ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 648/2011

Asupra recursului de față; constată că, Prin sentința penală nr. 158 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului Olt a fost condamnat inculpatul V.C.C. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 57 C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului. Verificând măsura arestării preventive luată față de inculpat, potrivit art. 300 2 C. proc. pen., la nivelul Curții de Apel Craiova, ca instanță de apel, s-a reținut că se impune menținerea stării de arest. Împotriva încheierii pronunțate în acest sens, din 9 februarie 2011, s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpat.

Se solicită revocarea măsurii arestării preventive și judecarea în stare de libertate, motivat de faptul că partea vătămată s-a urcat de bună voie în autoturismul inculpatului, iar din concluziile medicului legist reiese că minora nu prezenta pe corp leziuni traumatice, cercetarea judecătorească a fost definitivată, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a acestuia nu mai subzistă. Instanța de recurs reține următoarele: Pentru ca instanța să stabilească dacă mai subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, se au în vedere pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, cât și caracterul rezonabil al detenției preventive.

Pericolul pentru ordinea publică presupune o rezonanță a unei fapte și trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri negative, reacții care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice și respectului față de lege.

Având în vedere natura infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, infracțiune ce a provocat suferințe fizice și psihice părții vătămate, cauzându-i un prejudiciu moral însemnat având în vedere vârsta fragedă a acesteia, împrejurările în care s-a reținut că acestea au fost comise, noaptea, prin agresare fizică și psihică, perseverența în săvârșirea de către inculpat a unor fapte incriminate de legea penală, este de constatat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publică, măsura arestării preventive fiind necesară pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal și proporționată cu scopul urmărit, apreciind ca insuficient caracterul altor măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate.

Inculpatul se află în situația care autorizează privarea de libertate a persoanei sale, pe baza și a condamnării primite chiar și nedefinitivă, însă care presupune atât o constatare a vinovăției, cât și aplicarea unei pedepse semnificative în cuantum. Pentru considerentele sus menționate, este de constatat că temeiurile pentru care s-a luat și, ulterior, menținut măsura preventivă subzistă așa încât, hotărârea pronunțată de Curtea de Apel care a făcut aceleași învederări și văzând dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 alin. (1), (3) C. proc. pen. a menținut măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul V.C.C., este una profund legală și temeinică. În consecință, recursul de față prin care se solicită contrariul celor menționate conduce la împrejurarea constatării netemeiniciei sale, fiind de respins pe criteriile prevăzute de art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art.192 al.2 C. proc. pen.; PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C.C. împotriva încheierii din 9 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1782/104/2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2011.