ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2368/2010

Asupra recursului de față ;

În baza actelor și lucrărilor din

dosarul cauzei, constată următoarele :

Prin sentința penală

nr. 58 din 23 februarie 2010 a Tribunalului Tulcea, inculpatul G.S. a fost

condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin.

(3) C. pen. la pedeapsa de 17 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 71 C.

pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului începând cu

23 februarie 2010 și până la 23 aprilie, inclusiv.

În baza art. 88 C.

pen. s-a dedus durata arestării preventive de la 25 august 2009 până la

rămânerea definitivă a hotărârii.

S-a admis acțiunea

civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență Tulcea și în

baza art. 14 C. proc. pen. în referire la art. 998 și urm. C. civ., inculpatul

a fost obligat la plata către partea civilă a sumei de 2863,78 lei reprezentând

despăgubiri materiale.

În baza art. 191 C.

proc. pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2.000 lei reprezentând

cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariile apărătorilor din

oficiu în sumă de câte 200 lei se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că în ziua de 20 iunie

2009, inculpatul G.S. a întreținut, prin violență, relații sexuale cu victima M.M.

în vârstă de 85 ani care, în urma agresiunii, a decedat la data de 24 iunie

2009.

Inculpatul a fost

surprins în timpul violului de către martorele N.E. și N.D. care au încercat

să-l imobilizeze pe agresor și au cerut ajutor vecinilor.

Potrivit raportului

de expertiză medico-legală nr. 120/613 din data de 27 iulie 2009, moartea

victimei, în vârstă de 85 de ani, a fost violentă. Cauza medicală a morții a

fost tromboembolia pulmonară, complicație letală a unui politraumatism contuz

cu compresiune manuală a gâtului asociat cu o traumă contuză a capului și feței

și o traumă cervico toracic cu fracturarea coarnelor superioare a cartilajelor

thyroidian de rând cu fracturarea coarnelor mari a osului hyoid de partea

dreaptă însoțit de numeroase fracturi ale sternului și coastelor multiple

hematoame extinse și profunde a scalpului, țesuturilor moi a gâtului, feței,

brațelor și pieptului.

Leziunile traumatice

au fost cauzate prin lovituri active repetate cu corpuri dure/obiecte

contondente în asociere cu elementele de „strangulare manuală” (sugrumare) a

gâtului cu traumatizarea extinsă a structurilor anatomice interne ale gâtului

(fractura osului hyoid, cartilajelor complexului laringo-traheal).

S-a mai arătat în raportul

medico-legal că victima prezintă semne de activitate sexuală recentă – atât

traumă mecanică genitală brutală în regiune cât și evidența spermatozoizilor în

vagin, cu precizarea că, leziunile traumatice genitale pot fi consecința unor

interferențe mecanice locale forțate (echimoză și fisură / plagă liniară

superficială / excoriație profundă, la comisura labială posterioară) care par a

avea o „vârstă” recentă, de câteva zile, posibil a fi fost cauzate de asemenea

la data de 20 iunie 2009, iar prezența spermatozoizilor pe frontiul efectuat

din secreția vaginală prelevat la internare, deși rari, reprezintă dovada consumării

unui raport intim recent, cu ejaculare în această cavitate anatomică, aceștia

fiind relevanți după legea „unul sau nimic”. Între leziunile traumatice și

deces există legătură directă de cauzalitate.

Moartea poate data

din data de 20 iunie 2009 și a survenit la spital datorită extinderii și

gravității leziunilor traumatice, urmate de complicațiile embolice (tromoboembolism

pulmonar) la o persoană senilă imobilizată, aflată în stare vegetativă

persistentă, cauzate de hipoxia cerebrală prelungită.

În cursul urmăririi

penale datorită stării psihice precare a inculpatului, acesta a fost expertizat

constatându-se că prezintă întârziere mentală, tulburări de comportament, iar

la momentul săvârșirii faptei avea discernământul diminuat.

Situația de fapt și

vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului de urmărire

penală administrat în cauză : proces-verbal de sesizare, proces-verbal de

cercetare a locului faptei, raport de expertiză medico-legală, expertiza

psihiatrică, declarațiile martorilor și ale inculpatului.

Curtea de Apel

Constanța, prin decizia penală nr. 50 din 13 aprilie 2010, a respins ca

nefondat apelul inculpatului, menținând starea de arest a acestuia și deducând

prevenția la zi.

Împotriva acestei

decizii penale, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.S., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat

achitarea inculpatului, invocându-se starea de iresponsabilitate a acestuia,

potrivit dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc.

pen. raportat la art. 48 C. pen.

În subsidiar, s-a

solicitat reducerea cuantumului pedepsei prin reținerea dispozițiilor art. 74 C.

pen., având în vedere starea de beție în care s-a aflat inculpatul în momentul

faptei și existența acordului victimei la întreținerea raportului sexual.

Temeiul juridic al

recursului îl constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 18 și 14 C.

proc. pen.

Examinând recursul,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat pentru

următoarele considerente:

Din analiza

materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanțele

au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, dând

încadrarea juridică legală și temeinică infracțiunii săvârșite de acesta.

Inculpatul a săvârșit

infracțiunea cu discernământ diminuat, stare care nu este echivalentă

iresponsabilității și care nu conduce la înlăturarea caracterului penal al

faptei.

Raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică nr. 611 din 10 ianuarie 2009 întocmit de Serviciul de

medicină legală al județului Tulcea a concluzionat asupra existenței

discernământului inculpatului, care, deși diminuat, nu înlătură

responsabilitatea și înțelegerea acțiunilor săvârșite, factorii psihici

intelectiv și volitiv fiind prezenți.

În consecință, Înalta

Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 48 C. pen. și

nu se poate dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. e) C. proc.

pen.

Inculpatul invocă

starea de beție voluntară, produsă de consumul de alcool, împrejurare care nu

înlătură caracterul penal al faptei, astfel că nici sub acest aspect nu se

poate dispune achitarea inculpatului.

Potrivit

dispozițiilor art. 49 alin. (1) C. pen., numai beția completă involuntară poate

constitui o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei, situație care

însă nu s-a dovedit în cauză.

Tot astfel, nu este

dovedită susținerea inculpatului potrivit căreia a avut acordul victimei la

întreținerea raportului sexual; dimpotrivă, multitudinea și gravitatea

traumelor suferite de victimă, natura lor și organele lezate demonstrează

opoziția victimei la intențiile inculpatului.

Individualizarea

pedepsei s-a făcut în conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen., instanța

punând în mod just în evidență toate criteriile generale de stabilire a

sancțiunii penale.

Inculpatul a săvârșit

o faptă de o gravitate socială sporită, împotriva unei femei în vârstă și

lipsită de apărare. La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere și starea

de sănătate psihică a inculpatului, vârsta acestuia, lipsa antecedentelor

penale.

Starea de beție

voluntară invocată de inculpat nu este dovedită pentru a putea fi reținută ca

circumstanță personală, dar, chiar în situația în care s-ar fi demonstrat

existența ei, Înalta Curte constată că ea s-ar fi constituit, în contextul

faptei, într-o circumstanță agravantă.

Constatând că

pedeapsa aplicată este necesară și suficientă reeducării inculpatului, în

conformitate cu dispozițiile art. 52 C. pen., Înalta Curte va respinge ca

nefondate și criticile formulate prin prisma cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Așa fiind, Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat și va dispune

deducerea perioadei de arest preventiv din durata pedepsei, de la 25 august

2009, la zi.

Recurentul inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul

apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 385

17

alin.

(4) C. proc. pen., art. 88 C. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.S. împotriva deciziei penale nr. 50

din 13 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 25 august 2009 la

16 iunie 2010.

Obligă recurentul

inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 iunie 2010.