ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1577/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 3051 din 30 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6089/55/2010 s-a respins acțiunea comercială formulată de reclamanta A.F.G. reprezentată prin G.C. împotriva pârâtei Banca Comercială Română, sucursala Arad, având ca obiect pretenții. S-a dispus virarea din fondurile Ministerului de Justiție în contul Baroului Arad a sumei de 200 lei reprezentând onorariu din oficiu pentru avocatul desemnat reclamantei. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că părțile au încheiat Contractul de credit bancar pentru persoane fizice autorizate nr. 395 din 17 aprilie 2006, reclamanta având calitatea de împrumutat pentru un credit de 20.000 dolari SUA în vederea realizării investiției ferma pentru creșterea melcilor un ciclu biologic complet.

La aceeași dată Agenția Banca Comercială Română, Avram Iancu, a emis Scrisoarea de confort către Agenția SAPARD, iar termenul de 60 de zile prevăzut de pct. 18 din contract nu a fost respectat, contractul cadru nr. C 3.40601550200080 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil a fost semnat de reclamantă cu Agenția SAPARD la 28 noiembrie 2006, nefiind constituite nici garanțiile aferente creditului. În temeiul pct. 18 din contractul de mai sus, acesta este de drept desființat pentru nerealizarea condițiilor de tragere. Prin al doilea contract de credit pentru persoane fizice autorizate nr. 624 din 15 februarie 2007 în valoare de 20.000 dolari SUA, garantat cu ipotecă, la pct. 15 al contractului s-au prevăzut 6 condiții pentru ca să se poată efectua trageri din credit.

Întrucât fondurile din sursa FIDA au întârziat, pârâta a pus la dispoziția reclamantei creditul în data de 27 aprilie 2007, viramentul efectuându-se la data de 26 iunie 2007. Pentru această sumă s-a perceput dobânda. La solicitarea reclamantei s-a încheiat actul adițional nr. 624/a din 24 aprilie 2009 la contractul de credit pentru persoane fizice autorizate nr. 624 din 15 februarie 2007 și s-a reeșalonat scadența ratelor de împrumut. Această din urmă reeșalonare nu s-a respectat de către reclamantă, în acest sens pârâta a transmis notificările nr. 9 din 4 ianuarie 2010, nr. 633 din 2 februarie 2010 și nr. 1205 din 2 martie 2010. Instanța a constatat că, din probele administrate nu a rezultat niciun caz de nulitate absolută sau relativă a contractului de împrumut și că, în temeiul art. 948 C. civ.

au fost respectate toate condițiile esențiale de validitate ale contractelor referitoare la capacitatea părților, consimțământ neviciat, cauză licită și morală, respectiv obiectul contractului care este licit, determinat și posibil. Pe de altă parte s-a avut în vedere că, în conformitate cu art. 2 din O.G. nr. 46 din 11 august 2005 privind accelerarea absorbției fondurilor SAPARD prin garantarea creditelor de cofinanțare cu activele achiziționate în cadrul proiectelor SAPARD, creditele bancare pot fi garantate cu activele achiziționate, ceea ce înseamnă că nu sunt excluse celelalte garanții, cum ar fi cele ipotecare imobiliare. Apelul declarat de reclamanta A.F.G. împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 188 din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că cerințele impuse de art. 258 și art. 261 pct. 8 C. proc. civ. sunt îndeplinite în speță având în vedere dispozitivul hotărârii sub forma „minutei” semnat de judecător la fila 102 dosar de fond și hotărârea sub forma sentinței pronunțate în ședința publică din 30 noiembrie 2010 de către tribunal care poartă semnătura președintelui de complet și a grefierului, cum rezultă din actul de la fila 104. Nefondat a fost găsit și motivul de apel ce a vizat necitarea reclamantei pentru termenul din 30 noiembrie 2010, când s-a pronunțat sentința atacată, întrucât reclamanta a fost citată legal pentru termenul din 24 noiembrie 2010, după cum rezultă din procesul-verbal de la fila 79 dosar fond și înscrisurile depuse de parte pentru acest termen, aspecte care nici nu sunt de altfel contestate de aceasta, când a fost dezbătută cauza în fond și părțile au putut pune concluzii.

În condițiile art. 260 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul a amânat pronunțarea pentru data de 30 noiembrie 2010 pentru când nu este prevăzută citarea părților, ci doar anunțarea acestui termen de amânare. Pe fond s-a reținut că, contractul a fost încheiat și semnat de părți conform legii, a fost acceptat și s-a derulat conform clauzelor sale până în prezent, în sensul că s-a acordat suma creditată, s-au restituit o parte din ratele datorate, s-a cerut și aprobat o reeșalonare a scadenței acestora printr-un act adițional ulterior, astfel că reclamanta datorează restituirea creditului restant și a accesoriilor sale conform acestui contract.

Pentru primul contract de credit încheiat cu nr. 395 la 17 aprilie 2006 s-a considerat că nu există nicio culpă a pârâtei pentru desființarea acestuia cât timp agenția băncii a emis la aceeași dată scrisoarea de confort către Agenția SAPARD și termenul de 60 de zile prevăzut de art. 18 din contract nu a fost respectat de însăși reclamantă care nu a îndeplinit condițiile de tragere în acest interval. În cazul celui de-al doilea contract de credit, nr. 624 din 15 februarie 2007, s-a constatat că nu se contestă faptul că suma împrumutată a fost virată la data de 27 aprilie 2007 chiar dacă fondurile FIDA au întârziat până la data de 26 iunie 2007, reclamanta a încasat suma urmând a restitui ratele și dobânzile prevăzute.

S-a apreciat că, prin raportare la data încheierii contractului actual de creditare sunt nefondate susținerile din apel, în sensul tergiversării timp de un an de zile a acordării împrumutului, nefiind solicitările pentru despăgubiri ale reclamantei nici prin raportare la înscrisul aflat la fila 76 din dosar fond, unde prin adresa înregistrată sub nr. 30 din 8 aprilie 2009, reprezentantul reclamantei înștiințează pârâta că nu mai poate onora plata ratelor contractuale întrucât Asociația familială este în incapacitate de plată și recunoaște între cauze ale acestei stări de fapt altele decât culpa pârâtei, respectiv lipsa pieței de desfacere, inflația, criza financiară și lipsa asigurării producției de melci.

Instanța a mai reținut că garanțiile constituite de reclamantă, acceptate la data încheierii contractului sunt conforme cu legea, nu încalcă ordinea publică și nu pot duce la anularea actului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, care a invocat nelegalitatea acesteia pentru următoarele motive: - apelul declarat împotriva sentinței a fost respins prin ignorarea tuturor motivelor, informațiilor și actelor depuse la dosar, instanța neamintind nimic de valabilitatea scrisorii de confort emisă de BCR în neconcordanță cu contractul nr. 395 din 17 aprilie 2006 și nici de sesizările făcute către bancă. - instanța de apel nu amintește nimic de pierderile suferite de A.F.G. din cauza BCR, care a virat împrumutul cu întârziere.

- cererea de ajutor public judiciar i-a fost respinsă deși a justificat că este deținătorul (reprezentantul recurentei) unei pensii de boală în valoare de 614 lei. - consilierii bancari au cunoscut că acțiunea sa va fi respinsă pentru că nu au așteptat rezultatul deciziei și au solicitat eliberarea garanției printr-un ordin de plată completat în fals. - prin preluarea garanției i-a fost periclitată situația materială și, implicit starea de sănătate. Prin întâmpinare, intimata a invocat nulitatea cererii de recurs, considerând că aceasta nu cuprinde motivele de nelegalitate. Excepția nulității recursului în raport de prevederile art. 302/1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. este fondată pentru următoarele considerente.

Potrivit textului de lege anterior menționat, una din mențiunile obligatorii ce se cer a fi conținute de cererea de recurs este aceea a motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Același text reglementează și sancțiunea ce se aplică în situația lipsei acestei mențiuni, aceasta fiind nulitatea cererii de recurs. Or, în cuprinsul cererii de recurs a reclamantei nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei atacate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate strict și limitativ reglementate prin art. 304 C. proc. civ., ci doar o succesiune de fapte și afirmații fără a fi structurate din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de articolul anterior menționat și, în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs.

În atare situație, Înalta Curte va da eficiență sancțiunii prevăzute de art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. și va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta A.F.G. împotriva deciziei comerciale nr. 188 din 22 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2012.