ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 865/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 865/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 227 din data de 22 decembrie 2008,

pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția penală, s-au dispus următoarele:

În baza art. 178 alin. (1) și (2) C.

pen. a condamnat pe inculpatul N.C. fiul lui C. și P., pentru săvârșirea

infracțiunii de ucidere din culpă la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen. a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani ce

constituie termen de încercare pentru inculpat.

În baza art. 359 C. proc. pen. a atras

atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. a căror nerespectare

atrag revocarea suspendării acordate.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998, 999 și 1000 alin. (2) C. civ., a admis în parte acțiunea

civilă formulată de părțile civile P.M. și P.A.I. și drept urmare, a obligat inculpatul

în solidar cu părțile responsabile civilmente Inspectoratul de Poliție

Județeană Sibiu și M.I.R.A. să plătească părților civile următoarele:

- suma de 7.350 euro cu titlu de

daune materiale,

- suma de 2204,79 RON cu titlu de daune

materiale,

- suma de 21.000 euro cu titlu de

daune morale, câte 10.500 euro pentru fiecare parte civilă.

A luat act de renunțarea părții

civile P.A.I. la pretențiile sale la despăgubiri periodice.

A respins celelalte pretenții civile

formulate de părțile civile P.M. și P.A.I.

În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 1500 lei cu titlu

cheltuieli judiciare.

În baza art. 193 C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească în favoarea părților civile suma de 3.000 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 54, art. 55 din Legea nr.

136/1995 modificată, a obligat SC B.T.A.T. SA, în calitate de asigurător de

răspundere civilă, conform poliței de asigurare obligatorie, anexă al contractul

de asigurare, să preia riscul asigurat și să plătească părților civile

despăgubirile și cheltuielile judiciare stabilite în sarcina inculpatului prin

prezenta hotărâre, în limita prevederilor contractului de asigurare existent.

Pentru a dispune în acest sens,

prima instanță a reținut următoarele:

Fapta inculpatului N.C. care,

conducând autoturismul din dotare în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe

DN 7, pe raza localității Boița, a produs din culpa sa, un accident de

circulație, urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind circulația pe

drumurile publice, accident soldat cu moartea lui P.C. întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1)

și (2) C. pen.

Prin faptul că defunctul nu a purtat

centura de siguranță și că a adormit în timp ce inculpatul conducea,

influențând prin aceasta starea acestuia, instanța reține o culpă de 15%

defunctului în producerea accidentului.

Împotriva sentinței au declarat apel

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, inculpatul N.C., părțile

civile P.M. și P.A.I., părțile responsabile civilmente M.A.I. și Inspectoratul

de Poliție al Județului Sibiu și asiguratorul SC B.T.A.T. SA Cluj - Napoca.

În motivele de apel, sentința a fost

criticată sub următoarele aspecte:

Parchetul de pe lângă Tribunalul

Sibiu a reformulat oral, sub aspectul temeiniciei, în fața Curții:

Instanța de fond a omis să facă

aplicarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 357 alin. (3) C. proc.

pen., în sensul stabilirii pedepselor accesorii prev. de art. 64 alin. (1) C.

pen.

Instanța de fond, în mod greșit nu a

aplicat prevederile art. 17 C. proc. pen., cu privire la exercitarea din oficiu

a acțiunii civile.

Tribunalul se impunea să acorde

despăgubiri civile eșalonate părții civile P.A.I. până la împlinirea vârstei

majoratului.

Tribunalul, deși a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 998, 999 și 1000 alin. (3) C. civ., cu prilejul acordării

daunelor materiale nu a stabilit cuantumul acestora pentru fiecare parte

civilă, instituind în mod greșit o solidaritate a creditorilor.

În mod eronat Tribunalul a stabilit

o culpă concurentă a victimei în producerea accidentului, aceasta aparținându-i

în totalitate inculpatului.

Părțile civile critică soluția:

În mod greșit instanța fondului a

reținut în sarcina victimei o culpă în producerea accidentului.

Sumele stabilite cu titlu de daune

materiale sunt insuficiente acoperii prejudiciului material încercat

(acoperirea creditului ipotecar, avându-se în vedere că ratele aferente au fost

suportate pe timpul vieții de către defunct).

Daunele morale nu reflectă traumele

suferite de către părțile civile ca urmare a pierderii soțului și respectiv, a

tatălui, și care reprezenta un sprijin esențial pentru membri familiei.

Inculpatul N.C. critică soluția:

În mod greșit instanța a reținut

vinovăția inculpatului în producerea accidentului de circulație, aceasta

aparținând exclusiv victimei, care a ațipit pe scaunul din dreapta, fapt ce a

determinat dezechilibrarea acesteia și căderea spre inculpat, împiedicându-l să

efectueze manevrele necesare unei conduceri adecvate.

Instanța nu a dat o apreciere

corectă probelor testimoniale și științifice administrate în cauză (declarația

martorului C.T. - fila 102 și a concluziilor prezentate în cea de-a doua

variantă a expertizei de la filele 216 - 235 dosar fond), reținând, în mod

nejustificat, depoziția martorului V.F. - f. 142, a cărui declarație se contrazice.

În cauză se impunea, în condițiile

reținerii vinovăției inculpatului, aplicarea circumstanțelor atenuante prev. de

art. 74 C. pen. și stabilirea unei sancțiuni sub minimul special prevăzut de

lege.

Sub aspectul laturii civile a

cauzei, cuantumul despăgubirilor materiale și morale stabilite este exagerat și

nu reflectă pe deplin prejudiciul încercat de părți, fiind imperios necesar a

se evita o îmbogățire fără just temei a succesorilor legali.

Partea responsabilă civilmente M.A.I.

critică soluția:

Instanța fondului a stabilit în mod

greșit calitatea sa de parte responsabilă civilmente, atâta timp cât inculpatul

are competența corespunzătoare unității de poliție din care face parte, iar în

caz de continuare a unei măsuri sau activități specifice polițistului poate

acționa și pe raza teritorială a altor unități de poliție, comunicând despre

aceasta unității competente.

Despăgubirile civile acordate sunt

exagerate și se impun a fi reduse substanțial, având în vedere culpa victimei

în producerea accidentului.

Partea responsabilă civilmente

Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu critică soluția:

I.P.J. Sibiu nu poate fi angrenată

în calitate de parte responsabilă civilmente în suportarea despăgubirilor

civile pretinse, întrucât inculpatul a fost angajatul M.A.I. și nu al I.P.J.

Sibiu, iar numirea sau eliberarea din funcție se realizează de șeful I.P.J.

Sibiu, în baza unui ordin de competență emis de ministru.

Instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra cererii de chemare în garanție formulată de I.P.J. Sibiu, omițând să

oblige asigurătorul a achita daunele materiale și morale pe calea chemării în

garanție.

În mod eronat instanța a inclus în cuantumul

daunelor materiale valoarea creditului ipotecar, atâta timp cât aceasta se

regăsește în imobilul dobândit.

Cuantumul daunelor morale este

exagerat, raportat la împrejurarea existenței culpei victimei în producerea

accidentului.

Asiguratorul SC B.T.A.T. SA critică

soluția:

Cuantumul despăgubirilor civile este

exagerat și nu reflectă pe deplin prejudiciul material și moral încercat,

reprezentând o sarcină suplimentară și disproporționată pentru inculpat.

Prin Decizia penală nr. 50/ A din

data de 4 iunie 2009 Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, părțile civile P.M. și P.C.A., părțile

responsabile civilmente M.A.I., Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu,

asigurătorul B.T.A.T. SA și inculpatul N.C. împotriva sentinței penale nr. 227

din 22 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar penal nr. 1953/85/2007.

A desființat sentința penală atacată

sub aspect penal în ce privește omisiunea aplicării pedepselor accesorii și sub

aspect civil, referitor la stabilirea solidarității creditorilor, a cuantumului

daunelor materiale acordate părților civile, a omisiunii stabilirii unei

prestații periodice în favoarea părții civile P.C.A.I. și a obligării asigurătorului

SC B.T.A.T. SA la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare

stabilite în sarcina inculpatului prin hotărârea de față și procedând la o nouă

judecată, în aceste limite:

A aplicat inculpatului N.C. pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a

suspendat pedepsele accesorii aplicate pe o durată de 4 ani.

În baza art. 14 C. proc. pen.,

raportat la art. 998 C. civ. și art. 1000 alin. (3) C. civ., a obligat pe

inculpatul N.C., în solidar cu părțile responsabile civilmente Inspectoratul de

Poliție al Județului Sibiu și M.A.I. să plătească părții civile P.C.A.I. suma

de 348,5 lei cu titlu de despăgubiri materiale periodice pe intervalul 01 martie

2007 - 30 mai 2007.

A Stabilit cuantumul daunelor

materiale cuvenite părții civile P.M. la suma de 2204,79 lei.

A constatat că SC B.T.A.T. SA are

calitatea de asigurător în cauză.

A menținut toate celelalte

dispoziții ale hotărârii penale atacate.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu,

în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile M.J.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de apel a reținut următoarele:

Instanța fondului a reținut o stare

de fapt corectă în mod obiectiv fundamentată pe actele și lucrările de la

dosar: proces verbal de cercetare la fața locului (filele 1-3 dosar urmărire

penală), planșele fotografice și schița accidentului (filele 5-14 dosar

urmărire penală), raportul de constatare medico-legală (autopsie) (filele 15-19

dosar urmărire penală), raportul de constatare medico-legală asupra

inculpatului (filele 20-27 dosar urmărire penală), examinarea criminalistică a

autoturismului și planșele fotografice aferente (filele 29-43 dosar urmărire

penală), raport de constatare tehnico auto (filele 47-85 dosar urmărire penală),

raport de expertiză auto (filele 217-229 dosar fond), declarația martorilor C.T.

(fila 89 dosar urmărire penală și fila 102 dosar fond) și V.F.V. (fila 10 dosar

Parchet - fila 142 dosar fond) coroborate cu declarațiile inculpatului (f.

91-92 dosar urmărire penală, fila 89 dosar fond).

Curtea constată că instanța fondului

a realizat o evaluare judicioasă a probelor din dosar, stabilind în mod clar și

neechivoc culpa concurentă a inculpatului și a victimei la producerea

rezultatului letal, ca urmare a accidentului de circulație.

Curtea va reține, la rândul său, sub

aspectul stării de fapt, că în noaptea de 28 februarie / 01 martie 2007,

inculpatul N.C. desfășura activități de patrulare pe drumul național din

județul Sibiu alături de colegul său, victima P.C., cu autoturismul din dotare.

După ce inițial autoturismul a fost

condus de victima P.C., sub pretextul că acesta era obosit, conducerea a fost

preluată de către inculpat.

Actele dosarului relevă că în

dimineața zilei de 01 martie 2007, orele 3.00, ajungând cu autoturismul din

dotare pe DN 7, în zona localității Boița, inculpatul părăsește sensul său de

mers și pătrunzând pe sensul opus, intră în coliziune frontală cu

autoutilitara, care circula în mod regulamentar pe ruta Râmnicu Vâlcea - Sibiu.

Datorită impactului puternic dintre

cele două autovehicule, victima P.C., care ocupa locul din dreapta față al

autovehiculului I.P.J., a suferit multiple leziuni în urma cărora a decedat.

Apărările expuse de către inculpat,

atât la fond, cât și în fața Curții (motive de apel), sunt contrazise de

ansamblul materialului probator de la dosar.

Este improbabil ca victima, care se

presupune că ar fi adormit în timpul patrulării, să fi căzut cu întreg corpul

pe inculpat, limitându-i în acest mod capacitatea de manevră a autovehiculului.

Curtea reține, conform procesului

verbal întocmit ca urmare a cercetării autoturismului I.P.J. implicat în accident

(f. 29-31 d.u.p.) și a planșelor fotografice întocmite cu aceeași ocazie (f.

32-43 d.u.p.), că scaunul din dreapta față era rabatat peste bancheta din

spate, iar sistemele de prindere ale centurii de siguranță aferente nu prezintă

urme de forțare sau distrugere a mecanismelor de la nivelul acesteia.

Aceste concluzii, cu privire la care

inculpatul prezintă serioase suspiciuni, avându-se în vedere că cercetarea s-a

realizat la o perioadă de 5 zile de la producerea accidentului, vor fi

apreciate de către Curte ca obiective și reale, având în vedere modalitatea

concretă în care s-a realizat investigația, precum și participarea martorilor

asistenți la desfășurarea acestor cercetări.

Curtea reține, de asemenea, că

inculpatul nu a contestat în acel moment al derulării procedurilor realitatea

celor constatate și nici nu a exprimat obiecțiuni asupra modului concret în

care s-au desfășurat acele investigații.

Curtea apreciază, raportat la

lucrările dosarului, că susținerile inculpatului, neconfirmate de altfel de nici

un element probatoriu, nu pot determina formarea unei convingeri obiective în

sensul exonerării sale de răspundere.

Curtea constată, de asemenea, având

în vedere atât procesele verbale de cercetare la fața locului, procesul verbal

de examinare a autoturismului, planșele fotografice și raportul de expertiză

tehnică auto, că atitudinea culpabilă a victimei de a nu purta centura de

siguranță a contribuit, în procentul reținut de către instanța de fond, la

producerea rezultatului letal.

Ca atare, Curtea consideră că nu

poate fi exclusă culpa victimei în săvârșirea infracțiunii și a producerii

rezultatului acesteia.

Referitor la valoarea probantă a

raportului de expertiză tehnică auto (filele 217-235) în varianta propusă de la

lit. b), Curtea constată că, în cauză, concluziile acestei lucrări se

întemeiază într-o mare măsură pe versiunea declarată de către inculpatul N.C.

În aceste circumstanțe, în mod întemeiat tribunalul de primă instanță a

apreciat asupra valorii probatorii a acestor concluzii și care nu se coroborau

cu celelalte probe din dosar.

În cauză, Curtea reține că varianta

din raportul de expertiză pe care inculpatul solicita a se întemeia soluția de

achitare nu rezultă din corelarea unor prezumții suficient de puternice, clare

și concordante și nici din stări de fapt necontestate.

Curtea consideră astfel, că instanța

fondului a stabilit în mod judicios gradul de culpă al victimei, cât și al

inculpatului în săvârșirea infracțiunii și producerea rezultatului acesteia.

Vizând latura penală a cauzei, cu referire

la aspectele critice invocate de către Parchet, Curtea reține că instanța

fondului a omis să aplice inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor civile prevăzute de art. 64 C. pen., deși aceasta este obligatorie

în conformitate cu art. 71 alin. (2) C. pen., înfrângând astfel dispozițiile

imperative ale art. 357 alin. (3) C. proc. pen.

Curtea apreciază că în cauză se

impune, sub aspectul individualizării acestor pedepse accesorii, interzicerea

drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.,

considerând că nu trebuie să se recurgă cu ușurință la măsura riguroasă a

privării de dreptul la vot; de altfel, principiul proporționalității impune

necesitatea unei legături vizibile și suficiente între sancțiune și comportament,

precum și situația persoanei vizate.

Pentru aceleași considerente Curtea,

constatând că inculpatul nu s-a folosit în mod intenționat de funcția sa, în

vederea săvârșirii infracțiunii, în cauză neexistând o legătură determinantă

între exercitarea funcției și rezultatul produs prin infracțiune, va înlătura

din conținutul pedepsei accesorii ce urmează a fi aplicată dispozițiile

prevăzute la lit. c) a art. 64 C. pen.

Continuând examinarea motivelor de

apel expuse, în ce privește latura penală a cauzei, Curtea reține, sub aspectul

criticilor de netemeinicie vizate de către inculpat, că acestea sunt nefondate.

Curtea constată că sancțiunea penală

aplicată inculpatului corespunde pe deplin exigențelor prev. de art. 72 C. pen.,

fiind în concordanță atât cu gradul concret de pericol social al faptei, cât și

cu elementele ce caracterizează profilul socio-moral al inculpatului (statutul

său de infractor primar).

Curtea apreciază că o atenuare a

răspunderii penale, prin reducerea sancțiunii sub limita minimului prevăzut de

lege (2 ani) nu ar corespunde posibilităților reale de reeducare ale

inculpatului și nu ar oferi garanții suficiente privind atingerea scopului

preventiv și educativ instituit de art. 52 C. pen.

Curtea nu neglijează faptul că

inculpatul, deși se află la prima confruntare cu legea penală, a manifestat

inconstanță în cursul procedurilor și a încercat, în mod evident, contrar

probelor din dosar, să-și atenueze răspunderea și să o plaseze în sarcina

victimei.

Se apreciază astfel că, în speță, conduita

procesuală inadecvată a inculpatului, cât și pericolul însemnat al faptei

comise și urmările acesteia nu justifică redozarea sancțiunii penale în sensul

reducerii pedepsei.

Vizând latura civilă a cauzei,

Curtea constată că, aspectele critice invocate de către Parchet, inculpat,

părțile responsabile civilmente și asigurător sunt neîntemeiate.

Curtea reține că instanța fondului a

omis să aplice prevederile art. 17 C. proc. pen., cu privire la exercitarea din

oficiu a acțiunii civile.

Din actele dosarului reiese că la

data incidentului partea civilă P.A.I., fiul victimei, era minor, având vârsta de

17 ani și 9 luni, devenind major la data de 30 mai 2007, pe parcursul judecării

cauzei.

Prin încheierea din 17 octombrie 2007

(f. 103) instanța de fond a luat act de poziția neechivocă a părții civile de a

renunța la acțiunea civilă.

Curtea arată însă că, prin prisma

exigențelor impuse de art. 17 C. proc. pen. partea civilă nu era în măsură să

renunțe la acest drept, iar instanța era obligată să se pronunțe din oficiu cu

privire la acțiunea civilă.

Principiul disponibilității de care

a uzat partea civilă nu se aplică în perioada în care acesta nu avea capacitate

de exercițiu deplină.

În acest sens, Curtea constată că

Tribunalul se impunea să stabilească despăgubirile periodice lunare în favoarea

părții civile, până la majoratul acestuia.

În procedura apelului, Curtea,

solicitând actele necesare realizării unui calcul real asupra contribuției

efective a victimei la întreținerea copilului său minor, va stabili în sarcina

inculpatului, în conformitate cu art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C.

civ., obligația la plata unei sume de 348,5 lei cu titlu de despăgubiri

materiale periodice pentru intervalul 01 martie 2007 - 30 mai 2007.

Suma de 348,5 lei va fi reținută de

către Curte, ca o diferență între suma cu care victima contribuia lunar la

întreținerea minorului - 10.980 lei (avându-se în vedere cuantumul veniturilor

depuse la fila 79 din dosarul de apel și împrejurarea că familia era formată

din 3 persoane) și cuantumul pensiei de urmaș aferentă lunilor martie - mai

2007 (fila 93 dosar apel), în cuantum de 963 lei.

Curtea a stabilit cuantumul acestor

despăgubiri în funcție de culpa concurentă de 15% a victimei, reținută în

cauză.

Vizând aspectele critice legate de

cuantumul despăgubirilor civile invocate de către inculpat, părțile

responsabile civilmente și asigurător, Curtea apreciază că acestea sunt parțial

fondate.

În ce privește daunele materiale,

Curtea apreciază că instanța fondului a inclus în mod eronat în cuantumul

acestora valoarea parțială a creditului ipotecar contractat de victimă și soția

sa.

Curtea constată că în cauză nu poate

fi reținută o legătură de cauzalitate directă și nemijlocită între acțiunea

culpabilă a inculpatului și acest efort financiar suportat de victimă și partea

civilă P.M.

În primul rând, creditul ipotecar nu

poate fi privit ca un prejudiciu cert și real încercat de partea civilă ca

urmare a săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, el fiind o cheltuială

voluptorie a părților, anterioară accidentului.

În al doilea rând, cuantumul sumelor

necesare rambursării creditului ipotecar nu poate fi asociat cu noțiunea de

prejudiciu cert, atâta timp cât partea civilă are în proprietate imobilul

achiziționat urmare a contractării creditului respectiv.

Curtea apreciază că obligarea

inculpatului și a părții responsabile civilmente la plata parțială (de ½)

din sumele de rambursare ar reprezenta o sarcină excesivă, suplimentară și

nejustificată în raport cu faptele reținute în actul de sesizare și prejudiciul

real încercat de parte.

În acest sens, Curtea va proceda, cu

ocazia judecării apelului, la înlăturarea despăgubirilor stabilite de către

instanța de fond cu acest titlu.

Referitor la critica adusă

cuantumului daunelor morale, Curtea reține că este nejustificată.

Curtea reține că pierderea sub

aspectul afecțiunii și a sprijinului material a unui soț, și respectiv tată, a

reprezentat pentru părțile civile o traumă ireversibilă și care se impune a fi

compensată în mod satisfăcător.

Curtea apreciază în acest sens, că

urmările în plan afectiv pricinuite părților civile și ruperea echilibrului

familial justifică pe deplin satisfacția echitabilă acordată apelanților părți

civile P.M. și P.A.

Fără a minimaliza suferința

încercată de către părțile civile, Curtea consideră că o majorare a acestor

daune ar reprezenta o sarcină excesivă și suplimentară pentru inculpat, cu

încălcarea principiului proporționalității între valorile necesar a fi

restabilite și comportament.

Curtea constată, sub aspectul

calității de părții responsabile civilmente, contestată atât de M.A.I., cât și

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, că ambele sunt ținute în solidar să răspundă

civil alături de inculpat, în considerarea dispozițiilor art. 1000 alin. (3) C.

civ.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 218/2002

privind funcționarea și organizarea poliției române, cu modificările și

completările ulterioare, Inspectoratul General al Poliției Române reprezintă

Unitatea Centrală a Poliției Române, cu personalitate juridică și competență

teritorială generală, care conduce, îndrumă și controlează activitatea unităților

de poliție subordonate.

Potrivit art. 12 alin. (2) din lege,

în județe se organizează și funcționează ca unități cu personalitate juridică,

inspectoratele de poliție conduse de un inspector șef, ajutat de adjuncți.

Art. 28 din lege statuează că în

îndeplinirea activităților specifice polițistul are competența teritorială corespunzătoare

unității de poliție din care face parte, iar în caz de continuare a unei măsuri

sau activități specifice polițistului poate acționa și pe raza teritorială a

altor unități de poliție, comunicând despre aceasta unității competente.

Ca atare, Curtea constată că I.P.J.

Sibiu are calitatea de parte responsabilă civilmente în cauză, deopotrivă cu

M.A.I., prin prisma faptului că I.P.J. este o instituție în subordonarea M.A.I.,

care este ordonator principal de credite.

Apărarea în sensul că la momentul activității

de patrulare nu a fost necesară aprobarea sau avizarea acesteia de către M.A.I.

nu reprezintă un motiv pertinent și suficient pentru a înlătura calitatea de

parte responsabilă civilmente și care este angrenată, așa cum s-a arătat mai

sus, prin prisma calității sale de ordonator principal de credite și de

instituție în subordinea căreia se află I.P.J. Sibiu.

Referitor la cererea de chemare în

garanție, Curtea relevă faptul că aceasta nu poate fi acceptată avându-se în

vedere că părțile responsabile civilmente au buget comun.

În altă ordine de idei, în cauză

este angrenată răspunderea solidară a inculpatului și a părților responsabile

civilmente, această răspundere fiind de natură delictuală, conform art. 998 și

următoarele C. civ., aspect ce exclude, în opinia Curții, o atare cerere de

chemare în garanție.

Curtea constată, de asemenea, în ce

privește latura civilă a cauzei, că Tribunalul a stabilit în mod greșit o

solidaritate a creditorilor prin acordarea despăgubirilor civile materiale în

favoarea ambelor părți civile.

Curtea reține astfel că în cauză nu

s-a realizat o demarcație clară între drepturile celor două părți civile și

care nu au poziții egale în ce privește prejudiciul material încercat.

Se apreciază astfel că partea civilă

P.A.I., datorită vârstei și calității sale, nu era în măsură să suporte

cheltuielile necesare aranjării monumentului funerar al victimei.

Ca atare, Curtea va stabili ca

despăgubirile materiale constând în sumele necesare ridicării monumentului

funerar să fie acordate părții civile P.M.

Curtea reține că tribunalul de primă

instanță a obligat SC B.T.T.A. SA să preia riscul asigurat și să plătească

părților civile despăgubirile și cheltuielile judiciare stabilite în sarcina

inculpatului prin prezenta hotărâre.

Curtea apreciază, raportat la natura

răspunderii asigurătorului, și care este una contractuală, că obligarea acestei

societăți la plata despăgubirilor nu este oportună, această societate urmând să

răspundă în limitele contractului de asigurare existent.

Ca atare, Curtea, reținând că

rezolvarea laturii civile a cauzei este circumscrisă regulilor privind

răspunderea civilă delictuală prev. de art. 998 și urm. C. pen., va constata în

speță calitatea de asigurător a SC B.T.A.T. SA.

Față de cele ce preced, Curtea,

conform art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, părțile civile P.M. și P.C.A., părțile

responsabile civilmente M.A.I., Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu, asigurătorul

B.T.A.T. SA și inculpatul N.C. împotriva sentinței penale nr. 227 din 22

decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar penal nr. 1953/85/2007,

desființând hotărârea penală atacată sub aspect penal, în ce privește omisiunea

aplicării pedepselor accesorii și sub aspect civil, referitor la stabilirea

solidarității creditorilor, a cuantumului daunelor materiale acordate părților

civile, a omisiunii stabilirii unei prestații periodice în favoarea părții

civile P.C.A.I. și a obligării asigurătorului SC B.T.A.T. SA la plata

despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare stabilite în sarcina

inculpatului prin hotărârea de față și procedând la o nouă judecată, în aceste

limite:

Va aplica inculpatului N.C. pedeapsa

accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. va

suspenda pedepsele accesorii aplicate pe o durată de 4 ani.

În baza art. 14 C. proc. pen.,

raportat la art. 998 C. civ. și art. 1000 alin. (3) C. civ., va obliga pe

inculpatul N.C., în solidar cu părțile responsabile civilmente Inspectoratul de

Poliție al Județului Sibiu și M.A.I. să plătească părții civile P.C.A.I. suma

de 348,5 lei cu titlu de despăgubiri materiale periodice pe intervalul 01

martie 2007 - 30 mai 2007.

Va stabili cuantumul daunelor

materiale cuvenite părții civile P.M. la suma de 2204,79 lei.

Va constata că SC B.T.A.T. SA are

calitatea de asigurător în cauză.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii penale atacate.

Se va face aplicarea art. 192 alin. (3)

C. proc. pen.

Împotriva acestei soluții au

declarat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, asigurătorul

SC B.T.A.T. SA, inculpatul N.C. și părțile responsabile civilmente M.A.I. și

Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu.

Parchetul critică soluția instanței

de apel, ca fiind nelegală și netemeinică, invocând următorul motiv de recurs:

Reținând,

sub o altă motivație, nelegalitatea obligării inculpatului la plata „cotei” de

credit contractat cu o bancă comercială, instanța de apel a omis să

consacre acest fapt în dispozitivul hotărârii

care este susceptibilă, contrar motivării,

să fie executată și în

privința sumei de 7350 euro (motivul de casare prev. de art. 385

9

pct.

9 din C. proc. pen.).

Astfel

latura civilă a cauzei a fost reformată numai în privința atribuirii sumei

reprezentând cheltuielile de înmormântare în favoarea soției supraviețuitoare;

instanța de apel hotărând menținerea „celorlalte dispoziții ale hotărârii

penale atacate".

Cum în

dispozitivul sentinței de fond obligația plății sumei este menționată distinct

și explicit, asemenea obligației privitoare la dezdăunări morale (câte 10.500

euro pentru fiecare parte civilă), și cum această mențiune n-a fost înlăturată

expres în dispozitivul hotărârii date în apel, rezultă implicit menținerea ei

ca executabilă, deși în motivare s-a argumentat lipsa de fundament legal a

acesteia.

Reiterând

punctul de vedere formulat în suplimentarea motivării apelului procurorului, că

această sumă nu este pagubă produsă prin infracțiune și că inculpatul vinovat

de producerea decesului unuia dintre soți nu poate fi obligat să contribuie la

sporirea valorii unui bun al acestuia (intrat în comunitatea matrimonială a

familiei și devenit bun succesoral apropriabil de către soția supraviețuitoare

și de fiu) considerăm că instanța de apel trebuia să opereze modificarea

corespunzătoare motivării și în dispozitivul hotărârii, pentru a-l face

lămuritor și necontradictoriu.

De asemenea,

se critică soluția și sub aspectul că în mod greșit s-a reținut culpă comună (și

a victimei). În sprijinul acestei critici se invocă motivul de recurs prev. de art.

385

9

pct. 10 C. proc. pen., cât și cel prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen. (se referă la hotărâri contrare

legii sau prin care s-a făcut o aplicare greșită a legii.

Inculpatul N.C.,

critică soluția instanței de apel în ceea ce privește greșita obligare a

acestuia la plata sumei de 7350 euro cu titlu de daune materiale către părțile

civile.

Asigurătorul

SC B.T.A.T. SA, critică soluția instanței de apel sub aspectul laturii civile,

în sensul discriminării daunelor morale și daunelor materiale care s-au

acordat.

M.A.I. critică

decizia instanței de apel, pe motiv că trebuie să se constate raportul de

prepușenie între inculpat și I.P.J. Sibiu.

Inspectoratul

de Poliție al Județului Sibiu critică soluția instanței de apel, invocând următoarele

motive:

Instanța de fond și de

apel nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție formulată de I.P.J.

Sibiu și nu obligă asigurătorul de a achita daunele morale și materiale pe

calea chemării în garanție. Pentru soluționarea laturii civile, chemarea în

garanție funcționează pe principiile dreptului civil și instanța penală ar

trebui să se pronunțe pe cererea de chemare în garanție formulată de I.P.J.

Sibiu și depusă la judecarea fondului înainte de administrarea probelor.

Astfel, asigurătorul nu a fost obligat la plata daunelor în baza contractului

de asigurător, pe calea chemării în garanție, deoarece instanțele nu au dispus

asupra cererii de chemare în garanție.

Pe de altă parte

instanța de fond și apel, a obligat ambele părți responsabile civilmente la

plata în solidar a sumelor, deși inculpatul a fost angajatul M.A.I. și nu al I.P.J.

Sibiu. Faptul că și-a desfășurat activitatea în cadrul I.P.J. Sibiu nu înseamnă

că este angajatul I.P.J. Sibiu. Considerăm că inculpatul a fost angajatul M.A.I.,

cu desfășurarea activității în cadrul I.P.J. Sibiu. Dovedim această afirmație

prin faptul că numirea/eliberarea în/din funcție se realizează de șefului I.P.J.

Sibiu, în baza unui ordin de competent; emis de ministru, adică șeful I.P.J.

Sibiu, stabilește raporturile de muncă ale agenților de politie în numele M.A.I.

și în baza unui mandat dat de ministru prin ordin de competență. Dacă agenții

de

poliție

ar fi angajații inspectoratelor

de poliție, atunci inspectorul șef ar avea competență deplină asupra numirii/destituirii

și salarizării angajatului și nu ar fi necesară emiterea unui ordin de

competență. De aceea considerăm, că în situația menținerii condamnării

inculpatului, atunci daunele materiale și morale nu ar trebui achitate în

solidar cu I.P.J. Sibiu și M.A.I., ci numai în solidar cu M.A.I., deoarece

acesta este persoana juridică angajatoare.

Referitor la daunele

morale, considerăm că se impune respingerea acțiunii civile având în vedere

culpa defunctului în agravarea rezultatului accidentului, deoarece defunctul a

încălcat o normă rutieră și o normă internă, care a agravat rezultatul,

respectiv faptul că în momentul accidentului nu avea cuplată centura de

siguranță și că a adormit în timp ce inculpatul conducea influențând starea

acestuia și înlăturând posibilitatea de a interveni pentru evitarea

accidentului în situația ațipirii inculpatului. Dovada faptului că decesul ar

fi putut fi evitat, constă în faptul că inculpatul, care avea cuplată centura

de siguranța, nu a suferit vătămări esențiale, iar pe de altă parte dacă

defunctul ar fi avut cuplată centura, nu ar fi avut loc vătămarea gravă a

cordului, iar urmările accidentului nu ar fi fost grave, având în vedere că

defunctul nu a prezentat vătămări esențiale ale altor organe vitale.

Examinând legalitatea

și legalitatea soluției instanței de apel, atât din punct de vedere al

motivelor de recurs invocate de către recurenți, cât și din oficiu, Înalta

Curte de Casație și Justiție, constată că în parte criticile formulate de

recurenți sunt fondate în parte, urmând a le admite recursurile formulate pentru

următoarele considerente:

Referitor la recursul

formulat de parchet, Înalta Curte urmează a admite acest recurs sub aspectul greșitei

obligări a inculpatului la plata sumei de 7350 euro, reprezentând „cotă” de contribuție

a victimei la achitarea în viitor, a ratelor scadente, până la achitarea integrală

a împrumutului.

Înalta Curte constată

că această sumă nu constituie o pagubă derivată din infracțiune și obligarea

inculpatului la această plată echivalează cu îmbogățirea fără justă cauză a

soției supraviețuitoare.

Înalta Curte constată

că celelalte critici formulate de parchet sunt nefondate, critici care au fost ridicate

în fața instanței de apel.

Referitor la critica formulată

de inculpatul N.C., privind obligarea sa la plata daunelor în cuantum de 7350

euro, Înalta Curte pentru considerentele arătate mai sus, urmează a admite și

recursul formulat de inculpat, sub acest aspect.

De asemenea, se va

admite și recursurile părților responsabile civilmente, M.A.I. și Inspectoratul

de Poliție al Județului Sibiu, pentru aceleași motive arătate mai sus, privind

daunele în sumă de 7350 euro.

Tot pentru aceste

considerente expuse, Înalta Curte va admite și recursul asigurătorului SC B.T.A.T.

SA.

Admițând recursurile

formulate de părțile care le-au declarat, urmează a se casa parțial decizia

instanței de ape, numai cu privire la omisiunea instanței de a se pronunța asupra

obligării inculpatului N.C. în solidar cu părțile responsabile civilmente la

plata sumei de 7350 euro cu titlu de daune materiale, urmând a se înlătura această

obligație.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Pentru aceste

considerente, în baza disp. art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

se vor admite în parte recursurile formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, asiguratorul SC G.A. SA, inculpatul N.C.

și recurentele părți responsabile civilmente M.A.I. și Inspectoratul de Poliție

al Județului Sibiu împotriva Deciziei penale nr. 50/ A din 4 iunie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Casează parțial decizia penală atacată numai cu privire la

omisiunea instanței de a se pronunța asupra înlăturării măsurii obligării

inculpatului N.C. în solidar cu

părțile responsabile civilmente M.A.I. și Inspectoratul de

Poliție al Județului Sibiu la plata sumei de 7350 euro cu titlu de daune

materiale și, rejudecând, în fond:

Înlătură obligarea inculpatului N.C. în solidar cu

părțile responsabile civilmente M.A.I.

și Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu la plata sumei de 7350 euro cu

titlu de daune materiale către părțile civile P.M. și P.A.I.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul

inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2010.