ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2684/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de la 28 iunie 2010 Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen. rap.la art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.D.G. În temeiul art. 160 8 C. proc. pen. raportat la art. 160 6 C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă cererea orală formulată de inculpatul D.M. privind liberarea provizorie sub control judiciar. În temeiul art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpaților R.U.C., M.C.F., M.M.D., D.M., S.V.C., D.C.M., B.A., K.I.A., L.L., M.E.A., F.I.V., D.D.V.

și C.I.M., urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie verificate înainte de expirarea termenului legal de 60 zile. În temeiul art. 139 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiate cererile formulate de inculpatul S.V.C. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea și de inculpații K.I.A., R.U.C. și B.A. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara. În temeiul art. 145 1 C. proc. pen. a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului D.D.G. cu măsura obligării de a nu părăsi țara. În temeiul art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1) 1 , alin. (1) 2 lit. c)), e) C. proc.

pen. a obligat pe inculpatul D.D.G. ca pe durata obligării de a nu părăsi țara să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție în raza căruia își are domiciliul conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; e) să nu se apropie de părțile sau persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, coinculpati, martori și experți, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect; f) să nu se afle în locuința părților sau persoanelor vătămate.

A atras atenția inculpatului D.D.G. asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2) 2 C. proc. pen. A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului D.D.G. de sub puterea mandatului de arestare nr. 9 din 27 ianuarie 2009 emis de Tribunalul Arad în dosarul nr. 353/108/2009, dacă nu este arestat în altă cauză. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că până la acest moment procesual nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă fată de inculpații R.U.C., M.C.F., M.M.D., D.M., S.V.C., D.C.M., B.A., K.I.A., L.L., M.E.A., F.I.V., D.D.V. și C.I.M. ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.

În acest context, instanța de apel constată că presupunerea rezonabilă privind comiterea faptelor imputate inculpaților este susținută și de împrejurarea că prima instanță a pronunțat împotriva inculpaților o hotărâre de condamnare pentru infracțiuni caracterizate prin violență, respectiv șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. a), i) C. pen.; iar în cazul inculpaților R.U.C. și F.I.V. și pentru infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, respectiv favorizarea infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., ultimul și pentru instigarea la denunțare calomnioasă prev. de art. 25 C. pen.

raportat la art. 259 alin. (2) C. pen. Reține instanța de fond că numărul faptelor inculpaților și natura infracțiunilor conturează un anumit profil psihologic și un anumit mod de percepere a acestora de către terțe persoane, respectiv abilitatea de a comite fapte caracterizate prin violență, o anumită perseverență infracțională ceea ce face ca pericolul concret pentru ordinea publică să-și mențină caracterul de actualitate. Intervalul de timp între faptele descrise în rechizitoriu este un element care conduce la concluzia că trecerea timpului de la ultima faptă nu este o garanție că asemenea evenimente nu s-ar mai putea repeta și că în rândul opiniei publice nu mai subzistă starea de temere ce a condus la luarea măsurii arestării preventive.

Prin urmare, în cauză pericolul concret pentru ordinea publică al lăsării inculpaților în stare de libertate derivă nu numai din pericolul social generic al faptelor reținute în sarcina inculpaților recurenți (inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin. (2) 1 lit. a) și b) C. pen.; de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen.; de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) și i), alin. (2) cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.; de lovire sau alte violențe prev. de art. 180 C. pen.

și de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen.); dar și din aspectele concrete al faptelor și personalitatea inculpatului (modul de săvârșire a faptelor - de mai multe persoane împreună, pe timp de noapte, în locuri publice; numărul persoanelor implicate în activitatea infracțională; numărul persoanelor vătămate; consecințele activității lor - crearea unui sentiment de insecuritate pentru persoanele vătămate și pentru comunitățile în care locuiesc; lipsa garanțiilor că inculpații ar abandona comportamentul antisocial - starea de tensiune dintre inculpați și adversarii lor, creată și prin conduita inculpaților, caracterul de durată al activității infracționale și numărul infracțiunilor, existența antecedentelor penale în cazul inculpaților R.U.C., M.M.D., K.I.A., L.L.).

Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.M., instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acesteia în ce privește forma scrisă a acestuia, motive pentru care a respins cererea ca inadmisibilă. În ceea ce îl privește pe inculpatul D.D.G., reține instanța de fond că raportat la data de la care s-a dispus privarea sa de libertate la soluția primei instanțe, durata măsurii arestării preventive a încetat să mai aibă un caracter rezonabil. Apreciind însă că pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești și pentru a asigura protecția părților vătămate se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi țara.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara și de inculpații F.I.V., R.U.C. și D.M. În recursul Parchetului este critica încheierea instanței de fond sub aspectul greșitei înlocuiri a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara în ceea ce îl privește pe inculpatul D.D.G., măsură dispusă în contradictoriu cu probele dosarului care dovedesc implicarea inculpatului în comiterea infracțiunilor ce i se rețin în sarcină. În recursurile inculpaților F.I.V., R.U.C. și D.M. este criticată încheierea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând judecarea lor în stare de libertate.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că doar recursul Parchetului este întemeiat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce urmează. Din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul D.D.G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, două infracțiuni de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., două infracțiuni de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., două infracțiuni de loviri sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., o infracțiune de amenințare prev. de art. 193 C. pen.

și o infracțiune de tentativă de omor prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. S-a reținut că în perioada 2008-2009 inculpatul a aderat la un grup infracțional organizat și a participat la activitatea infracțională în scopul obținerii de beneficii materiale prin întrebuințarea de violențe și amenințări asupra mai multor părți vătămate din mun. Arad. În raport de gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului Înalta Curte apreciază că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatului D.D.G. De altfel, instanța de fond nu a motivat, în raport de disp. art. 139 C. proc. pen., în ce mod s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, invocând doar faptul că durata măsurii arestării preventive a încetat să mai aibă un caracter rezonabil.

Este adevărat că măsura arestului preventiv a fost menținută o perioadă relativ mare de timp însă Înalta Curte apreciată că nu a fost depășit termenul rezonabil. Caracterul rezonabil al termenului se apreciază nu numai în raport de întinderea în timp a unei măsuri preventive ci și în raport de complexitatea cauzei, numărul persoanelor implicate în activitatea infracțională ca și în raport de perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională. Or, în cauza dedusă judecății se reține că inculpatul D.D.G. a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni de violență, el făcând parte dintr-un grup infracțional organizat specializat în comiterea infracțiunilor de șantaj, loviri, amenințări pentru a obține de la părțile vătămate sume de bani.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciată că motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. Chiar dacă inculpatul a fost achitat pentru o parte din infracțiuni de către instanța de fond, această împrejurare nu poate determina lăsarea în libertate a inculpatului, parchetul atacând cu apel sentința primei instanțe. Cu privire la recursurile declarate de inculpații F.I.V., R.U.C. și D.M., Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează. În mod corect a apreciat instanța de fond că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și fac necesară în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Din probele dosarului rezultă că inculpații s-au constituit într-un grup infracțional organizat cu scopul de a obține diverse sume de bani de la părți vătămate care erau intimidate prin amenințări și loviri pentru a se conforma cerințelor inculpaților. Se reține că părțile vătămate au fost intimidate chiar și în cursul judecății, audierea acestora în cursul urmăririi penale fiind realizată în condițiile art. 86 1 și art. 86 4 C. proc. pen. Față de multitudinea faptelor comise, numărul mare de persoane implicate, modalitatea de comitere a faptelor pe timp de noapte, în locuri publice prin amenințare și violențe, Înalta Curte apreciază că în acest moment procesual nu se justifică lăsarea în libertate a inculpaților.

Această soluție se impune și pentru a se asigura o bună desfășurare a procesului penal pentru a nu exista riscul ca părțile vătămate sau martorii să fie determinați să-și modifice declarațiile. Față de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să admisă recursul Parchetului, va casa parțial încheierea atacată și rejudecând în fond va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpatul D.D.G. și va menține starea de arest a inculpatului. În baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile inculpaților F.I.V., R.U.C. și D.M. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva încheierii din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 4597/108/2009. Casează, parțial, încheierea atacată și rejudecând în fond, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpatul D.D.G. Menține starea de arest a inculpatului D.D.G.. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența juridică a intimatului inculpat D.D.G. se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.I.V., R.U.C. și D.M. împotriva aceleiași încheieri. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iulie 2010.