ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 66/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 66/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Iași, prin

sentința penală nr. 479 din 20 septembrie 2010, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul P.P.

pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

În baza art. 346 alin.

(3) C. proc. pen. s-au respins, ca nefondate, acțiunile civile exercitate de

părțile civile I.M., I.M.L., I.G., G.P., A.M., I.G. și I.M.P.

Totodată, s-a

respins, ca nefondată, cererea părților civile de acordare a cheltuielilor

judiciare reprezentând onorariul de avocat.

În baza art. 192 alin.

(3) C. proc. pen. s-a dispus ca plata cheltuielilor judiciare să rămână în

sarcina statului.

Pentru a pronunța

sentința, instanța a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul

din 16 octombrie 2008, în dosarul nr. 1347/P/2005 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul Iași, inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de

omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen., în esență, în sarcina lui

reținându-se că în noaptea de 12/13 noiembrie 2005, l-a ucis, prin sugrumare,

pe I.P., cioban la SC „A.” SA Târgu Frumos.

Prin același

rechizitoriu, învinuitul P.G., cercetat pentru infracțiunea de omor prev. de

art. 174 alin. (1) C. pen., a fost scos de sub urmărire penală.

În esență, actul de

inculpare a reținut că P.P., I.P. și P.V. erau ciobani la o stână aparținând SC

A. SA Târgu Frumos, vara, aceasta fiind amplasată pe izlazul „Podișu” în locul

numit „Boghiu”. Ciobanii erau cunoscuți de locuitorii satelor Podișu, Războieni

și Filiași.

La 12 noiembrie 2005,

paza oilor era asigurată de P.P. și I.P. În timp ce I.P., după ce ambii ciobani

consumaseră țuică adusă de un grup de cunoscuți, a plecat cu oile la păscut, P.P.,

în jurul orei 16.00 a mers în satul Podișu pentru a cumpăra lame de ras și

pâine.

În noaptea de 13

noiembrie 2005 a plouat mărunt, iar dimineața, în jurul orei 5.00 P.P. s-a

prezentat la M.L., persoană ce era de serviciu la ferma piscicolă aparținând aceleiași

societăți comerciale, fermă amplasată la aproximativ 700-800 m de stână și i-a

cerut să-i dea voie să telefoneze conducerii. Pentru că aparatul telefonic era

defect, lucru comunicat solicitantului, M.L. l-a întrebat ce s-a întâmplat, P.P.

răspunzându-i. „I.P. a consumat băuturi alcoolice și nu se simte bine. Nu avea

voie să bea din cauza unor afecțiuni la inimă sau la cap. A spus că I.P. este

trântit în fața cabanei și crede că-i mort”.

Auzind acestea, M.L.

l-a sfătuit să anunțe salvarea și să dea telefon din satul Podișu.

Ca atare, P.P. s-a

deplasat în acea localitate, la locuința celui care adusese țuică la stână –

M.V. - și l-a întrebat dacă are telefon. Fiind, la rândul lui chestionat în

legătură cu necesitatea telefonului, P.P. a răspuns „P. este mai mult gata”.

Pentru că M.V. nu avea telefon, l-a însoțit pe P.P. la un vecin, Z.M., de aici

telefonându-se lui D.A., responsabil al stânei, dar acesta nu a răspuns. În

continuare, a fost anunțat T.P., la rândul său, acesta alertându-l pe C.C.,

agent de pază însărcinat cu anunțarea conducerii societății comerciale.

Inginerul S.I. s-a

deplasat la stână și a constatat că I.P. era mort. Ca atare, a fost înștiințat

și D.A., responsabilul societății. În paralel, au fost anunțați și șeful

postului de poliție al comunei pe raza căreia era situată stâna, precum și

Inspectoratul Teritorial de Muncă Iași, considerându-se că era un accident de

muncă. Imediat, cadavrul a fost transportat la morga spitalului din Târgu

Frumos.

La 14 noiembrie 2005,

D.D., inginer inspector în cadrul ITM Iași, deplasându-se la stână a cercetat

locul și i-a audiat pe D.A., P.P., S.I. și B.L.I., medic veterinar responsabil

cu protecția muncii.

La 16 noiembrie 2005

a fost sesizată moartea suspectă a numitului I.P., în aceeași zi, prin

rezoluția Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași dispunându-se efectuarea unei

constatări medico-legale.

Raportul de expertiză

medico-legală - necropsie, în concluziile preliminare, a reținut că moartea lui

I.P. a fost violentă, cauza fiind insuficiența respiratorie acută consecutivă

asfixiei mecanice prin sugrumare. S-a mai reținut că leziunile constatate – infiltrate

și hematoame perilaringiene, fractură de hioid și tiroid s-au produs prin

comprimarea formațiunilor gâtului cu mâna, i-au determinat decesul în scurt

timp, iar victima, după sugrumare, nu s-a mai putut deplasa.

În aceeași zi,

procurorul și lucrătorii de poliție din cadrul IPJ Iași au cercetat locul

faptei și i-au audiat pe P.V. și S.I.

Comisia pentru

controlul și avizarea actelor medico-legale, prin avizul nr. S/6941 din 16

aprilie 2007, a constatat că anorexia cerebrală, de circa 4-5 minute după asfixia

mecanică acută și starea de ebrietate a victimei, de peste 2 gr

0

/

00

,

nu-i permiteau deplasarea.

Probatoriul de la

urmărirea penală, analizat la cercetarea judecătorească, faza în care au fost

ascultați S.I., M.P., ș.a., și inculpatul, a relevat că prezumția de

nevinovăție de care se bucură inculpatul, nu a fost răsturnată.

Astfel, comparativ

probelor considerate a dovedi vinovăția inculpatului, respectiv concluzia

medico-legală, că anorexia cerebrală și starea de ebrietate a victimei nu-i

permiteau deplasarea, că atunci când victima a fost văzută de martori, avea

îmbrăcămintea uscată, fără pete de noroi, cizmele acesteia prezentau pe tălpi,

balegă uscată de oaie, la ora ridicării cadavrului în căruța cu care a fost

transportat spre spital, era instalată rigiditatea, deci decesul s-ar fi produs

în intervalul orar 21-00 – 22.000 din seara de 12 noiembrie 2005, nu în jurul

orei 2.00 din noaptea de 13 noiembrie 2005 când inculpatul susținuse că victima

ar fi revenit la stână, câinii stânei nu au lătrat, deci nicio persoană străină

nu a pătruns în zona stânei, iar constatarea tehnico-științifică a

specialistului psiholog a evidențiat că inculpatul a avut reacție specifică

comportamentului simulat, constituie, fără dubiu, concluzia că inculpatul a

ucis victima, el fiind singura persoană cu care aceasta a venit în contact.

Inculpatul, audiat de

mai multe ori la urmărirea penală, a negat constant săvârșirea faptei, poziție

menținută cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă și la

judecarea recursului declarat de parchet împotriva încheierii din 17 noiembrie

2005 prin care se respinsese propunerea.

La cercetarea

judecătorească, inculpatul a prezentat aceeași versiune privind circumstanțele

în care, în timpul zilei și al nopții de 13 noiembrie 2005 a luat contact cu

victima și împrejurările legate de ceea ce a întreprins.

Astfel, la momentul

reîntoarcerii inculpatului la stână, deci după orele 16.00 din ziua de 12

noiembrie 2005, el a constatat că I.P. consumase și țuica pe care el o turnase

în pet, deci era în stare avansată de ebrietate. Seara, spre orele 19.30

fiecare dintre ei, s-a hotărât să se retragă în cabanele pe care le ocupau,

pentru a se culca.

Dimineața, în jurul

orei 4.30 inculpatul a găsit victima căzută, întinsă pe spate, în fața cabanei.

După acest moment,

inculpatul a întreprins cele relevate deja privind demersurile făcute pentru a

anunța conducerea societății.

Și la cercetarea

judecătorească, inculpatul constant a declarat că în jurul orei 2.00 din

noaptea de 13 noiembrie 2005, auzind câinii stânei lătrând, a ieșit din cabana

lui și l-a văzut pe I.P. venind dinspre drum. Pentru că acesta se deplasa cu

dificultate, l-a prins de un braț, l-a ajutat să se îndrepte spre cabana lui,

însă după parcurgerea a 10-15 m I.P. a căzut cu fața în jos, pe iarbă.

Nereușind să-l ridice, inculpatul l-a lăsat la sol, a mers la cabana victimei,

a înlăturat lacătul ușii cabanei cu ajutorul unui topor, din interior a luat o

șubă și pături, le-a adus la victimă și cu ele a învelit trupul celui căzut,

lăsându-l în acel loc. După acestea, inculpatul s-a culcat, iar spre orele 4.30

a găsit victima căzută în același loc unde o lăsase. Spre orele 5.00,

inculpatul a desfășurat activitățile descrise.

Martorii cauzei au

confirmat parțial însă susținerile inculpatului, dar relatările lor sunt legate

de evenimente anterioare situației de fapt (relative relații dintre cei doi

ciobani), sau constituie împrejurări constatate la momentul găsirii cadavrului

(poziția, aspecte privind îmbrăcămintea, încălțămintea victimei, activitatea inculpatului

ce a vizat anunțarea conducerii societății undei cei doi lucrau).

Dar,

privind împrejurările în care s-a produs moartea victimei, fiecare dintre

martorii care au venit în contact cu cele spuse lor de către inculpat (M.L., M.V.,

S.I., M.P., ș.a.,), deși în linii mari au relatat că inculpatul le-a spus ce ar

fi întreprins când a constatat că victima băuse toată țuica, îi era rău, peste

noapte a auzit-o gemând, a încercat să o protejeze, dar nu a reușit și astfel a

învelit-o și a lăsat-o acolo unde căzuse, nu au oferit nici un indiciu privind

persoana care ar fi agresat victima, și, ca atare, în lipsa unor probe directe

sau măcar indirecte, neîndoielnice, vinovăția inculpatului nu a fost dovedită.

Referitor constatării

tehnico-științifice privind detecția psihologică efectuată, cu acceptul

inculpatului, la data de 7 martie 2007, deși aceasta a reținut că la întrebările

relevante inculpatul a prezentat modificări specifice comportamentului simulat,

neconstituind probă în procesul penal, nu s-a coroborat cu alte date certe,

sigure, complete și, ca atare, îndoiala operând în favoarea inculpatului,

achitarea s-a dispus pentru că fapta nu a fost săvârșită de el.

Împotriva sentinței a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, motivul invocat fiind

greșita achitare a inculpatului, în dezvoltarea acestuia susținându-se că

probatoriul nu a creat nicio îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, ci

a stabilit clar, fără echivoc, că P.P. a săvârșit infracțiunea de omor.

Parchetul a motivat

că din chiar considerentele sentinței, s-a reținut că declarațiile inculpatului

nu au fost susținute prin probe, concluziile comportamentului simulat se

coroborează cu celelalte probe și oferă indicii temeinice, chiar certitudine

privind vinovăția inculpatului, declarațiile sale contradictorii reprezintă o

atitudine suspectă din partea lui, el a fost singura persoană cu care victima a

venit în contact în noaptea de 13 noiembrie 2005, relevantă fiind declarația

martorului C.C., persoană care locuia în apropierea stânei și care nu a auzit,

în acea noapte, câinii lătrând, acest aspect demonstrând că la stână nu au

ajuns persoane străine.

În continuare,

parchetul a relevat că în ce privește motivul pe care inculpatul l-ar fi avut

în uciderea victimei, acesta a fost evidențiat de martora I.M., soția victimei,

aceasta, la urmărirea penală și la cercetarea judecătorească susținând că între

cei doi ciobani existau relații tensionate pentru că inculpatul schimba oile

stânei cu altele, mai puțin productive, în acest sens victima ținând o evidență

într-un caiet și, adesea, se plângea în familie că va fi nevoit să aducă la

cunoștința conducerii societății cele constatate.

Curtea de Apel Iași,

prin decizia penală nr. 94 din 10 mai 2011, în baza disp. art. 379 pct. 1 lit. b)

C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.

Decizia instanței de

apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Iași, cazul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 385

9

pct. 18

C. proc. pen., respectiv eroarea gravă de fapt ce a avut drept consecință

greșita achitare a inculpatului, în susținerea acestuia rezumându-se ca fiind

probe declarațiile contradictorii date de către inculpat, coroborarea acestora,

deși neconforme cu realitatea, cu ale martorilor, din conținutul lor rezultând

că în noaptea de 12/13 noiembrie 2005 nu au fost persoane străine la stâna unde

s-a produs decesul lui I.P., întâlnirea inculpatului cu victima, el fiind

singura persoană care a intrat în contact cu cel sugrumat, concluziile

detecției psihologice, concluziile medico-legale care infirmă, în totalitate,

susținerile inculpatului, mobilul faptei, starea cadavrului victimei, aceasta

denotând că decesul a avut loc în jurul orei 21.00 -22.00, deci nu la ora 2.00

noaptea, cum a relatat inculpatul.

Recursul declarat de

parchet nu este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.

Astfel, examinând

motivul de recurs invocat, cât și din oficiu ambele hotărâri, așa cum prevăd

dispozițiile art. 385

9

alin. (3), combinat cu art. 385

6

alin.

(1) și art. 385

7

C. proc. pen., se constată că atât prima instanță

cât și cea de apel au făcut o analiză completă, amănunțită, a tuturor probelor

administrate pe parcursul cercetărilor.

În Codul de procedură

penală român, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, prezumția de

nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 5

2

statuându-se că „orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea

vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă”.

Prin adoptarea

prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi

care garantează și ele libertatea persoanei (dreptul la apărare, respectarea

demnității umane), s-au produs restructurări ale procesului penal și concepția

organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe:

- vinovăția se

stabilește în cadrul procesului, cu respectarea garanțiilor procesuale, simpla

învinuire neînsemnând și vinovăție;

- sarcina probei

revine organului judiciar, interpretarea probelor făcându-se în fiecare etapă a

procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și

definitive pentru cealaltă fază a procesului penal;

- la adoptarea

hotărârii de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statut de

persoană nevinovată, prezumția de nevinovăție fiind răsturnată cu efecte

erga

omnes;

- hotărârea de

condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de

îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe

achitarea.

Toate acestea

constituie argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de

nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a drepturilor fundamentale, în

dreptul fiecărei persoane de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea

vinovăției prin hotărâre penală definitivă.

Faptul că inculpatul

a fost inconsecvent în declarații, atât la urmărirea penală cât și nemijlocit,

în faza cercetării judecătorești este irelevant deoarece, conform art. 66 alin.

(1) C. proc. pen. „inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu

este obligat să-și dovedească nevinovăția”. Potrivit art. 69 C. proc. pen.,

„declarațiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în

care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor

existente în cauză”. Inculpatul, în cauză, nu a recunoscut niciodată că ar fi

agresat, inclusiv, sugrumat victima.

Martorii nu au oferit

nici un indiciu privind vreo faptă de agresare a victimei, sau de contribuție,

în vreun mod, a inculpatului în ce privește cauza decesului lui I.P.

Actele medico-legale

au reținut cauza morții, dar, în lipsa altor elemente de fapt certe, directe, chiar,

indirecte, că inculpatul a fost cel care ar fi întreprins vreun moment

sugrumarea acesteia, nu pot constitui probă de vinovăție, ele constituind

adevăr medical, dar, exclusiv numai, nu și judiciar.

În ceea ce privește

expertiza privind detecția psihologică care a concluzionat că inculpatul a

prezentat modificări ale stresului emoțional caracteristice comportamentului

simulat, aceasta nu este probă certă care să formeze convingerea că inculpatul

a săvârșit fapta, în condițiile în care nu se coroborează cu nici o altă probă.

Posibil, starea psihică a inculpatului de până la momentul testării sale

(trecuseră aproximativ 2 ani de la momentul găsirii victimei, fusese cercetat

pe toată această perioadă) a fost influențată, firesc, de trauma indusă de

urmărirea penală în curs.

Având în vedere că la

pronunțarea unei hotărâri de condamnare, instanța trebuie să-și întemeieze

convingerea privind vinovăția inculpatului pe bază de probe sigure, certe și

întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive,

chiar sunt incomplete (astfel a reținut și instanța de fond), ele lăsând loc

nesiguranței privind vinovăția inculpatului, se impune a se da eficiență

regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea inculpatului”.

Regula enunțată constituie

complement al prezumției de nevinovăție, principiu instituțional ce reflectă

modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 C. proc. pen.,

se regăsește în materia probațiunii. Ca atare, în măsura în care dovezile

administrate pentru susținerea vinovăției inculpatului conțin informații

îndoielnice (în cauză, că inculpatul a fost singura persoană cu care victima a

venit în contact, că ar fi existat un motiv pentru care ar fi avut de ce să

ucidă, că îmbrăcăminte și încălțămintea victimei erau uscate, deși în noaptea

de 13 noiembrie 2005 plouase mărunt, că în dimineața de 13 noiembrie 2005, după

orele 9.00 – 10.00, când cadavrul a fost ridicat de la locul faptei, prezenta

rigiditate, deci decesul s-ar fi instalat la orele 21-00 – 22.00, nu spre orele

2.00 cum susținuse inculpatul) tocmai în ce privește vinovăția, nu se poate

forma o convingere ce să constituie certitudine.

Regula „orice

îndoială este în favoarea inculpatului”, înainte de a fi problemă de drept este

de fapt, iar convingerea înseamnă că realitatea obiectivă (fapta) este, fără

echivoc, cea pe care o arată realitatea reconstituită cu ajutorul probelor.

Ca atare, chiar dacă

s-au administrat probe în sprijinul învinuirii (relevate ca atare și, în

recursul parchetului), altele neîntrevăzându-se, îndoiala persistând în ce

privește vinovăția, aceasta echivalează cu proba pozitivă de nevinovăție.

Față de cele expuse,

decizia instanței de apel fiind legală și temeinică în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul parchetului va fi respins ca nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

împotriva deciziei penale nr. 94 din 10 mai 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat P.P.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 100

lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.