ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 66/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Iași, prin sentința penală nr. 479 din 20 septembrie 2010, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul P.P. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. s-au respins, ca nefondate, acțiunile civile exercitate de părțile civile I.M., I.M.L., I.G., G.P., A.M., I.G. și I.M.P. Totodată, s-a respins, ca nefondată, cererea părților civile de acordare a cheltuielilor judiciare reprezentând onorariul de avocat. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus ca plata cheltuielilor judiciare să rămână în sarcina statului.

Pentru a pronunța sentința, instanța a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul din 16 octombrie 2008, în dosarul nr. 1347/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., în esență, în sarcina lui reținându-se că în noaptea de 12/13 noiembrie 2005, l-a ucis, prin sugrumare, pe I.P., cioban la SC „A.” SA Târgu Frumos. Prin același rechizitoriu, învinuitul P.G., cercetat pentru infracțiunea de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., a fost scos de sub urmărire penală. În esență, actul de inculpare a reținut că P.P., I.P. și P.V. erau ciobani la o stână aparținând SC A. SA Târgu Frumos, vara, aceasta fiind amplasată pe izlazul „Podișu” în locul numit „Boghiu”.

Ciobanii erau cunoscuți de locuitorii satelor Podișu, Războieni și Filiași. La 12 noiembrie 2005, paza oilor era asigurată de P.P. și I.P. În timp ce I.P., după ce ambii ciobani consumaseră țuică adusă de un grup de cunoscuți, a plecat cu oile la păscut, P.P., în jurul orei 16.00 a mers în satul Podișu pentru a cumpăra lame de ras și pâine. În noaptea de 13 noiembrie 2005 a plouat mărunt, iar dimineața, în jurul orei 5.00 P.P. s-a prezentat la M.L., persoană ce era de serviciu la ferma piscicolă aparținând aceleiași societăți comerciale, fermă amplasată la aproximativ 700-800 m de stână și i-a cerut să-i dea voie să telefoneze conducerii. Pentru că aparatul telefonic era defect, lucru comunicat solicitantului, M.L.

l-a întrebat ce s-a întâmplat, P.P. răspunzându-i. „I.P. a consumat băuturi alcoolice și nu se simte bine. Nu avea voie să bea din cauza unor afecțiuni la inimă sau la cap. A spus că I.P. este trântit în fața cabanei și crede că-i mort”. Auzind acestea, M.L. l-a sfătuit să anunțe salvarea și să dea telefon din satul Podișu. Ca atare, P.P. s-a deplasat în acea localitate, la locuința celui care adusese țuică la stână – M.V. - și l-a întrebat dacă are telefon. Fiind, la rândul lui chestionat în legătură cu necesitatea telefonului, P.P. a răspuns „P. este mai mult gata”. Pentru că M.V. nu avea telefon, l-a însoțit pe P.P. la un vecin, Z.M., de aici telefonându-se lui D.A., responsabil al stânei, dar acesta nu a răspuns.

În continuare, a fost anunțat T.P., la rândul său, acesta alertându-l pe C.C., agent de pază însărcinat cu anunțarea conducerii societății comerciale. Inginerul S.I. s-a deplasat la stână și a constatat că I.P. era mort. Ca atare, a fost înștiințat și D.A., responsabilul societății. În paralel, au fost anunțați și șeful postului de poliție al comunei pe raza căreia era situată stâna, precum și Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, considerându-se că era un accident de muncă. Imediat, cadavrul a fost transportat la morga spitalului din Târgu Frumos. La 14 noiembrie 2005, D.D., inginer inspector în cadrul ITM Iași, deplasându-se la stână a cercetat locul și i-a audiat pe D.A., P.P., S.I. și B.L.I., medic veterinar responsabil cu protecția muncii.

La 16 noiembrie 2005 a fost sesizată moartea suspectă a numitului I.P., în aceeași zi, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași dispunându-se efectuarea unei constatări medico-legale. Raportul de expertiză medico-legală - necropsie, în concluziile preliminare, a reținut că moartea lui I.P. a fost violentă, cauza fiind insuficiența respiratorie acută consecutivă asfixiei mecanice prin sugrumare. S-a mai reținut că leziunile constatate – infiltrate și hematoame perilaringiene, fractură de hioid și tiroid s-au produs prin comprimarea formațiunilor gâtului cu mâna, i-au determinat decesul în scurt timp, iar victima, după sugrumare, nu s-a mai putut deplasa. În aceeași zi, procurorul și lucrătorii de poliție din cadrul IPJ Iași au cercetat locul faptei și i-au audiat pe P.V.

și S.I. Comisia pentru controlul și avizarea actelor medico-legale, prin avizul nr. S/6941 din 16 aprilie 2007, a constatat că anorexia cerebrală, de circa 4-5 minute după asfixia mecanică acută și starea de ebrietate a victimei, de peste 2 gr 0 / 00 , nu-i permiteau deplasarea. Probatoriul de la urmărirea penală, analizat la cercetarea judecătorească, faza în care au fost ascultați S.I., M.P., ș.a., și inculpatul, a relevat că prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, nu a fost răsturnată.

Astfel, comparativ probelor considerate a dovedi vinovăția inculpatului, respectiv concluzia medico-legală, că anorexia cerebrală și starea de ebrietate a victimei nu-i permiteau deplasarea, că atunci când victima a fost văzută de martori, avea îmbrăcămintea uscată, fără pete de noroi, cizmele acesteia prezentau pe tălpi, balegă uscată de oaie, la ora ridicării cadavrului în căruța cu care a fost transportat spre spital, era instalată rigiditatea, deci decesul s-ar fi produs în intervalul orar 21-00 – 22.000 din seara de 12 noiembrie 2005, nu în jurul orei 2.00 din noaptea de 13 noiembrie 2005 când inculpatul susținuse că victima ar fi revenit la stână, câinii stânei nu au lătrat, deci nicio persoană străină nu a pătruns în zona stânei, iar constatarea tehnico-științifică a specialistului psiholog a evidențiat că inculpatul a avut reacție specifică comportamentului simulat, constituie, fără dubiu, concluzia că inculpatul a ucis victima, el fiind singura persoană cu care aceasta a venit în contact.

Inculpatul, audiat de mai multe ori la urmărirea penală, a negat constant săvârșirea faptei, poziție menținută cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă și la judecarea recursului declarat de parchet împotriva încheierii din 17 noiembrie 2005 prin care se respinsese propunerea. La cercetarea judecătorească, inculpatul a prezentat aceeași versiune privind circumstanțele în care, în timpul zilei și al nopții de 13 noiembrie 2005 a luat contact cu victima și împrejurările legate de ceea ce a întreprins. Astfel, la momentul reîntoarcerii inculpatului la stână, deci după orele 16.00 din ziua de 12 noiembrie 2005, el a constatat că I.P. consumase și țuica pe care el o turnase în pet, deci era în stare avansată de ebrietate.

Seara, spre orele 19.30 fiecare dintre ei, s-a hotărât să se retragă în cabanele pe care le ocupau, pentru a se culca. Dimineața, în jurul orei 4.30 inculpatul a găsit victima căzută, întinsă pe spate, în fața cabanei. După acest moment, inculpatul a întreprins cele relevate deja privind demersurile făcute pentru a anunța conducerea societății. Și la cercetarea judecătorească, inculpatul constant a declarat că în jurul orei 2.00 din noaptea de 13 noiembrie 2005, auzind câinii stânei lătrând, a ieșit din cabana lui și l-a văzut pe I.P. venind dinspre drum. Pentru că acesta se deplasa cu dificultate, l-a prins de un braț, l-a ajutat să se îndrepte spre cabana lui, însă după parcurgerea a 10-15 m I.P.

a căzut cu fața în jos, pe iarbă. Nereușind să-l ridice, inculpatul l-a lăsat la sol, a mers la cabana victimei, a înlăturat lacătul ușii cabanei cu ajutorul unui topor, din interior a luat o șubă și pături, le-a adus la victimă și cu ele a învelit trupul celui căzut, lăsându-l în acel loc. După acestea, inculpatul s-a culcat, iar spre orele 4.30 a găsit victima căzută în același loc unde o lăsase. Spre orele 5.00, inculpatul a desfășurat activitățile descrise. Martorii cauzei au confirmat parțial însă susținerile inculpatului, dar relatările lor sunt legate de evenimente anterioare situației de fapt (relative relații dintre cei doi ciobani), sau constituie împrejurări constatate la momentul găsirii cadavrului (poziția, aspecte privind îmbrăcămintea, încălțămintea victimei, activitatea inculpatului ce a vizat anunțarea conducerii societății undei cei doi lucrau).

Dar, privind împrejurările în care s-a produs moartea victimei, fiecare dintre martorii care au venit în contact cu cele spuse lor de către inculpat (M.L., M.V., S.I., M.P., ș.a.,), deși în linii mari au relatat că inculpatul le-a spus ce ar fi întreprins când a constatat că victima băuse toată țuica, îi era rău, peste noapte a auzit-o gemând, a încercat să o protejeze, dar nu a reușit și astfel a învelit-o și a lăsat-o acolo unde căzuse, nu au oferit nici un indiciu privind persoana care ar fi agresat victima, și, ca atare, în lipsa unor probe directe sau măcar indirecte, neîndoielnice, vinovăția inculpatului nu a fost dovedită.

Referitor constatării tehnico-științifice privind detecția psihologică efectuată, cu acceptul inculpatului, la data de 7 martie 2007, deși aceasta a reținut că la întrebările relevante inculpatul a prezentat modificări specifice comportamentului simulat, neconstituind probă în procesul penal, nu s-a coroborat cu alte date certe, sigure, complete și, ca atare, îndoiala operând în favoarea inculpatului, achitarea s-a dispus pentru că fapta nu a fost săvârșită de el. Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, motivul invocat fiind greșita achitare a inculpatului, în dezvoltarea acestuia susținându-se că probatoriul nu a creat nicio îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, ci a stabilit clar, fără echivoc, că P.P.

a săvârșit infracțiunea de omor. Parchetul a motivat că din chiar considerentele sentinței, s-a reținut că declarațiile inculpatului nu au fost susținute prin probe, concluziile comportamentului simulat se coroborează cu celelalte probe și oferă indicii temeinice, chiar certitudine privind vinovăția inculpatului, declarațiile sale contradictorii reprezintă o atitudine suspectă din partea lui, el a fost singura persoană cu care victima a venit în contact în noaptea de 13 noiembrie 2005, relevantă fiind declarația martorului C.C., persoană care locuia în apropierea stânei și care nu a auzit, în acea noapte, câinii lătrând, acest aspect demonstrând că la stână nu au ajuns persoane străine.

În continuare, parchetul a relevat că în ce privește motivul pe care inculpatul l-ar fi avut în uciderea victimei, acesta a fost evidențiat de martora I.M., soția victimei, aceasta, la urmărirea penală și la cercetarea judecătorească susținând că între cei doi ciobani existau relații tensionate pentru că inculpatul schimba oile stânei cu altele, mai puțin productive, în acest sens victima ținând o evidență într-un caiet și, adesea, se plângea în familie că va fi nevoit să aducă la cunoștința conducerii societății cele constatate. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 94 din 10 mai 2011, în baza disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.

Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., respectiv eroarea gravă de fapt ce a avut drept consecință greșita achitare a inculpatului, în susținerea acestuia rezumându-se ca fiind probe declarațiile contradictorii date de către inculpat, coroborarea acestora, deși neconforme cu realitatea, cu ale martorilor, din conținutul lor rezultând că în noaptea de 12/13 noiembrie 2005 nu au fost persoane străine la stâna unde s-a produs decesul lui I.P., întâlnirea inculpatului cu victima, el fiind singura persoană care a intrat în contact cu cel sugrumat, concluziile detecției psihologice, concluziile medico-legale care infirmă, în totalitate, susținerile inculpatului, mobilul faptei, starea cadavrului victimei, aceasta denotând că decesul a avut loc în jurul orei 21.00 -22.00, deci nu la ora 2.00 noaptea, cum a relatat inculpatul.

Recursul declarat de parchet nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta. Astfel, examinând motivul de recurs invocat, cât și din oficiu ambele hotărâri, așa cum prevăd dispozițiile art. 385 9 alin. (3), combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 C. proc. pen., se constată că atât prima instanță cât și cea de apel au făcut o analiză completă, amănunțită, a tuturor probelor administrate pe parcursul cercetărilor. În Codul de procedură penală român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 5 2 statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă”.

Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei (dreptul la apărare, respectarea demnității umane), s-au produs restructurări ale procesului penal și concepția organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe: - vinovăția se stabilește în cadrul procesului, cu respectarea garanțiilor procesuale, simpla învinuire neînsemnând și vinovăție; - sarcina probei revine organului judiciar, interpretarea probelor făcându-se în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru cealaltă fază a procesului penal; - la adoptarea hotărârii de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statut de persoană nevinovată, prezumția de nevinovăție fiind răsturnată cu efecte erga omnes; - hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe achitarea.

Toate acestea constituie argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a drepturilor fundamentale, în dreptul fiecărei persoane de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției prin hotărâre penală definitivă. Faptul că inculpatul a fost inconsecvent în declarații, atât la urmărirea penală cât și nemijlocit, în faza cercetării judecătorești este irelevant deoarece, conform art. 66 alin. (1) C. proc. pen. „inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția”. Potrivit art. 69 C. proc. pen., „declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză”.

Inculpatul, în cauză, nu a recunoscut niciodată că ar fi agresat, inclusiv, sugrumat victima. Martorii nu au oferit nici un indiciu privind vreo faptă de agresare a victimei, sau de contribuție, în vreun mod, a inculpatului în ce privește cauza decesului lui I.P. Actele medico-legale au reținut cauza morții, dar, în lipsa altor elemente de fapt certe, directe, chiar, indirecte, că inculpatul a fost cel care ar fi întreprins vreun moment sugrumarea acesteia, nu pot constitui probă de vinovăție, ele constituind adevăr medical, dar, exclusiv numai, nu și judiciar. În ceea ce privește expertiza privind detecția psihologică care a concluzionat că inculpatul a prezentat modificări ale stresului emoțional caracteristice comportamentului simulat, aceasta nu este probă certă care să formeze convingerea că inculpatul a săvârșit fapta, în condițiile în care nu se coroborează cu nici o altă probă.

Posibil, starea psihică a inculpatului de până la momentul testării sale (trecuseră aproximativ 2 ani de la momentul găsirii victimei, fusese cercetat pe toată această perioadă) a fost influențată, firesc, de trauma indusă de urmărirea penală în curs. Având în vedere că la pronunțarea unei hotărâri de condamnare, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea privind vinovăția inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive, chiar sunt incomplete (astfel a reținut și instanța de fond), ele lăsând loc nesiguranței privind vinovăția inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului”.

Regula enunțată constituie complement al prezumției de nevinovăție, principiu instituțional ce reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen., se regăsește în materia probațiunii. Ca atare, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției inculpatului conțin informații îndoielnice (în cauză, că inculpatul a fost singura persoană cu care victima a venit în contact, că ar fi existat un motiv pentru care ar fi avut de ce să ucidă, că îmbrăcăminte și încălțămintea victimei erau uscate, deși în noaptea de 13 noiembrie 2005 plouase mărunt, că în dimineața de 13 noiembrie 2005, după orele 9.00 – 10.00, când cadavrul a fost ridicat de la locul faptei, prezenta rigiditate, deci decesul s-ar fi instalat la orele 21-00 – 22.00, nu spre orele 2.00 cum susținuse inculpatul) tocmai în ce privește vinovăția, nu se poate forma o convingere ce să constituie certitudine.

Regula „orice îndoială este în favoarea inculpatului”, înainte de a fi problemă de drept este de fapt, iar convingerea înseamnă că realitatea obiectivă (fapta) este, fără echivoc, cea pe care o arată realitatea reconstituită cu ajutorul probelor. Ca atare, chiar dacă s-au administrat probe în sprijinul învinuirii (relevate ca atare și, în recursul parchetului), altele neîntrevăzându-se, îndoiala persistând în ce privește vinovăția, aceasta echivalează cu proba pozitivă de nevinovăție. Față de cele expuse, decizia instanței de apel fiind legală și temeinică în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul parchetului va fi respins ca nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 94 din 10 mai 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat P.P. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.