ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 502/2010

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 381 din 22 iulie 2009 a Tribunalului Dâmbovița, inculpata

T.V.V.

(fiica M.) a fost condamnată la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat

prevăzută de

art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 86

1

C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 7 ani, conform art. 86

2

C. pen. și în baza art. 86

3

alin. (1) și 3 C. pen., inculpata T.V.V. a fost obligată să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița; să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență și să nu intre în legătură cu persoana vătămată G.G.M.

S-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen. raportat la art. 83 C. pen. și conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Conform art. 86

3

alin. (2) C. pen., s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei perioada reținerii și arestării preventive de la 4 noiembrie 2008 la 28 noiembrie 2008.

În latură civilă, s-a luat act că inculpata a achitat contravaloarea cheltuielilor de spitalizare în sumă de 2113,19 lei către Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, ocazionate de internarea părții vătămate G.G.M.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpată cuțitul de bucătărie utilizat la săvârșirea faptei.

Prin aceeași hotărâre a fost condamnat și inculpatul T.Ș.

, la 300 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe

prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 63 C. pen.

, atrăgându-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63

1

C. pen.

S-a luat act că partea vătămată G.G.M., nu s-a constituit parte civilă.

Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 350 lei T.V.V. și 100 lei T.Ș.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că în noaptea de 20 octombrie 2008, fiind anunțată de martora G.F.F. că fiica sa T.I.V. este bătută și sechestrată de prietenul ei, G.G.M., inculpata T.V.V. a plecat spre locuința acestuia.

Inculpata, înarmată cu un cuțit, a fost însoțită de soțul său, T.Ș., care avea asupra sa un sucitor din lemn.

La apelul telefonic al mamei sale, martora T.I.V. a ieșit din autoturismul în care se afla împreună cu prietenul ei și a mers în întâmpinarea părinților săi, fiind urmată de acesta.

Între părți a izbucnit conflictul, generat de acțiunea lui T.Ș. care l-a lovit pe G.G.M. cu sucitorul, pumnii și picioarele, împingându-se reciproc cu acesta.

La un moment dat, inculpatul T.Ș. a căzut, trăgând victima peste el, împrejurare în care inculpata a intervenit, lovindu-l pe G.G.M. cu pumnii. Victima s-a ridicat, fiind față în față cu inculpata, aceasta lovindu-l de două ori cu cuțitul în abdomen, dreapta și stânga.

În urma loviturilor primite, partea vătămată și-a pierdut echilibrul și a căzut în genunchi, iar când s-a ridicat, inculpata i-a mai aplicat o lovitură în zona axială-spate.

Partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie datorită plăgii abdominale penetrante.

Situația de fapt și vinovăția inculpatei au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de cercetare a locului faptei, proces-verbal de ridicare a corpului delict (cuțit), acte medicale și medico-legale, raport de constatare tehnico-științifică, proces-verbal de predare a corpului delict (obiect din lemn) și a hainelor părții vătămate, declarațiile martorilor I.V.A., S.G.G., G.F.F., T.I.V., P.R.D., P.D.D., declarațiile inculpaților, transcrierea convorbirii inculpatei cu operatorul Sistemului Național Unic pentru apeluri de urgență 112.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpata T.V.V.

Critica parchetului a vizat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii de condamnare, susținându-se în esență că modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei prin aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen. contravine dispozițiilor legale întrucât se minimalizează pericolul social al infracțiunii săvârșită de inculpată, creându-se în opinia publică un sentiment de insecuritate și credința că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale cu accentuat pericol social și se încurajează și alte persoane să comită fapte asemănătoare.

O altă critică s-a referit la omisiunea instanței de fond de a deduce reținerea inculpatei din data de 31 octombrie 2008, dispusă prin ordonanța nr. 587/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, și de a dispune confiscarea sucitorului de lemn, conform art. 118 lit. d) C. pen.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și înlăturarea cauzelor de nelegalitate.

Apelanta-inculpată a criticat hotărârea de condamnare, susținând că a săvârșit fapta într-o stare de surescitare și tulburare însemnată, cauzată de atitudinea violentă a părții vătămate față de fiica sa pe care o sechestrase în mașină, astfel că instanța de fond trebuia să rețină la încadrarea juridică a faptei circumstanța legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. cu consecința reducerii pedepsei la limita prevăzută de art. 76 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a susținut că nu s-a dat eficiența cuvenită circumstanțelor atenuante personale reținute în favoarea sa, ceea ce ar fi permis - în raport de condițiile concrete în care s-a săvârșit infracțiunea și de persoana inculpatei - suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar nu suspendarea sub supraveghere așa cum s-a dispus, întrucât prin această modalitate inculpata trebuie să se supună o lungă perioadă de timp măsurilor stabilite prin hotărârea de condamnare. S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței, reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. și reindividualizarea pedepsei în sensul aplicării dispozițiilor art. 81 și urm. C. pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Curtea de Apel Ploiești, prin Decizia penală nr. 106 din 19 noiembrie 2009, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și inculpata T.V.V., a desființat sentința în parte și, rejudecând, a constatat că inculpata a fost reținută de la 31 octombrie 2008, ora 12, la 1 noiembrie 2008, ora 12, în baza Ordonanței nr. 587/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, și a dispus confiscarea corpului delict ridicat de procuror.

Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.

În termen legal, împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpata T.V.V.

Parchetul a criticat modul de individualizare a pedepsei aplicate inculpatei, susținând că nu este justificată reținerea dispozițiilor art. 86

1

C. pen. în raport de pericolul social concret al faptei, modalitatea comiterii ei și consecințele acesteia, periculozitatea făptuitoarei.

Inculpata a solicitat reținerea în favoarea sa a dispoziției art. 73 lit. b) C. pen., reducerea pedepsei la un cuantum de 3 ani închisoare și aplicarea prevederilor art. 81 C. pen.

S-a arătat că inculpata a fost trezită noaptea, din somn, fiind nevoită să-și părăsească locuința pentru a-și ajuta fiica și să facă față unei situații provocate de partea vătămată, o persoană cu comportament violent.

Aceasta a ignorat atenționarea inculpatei de a nu se apropia de ea și a insistat în conduita amenințătoare, cu consecințele cunoscute.

Inculpata a sunat la Serviciul de urgențe 112, solicitând ajutorul Poliției și practic, autodenunțându-se.

Inculpata a avut o atitudine defensivă și a intervenit doar când soțul său a fost trântit la pământ, fiind speriată de atitudinea amenințătoare a victimei și extrem de tulburată, considerând că fiica sa se afla în pericol. Prezența martorului I.A. la locul faptei, deși pasivă, a fost de natură să-i creeze o temere suplimentară, în aceste condiții având loc incidentul soldat cu rănirea victimei G.G.M.

Examinând recursurile, atât prin prisma criticilor formulate în baza cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., cât și din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Din analiza materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanțele au reținut în mod corect și complet situația de fapt și vinovăția inculpatei, dând încadrarea juridică legală și temeinică infracțiunii comise de aceasta.

În urma unui conflict spontan, inculpata a lovit victima în mod repetat, în zone vitale ale corpului, cu un cuțit de 31 cm, lungimea lamei fiind de 17,5 cm, iar lățimea de 2,5 cm, cauzându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie și care au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale.

Victima G.G.M. este prietenul fiicei soților T. de 3 ani de zile, timp în care, relațiile dintre cei doi au cunoscut perioade tensionate. Soții T., nemulțumiți de comportamentul victimei, au dezaprobat relația fiicei lor, dar au sfârșit prin a o accepta și chiar au întreprins gesturi de a-l ajuta pe G.G.M. să-și continue studiile și să se angajeze în muncă, eforturi la care acesta nu a răspuns favorabil.

Înalta Curte reține că această situație de fapt, confirmată de toate părțile, demonstrează că inculpata T.V.V. împărtășea, în realitate, o serie de nemulțumiri față de partea vătămată, nemulțumiri care, acumulate în timp, i-au produs o stare de resentimente latentă.

Prilejul ca aceste resentimente să izbucnească, oferindu-i inculpatei ocazia să reacționeze în consecință față de partea vătămată, a fost provocat chiar de aceasta din urmă care, în seara zilei de 20 octombrie 2008, a avut un conflict cu fiica acesteia, conflict care i-a fost adus la cunoștință telefonic, de martora G.F.F.

Inculpata și soțul său știau că fiica lor se află în mașina sa, în compania părții vătămate, și au plecat spre locul indicat, fiind încunoștințați că T.I.V. este bătută și sechestrată de G.G.M.

Înalta Curte constată că această informație fusese furnizată de o martoră care afirma că ea însăși a fost injuriată de către inculpată, dar neconfirmată de martora T.I.V. Contactată telefonic de mama sa, care-i cere să vină acasă pentru a-și lua tratamentul medicamentos, martora nu-i spune acesteia decât că nu o lasă prietenul ei să plece și le înlesnește comunicarea pe celular. La rândul său, victima îi răspunde inculpatei cu o replică lipsită de agresivitate verbală.

Cu toate acestea, după o așteptare de 15 minute, inculpata a luat hotărârea deplasării înspre cei doi tineri, tot ea având și inițiativa înarmării atât a ei cu cuțitul, cât și a soțului său, cu sucitorul din lemn.

Din desfășurarea evenimentelor rezultă că, deși nu avea confirmarea faptului că fiica sa se află în vreun pericol, deși manifestarea comportamentală a inculpatului din acea noapte nu ieșea dintr-un tipar care-i era cunoscut și nicidecum depășit, deși susține că deplasarea s-a făcut doar în scopul ajutorării fiicei, fără a apela însă la organele de poliție, este evident că inculpata a acționat cu intenția spontană de a-i aplica o corecție victimei care îi oferise, în decursul timpului, motive îndestulătoare pentru a i-o da, iar acum îi oferea prilejul de a o transpune în fapt. Exercitarea violențelor fizice a constituit inițiativa inculpaților, iar desfășurarea conflictului nu i-a pus niciun moment în pericol.

Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte constată că în cauză nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., inculpata neaflându-se într-o stare de puternică tulburare sub stăpânirea căreia să fi acționat, iar conduita părții vătămate nu se constituie într-o provocare produsă printr-o acțiune ilicită gravă, ori violență sau atingere gravă a demnității persoanei.

Pe de altă parte, deplasarea în timp de noapte, spre o întâlnire cu un bărbat tânăr și imprevizibil comportamental, pe fondul amenințărilor proferate telefonic de inculpată la adresa acestuia, cum că va merge cu poliția după el, constituie suficiente împrejurări care să justifice înarmarea inculpatei și să înlăture ideea premeditării acțiunii sale.

Toate aceste împrejurări constituie însă circumstanțe atenuante care justifică coborârea pedepsei sub minimul legal prevăzut de lege, astfel cum a și procedat, în mod întemeiat, instanța de fond, soluție menținută în calea de atac a apelului.

Cât privește modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte constată că atât cererea Parchetului de a fi înlăturată dispoziția prevăzută de art. 86

1

C. pen., cât și cererea inculpatei de a se face aplicarea art. 81 C. pen., sunt neîntemeiate.

Scopul pedepsei, astfel cum este el stabilit de art. 52 C. pen. este acela de a asigura reeducarea inculpatului în spiritul respectului pentru valorile sociale încălcate prin săvârșirea infracțiunii. Or, realizarea acestui scop nu este indestructibil legală și nici întotdeauna garantată de aplicarea unei pedepse privative de libertate.

Recluziunea urmărește, în primul rând, protejarea societății prin îndepărtarea din rândul său, pentru o perioadă de timp, a individului care a greșit și care, prin prezența sa în libertate, poate recidiva și poate cauza un rău social.

Or, acest scop nu poate fi atins în cazul inculpatei T.V.V. prin încarcerarea sa.

Toate datele personale ale inculpatei legate de colectivitate, familie, muncă, o recomandă ca pe o persoană utilă societății și care nu s-ar reeduca social prin privare de libertate, ci tocmai prin prestarea unor activități profesionale și în folosul comunității, în stare de libertate.

Pe de altă parte, comportamentul post-factum al inculpatei demonstrează că aceasta a conștientizat dimensiunile și consecințele faptei sale, pe care și le-a asumat.

Inculpata a anunțat evenimentul, s-a oferit să ducă victima la spital, a recunoscut săvârșirea faptei, a predat cuțitul folosit la săvârșirea faptei, a colaborat cu organele judiciare pe tot parcursul procesului penal.

În final, acest incident a avut ca rezultat încetarea relației dintre fiica sa și partea vătămată G.G.M.

Opinia publică nu se află în nesiguranță în condițiile în care inculpata își va ispăși pedeapsa în condițiile unei libertăți controlate, supravegheate, iar încrederea societății în justiție devine din stabilirea unor pedepse ferme, dar drepte, ceea ce Înalta Curte constată în cazul de față.

Aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. este neîntemeiată și neoportună în cauză întrucât ar presupune reducerea cuantumului pedepsei aplicate ceea ce, în contextul faptei comise și a gravității ei, ar constitui o aplicare neadecvată a criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

Pe de altă parte, reducerea pedepsei sub cuantumul de 4 ani stabilit și înlăturarea măsurilor de supraveghere instituite față de inculpată ar goli de conținut instituția scopului pedepsei, caracterul punitiv-educativ al acesteia fiind neîngăduit afectat.

Așa fiind, Înalta Curte va menține pedeapsa aplicată inculpatei, în totul, respingând ca nefondate recursurile declarate.

Recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul M.J.L.C.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și inculpata T.V.V. împotriva Deciziei penale nr. 106 din 19 noiembrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală.

Obligă inculpata la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2010.