ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2684/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2684/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de la 28 iunie

2010 Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 160

8a

alin. (6) C.

proc. pen. rap.la art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. a respins ca

neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul D.D.G.

În temeiul art. 160

8

C. proc. pen. raportat la art. 160

6

C. proc. pen. a respins ca

inadmisibilă cererea orală formulată de inculpatul D.M. privind liberarea

provizorie sub control judiciar.

În temeiul art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

C. proc. pen. a menținut starea

de arest preventiv a inculpaților R.U.C., M.C.F., M.M.D., D.M., S.V.C., D.C.M.,

B.A., K.I.A., L.L., M.E.A., F.I.V., D.D.V. și C.I.M., urmând ca legalitatea și

temeinicia acestei măsuri să fie verificate înainte de expirarea termenului

legal de 60 zile.

În temeiul art. 139 alin.

(1) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiate cererile formulate de inculpatul S.V.C.

privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi

localitatea și de inculpații K.I.A., R.U.C. și B.A. privind înlocuirea măsurii

arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.

În temeiul art. 145

1

C. proc. pen. a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului D.D.G.

cu măsura obligării de a nu părăsi țara.

În temeiul art. 145

1

alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145 alin. (1)

1

, alin.

(1)

2

lit. c)), e) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul D.D.G. ca pe

durata obligării de a nu părăsi țara să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la

organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte

ori este chemat;

b) să se prezinte la

organul de poliție în raza căruia își are domiciliul conform programului de

supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe

locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;

d) să nu dețină, să

nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

e) să nu se apropie

de părțile sau persoanele vătămate, membrii familiilor acestora, coinculpati,

martori și experți, și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;

f) să nu se afle în

locuința părților sau persoanelor vătămate.

A atras atenția

inculpatului D.D.G. asupra dispozițiilor art. 145 alin. (2)

2

C.

proc. pen.

A dispus punerea de

îndată în libertate a inculpatului D.D.G. de sub puterea mandatului de arestare

nr. 9 din 27 ianuarie 2009 emis de Tribunalul Arad în dosarul nr. 353/108/2009,

dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că până la acest moment procesual

nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive

dispusă fată de inculpații R.U.C., M.C.F., M.M.D., D.M., S.V.C., D.C.M., B.A., K.I.A.,

L.L., M.E.A., F.I.V., D.D.V. și C.I.M. ar fi fost luată cu încălcarea

prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea

acesteia. În acest context, instanța de apel constată că presupunerea

rezonabilă privind comiterea faptelor imputate inculpaților este susținută și

de împrejurarea că prima instanță a pronunțat împotriva inculpaților o hotărâre

de condamnare pentru infracțiuni caracterizate prin violență, respectiv șantaj

prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., tentativă la infracțiunea de omor

calificat prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin.

(1) lit. a), i) C. pen.; iar în cazul inculpaților R.U.C. și F.I.V. și pentru

infracțiuni care împiedică înfăptuirea justiției, respectiv favorizarea

infractorului prev. de art. 264 alin. (1) C. pen., ultimul și pentru instigarea

la denunțare calomnioasă prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 259 alin.

(2) C. pen.

Reține instanța de

fond că numărul faptelor inculpaților și natura infracțiunilor conturează un

anumit profil psihologic și un anumit mod de percepere a acestora de către

terțe persoane, respectiv abilitatea de a comite fapte caracterizate prin

violență, o anumită perseverență infracțională ceea ce face ca pericolul

concret pentru ordinea publică să-și mențină caracterul de actualitate.

Intervalul de timp între faptele descrise în rechizitoriu este un element care

conduce la concluzia că trecerea timpului de la ultima faptă nu este o garanție

că asemenea evenimente nu s-ar mai putea repeta și că în rândul opiniei publice

nu mai subzistă starea de temere ce a condus la luarea măsurii arestării

preventive. Prin urmare, în cauză pericolul concret pentru ordinea publică al

lăsării inculpaților în stare de libertate derivă nu numai din pericolul social

generic al faptelor reținute în sarcina inculpaților recurenți (inițierea sau

constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub

orice formă a unui astfel de grup prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr.

39/2003, de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) și alin.

(2)

1

lit. a) și b) C. pen.; de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C.

pen.; de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin.

(1) lit. a) și i), alin. (2) cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen.; de lovire sau

alte violențe prev. de art. 180 C. pen. și de vătămare corporală prev. de art.

181 C. pen.); dar și din aspectele concrete al faptelor și personalitatea

inculpatului (modul de săvârșire a faptelor - de mai multe persoane împreună,

pe timp de noapte, în locuri publice; numărul persoanelor implicate în

activitatea infracțională; numărul persoanelor vătămate; consecințele

activității lor - crearea unui sentiment de insecuritate pentru persoanele

vătămate și pentru comunitățile în care locuiesc; lipsa garanțiilor că

inculpații ar abandona comportamentul antisocial - starea de tensiune dintre

inculpați și adversarii lor, creată și prin conduita inculpaților, caracterul

de durată al activității infracționale și numărul infracțiunilor, existența

antecedentelor penale în cazul inculpaților R.U.C., M.M.D., K.I.A., L.L.).

Cu privire la cererea

de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul D.M.,

instanța de fond a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate

ale acesteia în ce privește forma scrisă a acestuia, motive pentru care a

respins cererea ca inadmisibilă.

În ceea ce îl

privește pe inculpatul D.D.G., reține instanța de fond că raportat la data de

la care s-a dispus privarea sa de libertate la soluția primei instanțe, durata

măsurii arestării preventive a încetat să mai aibă un caracter rezonabil.

Apreciind însă că

pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești și pentru a asigura

protecția părților vătămate se impune înlocuirea măsurii arestării preventive

cu obligația de a nu părăsi țara.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara și de

inculpații F.I.V., R.U.C. și D.M.

În recursul

Parchetului este critica încheierea instanței de fond sub aspectul greșitei

înlocuiri a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi

țara în ceea ce îl privește pe inculpatul D.D.G., măsură dispusă în

contradictoriu cu probele dosarului care dovedesc implicarea inculpatului în

comiterea infracțiunilor ce i se rețin în sarcină.

În recursurile

inculpaților F.I.V., R.U.C. și D.M. este criticată încheierea instanței de fond

pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând judecarea lor în stare de

libertate.

Analizând legalitatea

și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât

și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub toate

aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că doar recursul

Parchetului este întemeiat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele ce

urmează.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că inculpatul D.D.G. a fost trimis în judecată

pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003,

două infracțiuni de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., două

infracțiuni de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., două infracțiuni

de loviri sau alte violențe prev. de art. 180 alin. (1) C. pen., o infracțiune

de amenințare prev. de art. 193 C. pen. și o infracțiune de tentativă de omor

prev. de art. 20 rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) și i) C. pen.

S-a reținut că în

perioada 2008-2009 inculpatul a aderat la un grup infracțional organizat și a

participat la activitatea infracțională în scopul obținerii de beneficii

materiale prin întrebuințarea de violențe și amenințări asupra mai multor părți

vătămate din mun. Arad.

În raport de

gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului Înalta Curte apreciază că

nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a inculpatului D.D.G.

De altfel, instanța

de fond nu a motivat, în raport de disp. art. 139 C. proc. pen., în ce mod s-au

schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului, invocând doar faptul că durata măsurii arestării preventive a

încetat să mai aibă un caracter rezonabil.

Este adevărat că

măsura arestului preventiv a fost menținută o perioadă relativ mare de timp

însă Înalta Curte apreciată că nu a fost depășit termenul rezonabil.

Caracterul rezonabil

al termenului se apreciază nu numai în raport de întinderea în timp a unei

măsuri preventive ci și în raport de complexitatea cauzei, numărul persoanelor

implicate în activitatea infracțională ca și în raport de perioada de timp în

care s-a desfășurat activitatea infracțională.

Or, în cauza dedusă

judecății se reține că inculpatul D.D.G. a fost trimis în judecată pentru mai

multe infracțiuni de violență, el făcând parte dintr-un grup infracțional

organizat specializat în comiterea infracțiunilor de șantaj, loviri, amenințări

pentru a obține de la părțile vătămate sume de bani.

Față de aceste

împrejurări, Înalta Curte apreciată că motivele avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și impun în continuare privarea

de libertate a inculpatului.

Chiar dacă inculpatul

a fost achitat pentru o parte din infracțiuni de către instanța de fond,

această împrejurare nu poate determina lăsarea în libertate a inculpatului,

parchetul atacând cu apel sentința primei instanțe.

Cu privire la recursurile

declarate de inculpații F.I.V., R.U.C. și D.M., Înalta Curte reține că nu sunt

întemeiate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.

În mod corect a

apreciat instanța de fond că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii arestării preventive nu s-au schimbat și fac necesară în continuare

privarea de libertate a inculpaților.

Din probele dosarului

rezultă că inculpații s-au constituit într-un grup infracțional organizat cu

scopul de a obține diverse sume de bani de la părți vătămate care erau

intimidate prin amenințări și loviri pentru a se conforma cerințelor

inculpaților.

Se reține că părțile

vătămate au fost intimidate chiar și în cursul judecății, audierea acestora în

cursul urmăririi penale fiind realizată în condițiile art. 86

1

și

art. 86

4

C. proc. pen.

Față de multitudinea

faptelor comise, numărul mare de persoane implicate, modalitatea de comitere a

faptelor pe timp de noapte, în locuri publice prin amenințare și violențe, Înalta

Curte apreciază că în acest moment procesual nu se justifică lăsarea în

libertate a inculpaților.

Această soluție se

impune și pentru a se asigura o bună desfășurare a procesului penal pentru a nu

exista riscul ca părțile vătămate sau martorii să fie determinați să-și

modifice declarațiile.

Față de

considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. să admisă recursul Parchetului, va casa parțial

încheierea atacată și rejudecând în fond va respinge cererea de înlocuire a

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată

de inculpatul D.D.G. și va menține starea de arest a inculpatului.

În baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile inculpaților F.I.V.,

R.U.C. și D.M.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a

Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial

Timișoara împotriva încheierii din 28 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 4597/108/2009.

Casează, parțial, încheierea atacată și

rejudecând în fond, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării

preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulată de inculpatul D.D.G.

Menține starea de arest a inculpatului D.D.G..

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu pentru asistența juridică a intimatului inculpat D.D.G. se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații F.I.V., R.U.C. și D.M. împotriva aceleiași încheieri.

Obligă

recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 iulie

2010.