ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 408/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul S.B.A., în contradictoriu cu intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 297 din 5 martie 2009 emisă de Direcția Resurse Umane din cadrul acestui minister, prin care i s-a comunicat faptul că a încasat necuvenit suma de 22.344 RON în perioada 01 mai 2007 - 31 ianuarie 2009. Tribunalul București și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin Sentința civilă nr. 4552 din 27 mai 2010 având în vedere că litigiul vizează funcționarii publici, iar autoritatea pârâtă este una centrală.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar prin Sentința civilă nr. 2343 din 25 martie 2011 a fost anulată cererea reclamantului ca netimbrată, pentru că, deși a fost citat cu mențiunea timbrării acțiunii, aceasta nu a fost timbrată. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul S.B.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivele de recurs se arată că, în mod nelegal, a fost respinsă cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului reclamantului, pe motivul că adeverința medicală nu a fost certificată pentru conformitate cu originalul. Cererea de amânare depusă de apărătorul recurentului a fost formulată la primul termen de judecată și a fost motivată în fapt și în drept și dovedită cu adeverința medicală atașată.

Chiar dacă adeverința nu a fost certificată pentru conformitate, sancțiunea aplicată este contrară dispozițiilor C. proc. civ. Se mai susține că potrivit art. 112 - 114 C. proc. civ., obligația certificării subzistă pentru părți, în cazul acelor documente folosite în dovedirea cererii de chemare în judecată sau a unor aspecte ce vizează fondul cauzei, or, cererea de amânare a fost făcută în nume personal de apărător și viza un aspect tangențial cauzei. Mai mult decât atât, chiar dacă instanța de fond ar fi apreciat că există și în acest caz, obligația certificării înscrisului, trebuia să procedeze în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (1) și (2) C. proc. civ., în sensul că ar fi trebuit să acorde un termen scurt în cadrul căruia să pună în vedere apărătorului să certifice înscrisul sau să prezinte originalul adeverinței medicale.

Se mai arată că în ciuda acestor dispoziții legale expuse, instanța de fond a apreciat că lipsa mențiunii „ conform cu originalul", adeverința nu poate fi luată în considerare. Urmare a respingerii cererii apărătorului, instanța de fond a anulat cererea reclamantului ca netimbrată. Consideră recurentul că, prin respingerea cererii apărătorului său, formulată la primul termen de judecată, împuternicit și cu depunerea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, instanța de fond i-a provocat o vătămare gravă prin restricționarea unui drept fundamental, respectiv cel al accesului liber la justiție. În final a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că analiza timbrajului este o chestiune care precede oricărui act procedural efectuat în cauză și nu implică cercetări asupra admisibilității cererii de amânare, întrucât, anterior timbrajului, instanța nu poate admite nicio cerere a părților. După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a anulat ca netimbrată cererea reclamantului pentru că nu a respectat prevederile Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale O.G.

nr. 32/1995 privind timbrul judiciar. Însă, pentru termenul din 25 martie 2011, la care s-a soluționat cauza de către instanța de fond, apărătorul reclamantului a formulat cerere de amânare a cauzei pentru motive medicale, fiind depusă o copie a unei adeverințe medicale. În prealabil, instanța de fond a respins cererea de amânare pentru că adeverința medicală nu era certificată pentru conformitate. Prin soluția pronunțată, Înalta Curte apreciază că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta este recunoscut de art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Dreptul la un proces echitabil nu este definit ca atare în legislația internă, dar prin acesta se înțelege dreptul de a fi judecat cu respectarea unor principii fundamentale ale procesului civil cum ar fi contradictorialitatea, dreptul la apărare, egalitatea.

Chiar și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a recunoscut conținutul acestui drept la un proces echitabil, iar recunoașterea și facilitarea dreptului la apărare este una dintre componentele sale esențiale. Dacă aprecia că cererea de amânare a cauzei nu este justificată pentru că nu a fost temeinic motivată (nu a fost luată în considerare adeverința medicală depusă), atunci instanța de fond era obligată sa respecte procedura art. 156 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit acestui text „ C ând instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv, va amâna, la cererea părții, pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise". Acest text reprezintă o transpunere a principiului respectării dreptului la apărare, care, însă, nu a fost respectat de instanța de fond.

Cu toate acestea, instanța de fond a pus în discuția părților excepția de netimbrare a cererii și chiar a procedat la anularea cererii ca netimbrată, deși nu a fost respectat dreptul la apărare al reclamantului. Pe de altă parte, pentru a evita încălcarea acestui drept al reclamantului, prima instanță avea posibilitatea să facă aplicarea dispozițiilor art. 114 alin. (2) C. proc. civ., în sensul de a pune în vedere apărătorului reclamantului să complinească lipsurile cererii formulate și a dovezii acesteia, cu atât mai mult cu cât reprezentantul legal al autorității pârâte nu s-a opus solicitării de amânare a cauzei, după cum rezultă din practicaua sentinței recurate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, în baza art. 312 alin. (2) C. proc.

civ. și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de S.B.A., împotriva Sentinței civile nr. 2343 din 25 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 ianuarie 2012.