ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2554/2012

Asupra recursului civil de față, constată: Prin decizia nr. 252/ A din 09 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul K.I. împotriva sentinței civile nr. 1718 din 10 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul K.I., criticând-o pentru nelegalitate, fără însă a încadra în drept și a structura criticile sale. La termenul din 3 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea judecății recursului, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nu a solicitat în scris judecarea în lipsă.

De la această dată, niciuna dintre părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina, astfel că, instanța supremă, din oficiu, a repus cauza pe rol prin rezoluția de la 16 februarie 2011, în vederea discutării perimării, acordând termen la data de 05 aprilie 2012, pentru când a citat legal părțile. Potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu". În accepțiunea textului procedural mai sus evocat, perimarea este reglementată de legiuitor ca o sancțiune aplicată părților, determinată de atitudinea culpabilă a acestora, manifestată tocmai prin lipsa de stăruință a părților în soluționarea litigiului, având un caracter mixt, atât de sancțiune, cât și de desistare de la judecată. În definirea perimării, rămânerea în nelucrare a pricinii și culpa părții sunt două elemente esențiale, sancțiunea procedurală extinzându-și domeniul de aplicare și asupra căilor de atac. Așa fiind, pentru a interveni perimarea, legea de procedură cere îndeplinirea cumulativă a două condiții, și anume: cauza să rămână în nelucrare din vina părții, iar rămânerea în nelucrare să dureze cel puțin un an, în materie civilă.

În raport de aceste considerente și având în vedere că, în cauză, a trecut mai mult de un an de la data suspendării judecării pricinii, interval de timp în care părțile nu au efectuat niciun act de procedură, observând că nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, Înalta Curte în temeiul art. 252 C. proc. civ., va constata, din oficiu, perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de reclamantul K.I. împotriva deciziei civile nr. 252/ A din 09 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 aprilie 2012.