ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3119/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3119/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor penale de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 18 august 2010 a Curții de Apel Timișoara, în baza art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpaților A.C., I.T.M., D.A., I.R.M.

și Ș.I.L., apreciindu-se că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri

subzistă, iar lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. De

asemenea, a fost respinsă cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive

cu o altă măsură neprivativă de libertate.

Împotriva acestei încheieri, în

termen legal, au declarat recurs inculpații A.C., I.T.M., D.A., I.R.M. și Ș.I.L.,

solicitând revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea arestării

preventive cu obligarea de a nu părăsi țara, întrucât temeiurile care au condus

la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, inculpații fiind achitați

pentru o serie de infracțiuni, respectiv furt calificat în forma prev. de art. 208

- art. 209 alin. (1) lit. a), c), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., tâlhărie în forma prev. de art. 211 alin. (2) lit. a), b)

și alin. (2)

1

lit. a) C. pen., spălare de bani în forma prev. de art.

23 lit. a), c) din Legea nr. 652/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dar

și pentru faptul că în prezenta cauză cei cinci inculpați sunt arestați de

aproximativ 1 an și 6 luni, nemaiputând influența aflarea adevărului, punerea

lor în libertate, neprezentând pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând recursul, prin prisma criticilor invocate și sub toate aspectele de

fapt și de drept, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

constată recursurile inculpaților nefondate pentru următoarele considerente.

Prin rechizitoriul nr. 100/D/P/2009

din data de 07 septembrie 2009 al D.I.

I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara,

înregistrat p

e rolul Tribunalului

Timiș la data de 08 septembrie 2009 sub număr unic de Dosar nr. 5453.1/30/2009,

au

fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații A.C.,

pentru s

ăvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. - art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 208, 209 alin. (1) lit. a), c), g), i)

și alin. (

4) C. pen. cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen., art. 211 alin. (2) lit. a), b) și alin. (2)

1

lit.

a) C. pen., art. 23 lit. a),

c) din

Legea nr.

656/2002

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 139

9

din

Legea nr.

8/1996

cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., D.A., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003,

art. 208, 209 alin. (1) lit. a), c), g), i) și alin. (4) C. pen. cu apucarea art.

41 alin. (2) C. pen., art. 211 alin. (2) lit. a), b) și alin. (2)

1

lit.

a) C. pen., art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., Ș.I.L., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 208,

209 alin. (1) lit. a), c), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art 41 alin.

(2) C. pen., art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., I.T.M., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 208,

209 alin. (1) lit. a), c), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., totul cu apucarea art. 33 lit. a) C. pen., I.R.M. pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 208,

209 alin. (1) lit. a), c), g), i) și alin. (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin

actul de inculpare, s-a reținut în sarcina inculpaților că în scopul obținerii

de fonduri bănești pe căi ilegale, inculpatul A.C. a constituit un grup

infracțional organizat din vara anului 2007 până la începutul anului 2009, când

cea mai mare parte a grupului a fost arestat. Acest grup era format din cele 5

persoane inculpate, din cei 4 învinuiți și alte persoane, și era structurat pe

domenii foarte bine conturate și planificate de către inculpatul A.C. Grupul

organizat a fost constituit din dispoziția inculpatului A.C., pentru o perioadă

lungă de timp (2007 - luna martie 2009) și a acționat în mod coordonat sub

directa conducere a inculpatul A.C., în scopul comiterii infracțiunilor grave

de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, spălare de bani, tâlhărie,

în vederea obținerii în mod direct a unui beneficiu material.

Planul

infracțional conceput de inculpatul A. presupunea obținerea de date cu privire

la bancomate prin intermediul unui angajat din interiorul băncilor prădate care

să sustragă și să transfere informații cu privire la locațiile bancomatelor

nesecurizate și sumele de bani din interior. Bancomatele asupra cărora își

orientau activitatea inculpații trebuia să fie în localități mai puțin

populate, de preferat comune sau orașe mici, și trebuia să nu fie prevăzute cu

sisteme de siguranță de ultimul tip (camere video, senzori de mișcare ș.a.) Pe

baza datelor primite (în cazul bancomatelor aparținând R.B. datele proveneau pe

relația P.M. – C.F.) inculpatul A. cu ajutorul computerului personal făcea

verificări prin internet și în teren ale locațiilor bancomatelor înainte de

acțiunea infracțională propriu-zisă. În raport cu verificările pe internet, inculpatul

A. se documenta cu privire la traseu și la existența unor elemente de siguranță

(larme, paznici ș.a.) în locația pe care aveau să o prădeze.

În timpul verificărilor

prealabile, acesta împreună cu un membru al grupului infracțional se documentau

cu privire la existența posibilităților de a fi prinși și a modului cum trebuie

să acționeze din exterior și în interior, în cazul intrării în spațiul ce era

situat bancomatul. Verificări pe internet ale locațiilor mai făceau și

inculpații D., I. și Ș. Discuțiile inițiale înainte de comiterea faptei în

vederea adoptării deciziei punerii în aplicare a planului infracțional aveau loc

în locuința altor persoane, una dintre ele fiind cea a numitului D.J.N., de

teamă că la locuințele lor ar putea fi urmăriți. Odată efectuate verificările,

inculpații puneau în aplicare planul infracțional și plecau cu autoturismele pe

care le utilizau inculpații A. și D. în localitatea unde se afla bancomatul ce

avea să fie prădat. Pentru a nu lăsa urme la fața locului, în mâini purtau

mănuși de plastic și erau îmbrăcați corespunzător, chiar cu cagule pe față dacă

se impunea. Pentru că bancomatul se afla în comune sau orașe mici, la depărtare

de drumuri europene, inculpatul A. folosea un sistem GPS, proprietate

personală, în care introducea locația unde doreau să ajungă ca să sustragă

banii. Pe baza acestor elemente inculpații au comis mai multe spargeri de

bancomate pe teritoriul țării, fiind una dintre grupările infracționale extrem

de bine organizate, care a supus societatea civilă la presiuni majore pe linie

infracțională în perioada analizată.

În cadrul grupului,

rolul inculpatului A. era de centralizator al informațiilor inițiale, de

analist al riscurilor în faza inițială și de supervizor al activității

infracționale în teren în momentul comiterii faptelor. În vederea realizării

acestei activități de supervizare, inculpatul A. stătea în exteriorul locației

unde avea loc furtul și evalua reacțiile celor din jur atât la prezența lor în

zonă cât și la auzul flexului ce tăia în interior sau la cel al loviturilor

puternice de rangă. Inculpatul A. era însă conectat permanent la ceea ce se

întâmpla în interiorul locației având astfel o contribuție directă de autor la

comiterea faptelor.

Ceea ce caracteriza

acest grup era un aspect foarte important al activității infracționale a

acestuia și anume acela al comunicării între ei, astfel că toți infractorii din

acest grup care puteau și știau să folosească dispozitivul tehnic, intrau în

conferință telefonică tip multi-party în momentul pătrunderii în interiorul

imobilului, unde se afla bancomatul, pentru a putea comunica despre modul cum

decurge acțiunea infracțională și eventualele probleme ce apar în interior sau

în exterior. Comunicarea se efectua pe telefoanele cărora inculpații le

cunoșteau setările, dar în care introduceau cartele noi cu numere pe care le

foloseau doar la locul faptei. Dacă sesiza vreo mișcare suspectă inculpatul A. fiind

în conferință telefonică (multy party) cu ceilalți infractori din interiorul

locației dădea semnalul de retragere, așa cum de altfel a și procedat în timpul

unei acțiuni din dosar, la data de 19 martie 2009. În interiorul locației unde

se afla bancomatul, pătrundeau inculpații I.R.M., Ș.I.L. și I.T.M. sau alte

persoane membre ale grupului. Rolul inculpatului I.R. era acela de a tăia cu

flexul bancomatul într-un loc știut foarte bine de el, respectiv în dreptul

balamalelor după care interveneau inculpații Ș.I.L. și I.T.M. care, prin

fizicul lor impunător, aveau rolul de a forța ușa tăiată cu răngile de fier pe

care le aveau asupra lor, până când ușa ceda și puteau sustrage casetele cu

bani din interior. Inculpatul D. avea rolul de a se deplasa în junii străzilor

alăturate (la mai mare depărtare decât inculpatul A.) pentru a vedea dacă

există vreo mișcare suspectă la mai mare distanță de locație și a se asigura că

nu le strică nimeni planul de realizarea veniturilor pe căi ilegale. Dacă ar fi

descoperit vreun element de risc inculpatul D. avea rolul să comunice

inculpatului A. ce descoperea, iar acesta din urmă lua decizia de a continua

sau nu activitatea infracțională.

Prin sentința penală nr. 323/PI din

25 iunie 2010 Tribunalul Timiș inculpatul A.C., a fost condamnat la pedeapsa

rezultantă de 9 ani închisoare, fiind achitat pentru infracțiunile prev. de art.

208 - art. 209 alin. (1) lit. a), c), g), i) și alin. (4) C. pen., art. 211 alin.

(2) lit. a), b) și alin. (2)

1

lit. a) C. pen. și art. 23 lit. a), c)

din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

- inculpatul I.T.M., a fost

condamnat la pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare în regim de detenție și

achitat pentru infracțiunile prev. de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), c),

g), i) și alin. (4) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen.;

- inculpatul I.R.M. condamnat la

pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare în regim de detenție și achitat pentru infracțiunile

prev. de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), c), g), i) și alin. (4) C. pen.,

art. 41 alin. (2) C. pen.;

- inculpatul D.A., condamnat la

pedeapsa rezultantă de 9 ani închisoare în regim de detenție și achitat pentru infracțiunile

prev. de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), c), g), i) și alin. (4) C. pen.,

art. 41 alin. (2) C. pen.;

- inculpatul Ș.I.L., condamnat la

pedeapsa rezultantă de 10 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție și

achitat pentru infracțiunile prev. de art. 208, art. 209 alin. (1) lit. a), c),

g), i) și alin. (4) C. pen.

Inculpații A.C., I.T.M., D.A. și I.R.M.

au fost arestați în baza M.A.P. nr. 28, 29, 30, 31 din 21 martie 2009,

apreciindu-se că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru

ordinea publică.

Pe parcursul desfășurării cercetării

judecătorești în fața instanței de fond și apoi în fața instanței de apel a

fost verificată și menținută măsura arestării preventive succesiv, constatându-se

de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea acestei

măsuri nu s-au schimbat, lucru constatat și prin încheierea din 18 august 2010,

în mod corect.

Condiția existenței pericolului social

concret pentru ordinea publică este îndeplinită, având în vedere infracțiunile

pentru care inculpații au fost cercetați și deduși judecății, acestea fiind deosebit

de grave, aducând atingere unor valori sociale ocrotite de lege, iar lăsarea în

libertate a acestora ar crea o stare de neliniște și neîncredere în rândul

membrilor s societății, sporindu-se nejustificat gradul de insecuritate la

nivel local.

În mod corect s-a apreciat de către instanța

de prim control judiciar că soluția de achitare pentru o parte din infracțiuni nu

echivalează cu lipsa temeiurilor care au condus la luarea măsurii arestării

preventive și nici cu schimbarea acestora, inculpații fiind condamnați la

pedepse relativ mari, în regim de detenție pentru o parte din infracțiunile

pentru care au fost trimiși în judecată.

Legitimitatea menținerii în detenție

provizorie a unei persoane impune realizarea unei analize în concret a cauzei

dedusă judecății și constatarea existenței de indicii concrete care impun

luarea în considerare a unui interes public ce se impune a fi protejat

precumpănitor, față de regula respectării libertății individuale (Vander der

Tang vs. Spania, Pantano vs. Italia).

În aprecierea persistenței

pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurentului

inculpat trebuie pornite de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect

prin jurisprudența C.E.D.O., care în câteva cauze împotriva Franței (Letellier)

prin care a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin

gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite

infracțiuni pot suscita o „tulburare a societății" de natură să justifice

o detenție preventivă.

Este adevărat că privarea de

libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se justifică decât

atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în considerare și

apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public care ar

impune detenția preventivă (Vremer c. Serbiei).

Menținerea stării de arest a

inculpaților poate fi justificată dacă există indicii precise în sensul unei

necesități reale și de interes public, care în pofida prezumției de

nevinovăție, să prevaleze asupra regulilor privind libertatea inculpatului.

În speță, în raport de gravitatea

infracțiunilor pentru care sunt judecați recurenții inculpați, împrejurările în

care se presupune că au fost comise, Înalta Curte constată că inculpații

prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În

acest context nemenținerea unor măsuri preventive față de anumite persoane, în

condițiile în care există indicii cu privire la presupusa implicare a acestora

într-o activitate infracțională ar justifica o sporire a neîncrederii opiniei

publice în realizarea actului de justiție, consecință necompatibilă cu

principiile unei societăți democratice.

În

ceea ce privește dispozițiile art. 5 din C.E.D.O. privitoare la necesitatea

stabilirii unei durate rezonabile a arestării prin apreciere și in raport de

fapta ce formează obiectul judecății, se impune a arăta că potrivit art. 5 pct.

3 din C.E.D.O. modificat prin Protocolul nr. 11, „orice persoană arestată sau

deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol,

trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată

într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”.

Referindu-se

la „criteriile după care se apreciază termenul rezonabil al unei proceduri

penale”, C.E.D.O. a statuat că acestea sunt similare cu cele referitoare și la

procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul

inculpatului și comportamentul autorităților competente (decizia C.E.D.O. din

31 martie 1998).

Referitor la

determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța

europeană a statuat că acest moment este „data la care o persoană este

acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit

dispozițiilor legii naționale sau „o dată anterioară” (data deschiderii unei anchete

preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale

ale statelor contractante).

În această privință,

Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de „acuzație penală" in

sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, semnifică notificarea oficială care

emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă

penală, idee ce este corelativă și noțiunii de „urmări importante” privitoare

la situația învinuitului (decizia C.E.D.O. din 25 mai 1998 cauza Hozee c.

Olandei).

Cât privește data

finalizării procedurii în materie penală luată în considerare pentru calculul

„termenului rezonabil”, Curtea a statuat că aceasta este data pronunțării

instanței cu privire la acuzațiile aduse inculpatului (decizia din 27 iunie

1968 în cauza Eckle contra Germaniei).

Curtea Europeană a avut

în vedere și „comportamentul acuzatului”, cerând ca acesta să coopereze activ

cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin

contra Franței).

Aplicând aceste, principii

la speța de față, durata arestării preventive a inculpaților nu poate fi

apreciată că a depășit un termen rezonabil, așa cum este prevăzut de art. 5

parag. 3 din C.E.D.O.

Autoritățile judiciare

au luat toate măsurile, desigur în raport și de complexitatea cauzei, pentru

soluționarea cu celeritate a cauzei.

De altfel, pentru

stabilirea datei finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare

pentru calculul „termenului rezonabil”, C.E.D.O. a statuat că aceasta este data

pronunțării instanței cu privire la acuzațiile aduse inculpatului.

Or, în cauză, instanța

de fond a pronunțat o hotărâre cu privire la infracțiunile pentru care

inculpații, au fost trimiși în judecată la data de 21 iunie 2010, neputându-se

vorbi de o încălcare a termenului rezonabil.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, evaluând gravitatea infracțiunilor pentru care

inculpații au fost trimiși în judecată, modul și circumstanțele în care se

presupune ca au fost săvârșite, reacția publică declanșată datorită faptelor

presupus a fi comise de aceștia, starea de tulburare socială care ar putea fi

generată de punerea în libertate a inculpaților constată că temeiurile avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, astfel că privarea de

libertate în această fază a procesului penal este necesară, punerea în

libertate, prezentând pentru aspectele mai sus prezentate, un pericol concret,

actual și real pentru ordinea publică.

Pentru

aceleași considerente, Înalta Curte, constată că, în această fază a procesului

penal, nu se impune luarea unei măsuri alternative neprivative de libertate

împotriva inculpaților. De asemenea și pentru buna desfășurare a cercetării

judecătorești, este justificată menținerea măsurii arestării preventive

(Matznetter vs. Austria).

Față de cele

reținute, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va

respinge, ca nefondate, recursurile inculpaților.

Conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îi va obliga pe recurenții inculpați la

cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații A.C., I.T.M., D.A., I.R.M. și Ș.I.L. împotriva

încheierii din 18 august 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 5453/30/2009.

Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 125 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 25 lei,

reprezentând onorariul parțial al apărătorilor desemnați din oficiu, se vor

avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2010.