ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 648/2011

Asupra recursului de față;

constată că,

Prin sentința

penală nr. 158 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului Olt a fost condamnat

inculpatul V.C.C. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută și pedepsită

de art.

197 alin. (1) și (3) teza

I

C. pen. cu aplicarea art. 57 C. pen.

S-a menținut

starea de arest a inculpatului.

Verificând

măsura arestării preventive luată față de inculpat, potrivit art. 300

2

C. proc. pen., la nivelul Curții de Apel Craiova, ca instanță de apel, s-a

reținut că se impune menținerea stării de arest.

Împotriva

încheierii pronunțate în acest sens, din 9 februarie 2011, s-a exercitat calea

de atac a recursului de către inculpat.

Se solicită

revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate,

motivat de faptul că partea vătămată s-a urcat de bună voie în autoturismul

inculpatului, iar din concluziile medicului legist reiese că minora nu prezenta

pe corp leziuni traumatice, cercetarea judecătorească a fost definitivată,

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a acestuia nu

mai subzistă.

Instanța de

recurs reține următoarele:

Pentru ca

instanța să stabilească dacă mai subzistă temeiurile care au determinat luarea

măsurii arestării preventive, se au în vedere pericolul concret pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, cât și caracterul

rezonabil al detenției preventive.

Pericolul pentru

ordinea publică presupune o rezonanță a unei fapte și trebuie înțeles ca o

reacție colectivă față de anumite stări de lucruri negative, reacții care ar

produce perturbații la nivelul disciplinei publice și respectului față de lege.

Având în vedere

natura infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată,

infracțiune ce a provocat suferințe fizice și psihice părții vătămate,

cauzându-i un prejudiciu moral însemnat având în vedere vârsta fragedă a

acesteia, împrejurările în care s-a reținut că acestea au fost comise, noaptea,

prin agresare fizică și psihică,

perseverența

în săvârșirea de către inculpat a unor fapte incriminate de

legea

penală, este de constatat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta

pericol pentru ordinea publică, măsura arestării preventive fiind necesară

pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal și

proporționată cu scopul urmărit, apreciind ca

insuficient caracterul altor

măsuri preventive mai puțin restrictive de

libertate.

Inculpatul se

află în situația care autorizează privarea de libertate

a persoanei sale, pe baza și a condamnării primite chiar și

nedefinitivă, însă care presupune atât o constatare a vinovăției, cât și

aplicarea unei

pedepse semnificative în cuantum.

Pentru

considerentele sus menționate, este de constatat că temeiurile pentru care s-a

luat și, ulterior, menținut măsura preventivă subzistă așa încât, hotărârea

pronunțată de Curtea de Apel care a făcut aceleași învederări și văzând

dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160 alin. (1),

(3) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive dispusă față de

inculpatul V.C.C., este una profund legală și temeinică.

În consecință, recursul de față prin care se

solicită contrariul celor menționate conduce la împrejurarea constatării

netemeiniciei sale, fiind

de respins

pe criteriile prevăzute de art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și

dispozițiile art.192 al.2 C. proc. pen.;

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C.C. împotriva încheierii din 9

februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în dosarul nr. 1782/104/2010.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 18 februarie 2011.