Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.01.2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 110/2012

HOTĂRÂRE
18.01.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 110/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 03 iunie 2010, persoana vătămată B.C., deținut în Penitenciarul Galați, a formulat o plângere penală împotriva subcomisarului D.M., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 247 C. pen. și art. 250 alin. (2) și (3) C. pen. În motivarea plângerii și prin declarația dată în fața procurorului, petentul B.C. a susținut că, la 24 iunie 2009, subcomisarul D.M. a bătut-o cu cruzime și i-a aplicat cătușele la mâini, iar în ziua de 01 iunie 2009, a mutat-o din cameră și nu i-a dat de mâncare, fiindu-i astfel încălcate drepturile prevăzute de Legea nr. 275/2006. Prin rezoluția nr. 231/P/2010 din 22 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, în temeiul art. 228 alin. (4) în referire la art. 10 lit. b) C. proc.

pen., s-a dispus: - neînceperea urmăririi penale față de subcomisarul D.M. pentru infracțiunile prevăzute de art. 247 și art. 250 alin. (2) și (3) C. pen., fapte din data de 24 iunie 2010; - neînceperea urmăririi penale față de subcomisarul D.M. pentru infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., fapta din data de 01 iunie 2010. S-a reținut, în fapt următoarele: În ziua de 24 iunie 2009, ca urmare a unui incident, petrecut între persoana vătămată B.C. și alt deținut, coleg de cameră cu acesta, s-a dispus mutarea sa într-o cameră cu grad sporit de risc. În aceste condiții, persoana vătămată a amenințat că se va autorăni, apoi a început să se lovească cu capul de pereți, motiv pentru care s-a impus aplicarea mijloacelor de imobilizare.

Potrivit art. 37 din Legea nr. 275/2006, privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele condamnate pot fi temporar mobilizate, cu mijloacele din dotare, pentru a preveni un pericol real și concret, în speță pentru a împiedica actele de violență ale persoanei vătămate. S-a reținut că din verificările efectuate nu a rezultat că făptuitorul D.M. ar fi amenințat sau ar fi exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate. Astfel din fișa medicală a persoanei vătămate, rezultă că, la data de 25 iunie 2009, deci a doua zi după presupusa faptă sesizată, aceasta a fost examinată de către medicul unității, care a constatat că nu există urme de marcă traumatică sau violente.

Cu privire la susținerea persoanei vătămate, potrivit căreia, la data de 01 iunie 2010, ar fi fost mutată abuziv din cameră, din verificările efectuate a rezultat că B.C. a fost mutat din cameră, în destinația de „cameră pentru vulnerabili", în baza dispoziției directorului penitenciarului, ca urmare a sesizării făcute de colegii de cameră a persoanei vătămate. Plângerea formulată de petentul B.C., potrivit art. 275 - 278 C. proc. pen., împotriva a fost respinsă prin rezoluția nr. 315/11/2/2011 din 21 aprilie 2011 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați. Nemulțumit petentul s-a adresat cu plângere instanței competente.

Prin sentința penală nr. 104/F din 14 iunie 2011 Curtea de Apel Galați secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea formulată de petent împotriva rezoluției nr. 231/P/2010 din 22 februarie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 100 lei. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că în mod corect, față de probele administrate în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a reținut că activitățile desfășurate de numitul D.M., în calitate de subcomisar de penitenciare, nu sunt fapte prevăzute de legea penală și, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (4) în referire la art. 10 lit. b) C. proc.

pen., a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 247 și art. 250 alin. (2) și (3) C. pen. Astfel, potrivit art. 37 din Legea nr. 275/2006, privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele condamnate pot fi temporar mobilizate, cu mijloacele din dotare, pentru a preveni un pericol real și concret. Din probele administrate în cauză, rezultă cu certitudine că, în ziua de 24 iunie 2010, ca urmare a unui incident petrecut între persoana vătămată B.C. și alt deținut, coleg de cameră cu acesta (a lovit cu o bucată de lemn pe A.V., fapt ce a impus internarea acestuia), s-a dispus mutarea sa într-o cameră cu grad sporit de risc.

În aceste condiții, persoana vătămată a amenințat că se va autorăni, apoi a început să se lovească cu capul de pereți, motiv pentru care s-a impus aplicarea mijloacelor de imobilizare. Dovadă că petentul B.C. are un comportament deviant și are tendințe de automutilare, iar, ulterior să acuze ofițeri din cadrul penitenciarelor de săvârșirea acestor fapte rezultă cu certitudine de probele administrate în cauză. Împotriva acestei din urme sentințe petentul B.C. a formulat recursul de față. La termenul de judecată din 18 ianuarie 2012, prezent personal în fața instanței, petentul a declarat că își retrage recursul, solicitând să se ia act de voința sa. Așa fiind și avându-se în vedere dispozițiile art. 385 alin. (2), cu referire la art. 369 C. proc.

pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat în condițiile arătate în textul de lege menționat, și constatând îndeplinite cerințele respective, Înalta Curte urmează a lua act de voința recurentului valabil exprimată. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

D E C I D E la act de retragerea recursului declarat de petiționarul B.C. împotriva sentinței penale nr. 104/F din 14 iunie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-09-17
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3219/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 13 septembrie 2010, Curtea de Apel Galați a respins ca nefondată plângerea formulată de inculpatul G.C.M. împotriva ordonanței nr. 203/P/2010
ÎCCJ 2010-03-22
0,93
ÎCCJ, Secția penală
Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: La 11 februarie 2010 petiționarul G.G.I. a depus la Secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție plângere împotriva intimatului – subinspector - șef de
ÎCCJ 2010-06-07
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2225/2010
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. La data de 8 decembrie 2008 partea vătămată D.G. (deținut în Penitenciarul Rahova în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare) a formulat plângere p
ÎCCJ 2011-02-02
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 378/2011
, prev.de art. 26 raportat la art. 250 alin. (1) și (3), cu aplic.art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 3-4 iunie 2010, fiind șef de tură la Penitenciarul Galați, a dispus inculpaților B.P.D., C.N., M.V., l.C.C. și C.
ÎCCJ 2010-02-15
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 567/2010
Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petent, ca neîntemeiată. Nemulțumit și de soluția procurorului general, petentul B.I. s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă