ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7144/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 251/

D din 22 mai 2006, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 8447/2005,

s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 197 alin. (1)

și (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 198 C.

pen.

În temeiul art. 197 alin.

(1) și (3), teza I cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii de viol a fost condamnat inculpatul

F.P.

la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen.,

s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 14, 346 C.

proc. pen. și a art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de

150.000.000 lei către partea vătămată Z.C.A., prin reprezentanți legali Z.C. și

Z.L. cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale.

S-au respins pretențiile

civile în cuantum de 11.900.000 lei formulate de partea vătămată prin

reprezentanți legali, reprezentând daune materiale.

În temeiul art. 191 alin.

(1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000.000 lei

către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

S-a dispus plata sumei de

100 lei RON reprezentând onorariu avocat din oficiu din fondul special al

Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut următoarele considerente:

Inculpatul F.P. locuiește în

comuna Coțofănești, în apropierea familiei Z.C., în mod repetat fiind solicitat

de către acesta la efectuarea unor treburi în gospodărie. Profitând de faptul

că părinții minorului Z.C.A. erau plecați la serviciu, începând cu anul 2003,

inculpatul i-a solicitat acestuia să întrețină acte sexuale, sens în care îi cerea

să își dea jos pantalonii iar el, așezat în genunchi, îi lua penisul în gură,

producându-și astfel satisfacție sexuală, consumându-se în acest mod un act

sexual oral. Acest moment a constituit începutul rezoluției sale infracționale

unice care, a continuat în mod repetat până la data de 24 aprilie 2005 când, în

urma relatării victimei, mama acestuia, Z.L. a întrerupt activitatea

infracțională a inculpatului.

În mod concret, actele

sexuale aveau loc fie la locuința părții vătămate, când părinții acesteia nu se

aflau la domiciliu, fie în locuința inculpatului, din relatarea părții vătămate

rezultând că, ori de câte ori acest lucru se întâmpla, inculpatul îi oferea

sume de bani cuprinse între 10.000 lei și 30.000 lei.

Partea vătămată a susținut

că, actele sexuale la care a fost supusă au fost în număr de 12 în cursul anului

2003, la fel și în anul 2004, iar în anul 2005, de 2-3 ori începând cu luna

martie.

Victima abuzului sexual a

mai relatat că, în mai multe rânduri a fost amenințată de către inculpat în

sensul că, în situația în care nu se va supune solicitării sale, atunci când se

afla la domiciliul acestuia, inculpatul va da drumul la câini pentru a o mușca.

Acest fapt, coroborat cu neputința de a a-și exprima în mod deliberat voința

datorită gradului de dezvoltare psiho-fizică, a indus victimei starea de temere

și de imposibilitate de a se apăra față de inculpat, o persoană adultă, în

vârstă, cu ascendent moral asupra sa.

Activitatea infracțională a

inculpatului a continuat până la data de 4 aprilie 2005 când, fiind sărbătoarea

religioasă „Floriile”, după ce a revenit de la biserică, partea vătămată,

trecând prin fața locuinței inculpatului, sub pretextul oferirii unei cărți, a

fost chemată în casă de acesta și, în aceiași modalitate menționată mai sus, a

fost supusă unui act sexual oral. Inculpatul i-a oferit suma de 30.000 lei

cerându-i, ca și de această dată, așa cum îi ceruse și anterior, să nu divulge

părinților cele întâmplate.

Acasă însă, mama victimei,

după ce a aflat că a fost la locuința inculpatului, a dezbrăcat-o constatând că

organul genital prezintă o culoare roșiatică mai pronunțată. În aceste

condiții, luând cunoștință de fapta inculpatului au fost sesizate organele de

cercetare penală.

Împotriva sentinței penale

pronunțate de prima instanță a declarat apel inculpatul, care a criticat-o

pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul încadrării juridice a faptei

și individualizării pedepsei, pe care le-a considerat greșite și a solicitat

casarea hotărârii, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol

prevăzută de art. 197 C. pen., în infracțiunea de act sexual cu un minor,

prevăzută de art. 198 C. pen. și redozarea pedepsei, atât sub aspectul

cuantumului cât și a modalității de executare.

Instanța de apel a respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpat constatând, că prima instanță a dat faptelor

săvârșite de inculpat o încadrare juridică corespunzătoare, atât timp cât din

probele administrate în cauză a rezultat că repetatele acte sexuale dintre

inculpat și partea vătămată s-au consumat în condițiile în care aceasta din

urmă era în neputință de a-și manifesta voința, datorită vârstei.

Astfel, s-a avut în vedere

că în anul 2003, când a început activitatea infracțională a inculpatului partea

vătămată avea vârsta de 10 ani, lipsindu-i aptitudinea de a înțelege în mod

deplin consecințele faptelor săvârșite de inculpat (caracterul nefiresc și

nelegal al acțiunilor respective) și implicit posibilitatea de a-și manifesta

acordul sau dezacordul cu privire la acestea.

Ca urmare, instanța de apel

a apreciat că în cauză nu se poate reține că inculpatul ar fi săvârșit

infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) și (3) C. pen., astfel cum a

solicitat în apărarea sa, deoarece actele sexuale s-au consumat fără acordul

părții vătămate, aflată în neputință de a-și exprima voința datorită vârstei

sale.

Referitor la motivul de apel

care a vizat individualizarea pedepsei instanța de control judiciar a constatat

că prima instanță a apreciat în mod temeinic că în cauză nu se impune coborârea

pedepsei sub minimul special prevăzut de lege și nici suspendarea executării

pedepsei, față de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor.

Decizia instanței de apel a

fost atacată cu recursul de inculpat, care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie reiterând, în esență motivele de casare invocate și în apel, respectiv

greșita încadrare juridică a faptei în infracțiunea de viol prevăzută de art. 197

C. pen., în condițiile în care actele sexuale orale s-au consumat fără constrângerea

părții vătămate și greșita individualizare a pedepsei aplicate sub aspectul

cuantumului și a modalității de executare privativă de libertate.

Recursul este nefondat.

Critica inculpatului

recurent cu privire la greșita încadrare juridică a faptei în infracțiunea de

viol nu poate fi primită atâta vreme cât inculpatul a întreținut acte sexuale

cu un minor, care avea vârsta de 10 ani la momentul la care a început

activitatea infracțională a inculpatului, profitând de împrejurarea că la

această vârstă victima nu se putea apăra și nu-și putea manifesta voința,

nedându-și seama de ceea ce i se întâmplă.

În raport de vârsta părții

vătămate, și de împrejurările concrete în care s-au consumat faptele este

evident că în cauză actele sexuale repetate s-au realizat prin constrângerea morală

implicită a victimei care nu și-a putut exprima voința, astfel că încadrarea

juridică corectă este cea stabilită de instanțe, respectiv infracțiunea de viol

prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., în forma continuată prevăzută

de art. 41 alin. (2) C. pen.

Cât privește cel de-al

doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., prin care se critică individualizarea pedepsei aplicate, Înalta

Curte constată, că la stabilirea și aplicarea pedepsei instanțele au avut în

vedere toate criteriile prevăzute în art. 72 C. pen., respectiv gradul de

pericol social concret al faptelor comise, împrejurările în care s-a consumat

infracțiunea, limitele de pedeapsă prevăzute textul de lege încriminator dar și

circumstanțele personale ale inculpatului, cărora le-a acordat semnificația

cuvenită, orientându-se spre o pedeapsă situată la limita minimă prevăzută de

lege.

Așa fiind, o redozare a

cuantumului pedepsei la care a fost condamnat inculpatul nu se justifică și

nici nu ar fi posibil decât în condițiile reținerii în favoarea inculpatului a

unor circumstanțe atenuante care însă, în cauză, nu-și găsesc aplicabilitatea.

Referitor la modalitatea de

executare a pedepsei Înalta Curte apreciază că scopul sancțiunii penale, astfel

cum a fost prevăzută de legiuitor în art. 52 C. pen., nu poate fi atins în ceea

ce-l privește pe inculpat decât prin privare de libertate, concluzie impusă de

gravitatea faptelor săvârșite de acesta, caracterul reperat și prelungit în

timp al activității infracționale, profilul psihologic al inculpatului, dar și

cuantumul pedepsei aplicate care nu se justifică a fi redus, nefiind posibilă

aplicarea dispozițiilor art. 81 sau art. 86 C. pen.

Ca urmare nici susținerea

recurentului inculpat în sensul că  s-ar impune aplicarea dispozițiilor art. 81

C. pen., referitor la suspendarea executării pedepsei nu poate fi primită de

Înalta Curte, astfel că și sub acest aspect recursul apare ca nefondat.

Pentru considerentele ce

preced, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică

existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare,

urmează a se constata că recursul declarat este neîntemeiat și a fi respins, ca

atare, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul inculpat F.P. împotriva deciziei penale nr. 259

din 5 septembrie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția penală.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 decembrie 2006.