ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 257/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău la 27 iunie 2007, SC M.P. SRL a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 82 din 18 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, solicitând modificare a hotărârii recurate, admiterea acțiunii formulate în sensul anulării procesului-verbal de control din 09 decembrie 2005 al Agenției SAPARD și a deciziei de soluționare a contestației din 12 decembrie 2005, cu consecința exonerării de plata sumei de 218.774,65 RON, precum și a penalităților aferente. În motivarea recursului s-a susținut că procesul-verbal de recepție al utilajelor achiziționate de SC M.P.

SRL cu finanțare SAPARD 49,64% a fost vizat de către Biroul Regional SAPARD Iași, fără nicio obiecție asupra stării utilajelor și existenței documentelor însoțitoare. Mai mult, organismul SAPARD a verificat întreaga documentație privind livrarea utilajelor și echipamentelor de către furnizorul A.A. Olanda.

S-a mai susținut de recurent că același organism a efectuat un control riguros și în ceea ce privește modul în care s-a derulat întreaga activitate de contractare, plată și import a utilajelor din străinătate, dovada fiind actul denumit „Fișa de verificare a conformității dosarului cererii de plată”, în care la capitolul „Elemente verificate” s-a consemnat fără niciun dubiu, că au fost îndeplinite următoarele condiții: - la pct. 5, copiile certificatelor de origine a bunurilor din import sunt conforme cu originalele, semnate și ștampilate de autoritatea emitentă; - la pct. 6, declarațiile vamale sunt atașate la facturi și sunt conforme cu originalele, semnate și ștampilate de autoritatea emitentă”; - la pct. 8 „copiile facturilor sunt conforme cu originalele”; - la pct. 18 „procesele-verbale de predare-primire a bunurilor achiziționate sunt complete, datate, semnate și ștampilate”; - la pct. 19 „certificatele de calitate pentru bunurile achiziționate sunt datate, semnate și ștampilate de autoritatea emitentă”; - și la pct. 25 „valoarea tranșei (1) din cererea de plată corespunde valorii tranșei din declarația de eșalonare a plăților”.

S-a mai susținut de recurent că din raportul de control al Direcției de control și antifraudă al Agenției SAPARD din 23 noiembrie 2004, ale cărei concluzii au fost avute în vedere și preluate în procesul-verbal de control atacat din 09 noiembrie 2005 rezultă, la capitolul intitulat „Probleme constatate în urma verificării” că, în urma controlului în teren nu s-a putut stabili dacă degradarea utilajelor este datorată condițiilor de depozitare (umiditate, reambalare corespunzătoare) sau datorită faptului că ar fi vechi.

S-a mai precizat că întrucât prin acest act de control Direcția de control și antifraudă nu a stabilit în mod cert că utilajele în discuție ar fi fost folosite anterior livrării lor în România, existând doar unele suspiciuni în acest sens, nu s-a făcut vreo propunere de restituire a tranșei I, în valoare de 218.774 RON, ci doar încheierea unui act adițional la contractul de finanțare, prin care să se diminueze valoarea contractului cu suma de 7.138 euro. Recurentul a mai invocat raportul de expertiză tehnică din 07 februarie 2007, completat la 08 martie 2007, care a stabilit că „utilajele și echipamentele componente livrate de firma olandeză A.A. și care formează linia tehnologică de abatorizare proprietate a SC M.P.

SRL Dumbrava Roșie, sunt utilaje noi și care nu au mai fost folosite anterior, deoarece nu prezintă urme de degradare sau uzură în exploatare, nefiind deci vorba de utilaje second-hand”. Sub acest aspect recurentul a precizat că actele administrative contestate (procesul-verbal de control și actul ce a stat la baza raportului de control din 23 noiembrie 2004 întocmit de Direcția de control și antifraudă din cadrul Agenției SAPARD) nu au reținut cu certitudine că bunurile achiziționate ar mai fi fost folosite anterior. S-a menționat, de asemenea, de recurent, concluziile verificării în sensul că: „dat fiind că nu se poate stabili dacă echipamentele sunt sau nu noi, cea de a doua tranșă de plată poate fi acordată numai dacă beneficiarul și-a clarificat problemele legate de dovada că aceste utilaje sunt noi (acte provenind de la judecător) cartea tehnică și garanția utilajelor”.

S-a subliniat de recurent opinia expertului tehnic (singurul specialist în domeniu față de specialiștii ce au făcut parte din organismele de control al SAPARD sau chiar din corpul de inspecție al Primului Ministru) care a răspuns la toate obiectivele dispuse de instanța de judecată și care a concluzionat cu certitudine că nu există elemente de uzură sau deformări care să ateste că utilajele au mai fost folosite înainte de montaj (obiectivul nr. 3 și 4 din raportul de expertiză).

De altfel, a relevat recurentul, direcția de specialitate din cadrul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor a eliberat autorizația sanitar-veterinară pentru schimburile intercomunitare cu produse alimentare de origine animală din 01 februarie 2007. De asemenea, la obiectivul nr. 4, expertul a precizat că (a subliniat recurentul), la data livrării, utilajele erau noi (potrivit certificatului de conformitate, din care rezultă că echipamentul de abator livrat este conform specificațiilor acceptate de Asociația Olandeză a Crescătorilor de Păsări Domestice; și potrivit declarației de conformitate din decembrie 2003, din care rezultă că echipamentul de abator livrat este în conformitate cu specificațiile acceptate de Asociația Olandeză a Crescătorilor de Păsări Domestice, este fabricat chiar de firma contractantă, în fabrica proprie A.A.

în Germania). Recurentul a invocat certificatul de garanție din 25 octombrie 2004 care asigură materialelor și echipamentele livrate în cadrul contractului o garanție de 12 luni de la data livrării. Mai mult, furnizorul a menționat că: „echipamentul vândut firmei SC M.P. SRL este nou și nu a mai fost niciodată instalat și folosit înainte (Anexa nr. 9 la raportul de expertiză). În aceste condiții, a susținut recurentul, în motivarea recursului, în mod greșit instanța de fond a concluzionat că utilajele achiziționate de la firma olandeză nu ar fi fost noi, ci „la mâna a doua” (ce ar nesocoti prevederile art. 14 alin. (1) lit. o) din anexa 1 la contractul cadru – Prevederi generale), cu ignorarea raportului de expertiză tehnică, probă științifică în cadrul căreia și au exprimat punctele de vedere și profesorii universitari prof.

dr. ing. N.V. și prof. dr. ing. C.D. Pentru a-și argumenta opinia (greșită potrivit sublinierii recurentului) instanța de fond a motivat caracterul de produs second hand prin faptul că echipamentul de abatorizare de bază a fost cumpărat mai întâi de la un particular apoi vândut unor comercianți de astfel de echipamente (firmele olandeze H.J.V.Z. BV și A.A. BV). Mai mult instanța a considerat că este lipsită de relevanță împrejurarea că „bunul nu a mai fost folosit în condițiile în care acesta a fost produs în anul 1994 sau 1995, iar utilizarea lui actuală a fost condiționată de semnificativa îmbunătățire făcută de furnizorul olandez”. Recurentul a susținut că: atâta vreme cât utilajele nu au fost puse în funcțiune, ci au fost stocate până la găsirea unui cumpărător nu înseamnă că nu erau noi la data livrării.

Agenția de plăți pentru dezvoltare rurală și pescuit a susținut în întâmpinarea depusă că actele administrative contestate de recurentă au fost trimise în condițiile art. 14 alin. (1) lit. o) din Anexa nr. 1 (Prevederi Generale) a contractului de finanțare care face trimitere și la art. 4 alin. (3) lit. b) Secțiunea B din Acordul multianual de finanțare. Acesta prevede că: „nu sunt eligibile pentru finanțarea Uniunii Europene în cadrul Programului SAPARD, cheltuielile pentru cumpărarea de echipament second-hand”. Intimata a precizat că urmare controalelor efectuate s-a constatat că „unele utilaje prezentau urme de degradare – dar nu s-a stabilit dacă degradarea utilajelor este datorată depozitării în condiții improprii (umiditate, neambalare corespunzătoare) un timp îndelungat sau datorită faptului că sunt vechi și recondiționate”.

Intimata a mai precizat că „majoritatea componentelor nu erau inscripționate cu parametrii tehnici și funcționali chiar dacă au fost ulterior lipite pe utilaje etichete ale furnizorului care însă nu prezentau caracteristicile utilajelor.” De asemenea, că perioada de garanție oferită de furnizor este scurtă, ceea ce creează suspiciune, ca și lipsa cărților tehnice. Cât privește apărarea recurentei-reclamante, în sensul că „procesul-verbal de recepție al utilajelor achiziționate de SC M.P.

SRL cu finanțare SAPARD (49,64%) a fost vizat de către Biroul Regional SAPARD Iași fără nicio obiecție asupra stării utilajelor și existenței documentelor însoțitoare, se consideră că experții serviciului de verificare tehnică din cadrul Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - potrivit manualului de procedură de verificare a proiectelor în vederea preautorizării plății - la vizita pe teren, după verificarea conformității exemplarelor în copie cu originalele aflate la beneficiar, aplică ștampila personalizată pe originalul documentelor prezentate de beneficiar, fără a atesta sau verifica starea bunurilor achiziționate prin Programul SAPARD. Intimata a mai susținut că potrivit dispozițiilor legale privind desfășurarea activității de implementare a Programului SAPARD (Legea nr. 316/2001 și O.G.

nr. 79/2003 cu norme), eligibilitatea cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate a contractului de finanțare [execuția proiectului 2 ani plus o perioadă de 5 ani de monitorizare conform art. 2 alin. (2) din contractul cadru de finanțare], iar în cazul în care cu ocazia unui control aprofundat sunt descoperite și dovedite nereguli, cheltuiala respectivă este declarată neeligibilă pe motiv de încălcare/fraudare a normelor și se procedează la constituirea debitului și recuperarea acestuia potrivit unor etape și formalități riguros stabilite. Din actele cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 82 din 18 iunie 2007, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta SC M.P.

SRL Dumbrava Roșie, județul Neamț, împotriva pârâtei Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București. S-a reținut de instanța de fond că prin cererea înregistrată la instanță în 15 iunie 2006, reclamanta SC M.P. SRL Dumbrava Roșie, județul Neamț, a chemat în judecată Agenția SAPARD solicitând anularea deciziei nr. 58 din 14 decembrie 2005 și, în fond, desființarea procesului-verbal de control din 19 noiembrie 2005. Instanța a reținut că Agenția SAPARD s-a reorganizat prin O.U.G. nr. 13/2006 publicată în M. Of. al României nr. 185/27.02.2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, astfel încât în cauză, în calitate de pârâtă a fost citată Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.

La termenul de judecată din 11 septembrie 2006, reclamanta a depus o completare a acțiunii, prin care a precizat că solicită anularea procesului-verbal de control, obligarea pârâtei să procedeze la derularea în continuare a contractului cadru din 27 martie 2003, precum și a contractului de finanțare și să efectueze plata tranșei a II-a până la concurența sumei de 418.984,50 RON. Cu ocazia judecării recursului, recurenta a susținut numai admiterea recursului, anularea procesului-verbal de control din 09 decembrie 2005 al Agenției SAPARD și a deciziei de soluționare a contestației împotriva procesului-verbal din 12 decembrie 2005. Instanța de fond a reținut că între Agenția SAPARD România, în calitate de autoritate contractantă și reclamanta SC M.P.

SRL Dumbrava Roșie, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul cadru din 27 martie 2003 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile Programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală – SAPARD România. Contractul are ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către autoritatea contractantă, pentru punerea în aplicare a cererii de finanțare intitulată: „Înființare abator de păsări și carmangerie”. Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost estimată la 844.108,50 RON, agenția angajându-se să acorde o finanțare nerambursabilă de maximum 418.984,50 RON echivalentă cu 49,64% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Instanța de fond a reținut că potrivit art. 14 alin. (1) lit. o) din Anexa 1 la contractul cadru – Prevederi generale – nu sunt eligibile pentru finanțarea Uniunii Europene în cadrul Programului conform Acordului multianual de finanțare, cheltuielile pentru cumpărarea de echipament second-hand.

S-a mai reținut că pentru realizarea proiectului societatea reclamantă a achiziționat de la firma olandeză A.A. BV utilaje – instalație abator – în valoare de 291.892 euro, în acest sens încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare comercială din 15 iunie 2003. Instanța de fond a precizat că în cadrul procedurii de preautorizare, la nivel regional – a plății primei tranșe s-a efectuat, la data de 19 decembrie 2003, la sediul reclamantei, un control în urma căruia s-a stabilit că investițiile prevăzute în cererea de plată, nu sunt eligibile întrucât unele bunuri prezintă urme de degradare și nu se prezintă cărțile tehnice.

Urmare acestor constatări la 17 februarie 2004, o comisie s-a deplasat la sediul reclamantei, ocazie cu care s-a întocmit raportul de control din 23 noiembrie 2004. La 20 octombrie 2004, la sediul reclamantei s-a efectuat un nou control ce a avut ca obiect verificarea conformității și eligibilității cererii de finanțare și a cererilor de plată depuse de reclamantă în calitate de beneficiar, stadiul și modul de implementare a proiectului, conform controlului de eșantion de 10% din totalul cheltuielilor eligibile pentru proiectele contractate stabilit prin manualul de proceduri privind controlul și antifraudă. În urma verificării s-a constatat că: nu se poate stabili dacă degradarea utilajelor este datorată depozitării în condiții improprii un timp îndelungat sau din cauza faptului că sunt vechi și recondiționate.

S-a mai constatat că mare parte a componentelor nu sunt inscripționate cu parametrii tehnici nu este menționată seria și producătorul, garanția echipamentelor este de maxim 9 luni de la livrare. Concluzia verificării, a reținut instanța de fond, a fost că cea de-a II-a tranșă poate fi acordată numai dacă beneficiarul își clarifică problemele legate de dovada că utilajele sunt noi. La 01 aprilie 2005, Agenția SAPARD a întocmit raportul de neregularitate din 01 aprilie 2005 reținându-se că suma de 218.774,65 RON a fost plătită necuvenit. Concluziile controlului documentar sunt în sensul constatării unei nereguli, așa cum este definită prin art. 2 din O.U.G. nr. 79/2003. La capitolul Acte încălcate, au fost reținute dispozițiile Acordului multianual de finanțare încheiat între Comisia Comunității Europene și România și la cele contractuale care reglementează neeligibilitatea achizițiilor de echipamente „second-hand”.

Instanța a mai reținut că reclamanta (recurentă în cauză) a contestat procesul-verbal din 09 noiembrie 2005, iar prin decizia înregistrată la pârâtă la nr. 688 din 13 ianuarie 2006 – Agenția SAPARD, a respins contestație stabilind că beneficiarul (recurentul) rămâne cu debitul de 218.77,65 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere conform prevederilor legale în vigoare. Curtea de Apel București, soluționând cauza a considerat că bunurile achiziționate de recurent se consideră că sunt bunuri second-hand ținând seama că pentru a putea fi folosite, firma olandeză A.A. BV „a trebuit să adauge echipamente suplimentare care aveau o valoare mare circa 150.000 euro”.

A susținut instanța de fond că și dacă s-ar lua în considerare definiția bunurilor second-hand din legislația fiscală - art. 152 2 alin. (1) lit. d) - definiție transpusă din art. 26 A lit. d) din Directiva 77/388/CE a Consiliului (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene Legea nr. 145 din 13 iulie 1977), faptul că echipamentul de abatorizare de bază a fost cumpărat, mai întâi de la un particular (cetățeanu german J.N.), iar apoi vândut succesiv unor comercianți de astfel de echipamente (firmele olandeze H.J.V.Z. BV și A.A. BV – face ca bunul „să nu mai poată fi considerat ca fiind la prima mână, ci la mâna a II-a adică second-hand. Mai mult, instanța de fond a considerat că este lipsită de relevanță, în context, împrejurarea că bunul nu a mai fost folosit în condițiile în care acesta a fost produs în 1994 sau 1995 în utilizarea sa actuală, a fost condiționată de semnificative îmbunătățiri făcute de furnizorul olandez.

Hotărârea instanței de fond este neîntemeiată, nu ține seama de realitatea transpunerii în fapt a contractului încheiat în cauză, de importanța proiectului pentru ajutarea dezvoltării sectorului agricol, de expertiză tehnică efectuată în cauză. Nu se ține seama de dispozițiile legale incidente în cauză pornind de la însuși contractul încheiat în cauză și de la definiția din legislația națională a bunurilor second-hand dată de C. fisc. prin art. 152 2 alin. (1) lit. d), transpusă din art. 26 A lit. d) din Directiva nr. 77/388 CE a Consiliului (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene). Astfel, bunurile second-hand sunt bunurile mobile-corporale care pot fi refolosite în starea în care se află sau după efectuarea unor reparații (ceea ce nu este cazul de față).

Într-adevăr, art. 14 (1) lit. (o) din Anexa 1 la contractul cadru - Prevederi generale - prevede că nu sunt eligibile pentru finanțarea Uniunii Europene în cadrul Programului, conform Acordului multianual de finanțare, cheltuielile pentru cumpărarea de echipament second-hand. Din nicio probă a cauzei nu rezultă în mod cert, de necontestat, că echipamentul în discuție achiziționat de recurenta-reclamantă ar fi second-hand în sensul definiției legale fiscale a noțiunii de second-hand. Instanța se întemeiază pe suspiciuni atunci când consideră că echipamentul este second-hand, acestea ca atare neputând determina potrivit art. 14 lit. o) din Anexa 1 la contract, concluzia că sunt neeligibile cheltuielile de achiziționare a utilajului în cauză.

Art. 14 precizează în mod concret că „numai achiziționarea de bunuri second-hand” poate determina ca atare categorisirea ca neeligibilă a unei cheltuieli de achiziționare de bunuri. Desigur, faptul că nu mai există ca atare cărțile tehnice este o neregulă, dar nu de natură a determina caracterul de bun second-hand, cum în mod corect a considerat instanța de fond. Faptul că echipamentul chiar produs în 1994/1995 de compania germană L.A. GmbH (dar nou, nefolosit așa cum rezultă cu certitudine în cauză) a fost cumpărat de T.N. în 1997 și revândut în anul 2003, companiei olandeze H.J.V.Z. BV, care l-a vândut mai departe către A.A. BV tot nefolosit, nu înseamnă că echipamentul este folosit din second-hand, această concluizie fiind incorectă, împotriva realității ca atare.

Împrejurarea că i s-a adăugat echipament suplimentar în valoare de 150.000 euro (echipamente noi, moderne de control și computerizare pentru a face linia complet funcțională nu înseamnă că bunul este second-hand, că i s-au făcut „reparații”. Rezultă clar că i s-au făcut adăugiri, modernizări iar nu reparații. De precizat că în privința cărților tehnice ale liniei de abatorizare achiziționată, Polonia A.A. BV a declarat că toate cărțile tehnice originale ale producătorului L.A. GmbH erau în format electronic și în aceste cărți A.A. BV a înlocuit numele producătorului cu propriul său nume. Cât privește echipamentele suplimentare achiziționate de A.A. BV pentru linia tehnologică au fost însoțite de propriile cărți tehnice emise de respectivii producători.

Deci elemente noi adăugate la o linie ce nu mai fusese folosită. În legătură cu certificatul de conformitate emis de A.A. BV, la data de 27 octombrie 2003 aceasta a declarat că a emis certificatul pe o hârtie cu antet propriu deoarece certificatul de conformitate original emis de producătorul german L.A. GmbH, nu mai există. Faptul că acesta nu mai există, s-a pierdut eventual, nu înseamnă că echipamentul este second-hand, cum greșit a reținut instanța de fond. La toate cele 3 controale efectuate nu s-a precizat că unele urme de degradare ar reprezenta o dovadă că bunurile au mai fost instalate și folosite pentru a putea fi categorisite ca bunuri second-hand. Cât privește durata termenului de garanție dată de vânzător de 9 luni, în loc de 12 luni, nu este în niciun caz de natură a transforma bunul din nou în second-hand.

Instanța de fond a greșit atunci când a considerat că sunt suspiciuni (care niciodată nu au devenit certitudine), atunci când a concluzionat că echipamentul este second-hand, deci cheltuiala pentru cumpărarea lor ar fi neeligibilă. Deci având ca premisă de judecată existența unor suspiciuni, neexistând probe concludente și pertinente cauzei care se transforme suspiciunile în certitudini nu se poate concluziona că, în cauză, contractul de finanțare dintre Agenția SAPARD și recurentă ar fi fost încălcat din culpa reclamantei, prin achiziționare de bunuri second-hand. De precizat că la toate controalele efectuate pe parcursul derulării contractului de finanțare nu s-au circumscris probe din care să rezulte că în cauză contractul ar fi fost încălcat de recurenta-reclamantă, situație ce ar determina sancțiunea prevăzută de art. 14 – cheltuieli neeligibile.

Susținerea intimatei că pentru vizarea de către Biroul Regional SAPARD Iași a procesului-verbal de recepție al utilajelor achiziționate de recurenta-reclamantă, fără nicio obiecție a stării utilajelor și existenței documentelor însoțitoare, experții Serviciului de verificare tehnică din cadrul Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit nu aveau nicio atribuție, este neîntemeiată. Dacă s-ar considera că aceștia nu făceau decât să aplice ștampila personalizată pe originalul documentelor prezentate de beneficiar la vizita pe teren, fără a atesta sau verifica bunurile achiziționate prin programul SAPARD ar însemna un formalism fără niciun fel de justificare.

Pentru a aplica o ștampilă, acești experți ai Serviciului verificare tehnică cum sunt denumiți, trebuiau desigur să facă o verificare prealabilă tehnică, în raport de documentele prezentate pentru a se stabili ce s-a recepționat și în ce stare pentru a putea fi întocmite documentele de plată a cheltuielilor de achiziționare, deci ca cheltuielile să fie eligibile. Existența unor neregularități la cele 3 controale efectuate în cauză au fost determinate prin modul în care s-a procedat la achiziționarea echipamentului, respectiv în condițiile unei limitări explicite a posibilităților financiare la 300.000 euro față de prețul vehiculat pe piață pentru astfel de echipamente complet noi.

Este cert că echipamentul nu este second-hand, recurentei-reclamante oferindu-i-se după mai multe căutări, posibilitatea cumpărării unui echipament nefolosit (deci nu second-hand) compus din instalația de bază, nouă, produsă în 1994/1995 la care s-a adăugat echipamentul de control și computerizare modernă pentru a face linia funcțională la nivel modern de ultimă oră, realizându-se achiziția în cadrul prețului de 273.894 euro. În aceste condiții reale, în cauza de față, nu se poate conchide pe baza unor eventuale suspiciuni niciodată confirmate printr-o probă certă că am fi în prezenta unor bunuri second-hand. Construcția artificială făcută de instanță nu este utilă pentru nimeni. Existența unui proces echitabil presupune printre altele stabilirea certă a exactei situații de fapt, cu respectarea drepturilor procedurale ale părților, situația la care aplicându-se dispozițiile legale în materie să se determine o hotărâre dreaptă și echitabilă.

Sub acest aspect este de observat că în cauză nici raportul final al cazului întocmit de Biroul European Anti-Fraudă din 20 aprilie 2007 nu a stabilit altceva decât faptul că la echipamentul produs din 1994/1995 de compania germană L.A. GmbH, nefolosit, cumpărate de T.N. în 1997 și revândut în 2003 companiei olandeze H.J.V.Z. BV, A.A. BV; s-a adăugat echipament suplimentar nou rezultând echipamentul cumpărat de recurenta-reclamantă. Acest echipament nu a mai fost instalat și folosit până la achiziționarea de recurentă, astfel încât în cauza cheltuiala de achiziționare a produsului nu poate fi considerată neeligibilă. Așa fiind actele administrate atacate în cauză sunt evident vătămătoare pentru recurentul-reclamant în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004 și se impune anularea lor.

Admițându-se deci recursul, se va modifica în tot hotărârea atacată cu consecința anulării actelor administrative vătămătoare pentru recurenta-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC M.P. SRL Dumbrava Roșie împotriva sentinței civile nr. 82 din 18 iunie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta SC M.P. SRL Dumbrava Roșie împotriva pârâtei Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și dispune anularea deciziei nr. 58 din 12 decembrie 2005 emisă de Agenția SAPARD - Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, precum și a procesului-verbal de control din 09 decembrie 2005 al Agenției SAPARD. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2008.