ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2110/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2110/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față
constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4103 din data de 5 iunie
2012, pronunțată în Dosarul nr. 6991/325/2008, Înalta Curte de Casație și
Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de
reclamanții S.R.G. și S.D. împotriva Deciziei nr. 886 din 17 mai 2011 a Curții
de Apel Timișoara, secția civilă.
Prin cererea
înregistrată la data de 16 august 2012, petenții M.A., M.C., M.C.D. și M.M., au
formulat cerere de îndreptare a deciziei prin care au solicitat ca instanța să
se pronunțe asupra, cererii formulată în calitate de intimați, prin
întâmpinare, de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată,
dovedite cu chitanță.
Analizând actele și
lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
Cererea petenților a
fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă
la data de 8 martie 2013, judecata acestuia fiind suspendată la data de 23
aprilie 2013, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., niciuna
dintre părți nefiind prezentă la strigarea pricinii.
Potrivit art. 248
alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în
judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de
reformare sau de revocare se perima de drept chiar împotriva incapabililor,
dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an".
Instituției perimării
i-a fost atribuită o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o
sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și
o prezumție de sistare, dedusă din faptul lipsei de stăruință, vreme
îndelungată, în judecata pricinii.
Reglementată ca o
excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind
judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale
este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută,
întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul
părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.
Pentru a interveni
însă perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului
se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă,
dedusă din lipsa de stăruință în judecată, în intervalul de timp reglementat de
lege.
În speță, de la data
suspendării judecății prezentei cereri, respectiv 23 aprilie 2014 și până la data
repunerii pe rol din oficiu, și anume 10 iunie 2014, a trecut mai mult de un
an, interval de timp în care nici una din părți nu a întrerupt cursul
perimării, lăsând în nelucrare pricina.
Față de cele ce
preced, Înalta Curte constată incidența art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și
perimarea cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 4103 din
data de 5 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimată cererea
de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 4103 din data de 5 iunie
2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în
Dosarul nr. 6991/325/2008, formulată de petenții M.A., M.C., M.C.D. și M.D.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 1 iulie 2014.
Procesat de GGC - LM