ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 408/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, reclamantul S.B.A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul

Dezvoltării Regionale și Locuinței a formulat contestație împotriva Deciziei

nr. 297 din 5 martie 2009 emisă de Direcția Resurse Umane din cadrul acestui

minister, prin care i s-a comunicat faptul că a încasat necuvenit suma de

22.344 RON în perioada 01 mai 2007 - 31 ianuarie 2009.

Tribunalul București

și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal prin Sentința civilă nr. 4552 din 27 mai

2010 având în vedere că litigiul vizează funcționarii publici, iar autoritatea

pârâtă este una centrală.

Cauza a fost

înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, iar prin Sentința civilă nr. 2343 din 25 martie 2011 a

fost anulată cererea reclamantului ca netimbrată, pentru că, deși a fost citat

cu mențiunea timbrării acțiunii, aceasta nu a fost timbrată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul S.B.A., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivele de recurs

se arată că, în mod nelegal, a fost respinsă cererea de amânare a cauzei pentru

imposibilitatea de prezentare a apărătorului reclamantului, pe motivul că

adeverința medicală nu a fost certificată pentru conformitate cu originalul.

Cererea de amânare

depusă de apărătorul recurentului a fost formulată la primul termen de judecată

și a fost motivată în fapt și în drept și dovedită cu adeverința medicală

atașată.

Chiar dacă adeverința

nu a fost certificată pentru conformitate, sancțiunea aplicată este contrară

dispozițiilor C. proc. civ.

Se mai susține că

potrivit art. 112 - 114 C. proc. civ., obligația certificării subzistă pentru

părți, în cazul acelor documente folosite în dovedirea cererii de chemare în

judecată sau a unor aspecte ce vizează fondul cauzei, or, cererea de amânare a

fost făcută în nume personal de apărător și viza un aspect tangențial cauzei.

Mai mult decât atât,

chiar dacă instanța de fond ar fi apreciat că există și în acest caz, obligația

certificării înscrisului, trebuia să procedeze în conformitate cu prevederile

art. 114 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în sensul că ar fi trebuit să acorde

un termen scurt în cadrul căruia să pună în vedere apărătorului să certifice

înscrisul sau să prezinte originalul adeverinței medicale.

Se mai arată că în

ciuda acestor dispoziții legale expuse, instanța de fond a apreciat că lipsa

mențiunii

„

conform

cu originalul", adeverința nu poate fi luată în considerare. Urmare a

respingerii cererii apărătorului, instanța de fond a anulat cererea

reclamantului ca netimbrată.

Consideră recurentul

că, prin respingerea cererii apărătorului său, formulată la primul termen de

judecată, împuternicit și cu depunerea taxei judiciare de timbru și a timbrului

judiciar, instanța de fond i-a provocat o vătămare gravă prin restricționarea

unui drept fundamental, respectiv cel al accesului liber la justiție.

În final a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond.

Ministerul

Dezvoltării Regionale și Turismului a formulat întâmpinare și a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că analiza timbrajului este

o chestiune care precede oricărui act procedural efectuat în cauză și nu

implică cercetări asupra admisibilității cererii de amânare, întrucât, anterior

timbrajului, instanța nu poate admite nicio cerere a părților.

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de

Casație și Justiție va admite recursul declarat pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond a

anulat ca netimbrată cererea reclamantului pentru că nu a respectat prevederile

Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale O.G. nr. 32/1995

privind timbrul judiciar.

Însă, pentru termenul

din 25 martie 2011, la care s-a soluționat cauza de către instanța de fond,

apărătorul reclamantului a formulat cerere de amânare a cauzei pentru motive

medicale, fiind depusă o copie a unei adeverințe medicale.

În prealabil,

instanța de fond a respins cererea de amânare pentru că adeverința medicală nu

era certificată pentru conformitate.

Prin soluția

pronunțată, Înalta Curte apreciază că a fost încălcat dreptul la un proces

echitabil, astfel cum acesta este recunoscut de art. 6 pct. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului și de art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind

organizarea judiciară.

Dreptul la un proces

echitabil nu este definit ca atare în legislația internă, dar prin acesta se

înțelege dreptul de a fi judecat cu respectarea unor principii fundamentale ale

procesului civil cum ar fi contradictorialitatea, dreptul la apărare,

egalitatea.

Chiar și în

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a recunoscut conținutul

acestui drept la un proces echitabil, iar recunoașterea și facilitarea

dreptului la apărare este una dintre componentele sale esențiale.

Dacă aprecia că

cererea de amânare a cauzei nu este justificată pentru că nu a fost temeinic

motivată (nu a fost luată în considerare adeverința medicală depusă), atunci

instanța de fond era obligată sa respecte procedura art. 156 alin. (2) C. proc.

civ.

Potrivit acestui

text

„

C

ând instanța refuză

amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea

în vederea depunerii de concluzii scrise".

Acest text reprezintă

o transpunere a principiului respectării dreptului la apărare, care, însă, nu a

fost respectat de instanța de fond.

Cu toate acestea,

instanța de fond a pus în discuția părților excepția de netimbrare a cererii și

chiar a procedat la anularea cererii ca netimbrată, deși nu a fost respectat

dreptul la apărare al reclamantului.

Pe de altă parte,

pentru a evita încălcarea acestui drept al reclamantului, prima instanță avea

posibilitatea să facă aplicarea dispozițiilor art. 114 alin. (2) C. proc. civ.,

în sensul de a pune în vedere apărătorului reclamantului să complinească

lipsurile cererii formulate și a dovezii acesteia, cu atât mai mult cu cât

reprezentantul legal al autorității pârâte nu s-a opus solicitării de amânare a

cauzei, după cum rezultă din practicaua sentinței recurate.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, în baza

art. 312 alin. (2) C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de S.B.A., împotriva Sentinței civile nr. 2343 din 25 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 27 ianuarie 2012.