile vătămate, au căzut cu toții în apă, inclusiv conducătorul ambarcațiunii. Momentul răsturnării bărcii de către inculpați prin ciocnirea bărcii părților vătămate și a căderii în apa canalului Caraorman este descris de martorii H.A.S., B.A.D., T.S.C. și N.M.D. Din aceleași declarații a mai rezultat că, inițial, inculpatul C.V. a aruncat cu o ramă pentru a-l lovi pe conducătorul bărcii în care se aflau părțile vătămate, dar C.I.K. a folosit spray lacrimogen făcând ineficientă intenția inculpatului, motiv pentru care inculpatul C.V. a cerut încă o dată inculpatului M.R. să intre cu barca în ei și să-i răstoarne.

Din planșa foto efectuată de organele de cercetare penală, au rezultat urme de răzuire a ambarcațiunii, care dovedesc ciocnirea celor două ambarcațiuni. Din descrierile martorilor a rezultat că, după căderea în apă, au urmat scene de groază, surprinse și cu aparatul de filmat, scene în care C.R., neștiind să înoate, nu putea să atingă cu picioarele fundul canalului pentru că pe la mijloc, unde s-a produs răsturnarea, apa ajungea până la nivelul gâtului, astfel că a fost nevoită să dea din mâini, picioare și cu greu să se îndrepte către mal unde apa era mai mică. La fel și C.M., care nu știa să înoate și care nu-și mai amintea cum a ajuns aproape de mal unde, de asemenea, după cum relatează martorii, apa ajungea până la brâu și apoi numai până la glezne.

Aproape de mal însă, a continuat atacul asupra părților vătămate de către inculpați, inițial de către C.V. și apoi de către M.R., la care s-a adăugat și intervenția numitului I.L. și din relatările acelorași martori rezultă că toți s-au bătut cu pumnii și picioarele după care inculpatul C.V. a luat o vâslă din apă și l-a lovit în cap pe M.D. care „a căzut ca fulgerul la pământ” și pentru că sângera și acuza dureri a fost transportat la dispensar pentru ajutor medical. Urmare acestor evenimente, partea vătămată C.I.K. a suferit leziuni ce au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale, cu mențiunea că nu s-au înregistrat complicații ale traumei contuze a capului, iar M.D. a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu corpuri dure, ce au necesitat 7-8 zile de îngrijri medicale, conform certificatului eliberat de Serviciul Medico-Legal Galați.

Din modul de desfășurare al evenimentelor, din relatările martorilor, coroborate și cu recunoașterile parțiale ale inculpaților ori cu neprobarea unor susțineri ale acestora care, dimpotrivă, sunt infirmate de celelalte probe, s-a reținut că cei doi inculpați au fost atât de înverșunați împotriva părților vătămate încât au urmărit indirect suprimarea vieții celor patru părți vătămate aflate în ambarcațiunea de lemn cu o putere mai mică, prin răsturnarea în apele unui canal și în situația în care cele două persoane de sex feminin, C.R. și C.M., nu știau să înoate. S-a reținut, de asemenea, că intenția de a ucide indirect a existat și în ce-l privește pe inculpatul C.V., care a încercat să-l lovească, pe conducătorul ambarcațiunii din lemn, cu rama, fiind avută în vedere și răsturnarea acesteia în apă, dar și lovirea lui M.D.

cu rama în cap. Instanța a stabilit că faptele inculpaților au fost dovedite cu procese-verbale de sesizare, proces-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, certificatele medico-legale, expertize medico-legale psihiatrice. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și inculpații M.R. și C.V. Apelul declarat de procuror a vizat doar modul de soluționare a acțiunii penale de către prima instanță de judecată, formulându-se doar două motive concrete constând în reținerea greșită la încadrarea juridică a faptelor a disp. art. 73 lit. b) C. pen. și greșita dozare a pedepselor stabilite față de inculpați, elementul esențial al apelului declarat de procuror constând în reținerea greșită, fără suport probator, a cauzei de atenuare a pedepsei, cu consecința greșitei individualizări judiciare a pedepselor.

De asemenea, s-a criticat și modul greșit de aplicare a dispozițiilor art. 88 C. pen. Apelanții-inculpați au criticat hotărârea apelată pentru nelegalitate. Astfel, s-a susținut greșita încadrare juridică dată faptelor, în sensul că inculpații nu au urmărit sau acceptat producerea unui rezultat vătămător grav, respectiv decesul părților vătămate prin înec, având convingerea că acest rezultat vătămător nu se putea produce, întrucât nivelul apelor fluviului Dunărea, în zona de deltă localizată ca fiind canalul Caraorman, pe raza com. Crișan, județul Tulcea, era redus. Critica formulată de apelanți a tins la schimbarea încadrării juridice în 4 infracțiuni de lovire sau alte violențe, cu consecința redozării pedepselor, solicitându-se și reținerea art. 73 lit. b) C. pen., vizând doar modul de soluționare a acțiunii penale.

Prin decizia penală nr. 145/P din 24 noiembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale, cu minori și de familie, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și de inculpații M.R. și C.V. împotriva sentinței penale nr. 172 din 24 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea, pe care a desființat-o, în parte și, rejudecând, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpaților din infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. (câte o infracțiune) la câte 4 infracțiuni concurente, pentru fiecare inculpat în parte, toate prevăzute și pedepsite de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.

În temeiul art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpații M.R. și C.V., fiecare pentru săvârșirea a câte 4 infracțiuni de tentativă de omor calificat, prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., la câte 4 pedepse principale constând în închisoare în cuantum de 7 ani și 6 luni. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpaților pedeapsa cea mai grea de câte 7 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 57 C. pen. În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

A dedus perioada arestării preventive a inculpaților, de la 11 septembrie 2009 la 03 noiembrie 2009, inclusiv. A înlăturat din hotărârea primei instanțe dispozițiile contrare deciziei și a menținut celelalte dispoziții. În temeiul art. 189 C. proc. pen., a dispus plata din fond M.J. a onorariilor cuvenite apărătorilor din oficiu, în sumă de câte 75 RON. În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Verificând hotărârea apelată, în raport de motivele de apel invocate, de aprecierile și argumentele părților și ale Ministerului Public și, în ansamblu, în fapt și în drept, în condițiile art. 378 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de apel a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că, în data de 10 iulie 2009, inculpații M.R.

și C.V., împreună cu alți tineri din localitate, s-au deplasat, cu ajutorul unei bărci cu motor, pe canalul Caraorman, într-un loc adecvat pescuitului cu plasa, acostând ambarcațiunea la unul din maluri, după ce, în prealabil, au întins o plasă de pescuit de-a curmezișul canalului. Modalitatea de pescuit folosită nu era autorizată, fiind caracteristică braconajului piscicol. S-a mai reținut că, în acest context, pe canalul deschis navigației cu ambarcațiuni ușoare, părțile vătămate C.I.K., C.M.I., M.D. și C.R.

se deplasau cu o barcă cu motor ușor, trecând peste plasa întinsă de inculpați și producând ruperea acesteia și, ca urmare a acestui comportament al părților vătămate, cei doi inculpați s-au deplasat cu barca proprie spre ambarcațiunea părților vătămate efectuând, inițial, manevre de abordare, urmate de încercarea de lovire a ocupanților celeilalte ambarcațiuni cu rama, ulterior o manevră de coliziune între partea din față a ambarcațiunii inculpaților și partea laterală stângă (babordul) a ambarcațiunii în care se aflau părțile vătămate. Ca efect al coliziunii, barca în care se aflau părțile vătămate s-a răsturnat, acestea căzând în apa relativ adâncă a canalului, reușind cu greutate să se mențină Ia suprafață și să se deplaseze spre mal.

De asemenea, s-a reținut că și după deplasarea părților vătămate spre mal, cei doi inculpați au continuat agresiunea fizică, aplicând lovituri părților vătămate C.I.K. și M.D. cu rama vâslei, ulterior inculpatul C.V. introducând cu forță capul părții vătămate C.I.K., în întregime, în apă, într-o manieră ce putea produce asfixia prin înec. Situația de fapt a fost stabilită din probele administrate în cauză, atât în timpul urmăririi penale, cât și în timpul judecații, apreciindu-se că aceasta a fost corect și detaliat reținută de către prima instanță, care a procedat în mod just la condamnarea inculpaților. Instanța de prim control judiciar, având în vedere că inculpații trăiesc și își câștigă existența într-o localitate unde deplasarea pe apă este o obișnuință, a apreciat că aceștia au acceptat că, prin răsturnarea ambarcațiunii pe canalul Caraorman, s-ar putea produce rezultatul vătămător prev. de art. 174 C. pen., respectiv moartea prin înecare.

S-a reținut, astfel, că răsturnarea unei ambarcațiuni și căderea ocupanților în apă, produce pericol de înec al acestora, în mod evident, chiar și în apa a cărei adâncime nu depășește înălțimea unei persoane, imersiunea fiind urmată de posibilitatea apariției stării de șoc și dezorientare, a dezechilibrării și de apariție a unor stări temporare de inconștiență ca urmare a lovirii sau a șocului termic, diminuând reacția de autoapărare, putând conduce la apariția panicii și a unor reacții subconștiente, rezultatul final putând fi decesul prin înec. Instanța de apel a avut în vedere împrejurarea că acceptarea producerii acestor consecințe apare cu mai multă pregnanță la persoane având experiență de viață legată de apă și navigație, iar în cazul de față această apreciere este consolidată de acțiunea inculpatului C.V.

care a produs imersia forțată a capului părții vătămate M.D. Astfel, s-a apreciat că prima instanță a reținut nelegal acțiunea provocatorie a victimelor și a dat valență acesteia în condițiile art. 73 C. pen. întrucât, în ce privește acțiunea părților vătămate de a trece cu barca peste plasa de pescuit, nu se poate considera aceasta o acțiune ilicită gravă nici sub aspectul caracterului ilicit, câtă vreme plasa nu era amplasată și montată în condițiile legale și nici sub aspectul caracterului grav, chiar dacă această acțiune ar fi produs inculpaților o puternică tulburare sau emoție. De asemenea, s-a reținut că din probe rezultă că părțile vătămate au folosit un spray cu substanțe iritant-lacrimogene pentru a se apăra, după ce inculpații au abordat barca în care se aflau și au aruncat cu obiecte din lemn în ocupanții acesteia, ca o reacție legitimă la acțiunea ilicită a inculpaților.

Ca atare, s-a considerat că greșita reținere a disp. art. 73 lit. b) C. pen. afectează încadrarea juridică dată de prima instanță și, pe cale de consecință, a condus și la greșita stabilire a pedepselor prin aplicarea nelegală a dispozițiilor art. 76 C. pen. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, au declarat recurs inculpații M.R. și C.V., solicitând, în temeiul cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., admiterea căii de atac promovate, casarea deciziei penale atacate și menținerea sentinței primei instanțe, față de împrejurarea că inculpații au fost provocați și, în mod corect, Tribunalul a reținut dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen. Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează. Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpații au săvârșit infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., încadrarea juridică a faptei fiind corect stabilită.

Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate, criticile formulate de către recurenții-inculpați nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei de către instanța de apel, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de câte 7 ani și 6 luni, aplicată fiecărui inculpat, a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, precum și circumstanțelor personale ale acestora.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor pentru această infracțiune, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare. Cu privire la incidența în prezenta cauză a dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că în mod corect instanța de prim control judiciar a apreciat că prima instanță a reținut nejustificat acțiunea provocatorie a victimelor și a dat valență acesteia. Pentru existența circumstanței legale a provocării se cere să fie întrunite trei condiții și anume: infracțiunea să fî fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei și, în fine, provocarea să fie produsă prin violență ori printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Această circumstanță presupune ca, în momentul comiterii faptei, infractorul să se fi găsit sub stăpânirea unei puternice stări sufletești (perturbatio animi), adică de surescitare nervoasă, mânie, indignare ori într-o stare de emoție puternică, determinată de o provocare din partea victimei, iar actul provocator al acesteia se poate concretiza într-o formă dintre cele arătate limitativ în lege. Această atenuantă a provocării este compusă din două elemente structurale: unul subiectiv și altul obiectiv, primul referindu-se la starea de mânie (furie), adică la un impuls emotiv care provoacă infractorului pierderea factorilor de echilibru și de autocontrol; această împrejurare însă nu trebuie să fie confundată cu alte stări sufletești care nu circumstanțiază o stare de provocare, cum ar fi ura, ranchiuna, resentimentul, răzbunarea etc. (acestora lipsindu-le caracterul de spontaneitate specific provocării).

Al doilea element, de natură obiectivă, este reprezentat de un fapt injust, adică un fapt contrar nu numai normelor juridice, dar și altor reguli sociale care asigură o conviețuire civilizată. Bineînțeles, este necesar ca faptul injust să se fî produs efectiv, nefiind admisă, ca atare, convingerea putativă a existenței provocării. În toate cazurile, actul provocator trebuie să fi fost de așa natură încât să fi trezit în cugetul făptuitorului o intensă reacție psihică, o stare de puternică tulburare sufletească sau o puternică emoție. Caracterul provocator al actului trebuie apreciat nu numai sub aspectul său obiectiv, dar și sub cel subiectiv și anume al intenției victimei de a săvârși acte de violență fizică sau psihică ori de atingere a demnității persoanei.

Pentru existența circumstanței atenuante trebuie să existe o legătură de cauzalitate între actul provocator și tulburarea sufletească sau emoția sub stăpânirea căreia s-a săvârșit infracțiunea. Deși legea nu pretinde ca între actul provocator și actul ripostă să existe o proporție, aceasta se impune în mod indirect, în sensul că riposta trebuie să fie proporțională cu intensitatea tulburării sufletești sau a emoției, așa încât o ripostă exagerată nu va conduce la aplicarea acestei circumstanțe atenuante. Ori, relaționând aceste considerații de ordin juridic la tabloul faptic ce se degajă din ansamblul probator administrat în cauză, este evident că nu a existat o provocare din partea victimelor, care să legitimeze o ripostă atât de dură venită din partea agresorilor, dacă se ține cont de conduita acestora manifestată la momentele de referință.

Ca atare, hotărârea pronunțată de instanța de apel apare ca fiind temeinică și legală, pedeapsa de câte 7 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpaților, cu executare în regim de detenție, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpaților, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte. În lumina acestor considerații, criticile formulate de recurenții-inculpați apar ca nefiind întemeiate, astfel că, neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză vor fi respinse, ca nefondate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții-inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se vor include și onorariile cuvenite pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.R. și C.V. împotriva deciziei penale nr. 145/P din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale, cu minori și de familie. Obligă recurenții-inculpați la plata sumelor de câte 275 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 75 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2012.