ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5198/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5198/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 3207 din 6 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanții A.A., A.E.(E.), S.E. și L.A., pentru acesta din urmă recursul fiind continuat de moștenitorii L.A. Jr., L.F., M.F.C. împotriva deciziei nr. 25A din 09 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția civilă, și pentru cauze cu minori și de familie, și s-a constat nul recursul declarat de pârâta Primăria Comunei Beica de Jos prin Primar împotriva aceleiași decizii. La data de 18 aprilie 2011 reclamantul A.A. a solicitat. completarea dispozitivului deciziei susținând că instanța a omis sa se pronunțe asupra cererii sale privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat dovedite cu chitanța depusă la dosar și solicitate de apărătorul său prin concluziile din dezbateri.
Cererea nu este fondată. In conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenții, respectiv partea care a pierdut procesul, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. In speță, petentul este cel care a căzut în pretenții întrucât recursul său a fost respins și nu poate cere acordarea cheltuielilor de judecată. Această reținere își păstrează valabilitatea și în cazul în care ambele recursuri, cum este situația în cauză, au fost respinse sau constatate nule context în care nici una din părți nu poate pretinde cheltuieli de judecată în raport cu cealaltă, ambele părți având poziția juridică de părți căzute în pretenții ca efect a respingerii recursurilor promovate de acestea.
Ca atare, dispozitivul deciziei nu poate fi completat decât cu mențiunea de respingere a cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată care nu dă nici o posibilitate petentului de a-și recupera cheltuielile avansate cu susținerea recursului, completare care nu prezintă nici o utilitate pentru petent. In consecință, cererea de completare a dispozitivului deciziei menționate se va respinge. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 3207 din 6 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală formulată de petentul A.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.