ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 384/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ la data de 16 aprilie 2009, reclamantul R.E.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, să se

dispună anularea hotărârii nr. 10519 din 20 februarie 2009 prin care i s-a

respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor

O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/ 2000, cu modificările și

completările ulterioare.

Prin sentința civilă

nr. 218 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului R.E., a anulat

hotărârea nr. 10519 din 20 februarie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii

Timiș pe care a obligat-o să emită hotărârea de recunoaștere a calității

reclamantului de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din O.G.

nr. 105/1999, începând cu data de 01 martie 2009.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că din materialul probator administrat în

cauză rezultă că reclamantul R.E. s-a născut la data de 29 octombrie 1943 în

localitatea M. Kogălniceanu, mama reclamantului fiind strămutată din

localitatea Cociumar, județul Durostor, în luna septembrie 1940.

Curtea de Apel Constanța a

apreciat că, deși nu era născut sau conceput la data strămutării părinților

săi, reclamantul beneficiază de statutul acestora de refugiați, dat fiind

faptul că a fost afectat în mod indiscutabil de această formă de persecutare la

care au fost supuși părinții săi, prin mutarea forțată din teritoriile cedate

Bulgariei prin Tratatul de la Craiova semnat la 7 septembrie 1940.

De asemenea, instanța fondului a

apreciat ca fiind formală recunoașterea statutului de persoană strămutată

exclusiv pe criteriul că strămutarea a avut sau nu loc în perioada de

concepție.

Împotriva sentinței pronunțate de

Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii

Timiș.

Recurenta critică sentința

pronunțată de instanța de fond, considerând că face o interpretare eronată a

probatoriului cauzei, cât și a legislației aplicabile. Apreciază că reclamantul

nu îndeplinește condițiile legale pentru a putea beneficia de prevederile Legii

nr. 189/2000, întrucât nu a dovedit strămutarea din localitatea de domiciliu.

Mai arată recurenta că reclamantul

R.E., fiind născut după 37 luni de la strămutarea mamei sale, la data

respectivă nefiind nici măcar conceput, ar fi putut beneficia de drepturile

solicitate numai în situația în care s-ar fi născut după cel mult 300 de zile

de la strămutare – adică în perioada legală de concepție.

În sprijinul recursului sunt

invocate precizările nr. 3233 din 12 septembrie 2002 emise de Casa Națională de

Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, precum și adresa nr. 77762/2005 a

Ministerului Justiției.

Examinându-se

sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în

cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care în

perioada regimurilor instaurate în România, între 6 septembrie 1940 și 6 martie

1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile

prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate decât cea de

domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare a

ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, persoanelor strămutate

în altă localitate decât cea de domiciliu le-au fost asimilate și cele

expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de

populație, ca urmare unui tratat bilateral.

Având în vedere că

din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamantul s-a născut la

data de 29 octombrie 1943 în localitatea M. Kogălniceanu - după data la care

mama sa a fost nevoită să se refugieze din județul Caliacra – Bulgaria, ca

urmare a schimbului de populație reglementat prin Tratatul de la Craiova din septembrie 1940, nu există temei legal pentru a-l exclude pe reclamant de la

beneficiul drepturilor acordate prin Legea nr. 189/2000.

În cauză, este necontestat faptul

că familia intimatului-reclamant a făcut, în anul 1940, obiectul schimbului de

populație în baza Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că reclamantul s-a născut la data de 29 octombrie 1943, în

România, localitatea M. Kogălniceanu, unde fuseseră strămutați părinții săi,

provenind din Bulgaria, județul Durostor.

Instanța de fond a realizat o

corectă interpretare teleologică a prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

cu modificările și completările ulterioare și ale Normelor aprobate prin H.G.

nr. 127/2002.

Pe cale de consecință, în mod

corect și în acord cu practica unitară a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

instanța de fond a reținut că prejudiciile suferite de părinți urmare

strămutării sunt suportate și de către copiii lor minori, ceea ce justifică similitudinea

de regim juridic aplicabil.

A admite teza recurentei-pârâte

ar însemna acceptarea unui tratament discriminatoriu între intimatul-reclamant,

pe de o parte, și părinții săi, pe de altă parte, în condițiile în care acesta

s-a aflat în aceeași situație, suportând consecințe nefavorabile similare

datorate persecuțiilor din motive etnice.  Interpretarea pe care instanța de

fond a dat-o dispozițiilor O.G. nr. 105/1999 cu modificările și completările

ulterioare, este în acord și cu aspectele reținute de Curtea Constituțională,

prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, în sensul că „toate persoanele

aflate în aceeași situație beneficiază de aceleași drepturi. Stabilirea

faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre

măsurile de persecuție prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o

problemă de aplicare a legii, de competența exclusivă a instanței

judecătorești”.

În consecință, pe baza

probatoriului administrat, Curtea de apel, legal și temeinic, a reținut că

familia reclamantului a făcut obiectul schimbului de populație în baza

Tratatului între România și Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 și că, fiind născut la data de 29 octombrie 1943 în localitatea

de strămutare a familiei sale, se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din

O.G. nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare și beneficiază de

prevederile ordonanței pentru perioada cuprinsă între data nașterii și data

limită prevăzută de lege, respectiv, 6 martie 1945, începând cu luna următoare

celei în care a depus la Casa județeană de pensii cererea de acordare a

drepturilor.

Față de cele arătate, Curtea

constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, urmând ca, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 218 din 24 iunie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 ianuarie 2010.