ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 422/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București sub nr. 55037/3/2011 din 27 iulie 2011, reclamantul N.C.V.

a formulat plângere împotriva comunicării înregistrată sub nr. 13 din 13 iulie 2011

întocmită de Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența

Anticomunistă de pe lângă Ministerul Justiției, prin respingerea cererii

formulată de constatare a calității de luptător în rezistența anticomunistă ca

tardiv introdusă.

Prin cererea înregistrată

la Ministerul de Justiție sub nr. 59781 din 5 iulie 2011, reclamantul N.C.V. a solicitat

Comisiei pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă de

pe lângă Ministerul Justiției să constate calitatea sa de luptător în rezistența

anticomunistă în temeiul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 214/1999

modificată și completată prin Legea nr. 173/2006.

Prin adresa din 13

iulie 2011, pârâta i-a răspuns reclamantului că cererea de constatare a calității

de luptător în rezistența anticomunistă a fost tardiv formulată, termenul de depunere

a cererilor fiind până la data de 27 noiembrie 2006, conform prevederilor art. II

din Legea nr. 173/2006 care a modificat și completat O.U.G. nr. 214/1999.

Prin întâmpinarea depusă

de pârâtă s-a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București,

iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 484 din 7 februarie 2012, Tribunalul București a admis excepția invocată de

pârâtă și și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cauza fiind

înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18 aprilie 2012.

Prin sentința nr. 3811

din 6 iunie 2012 Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamantul

N.C.V. ca nefondată.

Curtea a apreciat că soluția

dispusă de pârâtă și comunicată reclamantului prin adresa din 13 iulie 2011, de

respingere a cererii reclamantului ca tardiv formulată, este legală și temeinică.

Potrivit art. 5 alin.

(1) din O.U.G. nr. 214/1999, în forma inițială, cererea de constatare a calității

de luptător în rezistența anticomunistă trebuia introdusă în termen de 1 an de la

intrarea în vigoare a ordonanței, iar, ulterior, prin Legea nr. 670/2002 s-a stabilit

că cererea poate fi introdusă până cel mai târziu la 31 decembrie 2003.

Prin ultima modificare

adusă prin Legea nr. 173/2006, s-a prevăzut în art. 2 din această lege că „se acordă

un termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în care persoanele

condamnate sau supuse unei măsuri administrative abuzive ori, după decesul acestora,

soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv pot depune cerere pentru constatarea

calității de luptător în rezistența anticomunistă”.

Având în vedere că Legea

nr. 173/2006 a fost publicată în Monitorul Oficial din 22 mai 2006 și a intrat în

vigoare în 3 zile de la data publicării, a reținut instanța că, în mod întemeiat,

pârâta a apreciat că ultima zi de depunere a cererilor de constatare a calității

de luptător în rezistența anticomunistă a fost de 27 noiembrie 2006.

Reclamantul a formulat

cererea la data de 5 iulie 2011, astfel că cererea a fost depusă cu mult peste termenul

prevăzut de lege, astfel încât, în mod temeinic și legal, pârâta a respins cererea

ca tardiv formulată.

Curtea a apreciat că termenul

prevăzut de art. 2 din Legea nr. 173/2006 este un termen legal ce atrage decăderea

reclamantului din dreptul de a mai formula cererea de constatare a calității de

luptător în rezistența comunistă, pentru care legea nu prevede posibilitatea repunerii

în termen a persoanelor care nu l-au respectat, indiferent de motivele invocate.

Împotriva sentinței

nr. 3811 din 6 iunie 2012 a Curții de Apel București a declarat recurs N.C.V.

Calea de atac nu a

fost motivată.

Referitor la recursul

dedus judecății cu privire la care, din oficiu, a fost invocată nulitatea

pentru nemotivare, se constată următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ. „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

(...) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea

lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu

separat”.

Iar potrivit art. 303

alin. (1) C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau

înăuntrul termenului de recurs care este de 15 zile de la comunicarea

hotărârii. Alin. (2) al aceluiași text stipulează că termenul pentru depunerea

motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a

făcut mai înainte.

Referitor la recursul

dedus judecății cu privire la care a fost invocată nulitatea pentru nemotivare,

se constată următoarele.

Potrivit art. 302

1

C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau,după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

A motiva recursul înseamnă,

pe de parte arătarea motivului de recurs prin identificarea unuia dintre motivele

de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar și dezvoltarea acestuia, în sensul

formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul

de recurs invocat.

Numai indicarea greșită

a motivelor de recurs obligă instanța la o încadrare corectă a acestora, în condițiile

art. 306 alin. (3) C. proc. civ., o asemenea obligație nefiind stabilită în sarcina

instanței în situația în care recurentul nu indică nici un motiv de recurs din cele

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În cauză, recurentul nu

s-a conformat dispozițiilor înscrise în art. 302

1

și art. 304 C. proc.

civ., întrucât în cererea de recurs nu a indicat vreun motiv din cele prevăzute

de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul

din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege.

Așa cum reiese din conținutul

cererii de recurs, aceasta nu reprezintă decât o preluare a cererii introductive

de instanță.

Pentru a conduce la casarea

sau modificarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă

a textelor, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor

anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea

probelor pe care se bazează.

Pentru considerentele

arătate, instanța constată nulitatea recursului declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului

declarat de N.C.V. împotriva sentinței nr. 3811 din 6 iunie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 30 ianuarie 2014.