ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 257/2008
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 257/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bacău
la 27 iunie 2007, SC M.P. SRL a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 82
din 18 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, solicitând modificare a hotărârii
recurate, admiterea acțiunii formulate în sensul anulării procesului-verbal de control
din 09 decembrie 2005 al Agenției SAPARD și a deciziei de soluționare a contestației
din 12 decembrie 2005, cu consecința exonerării de plata sumei de 218.774,65 RON,
precum și a penalităților aferente.
În motivarea recursului
s-a susținut că procesul-verbal de recepție al utilajelor achiziționate de SC
M.P. SRL cu finanțare SAPARD 49,64% a fost vizat de către Biroul Regional SAPARD
Iași, fără nicio obiecție asupra stării utilajelor și existenței documentelor însoțitoare.
Mai mult, organismul SAPARD a verificat întreaga documentație privind livrarea utilajelor
și echipamentelor de către furnizorul A.A. Olanda.
S-a mai susținut de recurent
că același organism a efectuat un control riguros și în ceea ce privește modul în
care s-a derulat întreaga activitate de contractare, plată și import a utilajelor
din străinătate, dovada fiind actul denumit „Fișa de verificare a conformității
dosarului cererii de plată”, în care la capitolul „Elemente verificate” s-a consemnat
fără niciun dubiu, că au fost îndeplinite următoarele condiții:
- la pct. 5, copiile certificatelor
de origine a bunurilor din import sunt conforme cu originalele, semnate și ștampilate
de autoritatea emitentă;
- la pct. 6, declarațiile
vamale sunt atașate la facturi și sunt conforme cu originalele, semnate și ștampilate
de autoritatea emitentă”;
- la pct. 8 „copiile facturilor
sunt conforme cu originalele”;
- la pct. 18 „procesele-verbale
de predare-primire a bunurilor achiziționate sunt complete, datate, semnate și ștampilate”;
- la pct. 19 „certificatele
de calitate pentru bunurile achiziționate sunt datate, semnate și ștampilate de
autoritatea emitentă”;
- și la pct. 25 „valoarea
tranșei (1) din cererea de plată corespunde valorii tranșei din declarația de eșalonare
a plăților”.
S-a mai susținut de recurent
că din raportul de control al Direcției de control și antifraudă al Agenției SAPARD
din 23 noiembrie 2004, ale cărei concluzii au fost avute în vedere și preluate în
procesul-verbal de control atacat din 09 noiembrie 2005 rezultă, la capitolul intitulat
„Probleme constatate în urma verificării” că, în urma controlului în teren nu s-a
putut stabili dacă degradarea utilajelor este datorată condițiilor de depozitare
(umiditate, reambalare corespunzătoare) sau datorită faptului că ar fi vechi.
S-a mai precizat că întrucât
prin acest act de control Direcția de control și antifraudă nu a stabilit în mod
cert că utilajele în discuție ar fi fost folosite anterior livrării lor în România,
existând doar unele suspiciuni în acest sens, nu s-a făcut vreo propunere de restituire
a tranșei I, în valoare de 218.774 RON, ci doar încheierea unui act adițional la
contractul de finanțare, prin care să se diminueze valoarea contractului cu suma
de 7.138 euro.
Recurentul a mai invocat
raportul de expertiză tehnică din 07 februarie 2007, completat la 08 martie 2007,
care a stabilit că „utilajele și echipamentele componente livrate de firma olandeză
A.A. și care formează linia tehnologică de abatorizare proprietate a SC M.P. SRL
Dumbrava Roșie, sunt utilaje noi și care nu au mai fost folosite anterior, deoarece
nu prezintă urme de degradare sau uzură în exploatare, nefiind deci vorba de utilaje
second-hand”.
Sub acest aspect recurentul
a precizat că actele administrative contestate (procesul-verbal de control și actul
ce a stat la baza raportului de control din 23 noiembrie 2004 întocmit de Direcția
de control și antifraudă din cadrul Agenției SAPARD) nu au reținut cu certitudine
că bunurile achiziționate ar mai fi fost folosite anterior.
S-a menționat, de asemenea,
de recurent, concluziile verificării în sensul că: „dat fiind că nu se poate stabili
dacă echipamentele sunt sau nu noi, cea de a doua tranșă de plată poate fi acordată
numai dacă beneficiarul și-a clarificat problemele legate de dovada că aceste utilaje
sunt noi (acte provenind de la judecător) cartea tehnică și garanția utilajelor”.
S-a subliniat de recurent
opinia expertului tehnic (singurul specialist în domeniu față de specialiștii ce
au făcut parte din organismele de control al SAPARD sau chiar din corpul de inspecție
al Primului Ministru) care a răspuns la toate obiectivele dispuse de instanța de
judecată și care a concluzionat cu certitudine că nu există elemente de uzură sau
deformări care să ateste că utilajele au mai fost folosite înainte de montaj (obiectivul
nr. 3 și 4 din raportul de expertiză).
De altfel, a relevat recurentul,
direcția de specialitate din cadrul Autorității Naționale Sanitar Veterinare și
pentru Siguranța Alimentelor a eliberat autorizația sanitar-veterinară pentru schimburile
intercomunitare cu produse alimentare de origine animală din 01 februarie 2007.
De asemenea, la obiectivul
nr. 4, expertul a precizat că (a subliniat recurentul), la data livrării, utilajele
erau noi (potrivit certificatului de conformitate, din care rezultă că echipamentul
de abator livrat este conform specificațiilor acceptate de Asociația Olandeză a
Crescătorilor de Păsări Domestice; și potrivit declarației de conformitate din decembrie
2003, din care rezultă că echipamentul de abator livrat este în conformitate cu
specificațiile acceptate de Asociația Olandeză a Crescătorilor de Păsări
Domestice, este fabricat chiar de firma contractantă, în fabrica proprie A.A. în
Germania).
Recurentul a invocat certificatul
de garanție din 25 octombrie 2004 care asigură materialelor și echipamentele livrate
în cadrul contractului o garanție de 12 luni de la data livrării. Mai mult, furnizorul
a menționat că: „echipamentul vândut firmei SC M.P. SRL este nou și nu a mai fost
niciodată instalat și folosit înainte (Anexa nr. 9 la raportul de expertiză).
În aceste condiții, a
susținut recurentul, în motivarea recursului, în mod greșit instanța de fond a concluzionat
că utilajele achiziționate de la firma olandeză nu ar fi fost noi, ci „la mâna a
doua” (ce ar nesocoti prevederile art. 14 alin. (1) lit. o) din anexa 1 la contractul
cadru – Prevederi generale), cu ignorarea raportului de expertiză tehnică, probă
științifică în cadrul căreia și au exprimat punctele de vedere și profesorii universitari
prof. dr. ing. N.V. și prof. dr. ing. C.D.
Pentru a-și argumenta
opinia (greșită potrivit sublinierii recurentului) instanța de fond a motivat caracterul
de produs second hand prin faptul că echipamentul de abatorizare de bază a fost
cumpărat mai întâi de la un particular apoi vândut unor comercianți de astfel de
echipamente (firmele olandeze H.J.V.Z. BV și A.A. BV).
Mai mult instanța a considerat
că este lipsită de relevanță împrejurarea că „bunul nu a mai fost folosit în condițiile
în care acesta a fost produs în anul 1994 sau 1995, iar utilizarea lui actuală a
fost condiționată de semnificativa îmbunătățire făcută de furnizorul olandez”.
Recurentul a susținut
că: atâta vreme cât utilajele nu au fost puse în funcțiune, ci au fost stocate până
la găsirea unui cumpărător nu înseamnă că nu erau noi la data livrării.
Agenția de plăți pentru
dezvoltare rurală și pescuit a susținut în întâmpinarea depusă că actele administrative
contestate de recurentă au fost trimise în condițiile art. 14 alin. (1) lit. o)
din Anexa nr. 1 (Prevederi Generale) a contractului de finanțare care face trimitere
și la art. 4 alin. (3) lit. b) Secțiunea B din Acordul multianual de finanțare.
Acesta prevede că: „nu sunt eligibile pentru finanțarea Uniunii Europene în cadrul
Programului SAPARD, cheltuielile pentru cumpărarea de echipament second-hand”.
Intimata a precizat că
urmare controalelor efectuate s-a constatat că „unele utilaje prezentau urme de
degradare – dar nu s-a stabilit dacă degradarea utilajelor este datorată depozitării
în condiții improprii (umiditate, neambalare corespunzătoare) un timp îndelungat
sau datorită faptului că sunt vechi și recondiționate”.
Intimata a mai precizat
că „majoritatea componentelor nu erau inscripționate cu parametrii tehnici și funcționali
chiar dacă au fost ulterior lipite pe utilaje etichete ale furnizorului care însă
nu prezentau caracteristicile utilajelor.”
De asemenea, că perioada
de garanție oferită de furnizor este scurtă, ceea ce creează suspiciune, ca și lipsa
cărților tehnice.
Cât privește apărarea
recurentei-reclamante, în sensul că „procesul-verbal de recepție al utilajelor achiziționate
de SC M.P. SRL cu finanțare SAPARD (49,64%) a fost vizat de către Biroul Regional
SAPARD Iași fără nicio obiecție asupra stării utilajelor și existenței documentelor
însoțitoare, se consideră că experții serviciului de verificare tehnică din cadrul
Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit - potrivit manualului
de procedură de verificare a proiectelor în vederea preautorizării plății - la vizita
pe teren, după verificarea conformității exemplarelor în copie cu originalele aflate
la beneficiar, aplică ștampila personalizată pe originalul documentelor prezentate
de beneficiar, fără a atesta sau verifica starea bunurilor achiziționate prin Programul
SAPARD.
Intimata a mai susținut
că potrivit dispozițiilor legale privind desfășurarea activității de implementare
a Programului SAPARD (Legea nr. 316/2001 și O.G. nr. 79/2003 cu norme), eligibilitatea
cheltuielilor este supusă verificărilor pe tot parcursul duratei de valabilitate
a contractului de finanțare [execuția proiectului 2 ani plus o perioadă de 5 ani
de monitorizare conform art. 2 alin. (2) din contractul cadru de finanțare], iar
în cazul în care cu ocazia unui control aprofundat sunt descoperite și dovedite
nereguli, cheltuiala respectivă este declarată neeligibilă pe motiv de încălcare/fraudare
a normelor și se procedează la constituirea debitului și recuperarea acestuia potrivit
unor etape și formalități riguros stabilite.
Din actele cauzei Înalta
Curte de Casație și Justiție constată următoarele:
Prin sentința civilă
nr. 82 din 18 iunie 2007, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios
administrativ, a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta SC M.P. SRL
Dumbrava Roșie, județul Neamț, împotriva pârâtei Agenția de Plăți pentru Dezvoltare
Rurală și Pescuit București.
S-a reținut de instanța
de fond că prin cererea înregistrată la instanță în 15 iunie 2006, reclamanta SC
M.P. SRL Dumbrava Roșie, județul Neamț, a chemat în judecată Agenția SAPARD solicitând
anularea deciziei nr. 58 din 14 decembrie 2005 și, în fond, desființarea procesului-verbal
de control din 19 noiembrie 2005.
Instanța a reținut că
Agenția SAPARD s-a reorganizat prin O.U.G. nr. 13/2006 publicată în M. Of. al României
nr. 185/27.02.2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de
Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, astfel încât în cauză, în calitate de
pârâtă a fost citată Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit.
La termenul de judecată
din 11 septembrie 2006, reclamanta a depus o completare a acțiunii, prin care a
precizat că solicită anularea procesului-verbal de control, obligarea pârâtei să
procedeze la derularea în continuare a contractului cadru din 27 martie 2003, precum
și a contractului de finanțare și să efectueze plata tranșei a II-a până la concurența
sumei de 418.984,50 RON.
Cu ocazia judecării recursului,
recurenta a susținut numai admiterea recursului, anularea procesului-verbal de control
din 09 decembrie 2005 al Agenției SAPARD și a deciziei de soluționare a contestației
împotriva procesului-verbal din 12 decembrie 2005.
Instanța de fond a reținut
că între Agenția SAPARD România, în calitate de autoritate contractantă și reclamanta
SC M.P. SRL Dumbrava Roșie, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul cadru
din 27 martie 2003 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile
Programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală – SAPARD
România. Contractul are ca obiect acordarea finanțării nerambursabile de către autoritatea
contractantă, pentru punerea în aplicare a cererii de finanțare intitulată: „Înființare
abator de păsări și carmangerie”.
Valoarea totală eligibilă
a proiectului a fost estimată la 844.108,50 RON, agenția angajându-se să acorde
o finanțare nerambursabilă de maximum 418.984,50 RON echivalentă cu 49,64% din valoarea
totală eligibilă a proiectului.
Instanța de fond a reținut
că potrivit art. 14 alin. (1) lit. o) din Anexa 1 la contractul cadru – Prevederi
generale – nu sunt eligibile pentru finanțarea Uniunii Europene în cadrul Programului
conform Acordului multianual de finanțare, cheltuielile pentru cumpărarea de echipament
second-hand.
S-a mai reținut că pentru
realizarea proiectului societatea reclamantă a achiziționat de la firma olandeză
A.A. BV utilaje – instalație abator – în valoare de 291.892 euro, în acest sens
încheindu-se contractul de vânzare-cumpărare comercială din 15 iunie 2003.
Instanța de fond a precizat
că în cadrul procedurii de preautorizare, la nivel regional – a plății primei tranșe
s-a efectuat, la data de 19 decembrie 2003, la sediul reclamantei, un control în
urma căruia s-a stabilit că investițiile prevăzute în cererea de plată, nu sunt
eligibile întrucât unele bunuri prezintă urme de degradare și nu se prezintă cărțile
tehnice.
Urmare acestor constatări
la 17 februarie 2004, o comisie s-a deplasat la sediul reclamantei, ocazie cu care
s-a întocmit raportul de control din 23 noiembrie 2004.
La 20 octombrie 2004,
la sediul reclamantei s-a efectuat un nou control ce a avut ca obiect verificarea
conformității și eligibilității cererii de finanțare și a cererilor de plată depuse
de reclamantă în calitate de beneficiar, stadiul și modul de implementare a proiectului,
conform controlului de eșantion de 10% din totalul cheltuielilor eligibile pentru
proiectele contractate stabilit prin manualul de proceduri privind controlul și
antifraudă.
În urma verificării s-a
constatat că: nu se poate stabili dacă degradarea utilajelor este datorată depozitării
în condiții improprii un timp îndelungat sau din cauza faptului că sunt vechi și
recondiționate. S-a mai constatat că mare parte a componentelor nu sunt inscripționate
cu parametrii tehnici nu este menționată seria și producătorul, garanția echipamentelor
este de maxim 9 luni de la livrare.
Concluzia verificării,
a reținut instanța de fond, a fost că cea de-a II-a tranșă poate fi acordată numai
dacă beneficiarul își clarifică problemele legate de dovada că utilajele sunt noi.
La 01 aprilie 2005, Agenția
SAPARD a întocmit raportul de neregularitate din 01 aprilie 2005 reținându-se că
suma de 218.774,65 RON a fost plătită necuvenit.
Concluziile controlului
documentar sunt în sensul constatării unei nereguli, așa cum este definită prin
art. 2 din O.U.G. nr. 79/2003.
La capitolul Acte încălcate,
au fost reținute dispozițiile Acordului multianual de finanțare încheiat între Comisia
Comunității Europene și România și la cele contractuale care reglementează neeligibilitatea
achizițiilor de echipamente „second-hand”.
Instanța a mai reținut
că reclamanta (recurentă în cauză) a contestat procesul-verbal din 09 noiembrie
2005, iar prin decizia înregistrată la pârâtă la nr. 688 din 13 ianuarie 2006 –
Agenția SAPARD, a respins contestație stabilind că beneficiarul (recurentul) rămâne
cu debitul de 218.77,65 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere
conform prevederilor legale în vigoare.
Curtea de Apel București,
soluționând cauza a considerat că bunurile achiziționate de recurent se consideră
că sunt bunuri second-hand ținând seama că pentru a putea fi folosite, firma olandeză
A.A. BV „a trebuit să adauge echipamente suplimentare care aveau o valoare mare
circa 150.000 euro”.
A susținut instanța de
fond că și dacă s-ar lua în considerare definiția bunurilor second-hand din legislația
fiscală - art. 152
2
alin. (1) lit. d) - definiție transpusă din art.
26 A lit. d) din Directiva 77/388/CE a Consiliului (publicată în Jurnalul Oficial
al Comunităților Europene Legea nr. 145 din 13 iulie 1977), faptul că echipamentul
de abatorizare de bază a fost cumpărat, mai întâi de la un particular (cetățeanu
german J.N.), iar apoi vândut succesiv unor comercianți de astfel de echipamente
(firmele olandeze H.J.V.Z. BV și A.A. BV – face ca bunul „să nu mai poată fi considerat
ca fiind la prima mână, ci la mâna a II-a adică second-hand.
Mai mult, instanța de
fond a considerat că este lipsită de relevanță, în context, împrejurarea că bunul
nu a mai fost folosit în condițiile în care acesta a fost produs în 1994 sau 1995
în utilizarea sa actuală, a fost condiționată de semnificative îmbunătățiri făcute
de furnizorul olandez.
Hotărârea instanței de
fond este neîntemeiată, nu ține seama de realitatea transpunerii în fapt a contractului
încheiat în cauză, de importanța proiectului pentru ajutarea dezvoltării sectorului
agricol, de expertiză tehnică efectuată în cauză. Nu se ține seama de dispozițiile
legale incidente în cauză pornind de la însuși contractul încheiat în cauză și de
la definiția din legislația națională a bunurilor second-hand dată de C. fisc. prin
art. 152
2
alin. (1) lit. d), transpusă din art. 26 A lit. d) din Directiva
nr. 77/388 CE a Consiliului (publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene).
Astfel, bunurile second-hand
sunt bunurile mobile-corporale care pot fi refolosite în starea în care se află
sau după efectuarea unor reparații (ceea ce nu este cazul de față).
Într-adevăr, art. 14 (1)
lit. (o) din Anexa 1 la contractul cadru - Prevederi generale - prevede că nu sunt
eligibile pentru finanțarea Uniunii Europene în cadrul Programului, conform Acordului
multianual de finanțare, cheltuielile pentru cumpărarea de echipament second-hand.
Din nicio probă a cauzei
nu rezultă în mod cert, de necontestat, că echipamentul în discuție achiziționat
de recurenta-reclamantă ar fi second-hand în sensul definiției legale fiscale a
noțiunii de second-hand.
Instanța se întemeiază
pe suspiciuni atunci când consideră că echipamentul este second-hand, acestea ca
atare neputând determina potrivit art. 14 lit. o) din Anexa 1 la contract, concluzia
că sunt neeligibile cheltuielile de achiziționare a utilajului în cauză.
Art. 14 precizează în
mod concret că „numai achiziționarea de bunuri second-hand” poate determina ca atare
categorisirea ca neeligibilă a unei cheltuieli de achiziționare de bunuri.
Desigur, faptul că nu
mai există ca atare cărțile tehnice este o neregulă, dar nu de natură a determina
caracterul de bun second-hand, cum în mod corect a considerat instanța de fond.
Faptul că echipamentul
chiar produs în 1994/1995 de compania germană L.A. GmbH (dar nou, nefolosit așa
cum rezultă cu certitudine în cauză) a fost cumpărat de T.N. în 1997 și revândut
în anul 2003, companiei olandeze H.J.V.Z. BV, care l-a vândut mai departe către
A.A. BV tot nefolosit, nu înseamnă că echipamentul este folosit din second-hand,
această concluizie fiind incorectă, împotriva realității ca atare.
Împrejurarea că i s-a
adăugat echipament suplimentar în valoare de 150.000 euro (echipamente noi, moderne
de control și computerizare pentru a face linia complet funcțională nu înseamnă
că bunul este second-hand, că i s-au făcut „reparații”. Rezultă clar că i s-au făcut
adăugiri, modernizări iar nu reparații.
De precizat că în privința
cărților tehnice ale liniei de abatorizare achiziționată, Polonia A.A. BV a declarat
că toate cărțile tehnice originale ale producătorului L.A. GmbH erau în format electronic
și în aceste cărți A.A. BV a înlocuit numele producătorului cu propriul său nume.
Cât privește echipamentele
suplimentare achiziționate de A.A. BV pentru linia tehnologică au fost însoțite
de propriile cărți tehnice emise de respectivii producători. Deci elemente noi adăugate
la o linie ce nu mai fusese folosită.
În legătură cu certificatul
de conformitate emis de A.A. BV, la data de 27 octombrie 2003 aceasta a declarat
că a emis certificatul pe o hârtie cu antet propriu deoarece certificatul de conformitate
original emis de producătorul german L.A. GmbH, nu mai există.
Faptul că acesta nu mai
există, s-a pierdut eventual, nu înseamnă că echipamentul este second-hand, cum
greșit a reținut instanța de fond.
La toate cele 3 controale
efectuate nu s-a precizat că unele urme de degradare ar reprezenta o dovadă că bunurile
au mai fost instalate și folosite pentru a putea fi categorisite ca bunuri second-hand.
Cât privește durata termenului
de garanție dată de vânzător de 9 luni, în loc de 12 luni, nu este în niciun caz
de natură a transforma bunul din nou în second-hand.
Instanța de fond a greșit
atunci când a considerat că sunt suspiciuni (care niciodată nu au devenit certitudine),
atunci când a concluzionat că echipamentul este second-hand, deci cheltuiala pentru
cumpărarea lor ar fi neeligibilă.
Deci având ca premisă
de judecată existența unor suspiciuni, neexistând probe concludente și pertinente
cauzei care se transforme suspiciunile în certitudini nu se poate concluziona că,
în cauză, contractul de finanțare dintre Agenția SAPARD și recurentă ar fi fost
încălcat din culpa reclamantei, prin achiziționare de bunuri second-hand.
De precizat că la toate
controalele efectuate pe parcursul derulării contractului de finanțare nu s-au circumscris
probe din care să rezulte că în cauză contractul ar fi fost încălcat de recurenta-reclamantă,
situație ce ar determina sancțiunea prevăzută de art. 14 – cheltuieli neeligibile.
Susținerea intimatei că
pentru vizarea de către Biroul Regional SAPARD Iași a procesului-verbal de recepție
al utilajelor achiziționate de recurenta-reclamantă, fără nicio obiecție a stării
utilajelor și existenței documentelor însoțitoare, experții Serviciului de verificare
tehnică din cadrul Centrului Regional de Plăți pentru Dezvoltarea Rurală și Pescuit
nu aveau nicio atribuție, este neîntemeiată.
Dacă s-ar considera că
aceștia nu făceau decât să aplice ștampila personalizată pe originalul documentelor
prezentate de beneficiar la vizita pe teren, fără a atesta sau verifica bunurile
achiziționate prin programul SAPARD ar însemna un formalism fără niciun fel de justificare.
Pentru a aplica o ștampilă,
acești experți ai Serviciului verificare tehnică cum sunt denumiți, trebuiau desigur
să facă o verificare prealabilă tehnică, în raport de documentele prezentate pentru
a se stabili ce s-a recepționat și în ce stare pentru a putea fi întocmite documentele
de plată a cheltuielilor de achiziționare, deci ca cheltuielile să fie eligibile.
Existența unor neregularități la cele 3 controale efectuate în cauză au fost determinate
prin modul în care s-a procedat la achiziționarea echipamentului, respectiv în condițiile
unei limitări explicite a posibilităților financiare la 300.000 euro față de prețul
vehiculat pe piață pentru astfel de echipamente complet noi.
Este cert că echipamentul
nu este second-hand, recurentei-reclamante oferindu-i-se după mai multe căutări,
posibilitatea cumpărării unui echipament nefolosit (deci nu second-hand) compus
din instalația de bază, nouă, produsă în 1994/1995 la care s-a adăugat echipamentul
de control și computerizare modernă pentru a face linia funcțională la nivel modern
de ultimă oră, realizându-se achiziția în cadrul prețului de 273.894 euro.
În aceste condiții reale,
în cauza de față, nu se poate conchide pe baza unor eventuale suspiciuni niciodată
confirmate printr-o probă certă că am fi în prezenta unor bunuri second-hand. Construcția
artificială făcută de instanță nu este utilă pentru nimeni.
Existența unui proces
echitabil presupune printre altele stabilirea certă a exactei situații de fapt,
cu respectarea drepturilor procedurale ale părților, situația la care aplicându-se
dispozițiile legale în materie să se determine o hotărâre dreaptă și echitabilă.
Sub acest aspect este
de observat că în cauză nici raportul final al cazului întocmit de Biroul European
Anti-Fraudă din 20 aprilie 2007 nu a stabilit altceva decât faptul că la echipamentul
produs din 1994/1995 de compania germană L.A. GmbH, nefolosit, cumpărate de T.N.
în 1997 și revândut în 2003 companiei olandeze H.J.V.Z. BV, A.A. BV; s-a adăugat
echipament suplimentar nou rezultând echipamentul cumpărat de recurenta-reclamantă.
Acest echipament nu a mai fost instalat și folosit până la achiziționarea de recurentă,
astfel încât în cauza cheltuiala de achiziționare a produsului nu poate fi considerată
neeligibilă.
Așa fiind actele administrate
atacate în cauză sunt evident vătămătoare pentru recurentul-reclamant în condițiile
art. 1 din Legea nr. 554/2004 și se impune anularea lor.
Admițându-se deci recursul,
se va modifica în tot hotărârea atacată cu consecința anulării actelor administrative
vătămătoare pentru recurenta-reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de SC M.P. SRL Dumbrava Roșie împotriva sentinței civile nr. 82 din 18 iunie 2007
a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
Modifică în tot sentința
în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta SC M.P. SRL Dumbrava Roșie
împotriva pârâtei Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și dispune
anularea deciziei nr. 58 din 12 decembrie 2005 emisă de Agenția SAPARD - Ministerul
Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, precum și a procesului-verbal de
control din 09 decembrie 2005 al Agenției SAPARD.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 ianuarie 2008.