ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4252/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la 26

februarie 2010, Tribunalul Cluj a admis excepția de necompetență materială și a

declinat competența de soluționare a excepției de nelegalitate a Deciziei nr.

1119 din 24 septembrie 2009 emisă de Comisia pentru Constatarea Calității de

Luptător în Rezistența Anticomunistă din cadrul Ministerului de Justiție,

invocată de Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Cluj, în favoarea Curții

de Apel Cluj.

Prin sentința nr. 274 din 28 iunie

2010, Curtea de Apel Cluj a admis excepția de nelegalitate și a constatat

nelegalitatea Deciziei nr. 1119 din 24 septembrie 2009 emisă de Comisia pentru

Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă din cadrul

Ministerului de Justiție, invocată de Agenția Județeană pentru Prestații

Sociale Cluj în cadrul acțiunii formulate de reclamantul D.D.L. împotriva

pârâtei Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Cluj.

Pentru a pronunța aceasta sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 1119 din 24

septembrie 2009 emisă de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în

Rezistența Anticomunistă din cadrul Ministerului de Justiție s-a acordat

reclamantului calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, avându-se în

vedere atât prevederile dispozițiilor art. 6 raportat la art. l corelate cu

art. 2 lit. d) din O.U.G. nr. 214/1999, cât și faptul că reclamantul a fost

condamnat pentru infracțiuni săvârșite din motive politice.

A mai reținut instanța de fond că,

deși reclamantul a fost condamnat, prin Sentința penală nr. 41 din 17 martie

1983, la 3 ani închisoare cu executare în detenție și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de

neprezentare la încorporare, totuși infracțiunea săvârșită nu poate fi

încadrată în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 214/1999.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că rațiunea pentru care reclamantul a fost condamnat a fost

aceea că era adept al cultului religios Martorii lui Iehova care l-a împiedicat

să presteze serviciul militar, astfel că ocrotirea acestor valori prin mijloace

de drept penal nu a fost determinată de rațiuni politice specifice orânduirii

comuniste, nefiind vorba de o infracțiune cu caracter politic.

Prin urmare, instanța de fond a

constatat că infracțiunile de neprezentare la încorporare sau concentrare și

insubordonare, prevăzute de art. 334 și art. 335 C. pen., nu au fost dispuse

pentru apartenența la un cult religios ci pentru săvârșirea unor fapte

prevăzute de norme penale care priveau organizarea și legiferarea modului de

efectuare a stagiului militar.

Concluzionând, instanța de fond a

reținut că aceste condamnări penale pronunțate pentru infracțiunile de

neprezentare la încorporare sau concentrare și insubordonare, nu au caracter

politic în sensul Decretului-lege nr. 118/1990.

Împotriva acestei sentinței,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, au declarat recurs reclamantul

D.D.L. și pârâtul Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității

de Luptător în Rezistența Anticomunistă.

Recurentul-pârât Ministerul Justiției -

Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă a

susținut, în esență, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, întrucât

Decizia a avut la bază faptul că situația reclamantului D.D.L. se încadrează în

prevederile O.U.G. nr. 214/1999, condamnarea sa fiind interpretată ca o

încălcare a libertății de credință a persoanei.

In dezvoltarea motivelor de recurs,

reclamantul D.D.L. a solicitat în principal casarea sentinței atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că în vederea soluționării excepției

ar fi trebuit citat și Ministerul de Justiție - Comisia pentru Constatarea

Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă.

In subsidiar, recurentul-reclamant D.D.L.

a solicitat modificarea sentinței atacate, precizând că face parte din sfera

persoanelor care s-au împotrivit fățiș regimului comunist sau care au fost

persecutate ca urmare a exercitării unor drepturi fundamentale ce au fost

considerate amenințări la adresa sistemului totalitar.

A mai arătat recurentul-reclamant că

infracțiunea săvârșită viza recunoașterea și respectarea unui drept fundamental

garantat de Constituție, respectiv acela de a-și exercita liber cultul

religios.

Examinând cauza prin prisma criticii

formulate de recurent, ce poate fi circumscrisă motivului prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., precum și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursurile nu sunt fondate, sentința atacată fiind

întemeiată pe interpretarea corectă a prevederilor art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999.

Potrivit acestui text de lege,

constituie infracțiuni săvârșite din motive politice infracțiunile care au avut

drept scop; a) exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului

personalității,terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor

care au deținut puterea politică; b) susținerea sau aplicarea principiilor democrației

și a pluralismului politic; c) propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale

existente până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de

aceasta; d) acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a

regimului comunist; d) respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului, recunoașterea și respectarea drepturilor civile,politice,

economice,sociale și culturale; e) înlăturarea măsurilor discriminatorii pe

motive de naționalitate sau de origine etnică, de limbă, ori de religie, de

apartenență sau opinie politică, de avere ori de origine socială.

Din înscrisurile depuse la dosarul de

fond nu rezultă că recurentul-reclamant s-ar fi aflat în vreuna dintre

situațiile avute în vedere de legiuitor, cele două condamnări ale sale pentru

delictul de nesupunere la încorporare nefiind întemeiate pe motive politice

constând în acte de rezidență împotriva regimului comunist.

In ceea ce privește susținerea

recurentului-reclamant D.D.L. potrivit căreia instanța de fond a pronunțat o soluție

fără a cita in cauză și organul emitent al deciziei atacate, Înalta Curte

constată că aceasta este nefondată, dovada citării Ministerului de Justiție - Comisia

pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistenta Anticomunistă fiind la

dosarul de fond.

Având în vedere considerentele expuse,

Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de D.D.L.

și Ministerul Justiției - Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în

Rezistența Anticomunistă împotriva sentinței civile nr. 274 din 28 iunie 2010 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

12 octombrie 2010.