ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3925/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 484/ A din 10 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a IV - a civilă, în majoritate, a admis apelul declarat de pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 567 din 14 aprilie 2010 a Tribunalului București, secția a III - a civilă. A schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pe pârât la plata sumei de 234.405 euro în echivalent în lei la data plății, în loc de 236.490 euro, către reclamante. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a decide astfel, instanța de apel a arătat că dispozițiile Legii nr. 10/2001 precizează în mod expres în art. 50 alin. (3) că restituirea prețului solicitat de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către M.F.P.

Contractul de vânzare - cumpărare al reclamantelor, încheiat în baza Legii nr. 112/1995, a fost comparat cu titlul de proprietate al moștenitorilor foștilor proprietari, iar în cadrul acțiunii în revendicare s-a dat prioritate titlului acestora din urmă. Pentru identitate de rațiune, dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică și acestei situații, deoarece statul a vândut chiriașilor un imobil pe care îl preluase fără titlu valabil. 2. Recursul 2.1. Motive Pârâtul a declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici: În mod greșit a apreciat instanța de apel că M.F.P. are calitate procesuală pasivă în cauză.

Nefiind parte la încheierea contractului de vânzare - cumpărare dintre reclamante și Primăria municipiului București, nu are obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza contractului de vânzare - cumpărare. În conformitate cu dispozițiile art. 1337 și art. 1341 C. civ. s-ar fi putut pune în discuție problema răspunderii vânzătorului pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț. Tulburarea de drept suferită de reclamante este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune a vânzătorului. În cauză nu este aplicabil art. 501 din Legea nr. 10/2001 pentru că nu s-a făcut dovada că există o sentință definitivă și irevocabilă prin care să fi fost desființat contractul de vânzare - cumpărare al reclamantelor.

În mod greșit instanța de apel a înlăturat obiecțiunile făcute de pârât la raportul de expertiză pentru că valoarea indicată în obiecțiunile pârâtului nu a fost confirmată de expert. De asemenea, în mod greșit instanța de apel a înlăturat critica formulată în obiecțiuni care viza stabilirea valorii de piață prin aplicarea coeficienților de individualizare propuși de pârât. În mod greșit a fost respinsă critica privitoare la obligarea de către prima instanță la plata cheltuielilor de judecată, întrucât culpa procesuală nu aparține M.F.P., ci Primăriei municipiului București, parte în contractul de vânzare - cumpărare. Greșit a fost obligat la cheltuieli de judecată în apel. 2.2.

Analiza recursului Recursul nu este întemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente: Conform art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare - cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru, iar conform alin. (3) al textului restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (21) se face de către M.E.F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

În speță, așa cum a reținut în mod corect și instanța de apel, prin hotărâre irevocabilă dată în acțiunea în revendicare promovată de foștii proprietari ai imobilului cumpărat de reclamante în temeiul Legii nr. 112/1995, s-a acordat preferință titlului foștilor proprietari, considerându-se că la încheierea contractului de vânzare - cumpărare al reclamantelor au fost eludate dispozițiile Legii nr. 112/1995, care nu permiteau înstrăinarea imobilelor preluate fără titlu. Față de prevederile art. 20 alin. (21) din Legea nr. 10/2001, în concepția legiuitorului „desființarea” contractelor de vânzare - cumpărare încheiate potrivit Legii nr. 112/1995 se poate produce fie urmare a unei acțiuni în anulare, fie urmare a unei acțiuni în revendicare, așa cum s-a întâmplat în prezenta cauză.

Pe cale de consecință, calitate procesuală pasivă pentru restituirea prețului plătit de către chiriașii cumpărători are M.F.P., iar nu primăria care a fost parte în contractul de vânzare - cumpărare prin mandatarul său. Se poate spune, așadar, că dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 particularizează instituția răspunderii pentru evicțiune în domeniul imobilelor preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și înstrăinate de stat unor chiriași în baza Legii nr. 112/1995. Față de cele ce preced, instanțele de fond au făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Criticile legate de respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză vizează aspecte legate de temeinicia hotărârii, de neanalizat în recurs, așa cum rezultă din art. 304 C. proc. civ., care permite deducerea spre verificare în recurs doar a legalității hotărârii. Pe de altă parte, admițând cererea de chemare în judecată, prima instanță a obligat în mod corect pe pârât, a cărui legitimare procesuală este stabilită prin lege, la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamante. Admiterea acțiunii împotriva celui căruia legiuitorul îi fixează calitatea procesuală are drept consecință recunoașterea, implicită, a culpei procesuale a unei asemenea părți. Prin urmare, nu au fost încălcate dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ. În egală măsură, instanța de apel nu a nesocotit dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., simpla lectură a dispozitivului deciziei permițând constatarea că intimatele - reclamante au fost obligate la 700 lei cheltuieli de judecată către apelant. Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul M.F.P. prin D.G.F.P. a Municipiului București împotriva deciziei nr. 484/ A din 10 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a IV - a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 mai 2012.