ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3899/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta V.M. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună admiterea contestației împotriva Hotărârii nr. 10537 din 1 aprilie 2009 emisă de pârâtă, desființarea acestei hotărâri și constatarea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, reclamanta V.M. arată că s-a adresat organelor competente cu o cerere în vederea stabilirii calității sale de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cerere înregistrată pe rolul Casei Județene de Pensii Timiș sub nr. 10537 din 30 martie 2009. Dovada încadrării sale în situația prevăzută de art. 1 din Legea nr. 189/2000 a fost făcută cu ajutorul probelor testimoniale, care nu au fost avute în vedere în soluționarea cererii.

Reclamanta a mai arătat că, motivul pentru care cererea sa a fost respinsă, a fost acela că nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, de art. 2 din H.G. nr. 127/2002 și de Adresa Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 3423/2002, deși are calitatea de persoană strămutată. Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 9 din 14 ianuarie 2010, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Hotărârii nr. 10537 din 1 aprilie 2009 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Județene de Pensii Timiș. De asemenea, a obligat pârâta să emită hotărârea de recunoaștere a calității reclamantei de refugiat și de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din O.G.

nr. 105/1999, începând cu data de 1 martie 2007. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, chiar dacă reclamanta nu era născută sau concepută la momentul strămutării părinților săi, această stare de fapt nu înlătură consecințele pe care strămutarea părinților săi a avut-o asupra împrejurărilor în care reclamanta a fost nevoită să trăiască, din momentul nașterii sale. S-a mai reținut că strămutarea mamei reclamantei a determinat abandonarea de către aceasta a tuturor bunurilor imobile deținute în zona din care a fost alungată, cu consecința lipsirii acesteia de o parte importantă din averea lor.

Această situație coroborată cu lipsa unei locuințe în zona în care au fost nevoite să se refugieze, justifică presupunerea că starea materială a mamei reclamantei nu permitea acesteia să asigure toate condițiile de trai fiicei sale - dată fiind starea de război în care se găsea România la momentul respectiv - acestea neputând beneficia de sprijin din partea Statului Român. Instanța apreciază că reclamanta beneficiază de statutul de refugiat, dat fiind faptul că a fost afectată în mod indiscutabil prin această formă de persecutare la care au fost supuși părinții săi, fiind născută în perioada imediat ulterioară refugierii acestora. De asemenea, instanța apreciază ca fiind formală recunoașterea statutului de persoană strămutată exclusiv în raport cu împrejurarea că strămutarea a avut loc sau nu în perioada legală de concepție.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș.

Recurenta a susținut, în esență, că instanța de fond a făcut o eronată interpretare a probatoriului cauzei, cât și a legislației privitoare la acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive etnice cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945. Astfel, susține recurenta, reclamanta-intimată nu dovedește calitatea de persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, nefiind îndrituită să beneficieze de prevederile art. 1 al acestui act normativ, întrucât este născută la data de 30 decembrie 1942 în localitatea București, iar mama petentei a fost strămutată din localitatea Poieni, județul Cluj – Ardealul de Nord, în București, la data de 6 septembrie 1940. S-a mai susținut de către recurentă că sintagma „concepuți înainte sau în timpul strămutării și născuți după strămutarea părinților” se referă doar la copiii care s-au născut la un interval de maxim 300 de zile de la data la care începe perioada de strămutare a părinților conform C. fam.

care stipulează că perioada concepției este cuprinsă între a 180-a zi și a 300-a zi. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conținutul textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Legiuitorul a urmărit, așadar, ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați, al căror statut l-au dobândit.

În cauză, este necontestat și rezultă din dovezile administrate că intimata-reclamantă s-a născut la data de 30 decembrie 1942 în localitatea București, iar mama acesteia T.E. a fost strămutată din localitatea Poieni, județul Cluj, în București la data de 6 septembrie 1940, conform declarațiilor autentificate ale martorilor D.G. și C.F. Fiind născută în perioada refugiului părinților săi, intimata-reclamantă a împărtășit situația părinților refugiați, suportând consecințele morale și materiale ale refugiului care, începând cu data nașterii sale, s-au răsfrânt și asupra sa, situație față de care, în mod corect a procedat instanța de fond obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor O.G.

nr. 105/1999 și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile corespunzătoare, începând cu data de 1 martie 2007. Adresa Ministerului Justiției și precizările emise de Casa Națională de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale, invocate de recurenta-pârâtă, potrivit cărora, de prevederile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 ar beneficia numai copiii născuți în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înainte de strămutare și născuți după strămutarea părinților, reprezintă punctul de vedere al autorităților emitente, acesta neputând avea ca efect restrângerea sferei de aplicare a unei legi. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva Sentinței civile nr. 9 din 14 ianuarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2010.