ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1577/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 3051 din 30 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Arad în

dosarul nr. 6089/55/2010 s-a respins acțiunea comercială formulată de

reclamanta A.F.G. reprezentată prin G.C. împotriva pârâtei Banca Comercială

Română, sucursala Arad, având ca obiect pretenții. S-a dispus virarea din

fondurile Ministerului de Justiție în contul Baroului Arad a sumei de 200 lei

reprezentând onorariu din oficiu pentru avocatul desemnat reclamantei.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că părțile au încheiat Contractul de credit

bancar pentru persoane fizice autorizate nr. 395 din 17 aprilie 2006,

reclamanta având calitatea de împrumutat pentru un credit de 20.000 dolari SUA

în vederea realizării investiției ferma pentru creșterea melcilor un ciclu

biologic complet. La aceeași dată Agenția Banca Comercială Română, Avram Iancu,

a emis Scrisoarea de confort către Agenția SAPARD, iar termenul de 60 de zile

prevăzut de pct. 18 din contract nu a fost respectat, contractul cadru nr. C

3.40601550200080 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil a fost

semnat de reclamantă cu Agenția SAPARD la 28 noiembrie 2006, nefiind

constituite nici garanțiile aferente creditului.

În temeiul pct. 18

din contractul de mai sus, acesta este de drept desființat pentru nerealizarea

condițiilor de tragere.

Prin al doilea

contract de credit pentru persoane fizice autorizate nr. 624 din 15 februarie

2007 în valoare de 20.000 dolari SUA, garantat cu ipotecă, la pct. 15 al

contractului s-au prevăzut 6 condiții pentru ca să se poată efectua trageri din

credit.

Întrucât fondurile

din sursa FIDA au întârziat, pârâta a pus la dispoziția reclamantei creditul în

data de 27 aprilie 2007, viramentul efectuându-se la data de 26 iunie 2007.

Pentru această sumă s-a perceput dobânda.

La solicitarea

reclamantei s-a încheiat actul adițional nr. 624/a din 24 aprilie 2009 la

contractul de credit pentru persoane fizice autorizate nr. 624 din 15 februarie

2007 și s-a reeșalonat scadența ratelor de împrumut.

Această din urmă

reeșalonare nu s-a respectat de către reclamantă, în acest sens pârâta a

transmis notificările nr. 9 din 4 ianuarie 2010, nr. 633 din 2 februarie 2010

și nr. 1205 din 2 martie 2010.

Instanța a constatat

că, din probele administrate nu a rezultat niciun caz de nulitate absolută sau

relativă a contractului de împrumut și că, în temeiul art. 948 C. civ. au fost

respectate toate condițiile esențiale de validitate ale contractelor

referitoare la capacitatea părților, consimțământ neviciat, cauză licită și

morală, respectiv obiectul contractului care este licit, determinat și posibil.

Pe de altă parte s-a

avut în vedere că, în conformitate cu art. 2 din O.G. nr. 46 din 11 august 2005

privind accelerarea absorbției fondurilor SAPARD prin garantarea creditelor de

cofinanțare cu activele achiziționate în cadrul proiectelor SAPARD, creditele

bancare pot fi garantate cu activele achiziționate, ceea ce înseamnă că nu sunt

excluse celelalte garanții, cum ar fi cele ipotecare imobiliare.

Apelul declarat de

reclamanta A.F.G. împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia

nr. 188 din 22 septembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că cerințele impuse de art. 258 și art. 261 pct. 8 C.

proc. civ. sunt îndeplinite în speță având în vedere dispozitivul hotărârii sub

forma „minutei” semnat de judecător la fila 102 dosar de fond și hotărârea sub

forma sentinței pronunțate în ședința publică din 30 noiembrie 2010 de către

tribunal care poartă semnătura președintelui de complet și a grefierului, cum

rezultă din actul de la fila 104.

Nefondat a fost găsit

și motivul de apel ce a vizat necitarea reclamantei pentru termenul din 30

noiembrie 2010, când s-a pronunțat sentința atacată, întrucât reclamanta a fost

citată legal pentru termenul din 24 noiembrie 2010, după cum rezultă din

procesul-verbal de la fila 79 dosar fond și înscrisurile depuse de parte pentru

acest termen, aspecte care nici nu sunt de altfel contestate de aceasta, când a

fost dezbătută cauza în fond și părțile au putut pune concluzii.

În condițiile art. 260

alin. (1) C. proc. civ., judecătorul a amânat pronunțarea pentru data de 30

noiembrie 2010 pentru când nu este prevăzută citarea părților, ci doar

anunțarea acestui termen de amânare.

Pe fond s-a reținut

că, contractul a fost încheiat și semnat de părți conform legii, a fost

acceptat și s-a derulat conform clauzelor sale până în prezent, în sensul că

s-a acordat suma creditată, s-au restituit o parte din ratele datorate, s-a

cerut și aprobat o reeșalonare a scadenței acestora printr-un act adițional

ulterior, astfel că reclamanta datorează restituirea creditului restant și a

accesoriilor sale conform acestui contract.

Pentru primul

contract de credit încheiat cu nr. 395 la 17 aprilie 2006 s-a considerat că nu

există nicio culpă a pârâtei pentru desființarea acestuia cât timp agenția

băncii a emis la aceeași dată scrisoarea de confort către Agenția SAPARD și

termenul de 60 de zile prevăzut de art. 18 din contract nu a fost respectat de

însăși reclamantă care nu a îndeplinit condițiile de tragere în acest interval.

În cazul celui de-al

doilea contract de credit, nr. 624 din 15 februarie 2007, s-a constatat că nu

se contestă faptul că suma împrumutată a fost virată la data de 27 aprilie 2007

chiar dacă fondurile FIDA au întârziat până la data de 26 iunie 2007,

reclamanta a încasat suma urmând a restitui ratele și dobânzile prevăzute.

S-a apreciat că, prin

raportare la data încheierii contractului actual de creditare sunt nefondate

susținerile din apel, în sensul tergiversării timp de un an de zile a acordării

împrumutului, nefiind solicitările pentru despăgubiri ale reclamantei nici prin

raportare la înscrisul aflat la fila 76 din dosar fond, unde prin adresa

înregistrată sub nr. 30 din 8 aprilie 2009, reprezentantul reclamantei

înștiințează pârâta că nu mai poate onora plata ratelor contractuale întrucât

Asociația familială este în incapacitate de plată și recunoaște între cauze ale

acestei stări de fapt altele decât culpa pârâtei, respectiv lipsa pieței de

desfacere, inflația, criza financiară și lipsa asigurării producției de melci.

Instanța a mai

reținut că garanțiile constituite de reclamantă, acceptate la data încheierii

contractului sunt conforme cu legea, nu încalcă ordinea publică și nu pot duce

la anularea actului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta, care a invocat nelegalitatea acesteia

pentru următoarele motive:

- apelul declarat

împotriva sentinței a fost respins prin ignorarea tuturor motivelor,

informațiilor și actelor depuse la dosar, instanța neamintind nimic de

valabilitatea scrisorii de confort emisă de BCR în neconcordanță cu contractul

nr. 395 din 17 aprilie 2006 și nici de sesizările făcute către bancă.

- instanța de apel nu

amintește nimic de pierderile suferite de A.F.G. din cauza BCR, care a virat

împrumutul cu întârziere.

- cererea de ajutor

public judiciar i-a fost respinsă deși a justificat că este deținătorul

(reprezentantul recurentei) unei pensii de boală în valoare de 614 lei.

- consilierii bancari

au cunoscut că acțiunea sa va fi respinsă pentru că nu au așteptat rezultatul

deciziei și au solicitat eliberarea garanției printr-un ordin de plată

completat în fals.

- prin preluarea

garanției i-a fost periclitată situația materială și, implicit starea de

sănătate.

Prin întâmpinare,

intimata a invocat nulitatea cererii de recurs, considerând că aceasta nu

cuprinde motivele de nelegalitate.

Excepția nulității

recursului în raport de prevederile art. 302/1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

este fondată pentru următoarele considerente.

Potrivit textului de

lege anterior menționat, una din mențiunile obligatorii ce se cer a fi

conținute de cererea de recurs este aceea a motivelor de nelegalitate pe care

se întemeiază recursul și dezvoltarea lor. Același text reglementează și

sancțiunea ce se aplică în situația lipsei acestei mențiuni, aceasta fiind

nulitatea cererii de recurs.

Or, în cuprinsul

cererii de recurs a reclamantei nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa

deciziei atacate, care să poată fi încadrate în vreunul dintre motivele de

nelegalitate strict și limitativ reglementate prin art. 304 C. proc. civ., ci

doar o succesiune de fapte și afirmații fără a fi structurate din punct de

vedere juridic în așa fel încât să se poată reține măcar din oficiu, vreo

critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare

prevăzute de articolul anterior menționat și, în limita cărora să poată fi

exercitat controlul judiciar în recurs.

În atare situație,

Înalta Curte va da eficiență sancțiunii prevăzute de art. 302 alin. (1) lit. c)

C. proc. civ. și va constata nulitatea cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea

cererii de recurs formulată de reclamanta

A.F.G. împotriva deciziei comerciale nr. 188

din 22 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2012.