ÎCCJ, Decizia nr. 1/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 1/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din actele dosarului

constată următoarele:

Prin încheierea din

14 decembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 8152/1/2009, în conformitate cu dispozițiile art. 300

2

și art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., s-a constatat ca fiind

legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului D.N. și a fost

menținută măsura arestării preventive.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a constatat în esență, că nu au survenit modificări de

esență ale situației de fapt și de drept, ulterior termenului din 10 noiembrie

2010 la care s-a examinat legalitatea și temeinicia arestării preventive, care

să impună o reconsiderare a opțiunii instanței cu privire la menținerea măsurii

arestării preventive a inculpatului, evoluția cercetării judecătorești relevând

o nouă schimbare a declarației unei părți vătămate, împrejurare care, fără a fi

considerată ca imputabilă inculpatului, a fost apreciată ca justificând

presupunerea rezonabilă că astfel de modificări pot surveni și în viitor.

Astfel, prima

instanță a concluzionat în sensul că temeiurile care au determinat luarea

măsurii nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a

inculpatului.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, învederând, în

esență, astfel după cum rezultă din concluziile orale ale apărătorului desemnat

din oficiu, că temeiurile avute inițial în vedere, la dispunerea măsurii

preventive, nu subzistă, astfel că se impune revocarea măsurii arestării

preventive, având în vedere și împrejurarea că în prezent nu mai există

posibilitatea de influențare a martorilor și a părții vătămate, aceștia fiind

audiați.

Analizând recursul

prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat și

va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

Din analiza actelor

dosarului rezultă că prin încheierea nr. 768 din 4 mai 2010, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost admisă cererea

formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a

dispus arestarea preventivă a inculpatului D.N., în temeiul prevederilor art. 160

a

alin. (1) și (4) C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen. și art. 148 lit. b) C.

proc. pen., pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 4 mai 2010,

până la 2 iunie 2010 inclusiv.

S-a constatat că

inculpatul a fost arestat în cursul urmăririi penale, în perioada 2 aprilie

2009 – 17 aprilie 2009, iar, ulterior, trimis în judecată pentru comiterea a

trei infracțiuni de lipsire de libertate prevăzute de art. 189 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., constând

în aceea că în noaptea de 26 ianuarie 2009, acționând împreună cu coinculpații

D.Șt.F., Z.C.O., M.M. și P.M. le-au imobilizat și răpit pe părțile vătămate S.C.D.,

N.T. și M.Șt. prin exercitarea de violențe asupra acestora, inculpatul P.M. fiind

înarmat cu o armă neletală, supusă autorizării pe care a folosit-o împotriva

părții vătămate N.T., după care, împotriva voinței părților vătămate, le-au dus

într-un local din orașul Voluntari, județul Ilfov, unde le-au sechestrat

aproximativ 2 ore, supunându-le la suferințe fizice și psihice și obligându-le

să scrie declarații prin care recunoșteau comiterea unei infracțiuni, cauză penală

ce formează obiectul dosarului nr. 8152/1/2009, aflat în curs de cercetare

judecătorească în primă instanță.

S-a avut în avut în

vedere împrejurarea că, în perioada 3 februarie – 5 februarie 2010, aflându-se

încarcerat în Penitenciarul Rahova (arestat în altă cauză), în aceeași celulă

cu învinuitul G.V.R., inculpatul a făcut repetate apeluri telefonice de la

numărul de telefon către partea vătămată S.C.D., pentru a-l determina să-și

modifice declarațiile date în cursul urmăririi penale, în legătură cu infracțiunile

deduse judecății în prezenta cauză.

Constatându-se că

cercetarea judecătorească este în curs de desfășurare, efectuându-se, în

continuare, audieri de martori, s-a apreciat că arestarea preventivă a

inculpatului fiind în continuare oportună pentru desfășurarea în condiții

normale a procesului penal, protejarea ordinii publice și garantarea

administrării în condiții legale a probatorului strâns la urmărirea penală, cu

atât mai mult cu cât partea vătămată S.C.D. a solicitat reaudierea sa în cauza

de față, ca, de altfel, și partea vătămată M.Șt., prima instanță concluzionând

că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. b) C.

proc. pen.

Ulterior, măsura

arestării preventive a fost menținută de către instanță, în cursul judecății.

Din analiza normelor

incidente în cauză rezultă că dispozițiile art. 160

b

C. proc. pen.,

prin raportare la art. 300

2

C. proc. pen., prevăd că în cursul

judecății instanța „verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile

legalitatea și temeinicia arestării preventive”, iar în cazul în care se

constată că „temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare

privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de

libertate” se dispune menținerea arestării preventive.

Din analiza actelor

dosarului se constată că instanța de fond a procedat legal, punând în discuție

legalitatea și temeinicia stării de arest a inculpatului, reținând că

temeiurile ce au justificat arestarea se mențin, privarea de libertate impunându-se

în continuare pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

Instanța de recurs

consideră că se mențin temeiurile inițial avute în vedere la dispunerea măsurii

arestării, acestea nefiind infirmate în raport cu probele sau indiciile

temeinice ce fac rezonabilă presupunerea săvârșirii faptelor în sensul art. 143

C. proc. pen., afirmațiile apărării cu privire la nesubzistența temeiurilor

arestării, nefiind susținute de actele dosarului.

De asemenea, se

constată că menținerea măsurii arestării preventive răspunde exigențelor impuse

de dispozițiile art. 5 din C.E.A.D.O.L.F.

Durata măsurii

arestării preventive nu a fost și nu este nici în prezent excesivă prin

raportare la complexitatea cauzei, la stadiul procesual și la activitățile și

diligențele depuse de instanță pentru derularea în termen rezonabil și în

condiții de legalitate a cercetării judecătorești.

Se constată, în acest

sens că este, în continuare, necesară reaudierea părților vătămate S.C.D. și M.Șt.,

care până în prezent nu au fost reaudiate (la termenul de judecată din 14

decembrie 2010 instanța punând în discuție și examinând exclusiv legalitatea

măsurii arestării preventive a inculpatului), existând motive verosimile să se

creadă că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată și

că există date ce creează presupunerea rezonabilă că inculpatul a încercat să

zădărnicească aflarea adevărului.

Legitimitatea

detenției rezultă din persistența motivelor care au întemeiat luarea măsurii, autoritățile

depunând diligențele necesare derulării cu celeritate a procesului penal, iar

garanțiile prevăzute de art. 5 din C.E.A.D.O.L.F. au fost respectate, măsura

arestării preventive fiind dispusă de către judecător, privarea de libertate a

inculpatului fiind supusă controlului judiciar independent.

Privită prin prisma

temeiului care a justificat luarea măsurii preventive privative de libertate [(art.

148 lit. b) C. proc. pen.)] și a conduitei procesuale a inculpatului,

menținerea acesteia apare ca necesară, având în vedere stadiul cercetării

judecătorești care nu a fost finalizată, din motive neimputabile primei

instanțe.

Așa fiind, se reține

că privarea de libertate a inculpatului este de natură a asigura administrarea

în condiții normale a probelor în vederea aflării adevărului în cauză .

Se constată, așadar

că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului, fiind îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 143 C. proc.

pen., art. 148 lit. b) C. proc. pen. și de art. 148 alin. (2) C. proc. pen.,

astfel că nu se impune revocarea măsurii arestării preventive, susținerile

apărării fiind neîntemeiate, având în vedere probele ce urmează a se administra

de către prima instanță, după cum s-a motivat și anterior.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., recursul declarat de către inculpat va fi respins ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la

plata cheltuielilor judiciare statului, onorariul apărătorului din oficiu

urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N. împotriva încheierii din 14

decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 8152/1/2009.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 ianuarie 2011.