ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3899/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta V.M. în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de Pensii Timiș, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța să dispună admiterea contestației împotriva Hotărârii nr. 10537 din 1

aprilie 2009 emisă de pârâtă, desființarea acestei hotărâri și constatarea

calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta V.M. arată că s-a adresat organelor competente cu o cerere în

vederea stabilirii calității sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cerere

înregistrată pe rolul Casei Județene de Pensii Timiș sub nr. 10537 din 30

martie 2009. Dovada încadrării sale în situația prevăzută de art. 1 din Legea

nr. 189/2000 a fost făcută cu ajutorul probelor testimoniale, care nu au fost

avute în vedere în soluționarea cererii.

Reclamanta a mai

arătat că, motivul pentru care cererea sa a fost respinsă, a fost acela că nu

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, de

art. 2 din H.G. nr. 127/2002 și de Adresa Casei Naționale de Pensii și alte

Drepturi de Asigurări Sociale nr. 3423/2002, deși are calitatea de persoană

strămutată.

Curtea de Apel

Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă

nr. 9 din 14 ianuarie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând

anularea Hotărârii nr. 10537 din 1 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii Timiș.

De asemenea, a

obligat pârâta să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantei de

refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din O.G. nr.

105/1999, începând cu data de 1 martie 2007.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că, chiar dacă reclamanta nu era născută

sau concepută la momentul strămutării părinților săi, această stare de fapt nu

înlătură consecințele pe care strămutarea părinților săi a avut-o asupra

împrejurărilor în care reclamanta a fost nevoită să trăiască, din momentul

nașterii sale.

S-a mai reținut că

strămutarea mamei reclamantei a determinat abandonarea de către aceasta a

tuturor bunurilor imobile deținute în zona din care a fost alungată, cu

consecința lipsirii acesteia de o parte importantă din averea lor. Această

situație coroborată cu lipsa unei locuințe în zona în care au fost nevoite să

se refugieze, justifică presupunerea că starea materială a mamei reclamantei nu

permitea acesteia să asigure toate condițiile de trai fiicei sale - dată fiind

starea de război în care se găsea România la momentul respectiv - acestea neputând

beneficia de sprijin din partea Statului Român.

Instanța apreciază că

reclamanta beneficiază de statutul de refugiat, dat fiind faptul că a fost

afectată în mod indiscutabil prin această formă de persecutare la care au fost

supuși părinții săi, fiind născută în perioada imediat ulterioară refugierii

acestora.

De asemenea, instanța

apreciază ca fiind formală recunoașterea statutului de persoană strămutată

exclusiv în raport cu împrejurarea că strămutarea a avut loc sau nu în perioada

legală de concepție.

Împotriva acestei

sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâta Casa

Județeană de Pensii Timiș.

Recurenta a susținut,

în esență, că instanța de fond a făcut o eronată interpretare a probatoriului

cauzei, cât și a legislației privitoare la acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate din motive etnice cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6

martie 1945. Astfel, susține recurenta, reclamanta-intimată nu dovedește

calitatea de persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu,

nefiind îndrituită să beneficieze de prevederile art. 1 al acestui act

normativ, întrucât este născută la data de 30 decembrie 1942 în localitatea

București, iar mama petentei a fost strămutată din localitatea Poieni, județul

Cluj – Ardealul de Nord, în București, la data de 6 septembrie 1940.

S-a mai susținut de

către recurentă că sintagma „concepuți înainte sau în timpul strămutării și

născuți după strămutarea părinților” se referă doar la copiii care s-au născut

la un interval de maxim 300 de zile de la data la care începe perioada de

strămutare a părinților conform C. fam. care stipulează că perioada concepției

este cuprinsă între a 180-a zi și a 300-a zi.

Examinând sentința

atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este

nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor

drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu

modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut

de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

Din conținutul

textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă

tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada

precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv

strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască

în refugiu. Legiuitorul a urmărit, așadar, ca de aceste drepturi să se bucure

toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele

persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în

mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind

aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este

necontestat și rezultă din dovezile administrate că intimata-reclamantă s-a

născut la data de 30 decembrie 1942 în localitatea București, iar mama acesteia

T.E. a fost strămutată din localitatea Poieni, județul Cluj, în București la

data de 6 septembrie 1940, conform declarațiilor autentificate ale martorilor

D.G. și C.F.

Fiind născută în

perioada refugiului părinților săi, intimata-reclamantă a împărtășit situația

părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului

care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față

de care, în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i

recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor O.G. nr.

105/1999 și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile corespunzătoare,

începând cu data de 1 martie 2007.

Adresa Ministerului

Justiției și precizările emise de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de

Asigurări Sociale, invocate de recurenta-pârâtă, potrivit cărora, de

prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 ar beneficia numai copiii

născuți în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înainte

de strămutare și născuți după strămutarea părinților, reprezintă punctul de

vedere al autorităților emitente, acesta neputând avea ca efect restrângerea

sferei de aplicare a unei legi.

Pentru motivele

arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată,

ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva Sentinței civile nr. 9 din

14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.