ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3702/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial sub nr. x/2/2010 din data de 30 iulie 2010 reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat desființarea Deciziei nr. 14.324 din 08.07.2010 a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin care s-a soluționat contestația formulată de petentă (fosta S.C. B. S.R.L.) și suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat.

În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că intimata a stabilit în sarcina sa un debit de 4.832.592,72 RON, prin procesul-verbal de constatare din data de 11.05.2010, la sesizarea Oficiului pentru Luptă Antifraudă (OLAF), dar nu este de acord cu constatările și aspectele reținute de OLAF.

Petenta a mai invocat faptul că aceiași funcționari care le-au dat avizele pentru derularea contractului au fost cei care îi fac răspunzători în situația în care sesizarea OLAF ar fi întemeiată, precum și faptul că a respectat cu rigurozitate toate procedurile pentru achizițiile de utilaje necesare retehnologizării și modernizării.

Prin întâmpinare, intimata a arătat că emiterea procesului-verbal de constatare nr. x din 12 mai 2010 s-a făcut de către APDRP, urmare a încălcării dispozițiilor din contractul de finanțare și implicit nerespectării prevederilor din Ghidul Solicitantului, Măsura 1.1. - îmbunătățirea prelucrării și marketingului produselor agricole și piscicole, prevederi avute în vedere de beneficiar și impuse acestuia încă de la întocmirea cererii de finanțare și a documentelor aferente acesteia în vederea semnării contractului de finanțare menționat.

Prin sentința civilă nr. 1199 din 28 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, sub aspectul cererii de suspendare a executării, că aceasta este inadmisibilă, în condițiile neachitării cauțiunii fixate, conform art. 215 alin. (2) Cod procedură fiscală; cauțiunea a fost fixată spre minim, ținând cont de situația de insolvență a petentei, cu toate că suma contestată este foarte mare și, cu toate acestea, cauțiunea nu s-a achitat.

Pe fondul cererii, instanța a constatat că petenta a primit finanțare nerambursabilă din partea intimatei în baza contractului din 07.03.2005 (75% din partea CEE, iar 25% din partea statului), ambele componente fiind gestionate de MFP conform O.U.G. nr. 63/1999, că banii erau acordați pentru Proiectul Retehnologizarea și modernizarea abatorului și procesare carne din Mediaș, Sibiu, iar OLAF a sesizat nerespectarea clauzelor contractului de finanțare și a recomandat recuperarea integrală a fondurilor comunitare acordate, procedura de recuperare fiind demarată de intimată conform O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, emițându-se actele contestate de petentă. S-a reținut că au existat indicii de fraudă cu privire la procedura de achiziție a echipamentelor abatorului din Germania.

Instanța de fond a reținut că din cuprinsul procesului-verbal de constatare atacat de petentă a rezultat clar că OLAF a recomandat inițierea procedurii de recuperare a fondurilor, indiferent de rezultatul anchetei DNA, fiind suspiciuni de nereguli grave, respectiv prezentarea unor documente false în cadrul unei proceduri de selecție de oferte.

Curtea a apreciat că standardul impus de H.G. nr. 1306/2007 este foarte înalt, fiind suficiente nereguli ce constituie "suspiciuni de fraudă", or în cauză nimeni nu poate să conteste faptul că OLAF și Biroul Vamal din Munchen au avansat indicii de nereguli și suspiciuni de fraudă la achiziție. Aceasta apare cu evidență, întrucât Biroul Vamal din Munchen a arătat că firma D. este birou de arhitectură și nu se ocupă cu comercializarea mașinilor.

S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că, atâta timp cât au apărut suspiciuni de fraudă, iar art. 5 din H.G. nr. 1306/2007 permite recuperarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli care constituie în același timp și suspiciuni de fraudă, se consideră că intimata a procedat legal.

S-a apreciat de către instanță că H.G. nr. 1306/2007 nu impune existența unei hotărâri judecătorești de condamnare sau a unor rechizitorii ale DNA, fiind suficiente suspiciunile de fraudă, constatate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare.

Deși petenta a solicitat proba cu expertiză, Curtea de apel a apreciat că această probă este nerelevantă, în raport de adresele OLAF (reluate în procesul-verbal), prin care s-a reținut că petenta ar fi comis infracțiuni în conformitate cu legislația națională, OLAF comunicând toate informațiile către DNA pentru a lua în considerare deschiderea unei anchete penale, recomandând și demararea procedurii administrative de recuperare a tuturor fondurilor decontate în cadrul acestui proiect, indiferent de rezultatul anchetei DNA, întrucât consideră că există dovezi suficiente că s-a produs o neregulă gravă, respectiv prezentarea de documente false în cadrul unei proceduri de selecție de oferte.

Prin Decizia nr. 413 din data de 29 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admis recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C. S.P.R.L. Sibiu, împotriva sentinței civile nr. 1199 din 18 februarie 2011 ale Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Înalta Curte a reținut, în considerentele deciziei de casare, următoarele:

Instanța de fond a fost investită cu acțiunea recurentei-reclamante prin care aceasta a solicitat desființarea Deciziei nr. 14324 din 8.07.2010 emisă de autoritatea intimată și exonerarea de la plata sumei de 4.832.592,72 RON stabilită în sarcina sa prin procesul-verbal de constatare din 11 mai 2010, la sesizarea OLAF.

Prin sentința atacată a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei, judecătorul fondului apreciind că actele atacate au fost legal emise întrucât, indiferent de rezultatul anchetei DNA, suspiciunile unor nereguli grave au fost demonstrate.

Totodată, prin sentința atacată, s-a considerat că probele solicitate de reclamantă, cu referire specială la expertizele de specialitate, sunt nerelevante față de suspiciunile de fraudă constatate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare.

Înalta Curte a reținut temeinicia criticilor recurentei strict din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului vizând respectarea exigențelor impuse de principiul contradictorialității și în considerarea probelor noi administrate în etapa recursului, probe pe care recurenta-reclamantă nu a avut, în mod obiectiv, posibilitatea de a le combate în orice mod.

Or, exigența fundamentală a contradictorialității impune ca nicio măsură să nu fie dispusă de instanță fără a fi fundamentată pe mijloace de probă administrate în cursul judecății și care au făcut obiectul unei dezbateri contradictorii, fiecare parte având posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la fiecare probă admisă de către instanță.

Din această perspectivă Înalta Curte a constatat, pe de o parte, că prima instanță, cu nesocotirea prevederilor art. 261 pct. 5 din C. proc. civ. a înlăturat toate cererile de probatorii ale reclamantei-recurente, fără a motiva propriu-zis, cu claritate și pertinență măsura astfel dispusă, în special pentru a demonstra că nu este încălcat dreptul la un proces echitabil.

Pe de altă parte, în respectarea aceluiași principiu, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ. a apreciat că se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare și în considerarea probelor noi administrate de pârâta intimată în recurs și pe care recurenta, în mod efectiv nu a avut posibilitatea de a le combate eventual, și/sau de a-și formula un punct de vedere în apărare.

Așa fiind, s-a concluzionat că casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

Prin urmare, s-a stabilit că instanța de rejudecare are obligația de a pune în discuția părților și probele noi administrate, statuând motivat și argumentat asupra oricăror cereri de suplimentare a probatoriului raportat desigur la utilitatea și pertinența acestora, și s-a dispus ca, cu ocazia rejudecării, să fie analizate și celelalte motive de recurs ale recurentei, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond.

Cauza s-a înregistrat, urmare casării cu trimitere dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2010*.

Prin încheierea din 7 februarie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în rejudecare, a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei; a pus în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei traducerea anexelor la Raportul final întocmit de OLAF nr. OF/2008/0285, astfel cum au fost solicitate la pct. II.4 din nota de probe depuse de reclamantă la dosar, traduse de un traducător autorizat și să facă dovada acestui aspect; a prorogat discutarea admisibilității cererii reclamantei de a emite adresă către OLAF, după administrarea probei cu înscrisuri; a pus în vedere părților să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile de care înțeleg să se folosească, certificate pentru confirmate cu originalul și în exemplare suficiente în vederea comunicării și a amânat judecarea cauzei și a acordat termen la data de 21.03.2014, pentru când părțile aveau termen în cunoștință.

Ultyerior, prin sentința civilă nr. 1366 din 5 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.P.R.L. prin Administrator Judiciar C. S.P.R.L. Sibiu, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a examinat situația de fapt și dispozițiile legale incidente, reținând următoarele aspecte:

În ceea ce privește critica reclamantei cu privire la viciile de formă și procedura de emitere a titlului de creanță, curtea a constatat nefondate argumentele acesteia.

Astfel, contrar celor afirmate de reclamantă, curtea a reținut că procesul-verbal este întemeiat în drept, fiind precizată baza legală avută în vedere pentru dresarea procesului-verbal iar temeiul de drept care justifică măsura stabilirii in sarcina Beneficiarului a obligației de restituire a ajutorului financiar este tocmai recomandarea formulată de OLAF.

În ceea ce privește faptul că pârâta nu a întreprins verificări proprii pe marginea neregulii constatate, instanța a reținut că, față de conținutul lipsit de echivoc al articolelor citate, este evident că în cazul constatării neregulilor cu privire la accesarea fondurilor nerambursabile de către Comisia Europeană (Oficiul European de Luptă Antifraudă reprezentând un organism al Comisiei Europene) autoritatea pârâtă nu are competența de a întreprinde proprii verificări cu privire la realitatea neregulilor constatate ci numai pe aceea de a declanșa procedura de stabilire și recuperare a creanței bugetare.

Se impune, totuși, a se menționa că la momentul întocmirii procesului-verbal de stabilire a creanței bugetare OLAF a înaintat autorității pârâte un raport intermediar însă, în cursul judecării recursului declarat împortiva sentinței pronunțate în primul ciclu procesual, a fost depus la dosarul cauzei raportul final al investigației, raport tradus în limba română, prin care OLAF își menține concluziile formulate în raportul intermediar, stabilește debitul de recuperat, în cuantum de 1.032.688,71 euro, aferent atât procedurii de achiziție din prezenta cauză cât și altei proceduri derulate de reclamantă, (față de care reclamanta nu a adus nicio critică în cuprinsul acțiunii sale) și recomandă autorității judiciare din România să revizuiască decizia de neîncepere a urmării penale pronunțată în cazul investigat.

Curtea a mai reținut că, în absența finalizării unor investigații administrative sau judiciare, după caz, menite a constata existența unor neregularități în derularea unor contracte cu finanțare europeană și implicit, vinovăția persoanelor implicate în încălcarea legii sau obligațiilor contractuale, este deci prematur a se proceda la luarea măsurilor de recuperare a eventualelor prejudicii, ca efect al aplicării sancțiunii administrative prevăzute de art. 5 lit. c) din Regulamentul C.E. nr. 2988/1995.

Dispozițiile Regulamentului C.E. nr. 2185/1996, care prevăd că raportul O.L.A.F. ar constitui dovadă admisibilă în acțiunile administrative sau judecătorești din statul membru, nu pot fundamenta din punct de vedere juridic cele două acte contestate, nefiind aplicabile în cauză, întrucât O.L.A.F. nu a transmis un raport final al investigațiilor privind aceste achiziții, considerând cazul închis, astfel că, în mod greșit, intimata A.P.D.R.P. a calificat sesizarea O.L.A.F. ca act de control și a aplicat sancțiunea administrativă de retragere a sprijinului financiar, dispunând restituirea integrală a ajutorului financiar nerambursabil acordat societății recurente

Considerentele deciziei civile nr. 5363/2013 relevă, așadar, că în ipoteza în care OLAF emite un raport intermediar și ulterior transmite un raport final prin care închide investigațiile, autoritatea de resort din statul membru nu justifică sancțiunea obligării beneficiarului la restituirea ajutorului financiar în lipsa propriei investigații.

Or, a mai reținut prima instanță, în cauza de față O.L.A.F. a întocmit raportul final al investigației, prin care menține concluziile exprimate în raportul intermediar și solicită Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit recuperarea finanțării nerambursabile încasată necuvenit de către reclamantă.

Pentru a combate situația de fapt reținută în cuprinsul raportului OLAF, reclamanta a solicitat atașarea declarațiilor reprezentanților JWE, E. precum și efectuarea unei expertize gafoscopice asupra ofertelor analizate de Biroul Vamal de Control Munchen-Oficiul Lindau și cele din dosarele de achiziție.

În ceea ce privește oferta depusă de E. und F., Curtea a observat că reclamanta a refuzat să depună la dosarul cauzei originalul acesteia, or este incontestabil că o expertiză grafoscopiscă nu poate fi efectuată asupra unor fotocopii. Mai mult, curtea a arătat reclamantei că nimic nu o împiedică să procure de la reprezentanții E. und F. înscrisuri care să confirme participarea acestei societăți la procedura de achiziție derulată de reclamantă, cât timp tocmai reclamanta este cea care a inițiat corespondența cu această societate, or reclamanta nu a concretizat niciun astfel de demers.

Referitor la ofertele depuse de G. Germania și H. Germania, prima instanță a apreciat că este de subliniat că OLAF nu contestă autenticitatea acestora ci reține că cele două societăți au elaborat împreună oferta depusă în cadrul procedurii.

În privința celei de a doua proceduri, la care a participat și ofertantul I., a arătat curtea anterior că nici în cuprinsul cererii introductive și nici în cea de modificare și completare a acțiunii reclamanta nu face referiri la această procedură.

În ceea ce privește încălcarea principiului proporționalității, cu prilejul stabilirii obligației de recuperare a întregii finanțări de care a beneficiat reclamanta, instanța a constatat că neregula sesizată de OLAF reflectă o gravitate semnificativă a încălcării prevederilor contractului de finanțare, și tocmai de aceea OLAF a solicitat pârâtei luarea măsurilor administrative în vederea recuperării întregii finanțări.

În raport de gravitatea abaterii reținute în sarcina reclamantei, constând în obținerea unei finanțări în baza unei proceduri de achiziție trucată și ponderea acestei cheltuieli în ansamblul contractului măsura retragerii întregului ajutor financiar nerambursabil nu reflectă depășirea principiului proporționalității sancțiunii aplicate.

În fine, adresa din 16.03.2011, emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale din cuprinsul căreia rezultă că se impune revocarea tuturor proceselor-verbale întocmite de APDRP nu are nicio relevanță pentru aprecierea legalității procesului-verbal de constatare din prezenta cauză, fiind inutilă examinarea temeiniciei punctului de vedere conținut de adresă din moment ce la momentul emiterii acesteia contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal era soluționată.

Față de aceste considerente, Curtea a respins acțiunea reclamantei, atât sub aspectul cererii în anulare cât și cu privire la cererea de suspendare a executării, în primul rând pentru neîndeplinirea cerinței privind consemnarea cauțiunii și în al doilea rând pentru motivul că netemeinicia criticilor cu privire la legalitatea actelor administrative exclude cazul bine justificat.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. (fosta S.C. B. S.R.L.) a declarat recurs atât împotriva încheierii de ședință din data de 7 februarie 2014 prin care au fost respinse probele solicitate de reclamantă cât și împotriva sentinței civile nr. 1366 din data de 5 mai 2014 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, solicitându-se în principal, în conformitate cu dispozițiile art. 304 punctul 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 312 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond având în vedere necesitatea administrării probei cu înscrisuri, probei cu expertiza contabilă și probei cu expertiza grafologică, probe ce au fost respinse de instanța de fond, și în subsidiar, potrivit prevederilor art. 304 punctele 8 și 9 din C. proc. civ., admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, cu consecința anulării în întregime a Deciziei nr. 14.324 din data de 8 iulie 2010 prin care a fost respinsă contestația depusă de reclamantă în calitate de beneficiar al unui sprijin financiar nerambursabil SAPARD împotriva măsurilor dispuse prin Procesul-verbal încheiat de intimata A.P.D.R.P. la data de 11 mai 2010 și înregistrat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sub nr. x din 12 mai 2010, a anulării Procesului-verbal încheiat de intimata A.P.D.R.P. la data de 11 mai 2010 și înregistrat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sub nr. x din 12 mai 2010, și a exonerării reclamantei recurente de la plata sumei de 4.832.592,72 RON.

Reclamanta a susținut că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 din C. proc. civ. (motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 5 din C. proc. civ.), că hotărârea recurată a fost pronunțată de instanța de fond cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, cu schimbarea înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia (motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 8 din C. proc. civ.) și că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii (motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 din C. proc. civ.).

I. Referitor la recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 7 februarie 2014 a apreciat recurenta reclamantă că este nelegală măsura dispusă de instanța de fond, respectiv cea a respingerii probei cu înscrisuri, probei cu expertiza contabilă și a probei cu expertiza garfoscopică solicitate de recurentă prin notele depuse la termenul de judecată din data de 29 noiembrie 2013.

S-a arătat că instanța de fond a fost lipsită de rol activ și nu a stabilit cu certitudine starea de fapt, neadmițând probele în condițiile impuse de art. 13 din Legea nr. 554/2004, și solicitate de reclamanta recurentă.

Astfel, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia intimata pârâtă să depună la dosarul cauzei, în original, întreaga documentație care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 14324 din 8 iulie 2010 privind soluționarea contestației formulată împotriva măsurilor dispuse prin procesul-verbal încheiat de pârâtă la data de 11 mai 2010 și înregistrat la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sub nr. x din 12 mai 2010, pentru a se putea constata ce documente au fost analizate de către reprezentanții OLAF la emiterea recomandărilor.

Dacă intimata-pârâtă ar fi depus la dosarul cauzei întreaga documentație ce a stat la baza proiectului SAPARD s-ar fi observat din înscrisurile aferente acesteia ă între recurentă și societatea D. a existat un schimb de corespondență, societatea D. participând la licitația organizată de reclamantă în vederea achiziționării de utilaje necesare implementării proiectului SAPARD. Or, motivarea instanței de fond cu privire la faptul că reclamanta a inițiat această corespondență, motiv pentru care a învederat părții să depună înscrisuri la doar în acest sens este neîntemeiat, întrucât în cauză prezintă relevanță tocmai înscrisurile pe care intimata le-a analizat la momentul întocmirii procesului-verbal și nu cele pe care reclamanta le depune la dosarul cauzei.

A mai susținut recurenta reclamantă că controlul de legalitate efectuat de instanță asupra actului administrativ contestat trebuia să se raporteze la întreaga documentație ce a stat la baza emiterii actului respectiv și nu la înscrisuri depuse de către părți în fața instanței de judecată, în cadrul probei cu înscrisuri.

S-a mai relevat de către reclamantă că intimata-pârâtă nu a depus la dosar nici declarațiile persoanelor fizice, reprezentanții societăților JWE și D., astfel încât nu se poate stabili cu exactitate ce au declarat aceste persoane.

Astfel, cu atât mai mult se impunea ca instanța de fond să dispună încuviințarea probei cu înscrisuri solicitată de reclamantă și să oblige intimata-pârâtă să depună documentele care au stat la baza emiterii Procesului-verbal nr. x din 12 mai 2010 și a Deciziei nr. 14.324 din 8 iulie 2010.

Practic prin respingerea acestor probe instanța de fond a încălcat în mod grav dreptul la apărare al reclamantei, și pe cale de consecință nu a fost în măsură să stabilească pe baza unor probe situația de fapt ce a fost dedusă judecății, pronunțând hotărârea doar pe baza unor simple afirmații ale pârâtei.

S-a arătat că instanței de judecată îi revine pe lângă obligația asigurării dreptului la apărare al părților în procesul civil și obligația aflării adevărului în cauză, or chiar din analiza motivării sentinței civile recurate reiese că judecătorul fondului și-a fundamentat convingerile doar pe baza unor texte de lege și pe afirmațiile intimatei-pârâte, fără a se raporta vreun moment la argumentele invocate de reclamantă, fără a analiza dacă documentele ce au stat la baza contractului de finanțare sunt reale, dacă au fost emise de persoanele menționate în cadrul acestora, dacă în ipoteza în care nu sunt reale recurenta a avut cunoștință de acest fapt.

Recurenta a menționat că a solicitat admiterea probei cu expertiza contabilă prin care să se stabilească cât anume din fondurile declarate neeligibile de către intimata pârâtă reprezintă fonduri SAPARD, dacă au fost achitate aceste sume și în baza căror documente, precum și o expertiză grafoscopică care să compare oferta din cadrul proiectului SAPARD cu alte înscrisuri ce emanau de la reprezentantului ofertantului necâștigător, sau de la împuterniciții acestuia, astfel că instanța de fond trebuia să aibă în vedere că nu constituie probe contra reclamantei simplele aprecieri ale reprezentanților Biroului vamal din Munchen, în sensul că se diferențiază semnătura și ștampila folosite pe actele analizate, fără a avea la bază o expertiză grafoscopică, o opinie de specialitate în acest sens.

A susținut recurenta reclamantă că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică întrucât numai după administrarea dovezilor legale și concludente instanța este în măsură să pronunțe o hotărâre dreaptă în cunoștință de cauză, și că deși s-a solicitat de reclamantă pentru dovedirea acțiunii încuviințarea probei cu înscrisuri, cu expertiza contabilă și expertiza grafologică instanța de fond le-a respins în mod neîntemeiat.

A concluzionat reclamanta că se impune casarea hotărârii atacate pe motiv că instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei, în baza rolului activ consacrat de art. 129 alin. (4) din C. proc. civ. din anul 1865 și care a fost ignorat în litigiu, instanța respingând probele propuse de recurentă pentru dovedirea acțiunii și pronunțând hotărârea fără a avea toate documentele care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate, fără a verifica în vreun fel constatările efectuate de OLAF.

În consecință, în conformitate cu dispozițiile art. 304 punctul 5 coroborat cu art. 312 alin. (3) teza finală din C. proc. civ. din anul 1865, a solicitat reclamanta admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță având în vedere necesitatea completării materialului probator în sensul administrării de probei noi constând în proba cu înscrisuri, expertiza contabilă și expertiza grafologică.

II. În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1366 din 5 mai 2014 reclamanta a solicitat, potrivit prevederilor art. 304 punctul 8 și 9 din C. proc. civ. din anul 1865, admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ, a anulării în întregime a actelor administrative contestate, reprezentate de Decizia nr. 14.324 din data de 8 iulie 2010 și de Procesul-verbal nr. x din data de 12 mai 2010, și a exonerării reclamantei de la plata sumei de 4.832.592,72 RON.

A învederat recurenta reclamantă că instanța de fond a făcut o gerșită aplicare a prevederilor art. 2 pct. 2 din H.G. nr. 1306/2007 și a prevederilor imperative ale H.G. nr. 1306/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare precum și a fondurilor de cofinanțare utilizate necorespunzător, apreciind în mod eronat că temeiul de drept care justifică măsura stabilirii în sarcina beneficiarului a obligației de restituire a ajutorului financiar este tocmai recomandarea formulată de către OLAF.

S-a susținut că procesul-verbal contestat nu este motivat în drept, și că acest aspect este de natură a atrage nulitatea sa absolută, față de nerespectarea de către organul de control a prevederii legale imperative care instituie obligativitatea precizării temeiului de drept în cuprinsul actului care stabilește obligația de plată, și că în conținutul procesului-verbal nu numai că nu este redat contextul în care s-au produs neregulile dar nici măcar nu se arată care sunt respectivele nereguli, a căror constatare îndreptățește organul de control să procedeze la recuperarea sumei declarate neeligibile de la recurenta reclamantă.

Reclamanta a mai relevat că instanța de fond a făcut în litigiu o greșită aplicare a prevederilor art. 2 pct. 2 din H.G. nr. 1306/2007, apreciind în mod eronat că eventual vătămare suferită de reclamantă prin încălcarea obligației de ascultare a contribuabilului a fost în orice caz acoperită, reclamanta formulând contestație administrativă împotriva actului administrativ și acțiune în contencios administrativ, în cadrul căreia și-a formulat toate criticile considerate pertinente pentru a dovedi nelegalitatea actului contestat.

S-a mai învederat, prin cererea de recurs, că instanța de fond nu a analizat apărările reclamantei și s-a rezumat să preia în integralitate concluziile și recomandările OLAF, fără a face o analiză proprie prin prisma motivelor de nelegalitate ale actelor administrative, invocate de recurentă, și fără a analiza documentele care au stat la baza procedurilor de achiziție, și că instanța de fond nu a avut în vedere că procesul-verbal nr. x din 12 mai 2010 a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 2 lit. g) din O.G. nr. 79/2003, potrivit căruia activitatea de recuperare a creanțelor bugetare trebuie precedată de o activitate de constatare a creanțelor bugetare rezultate din nereguli, fapt ce presupune o stabilire și individualizare a obligației de plată sub forma unui titlu de creanță, după cum se reține și în adresa Departamentului pentru Lupta Antifraudă - DLAF nr. 7/147 din 14 martie 2011 transmisă către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În aceste condiții, la baza procesului-verbal de constatare nr. x din 12 mai 2010 ar fi trebuit să existe un act de control al modului de utilizare a fondurilor emis de către Direcția de Control și Antifraudă din cadrul APDRP sau de către DLAF, în conformitate cu art. 11 din O.G. nr. 79/2002 și art. 2 și 3 din H.G. nr. 1306/2007, așa cum se menționează și în adresa Departamentului pentru Lupta Antifraudă - DLAF nr. 7/147 din 14 martie 2011, în acest sens fiind și dispozițiile art. 8 din H.G. nr. 1306/2007.

În speță atât instanța de fond cât și intimata APDRP nu au procedat în spiritul actelor normative în vigoare și au considerat sesizările OLAF acte de control, fără a verifica dacă acestea au fost emise în condițiile Regulamentului CE nr. 1073/1999 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă. Sesizările OLAF trebuie verificate în amănunt, în cadrul unui control, pentru a stabili cu exactitate existența unor nereguli sau a unei suspiciuni de fraudă, a identifica dacă au fost încălcate prevederi legale și care sunt acelea, și cuantificarea corectă de către APDRP a prejudiciului.

S-a mai susținut de către recurentă că instanța de fond, în mod contradictoriu, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a apreciat faptul că în cauza de față nu sunt aplicabile dispozițiile Regulamentului CE nr. 2185/1996, care prevăd că raportul OLAF ar constitui dovada admisibilă în acțiunile administrative sau judecătorești din statul membru, întrucât în cauză a fost transmis raportul final al OLAF, fără să ofere o motivare clară cu privire la situația din litigiu când raportul final al OLAF a fost emis, transmis și depus în fața instanței de recurs, deci ulterior emiterii procesului-verbal contestat.

Or, prin raportare la momentul la care a fost întocmit și transmis raportul final al OLAF, rezultă fără dubii faptul că intimata APDRP nu a avut cunoștință de concluziile finale ale OLAF la momentul emiterii procesului-verbal contestat, prin urmare actul administrativ contestat este vădit nelegal chiar și prin raportare la motivarea instanței de fond, care admite faptul că un proces-verbal emis doar în baza unui raport intermediar al OLAF este nelegal și în contradicție cu prevederile legale naționale și europene.

Instanța de fond, s-a mai arătat, a aplicat greșit legea, neobservând că susținerea APDRP că OLAF a solicitat recuperarea integrală a fondurilor alocate este lipsită de temei, în condițiile în care OLAF nu are această abilitate legală, în lipsa unei evaluări complete cuprinsă în cadrul unui raport final.

De aceea, la momentul analizării legalității și temeiniciei actului, instanța de judecată trebuie să aprecieze dacă la data emiterii actului contestat au fost respectate toate condițiile de fond și formă impuse pentru actul respectiv, dar și dispozițiile legale incidente, împrejurarea că o condiție esențială a intervenit ulterior emiterii actului neputând acoperi viciul.

De asemenea, s-a precizat de către reclamantă că instanța de fond nu a avut în vedere că modul în care a procedat intimata APDRP, dispunând recuperarea integrală a fondurilor a încălcat principiul proporționalității sancțiunilor administrative statuat în legislația comunitară care obligă autoritățile competente să aplice sancțiuni proporțional cu gravitatea greșelilor, neregulilor sau a fraudei.

Astfel, s-a opinat că prin procesul-verbal nr. x din 12 mai 2010 au fost încălcate prevederile art. 2 din Regulamentul nr. 2988/1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, art. 103 din Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene nr. 1605/2002 și art. 87 din Regulamentul nr. 2342/2002 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene.

A mai susținut reclamanta că în litigiu nu există o neregulă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 79/2003, astfel că stabilirea obligației de plată în sarcina rercurentei excede prevederilor legale care circumscriu cadrul recuperării fondurilor comunitare utilizate necorespunzător, acest aspect nefiind avut în vedere de către instanța de fond.

Instanța de fond, s-a mai învederat, nu a analizat nici un moment modul în care s-a derulat procedura de selecție a ofertelor derulată de reclamantă pentru achiziționarea de utilaje tehnologice necesare pentru realizarea proiectului "retehnologizarea și modernizarea abator și procesare carne, loc Mediaș, jud. Sibiu", procedură care s-a realizat cu respectarea prevederilor Anexei IV, Cap. I, Prevederi generale la Contractul-cadru, toate documenteleaferente acesteia, inclusiv ofertele participanților, fiind autentice.

Astfel, constatările efectuate de Biroul Vamal de Control Munchen - Oficiul Lindau sunt bazate strict pe declarațiile reprezentanților societăților ce au participat în cadrul procedurii, neefectuându-se nici un alt fel de cercetare, instanța de fond apreciind în mod greșit că aceste constatări nu pot fi contestate de nimeni, neefectuând nici un fel de aprecieri asupra acestora, mulțumindu-se doar să preia cele constatate de Biroul Vamal de Control Munchen - Oficiul Lindau.

Reclamanta a subliniat că OLAF, potrivit adresei nr. D/002654 din 17 martie 2010 și înregistrată la MADR - APDRP sub nr. x din 26 martie 2010, nu a impus anularea ci a trimis cu titlu de recomandare să se procedeze la anularea contractului de finanțare, fapt ce conferă posibilitatea APDRP să efectueze propriile cercetări în vederea stabilirii aspectelor de fapt imputate reclamantei. Or, intimata a preferat să se limiteze la simplele constatări ale reprezentanților Biroului Vamal de Control Munchen - Oficiul Lindau, fără a proceda cel puțin la analiza documentației dosarului de achiziție aferente achiziției de utilaje, și din cadrul căreia reieșea în mod clar că reclamanta a transmis cerere de ofertă către societatea D. și de asemenea că la rândul ei aceasta a transmis către recurentă ofertă.

Dacă intimata ar fi depus la dosarul cauzei întreaga documentație ce a stat la baza proiectului SAPARD s-ar fi observat din înscrisurile aferente acesteia că între reclamantă și societatea D. a exista un schimb de corespondență, societatea D. participând la licitația organizată de recurentă în vederea achiziționării de utilaje necesare implementării proiectului SAPARD.

A considerat reclamanta că împrejurarea că ulterior ofertantul D. a înțeles să afirme că nu a participat la licitația organizată de reclamantă nu poate să lipsească de validitate un document pe care această societate l-a emis anterior.

Intimata, s-a arătat, nu a depus la dosar nici declarațiile persoanelor fizice, reprezentanții societăților JWE și D., astfel încât să se poată stabili cu exactitate ce au declarat aceste persoane. Or, cu privire la acest aspect APDRP s-a limitat doar să preia cele reținute în rapoartele Biroului Vamal de Control Munchen - Oficiul Lindau, ceea ce nu constituie o analiză proprie a faptelor reținute în sarcina recurentei, și care trebuia să fie analizate de APDRP cel puțin din prisma verificării dacă s-a respectat dreptul național la stabilirea faptelor imputate reclamantei, având în vedere că recurenta este persoană juridică română, supusă legii române.

S-a mai susținut că instanța de fond în mod greșit nu a avut în vedere aspectele mai sus menționate și nu a considerat necesar să analizeze declarațiile persoanelor fizice, reprezentanții societăților JWE și D., cu toate că aceste documente sunt cele care au stat și la baza recomandărilor OLAF.

A mai relevat recurenta reclamantă că organul investit cu soluționarea contestației administrative nu a analizat în considerentele deciziei aceste aspecte și nici nu s-a pronunțat motivat asupra lor, și că nelegalitatea deciziei este evidentă, în condițiile în care organul investit cu soluționarea contestației nu a făcut altceva decât să reia conținutul și prevederile Procesului-verbal nr. x din 12 mai 2010.

Reclamanta a apreciat că îndeplinirea condițiilor ce fac posibilă atribuirea proiectului SAPARD către reclamantă a făcut obiectul verificării reprezentanților intimatei, care au confirmat ca fiind legală procedura de achiziție organizată de recurentă, aceste aspecte fiind de natură a crea o puternică îndoială asupra legalității actelor administrative a căror anulare reclamanta o solicită.

În fine, reclamanta a apreciat că un aspect esențial în aprecierea legalității actelor administrative atacate este acela că în raport de situația creată prin sesizările OLAF privind presupuse neregularități semnalate la plata unor finanțări prin programul SAPARD, respectiv de constituirea în mod artificial de debite în sarcina procesatorilor de carne din România, s-a dispus de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prezentarea unui punct de vedere al Departamentului pentru Lupta Antifraudă - DLAF - din cadrul Guvernului României, punct de vedere care exprimă nelegalitatea actelor emise de intimata APDRP și care a fost însușit în totalitate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, autoritatea administrativă ierarhisc superioară APDRP, care a concluzionat prin adresa din 16 martie 2011, sub semnătura ministrului agriculturii, că se impune revocarea de urgență a proceselor-verbale de constatare.

Față de motivele expuse, reclamanta a solicitat admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 7 februarie 2014 în cadrul căreia instanța de fond a respins probele solicitate de recurentă, precum și împotriva sentinței civile nr. 1366 din 5 mai 2014 prin care s-a respins ca nefondată cererea formulată de S.C. A. S.R.L., cu consecința: - în principal, în conformitate cu dispozițiile art. 304 punctul 5 coroborat cu art. 312 din C. proc. civ. din anul 1865, a casării sentințeri recurate și pe cale de consecință a trimiterii cauzei spre rejudecare în fond având în vedere necesitatea administrării probei cu înscrisuri a probei cu expertiza contabilă și a probei cu expertiza grafoscopică, probe ce au fost respinse de instanța de fond; - în subsidiar, potrivit prevederilor art. 304 punctele 8 și 9 din C. proc. civ., a modificării în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii, cu consecința anulării în întregime a actelor administrative contestate, reprezentate de Decizia nr. 14.324 din data de 8 iulie 2010 și de Procesul-verbal nr. x din data de 12 mai 2010, și a exonerării reclamantei de la plata sumei de 4.832.592,72 RON.

Prin întâmpinarea depusă în cauză intimata Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (succesoare a Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, conform O.U.G. nr. 41/2014) a solicitat respingerea recursului ca nefondat, aprecindu-se că sentința recurată este temeinică și legală și că motivele de nelegalitate invocate sunt neîntemeiate, acestea neputând conduce la reformarea hotărârii atacate, instanța de fond dând o corectă dezlegare pricinii deduse judecății.

La termenul de judecată din data de 30 aprilie 2015 a fost invocată, din oficiu, excepția tardivității recursului, excepție soluționată prin încheierea de ședință din data de 28 mai 2015 în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.

Recursul declarat de S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C. S.P.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1366 din 5 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este fondat și va fi admis, cu consecința casării sentința recurată și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Se reține, în cauză, că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în considerentele Deciziei nr. 413 din data de 29 ianuarie 2013 - prin care s-a admis recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1199 din data de 18 februarie 2011 pronunțată în primul ciclu procesual de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, - a statuat următoarele:

"Totodată, prin sentința atacată, s-a considerat că probele solicitate de reclamantă, cu referire specială la expertizele de specialitate, sunt nerelevante față de suspiciunile de fraudă constatate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare.

Înalta Curte reține temeinicia criticilor recurentei strict din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului vizând respectarea exigențelor impuse de principiul contradictorialității și în considerarea probelor noi administrate în etapa recursului, probe pe care recurenta-reclamantă nu a avut, în mod obiectiv, posibilitatea de a le combate în orice mod.

Or, exigența fundamentală a contradictorialității impune ca nicio măsură să nu fie dispusă de instanță fără a fi fundamentată pe mijloace de probă administrate în cursul judecății și care au făcut obiectul unei dezbateri contradictorii, fiecare parte având posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la fiecare probă admisă de către instanță.

Din această perspectivă Înalta Curte reține, pe de o parte, că prima instanță, cu nesocotirea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. a înlăturat toate cererile de probatorii ale reclamantei-recurente, fără a motiva propriu-zis, cu claritate și pertinență măsura astfel dispusă, în special pentru a demonstra că nu este încălcat dreptul la un proces echitabil.

Pe de altă parte, în respectarea aceluiași principiu, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. apreciază că se impune casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare și în considerarea probelor noi administrate de pârâta intimată în recurs și pe care recurenta, în mod efectiv nu a avut posibilitatea de a le combate eventual, și/sau de a-și formula un punct de vedere în apărare.

Așa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

Urmează așadar ca instanța de rejudecare să pună în discuția părților și probele noi administrate, statuând motivat și argumentat asupra oricăror cereri de suplimentare a probatoriului raportat desigur la utilitatea și pertinența acestora.

Cu ocazia rejudecării se vor analiza și celelalte motive de recurs ale recurentei, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond."

Înalta Curte constată, în litigiu, prin raportare la cele statuate prin decizia de casare mai sus menționată, că judecătorul fondului a nesocotit, la rejudecare, dispozițiile art. 315 alin. (1) din C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, împrejurare ce conduce la constatarea nulității hotărârii recurate, la casarea acesteia și la trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea respectării pe deplin a dreptului reclamantei la un proces echitabil și a dublului grad de jurisdicție.

Înalta Curte observă, astfel, că la rejudecare prin nota de probe depusă la dosar reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, motivat, încuviințarea probei cu înscrisuri, a probei cu expertiza contabilă și a probei cu expertiza grafoscopică, și că prin încheierea de ședință din data de 29 noiembrie 2013 instanța de judecată a pus în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei, în original, oferta transmisă de către D. E. und F., deoarece face parte din dosarul de achiziții pe care reclamanta l-a întocmit la achiziționarea utilajelor, precum și orice altă corespondență purtată cu această societate.

Prin încheierea de ședință din data de 10 ianuarie 2014 s-a consemnat că reclamanta a depus la dosar copia ofertei transmisă de către D. E. und F., iar prin încheierea de ședință din data de 7 februarie 2014 a fost încuviințată pentru părți proba cu înscrisuri ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, s-a pus în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei traducerea anexelor la raportul final întocmit de OLAF sub nr. OF/2008/0285, astfel cum au fost solicitate la punctul II.4 din nota de probe depuse de reclamantă la dosar, traduse de un traducător autorizat, s-a prorogat discutarea admisibilității cererii reclamantei de a emite adresă către OLAF în vederea depunerii declarațiilor persoanelor fizice, reprezentanții societăților JWE, D. + E. und F., la Biroul Vamal de Control Munchen - Oficiul Lindau, după administrarea probei cu înscrisuri, și s-a pus în vedere părților să depună la dosarul cauzei toate înscrisurile de care înțeleg să se folosească, certificate pentru conformitate cu originalul și în exemplare suficiente în vederea comunicării.

Prin aceeași încheiere de ședință, din data de 7 februarie 2014, curtea de apel a respins ca inutilă soluționării cauzei proba cu expertiza contabilă și grafoscopică solicitată de reclamantă, fără a se arăta care sunt argumentele care fundamentează această concluzie a inutilității, în condițiile în care prin nota de probe reclamanta a prezentat, pe larg, motivele pentru care solicită administrarea celor două expertize.

În fine, prin încheierea de ședință din data de 25 aprilie 2014 instanța de fond a respins, în temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (2) din Regulamentul CE nr. 1073/1999, ca inutilă soluționării cauzei cerea reclamantei de emitere a unei adrese către OLAF, având în vedere natura de instrument probatoriu al raportului final al investigației ce poate fi folosit în procedurile administrative în fața instanțelor naționale. În consecință, s-a apreciat că nu este necesară emiterea unei adrese pentru a se aduce la dosarul cauzei o probă care a fost analizată și în baza căreia a fost emis un raport final al investigației de către OLAF.

În mod evident, judecătorul fondului, procedând la respingerea, prin încheierea de ședință din data de 7 februarie 2014, în mod lapidar - ca inutilă soluționării cauzei - a probei cu expertiza contabilă și a probei cu expertiza grafoscopică solicitată de reclamantă, a încălcat obligația impusă instanței de rejudecare prin decizia de casare, de a se pronunța motivat și argumentat asupra oricăror cereri de suplimentare a probatoriului, și a nesocotit totodată, în mod vădit, dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile tuturor hotărârilor judecătorești în materie civilă, inclusiv încheierilor de ședință, care stipulează că hotărârea va cuprinde "motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

În raport de cele mai sus arătate, constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 313 și art. 315 alin. (1) din C. proc. civ., se va dispune admiterea recursului declarat de S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C. S.P.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1366 din 5 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării urmează a fi analizate și celelalte argumente ale recurentei reclamante referitoare la pertinența, concludența și utilitatea probelor a căror încuviințare și administrare a fost solicitată în cauză, precum și criticile privind fondul litigiului, ca apărări de fond, prin luarea în considerare a împrejurării că, stabilind admisibilitatea, ca probă în fața autorităților administrative și instanțelor judiciare naționale, a constatărilor din rapoartele finale OLAF, Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 nu le conferă acestora un caracter absolut, de neînlăturat, ci dimpotrivă, conform tezei finale a art. 9 alin. (2) din Regulament, ele sunt supuse acelorași reguli de apreciere ca și cele aplicabile rapoartelor administrative redactate de inspectorii autorităților naționale, având aceeași valoare probatorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C. S.P.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1366 din 5 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2015.