ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 384/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 16 aprilie 2009, reclamantul R.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, să se dispună anularea hotărârii nr. 10519 din 20 februarie 2009 prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/ 2000, cu modificările și completările ulterioare. Prin sentința civilă nr. 218 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului R.E., a anulat hotărârea nr. 10519 din 20 februarie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Timiș pe care a obligat-o să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantului de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din O.G.

nr. 105/1999, începând cu data de 01 martie 2009. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în cauză rezultă că reclamantul R.E. s-a născut la data de 29 octombrie 1943 în localitatea M. Kogălniceanu, mama reclamantului fiind strămutată din localitatea Cociumar, județul Durostor, în luna septembrie 1940. Curtea de Apel Constanța a apreciat că, deși nu era născut sau conceput la data strămutării părinților săi, reclamantul beneficiază de statutul acestora de refugiați, dat fiind faptul că a fost afectat în mod indiscutabil de această formă de persecutare la care au fost supuși părinții săi, prin mutarea forțată din teritoriile cedate Bulgariei prin Tratatul de la Craiova semnat la 7 septembrie 1940. De asemenea, instanța fondului a apreciat ca fiind formală recunoașterea statutului de persoană strămutată exclusiv pe criteriul că strămutarea a avut sau nu loc în perioada de concepție.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș. Recurenta critică sentința pronunțată de instanța de fond, considerând că face o interpretare eronată a probatoriului cauzei, cât și a legislației aplicabile. Apreciază că reclamantul nu îndeplinește condițiile legale pentru a putea beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât nu a dovedit strămutarea din localitatea de domiciliu. Mai arată recurenta că reclamantul R.E., fiind născut după 37 luni de la strămutarea mamei sale, la data respectivă nefiind nici măcar conceput, ar fi putut beneficia de drepturile solicitate numai în situația în care s-ar fi născut după cel mult 300 de zile de la strămutare – adică în perioada legală de concepție.

În sprijinul recursului sunt invocate precizările nr. 3233 din 12 septembrie 2002 emise de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, precum și adresa nr. 77762/2005 a Ministerului Justiției. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele de aplicare a ordonanței menționate, aprobate prin H.G.

nr. 127/2000, persoanelor strămutate în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare unui tratat bilateral. Având în vedere că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul s-a născut la data de 29 octombrie 1943 în localitatea M. Kogălniceanu - după data la care mama sa a fost nevoită să se refugieze din județul Caliacra – Bulgaria, ca urmare a schimbului de populație reglementat prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940, nu există temei legal pentru a-l exclude pe reclamant de la beneficiul drepturilor acordate prin Legea nr. 189/2000.

În cauză, este necontestat faptul că familia intimatului-reclamant a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că reclamantul s-a născut la data de 29 octombrie 1943, în România, localitatea M. Kogălniceanu, unde fuseseră strămutați părinții săi, provenind din Bulgaria, județul Durostor. Instanța de fond a realizat o corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G. nr. 127/2002. Pe cale de consecință, în mod corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți urmare strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea de regim juridic aplicabil.

A admite teza recurentei-pârâte ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimatul-reclamant, pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, în condițiile în care acesta s-a aflat în aceeași situație, suportând consecințe nefavorabile similare datorate persecuțiilor din motive etnice. Interpretarea pe care instanța de fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999 cu modificările și completările ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței judecătorești”.

În consecință, pe baza probatoriului administrat, Curtea de apel, legal și temeinic, a reținut că familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născut la data de 29 octombrie 1943 în localitatea de strămutare a familiei sale, se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și beneficiază de prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data limită prevăzută de lege, respectiv, 6 martie 1945, începând cu luna următoare celei în care a depus la Casa județeană de pensii cererea de acordare a drepturilor.

Față de cele arătate, Curtea constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 218 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2010.