ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 413/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 413/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei. Cadrul procesual

Prin acțiunea

formulată, reclamanta SC M.M. SRL a solicitat desființarea deciziei nr. 14.324

din 08 iulie 2010 a M.A.D.R., A.P.D.R.P., prin care s-a soluționat contestația

formulată de petentă (fosta SC S. SRL) și suspendarea executării actului

administrativ fiscal atacat.

În

motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că intimata a stabilit în sarcina

sa un debit de 4.832.592,72 lei, prin procesul-verbal de constatare din data de

11 mai 2010, la sesizarea Oficiului pentru Luptă Antifraudă (O.L.A.F.), dar nu

este de acord cu constatările și aspectele reținute de O.L.A.F.

Petenta

a mai invocat faptul că aceiași funcționari care le-au dat avizele pentru

derularea contractului au fost cei care îi fac răspunzători în situația în care

sesizarea O.L.A.F. ar fi întemeiată, precum și faptul că a respectat cu

rigurozitate toate procedurile pentru achizițiile de utilaje necesare

retehnologizării și modernizării.

Prin

întâmpinare, intimata a arătat că emiterea procesului - verbal de constatare din

12 mai 2010 s-a făcut de către A.P.D.R.P., urmare a încălcării dispozițiilor

din contractul de finanțare și implicit nerespectării prevederilor din Ghidul

Solicitantului, Măsura 1.1. - îmbunătățirea prelucrării si marketingului

produselor agricole si piscicole, prevederi avute în vedere de beneficiar și

impuse acestuia încă de la întocmirea cererii de finanțare și a documentelor

aferente acesteia în vederea semnării contractului de finanțare menționat.

2.Soluția

instanței de fond

Prin

Sentința civilă nr. 1199 din 28 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de

reclamanta SC M.M. SRL, prin administrator judiciar R.A.S.P.R.L., în

contradictoriu cu pârâta A.P.P.D.R.P., ca nefondată.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, sub aspectul cererii de

suspendare a executării, că aceasta este inadmisibilă, în condițiile

neachitării cauțiunii fixate, conform art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.;

cauțiunea a fost fixată spre minim, ținând cont de situația de insolvență a

petentei, cu toate că suma contestată este foarte mare și, cu toate acestea,

cauțiunea nu s-a achitat.

Pe

fondul cererii, instanța a constatat că petenta a primit finanțare

nerambursabilă din partea intimatei în baza contractului din 07 martie 2005

(75% din partea CEE, iar 25% din partea statului), ambele componente fiind

gestionate de M.F.P. conform O.U.G. nr. 63/1999, că banii erau acordați pentru Proiectul

Retehnologizarea și modernizarea abatorului și procesare carne din Mediaș,

Sibiu, iar O.L.A.F. a sesizat nerespectarea clauzelor contractului de finanțare

și a recomandat recuperarea integrală a fondurilor comunitare acordate,

procedura de recuperare fiind demarată de intimată conform O.G. nr. 79/2003,

privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, emițându-se actele

contestate de petentă. S-a reținut că au existat indicii de fraudă cu privire

la procedura de achiziție a echipamentelor abatorului din Germania.

Instanța

de fond a reținut că din cuprinsul procesului-verbal de constatare atacat de

petentă a rezultat clar că O.L.A.F. a recomandat inițierea procedurii de

recuperare a fondurilor, indiferent de rezultatul anchetei D.N.A., fiind

suspiciuni de nereguli grave, respectiv prezentarea unor documente false în

cadrul unei proceduri de selecție de oferte.

Curtea

a apreciat că standardul impus de H.G. nr. 1306/2007 este foarte înalt, fiind

suficiente nereguli ce constituie „suspiciuni de fraudă”, or în cauză nimeni nu

poate să conteste faptul că O.L.A.F. și Biroul Vamal din Munchen au avansat

indicii de nereguli și suspiciuni de fraudă la achiziție. Aceasta apare cu

evidență, întrucât Biroul Vamal din Munchen a arătat că firma Hoffmann este

birou de arhitectură și nu se ocupă cu comercializarea mașinilor.

S-a

mai reținut în considerentele hotărârii atacate că, atâta timp cât au apărut

suspiciuni de fraudă, iar art. 5 din H.G. nr. 1306/2007 permite recuperarea

creanțelor bugetare rezultate din nereguli care constituie în același timp și

suspiciuni de fraudă, se consideră că intimata a procedat legal.

S-a

apreciat de către instanță că H.G. nr. 1306/2007 nu impune existența unei

hotărâri judecătorești de condamnare sau a unor rechizitorii ale D.N.A., fiind

suficiente suspiciunile de fraudă, constatate de autoritățile cu competențe în

gestionarea fondurilor comunitare.

Deși

petenta a solicitat proba cu expertiză, Curtea de apel a apreciat că această

probă este nerelevantă, în raport de adresele O.L.A.F. (reluate în procesul-verbal),

prin care s-a reținut că petenta ar fi comis infracțiuni în conformitate cu

legislația națională, O.L.A.F. comunicând toate informațiile către D.N.A.

pentru a lua în considerare deschiderea unei anchete penale, recomandând și

demararea procedurii administrative de recuperare a tuturor fondurilor

decontate în cadrul acestui proiect, indiferent de rezultatul anchetei D.N.A.,

întrucât consideră că există dovezi suficiente că s-a produs o neregulă gravă,

respectiv prezentarea de documente false în cadrul unei proceduri de selecție

de oferte.

3.

Motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă

Împotriva

acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC M.M. SRL,

prin administrator judiciar R.A.S.P.R.L. Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Invocând

ca temei legal al căii de atac exercitate motivele de nelegalitate prevăzute de

art. 304 pct. 5, 8 și 9 precum și dispozițiile art. 304

1

C. proc.

civ., recurenta-reclamantă a solicitat, în principal, urmare admiterii recursului

declarat, casarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare

în fond, pentru suplimentarea materialului probator cu înscrisuri și expertize,

probe respinse de instanța de fond, conform art. 304 pct. 5.

În

subsidiar, recurenta-reclamantă, a solicitat potrivit art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și admiterea contestației

în sensul solicitat, al anulării deciziei nr. 14.324 din 8 iulie 2010 și a procesului

- verbal din 12 mai 2010, cu consecința exonerării sale de la plata sumei de 4.832.592,72

lei.

Prin

motivele de recurs dezvoltate, în esență, au fost înfățișate următoarele critici

față de hotărârea primei instanțe:

-

hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității, de art. 105 C. proc. civ., sens în care se atacă ca

nelegală și încheierea de ședință din 11 februarie 2011 prin care au fost respinse

probele solicitate, respectiv înscrisuri, expertiză contabilă și proba cu expertiza

grafologică, instanța fiind, în aprecierea recurentei, total lipsită de rol activ,

ceea ce a condus la pronunțarea unei soluții nelegale;

-

în cadrul probei cu înscrisuri, a fost nesocotită cererea de depunere la dosar

a întregii documentații ce a stat la baza proiectului S.A.P.A.R.D., cu atât mai

mult cu cât a fost contestată traducerea documentelor și a fost respinsă și cererea

de desemnare a unui traducător autorizat, conform art. 141 C. proc. civ.;

-

în lipsa probelor a căror administrare nu a fost încuviințată, instanța de fond

a pronunțat hotărârea fără a fi cercetat fondul cauzei;

-

pe fondul cererii de anulare a actelor administrative atacate, instanța a făcut

o greșită aplicare și interpretare a prevederilor legale incidente, cu referire

specială la art. 2 pct. 2 din H.G. nr 1306/2007, apreciind eronat că dreptul de

ascultare al petentei este asigurat  prin accesul la justiție, deși principiul

consacrat de C. proc. fisc. și transpus inclusiv în normele de aplicare a O.G.

nr. 79/2003 este acela al convocării și ascultării persoanei controlate;

-

nu s-a avut în vedere că procesul - verbal din 12 mai 2010 a fost încheiat cu încălcarea

prevederilor art. 2 lit. g) din O.G. nr. 79/2003, acordându-se valoare

absolută recomandărilor O.L.A.F., în lipsa unei evaluări complete, cuprinsă într-un

raport final de control;

-

dispunând recuperarea integrală a fondurilor, a fost încălcat principiul

proporționalității sancțiunilor administrative, statuat în legislația

comunitară care  obligă autoritățile competente să aplice sancțiuni

proporționale cu gravitatea greșelilor, a neregulilor sau a fraudei;

-

nu s-a avut în vedere împrejurarea că în conținutul procesului verbal de

constatare nu a fost indicat temeiul de drept care justifică măsura stabilirii în

sarcina Beneficiarului a obligației de a suporta sumele, deși o atare mențiune era

obligatorie;

-

nu au fost arătate și redate prin actele de control nici contextul în care s-au

produs neregulile și nici măcar nu s-a arătat care sunt respectivele nereguli;

-

instanța de fond nu a analizat nici modalitatea de derulare a procedurii de

selecție, apreciind ca pertinentă simpla declarație a unui ofertant

necâștigător al licitației.

4.

Procedura de soluționare a recursului

Intimata

A.P.D.R.P. a formulat întâmpinare la motivele de recurs ale

recurentei-reclamante, solicitând, în esență, respingerea recursului declarat ca

nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

În

contextul unei detaliate prezentări a situației generale, intimata-pârâtă a arătat

că nerespectarea clauzelor contractului de finanțare din 7 martie 2005 de către

recurenta-reclamantă a fost semnalată de către O.L.A.F., instituție care a și

recomandat recuperarea integrală a fondurilor comunitare acordate în cadrul

acestui contract.

În

fine, s-a mai arătat că motivele de recurs sunt neîntemeiate, instanța de fond în

mod corect a respins probele solicitate ca nefiind utile și pertinente în soluționarea

cauzei, după cum a realizat și o corectă interpretare și aplicare a

prevederilor legale incidente.

În

cursul soluționării recursului, în condițiile art. 305 teza a II-a C. proc.

civ. au fost depuse la dosar de către recurenta-reclamantă înscrisuri, respectiv

corespondențe purtate între D.L.A.F. și M.A.D.R., rezoluția din 8 februarie

2012 de neîncepere a urmăririi penale față de numitul F.N. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 18

1

alin. (1), (3) din Legea nr. 78/2000

și alte acte apreciate ca relevante.

La

data de 27 noiembrie 2012 intimata-pârâtă a depus la dosar Raportul final

întocmit de O.L.A.F. (filele 101-329 dosar recurs), comunicat și părții recurente.

5.

Soluția și considerentele Înaltei Curți

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de actele și lucrările dosarului,

dar și prin prisma  apărărilor și a probelor administrate în etapa soluționării

recursului, Înalta Curte reține că recursul de față este întemeiat în sensul și

pentru considerentele în continuare arătate.

Instanța de fond a

fost investită cu acțiunea recurentei-reclamante prin care aceasta a solicitat desființarea

Deciziei nr. 14324 din 8 iulie 2010 emisă de autoritatea intimată și exonerarea

de la plata sumei de 4.832.592,72 lei stabilită în sarcina sa prin procesul

verbal de constatare din 11 mai 2010, la sesizarea O.L.A.F.

Prin sentința atacată

a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei, judecătorul fondului apreciind

că actele atacate au fost legal emise întrucât, indiferent de rezultatul anchetei

D.N.A., suspiciunile unor nereguli grave au fost demonstrate.

Totodată, prin

sentința atacată, s-a considerat că probele solicitate de reclamantă, cu

referire specială la expertizele de specialitate, sunt nerelevante față de suspiciunile

de fraudă constatate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare.

Înalta Curte reține temeinicia

criticilor recurentei strict din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului vizând respectarea exigențelor impuse de principiul contradictorialității

și în considerarea probelor noi administrate în etapa recursului, probe pe care

recurenta-reclamantă nu a avut, în mod obiectiv, posibilitatea de a le combate în

orice mod.

Or, exigența fundamentală

a contradictorialității impune ca nicio măsură să nu fie dispusă de instanță

fără a fi fundamentată pe mijloace de probă administrate în cursul judecății și

care au făcut  obiectul unei dezbateri contradictorii, fiecare parte având posibilitatea

de a-și exprima punctul de vedere cu privire la fiecare probă admisă de către instanță.

Din această

perspectivă Înalta Curte reține, pe de o parte, că prima instanță, cu

nesocotirea prevederilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. a înlăturat toate

cererile de probatorii ale reclamantei-recurente, fără a motiva propriu-zis, cu

claritate și pertinență măsura astfel dispusă, în special pentru a demonstra că

nu este încălcat dreptul la un proces echitabil.

Pe de altă parte, în

respectarea aceluiași principiu, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3)

teza a II-a C. proc. civ. apreciază că se impune casarea hotărârii cu trimiterea

cauzei spre rejudecare și în considerarea probelor noi administrate de pârâta

intimată în recurs și pe care recurenta, în mod efectiv nu a avut posibilitatea

de a le combate eventual, și/sau de a-și formula un punct de vedere în apărare.

Așa fiind, casarea cu

trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce

guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul

contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective,

iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

Urmează așadar ca

instanța de rejudecare să pună în discuția părților și probele noi

administrate, statuând motivat și argumentat asupra oricăror cereri de

suplimentare a probatoriului raportat desigur la utilitatea și pertinența acestora.

Cu ocazia rejudecării

se vor analiza și celelalte motive de recurs ale recurentei, ce vizează fondul

cauzei, ca apărări de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de SC M.M. SRL, prin administrator judiciar R.A.S.P.R.L. Sibiu,

împotriva Sentinței civile nr. 1199 din 18 februarie 2011 ale Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013.