ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2110/2014

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin Decizia nr. 4103 din data de 5 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 6991/325/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții S.R.G. și S.D. împotriva Deciziei nr. 886 din 17 mai 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Prin cererea înregistrată la data de 16 august 2012, petenții M.A., M.C., M.C.D. și M.M., au formulat cerere de îndreptare a deciziei prin care au solicitat ca instanța să se pronunțe asupra, cererii formulată în calitate de intimați, prin întâmpinare, de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată, dovedite cu chitanță.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Cererea petenților a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 8 martie 2013, judecata acestuia fiind suspendată la data de 23 aprilie 2013, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., niciuna dintre părți nefiind prezentă la strigarea pricinii. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an". Instituției perimării i-a fost atribuită o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de sistare, dedusă din faptul lipsei de stăruință, vreme îndelungată, în judecata pricinii.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție. Pentru a interveni însă perimarea este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată, în intervalul de timp reglementat de lege. În speță, de la data suspendării judecății prezentei cereri, respectiv 23 aprilie 2014 și până la data repunerii pe rol din oficiu, și anume 10 iunie 2014, a trecut mai mult de un an, interval de timp în care nici una din părți nu a întrerupt cursul perimării, lăsând în nelucrare pricina.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată incidența art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și perimarea cererii de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 4103 din data de 5 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimată cererea de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 4103 din data de 5 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 6991/325/2008, formulată de petenții M.A., M.C., M.C.D. și M.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iulie 2014. Procesat de GGC - LM