Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.06.2011
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3629/2011

HOTĂRÂRE
22.06.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3629/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei l.Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 3171 din 07 iulie 2010, Curtea de Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte cerere formulată de reclamanta B.M., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe; a obligat pârâtul să primească cererea de redobândire a cetățeniei române în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri; a respins ca neîntemeiate capetele de cerere privind daunele cominatorii și daunele morale și a pârâtul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional cu admiterea cererii.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că autoritatea, în mod nejustificat și cu depășirea termenului rezonabil de soluționare, în sensul dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O., nu a soluționat cererea reclamantei înregistrată pentru prima data în anul 2006. Prima instanță a înlăturat apărările pârâtului referitoare la existența numărului mare de cereri și la activitatea supradimensionată, reținând că aceste împrejurări nu pot justifica nesoluționarea cererii reclamantei de redobândire a cetățeniei române, termenul rezonabil fiind cu mult depășit în raport de data primei înregistrări, respectiv 2006, nesoluționată nici în anul 2010. Capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii a fost respins, instanța reținând că instituția acordării daunelor cominatorii este lipsită de temei de drept substanțial în cadrul normativ creat de prevederile Legii nr. 554/2004, prevederile art. 24 din lege neavând incidență în cauză.

Capătul de cerere privind acordarea daunelor morale a fost de asemenea respins, întrucât reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului moral cauzat prin nesoluționarea cererii. Reținând culpa procesuală a pârâtului ca parte căzută în pretenții a fost obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, proporțional cu admiterea cererii. 2. Recursul formulat de pârât împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

Recurentul-pârât a criticat hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte: Instanța de fond în mod greșit a apreciat că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluționare a cererii, întrucât un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și că există o justificare argumentată a împrejurării că reclamantei nu i s-a stabilit o dată pentru depunerea cererii de redobândire a cetățeniei în cauză, nu a existat un refuz nejustificat de soluționare a cererii de intenție pentru stabilirea datei la care să depună dosarul de redobândire a cetățeniei române, câtă vreme autoritatea pârâtă ainformat toți petiționarii de faptul că se va aplica un criteriu general obiectiv în procedura de invitare și anume, cel cronologic, în limita timpului fizic de procesare a dosarelor într-o zi de lucru.

Pe de altă parte, a susținut că prima instanță nu a avut în vedere situația obiectivă existentă la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău și a imposibilității autorităților române de prelucrare a tuturor cererilor într-un termen rezonabil. În opinia recurentului, termenul rezonabil de rezolvare a cererii nu se regăsește în legislația română de lege lata, iar durata acestui termen a fost decantată în jurisprudența C.E.D.O., dar nu se aplică decât în cazurile expres specificate. Termenul rezonabil de procesare a cererilor se stabilește în funcție de toate circumstanțele relevante. În determinarea caracterului rezonabil al unei proceduri a invocat cauza Katte Klitsche de la Grange, pe rolul C.E.D.O.

În altă ordine de idei, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 10 1 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie fără nicio restricție în ceea ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă. Obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este netemeinică și nelegală, cuantumul fiind exagerat în raport cu valoarea pricinii și complexitatea muncii depuse de avocat. În temeiul art. 274 alin. (3) din C.proc.civ, solicită modificarea cuantumului cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, până la sumă rezonabilă de 150 RON.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului 1. Argumente de fapt și de drept relevante Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că intimata-reclamantă s-a adresat în septembrie 2006 la Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău, prin care a solicitat comunicarea datei la care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1991, pârâta refuzând primirea cererii, reclamanta revenind cu aceeași solicitare la 04 octombrie 2010, cerere la care pârâtul nu a răspuns nici până la momentul sesizării instanței. Pornind de la această bază factuală, soluția Curții de Apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesolupionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate potrivit art. 10 1 , dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie. În ceea ce privește criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudenta C.E.D.O., în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente, miza litigiului. Or, din această perspectivă, instanța de fond a apreciat corect că a fost depășită durata unui termen rezonabil, în raport cu data depunerii cererii de programare, lipsind de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991. În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri de către intimata reclamantă – 27 septembrie 2006 - și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței C.E.D.O.

Pe de altă parte, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte retine că în discuție nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument suplimentar în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii. Așa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatei-reclamante de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Cât privește posibilitatea reclamantului de a depune cererea la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, Înalta Curte constată că aceste dispoziții au fost adoptate în februarie 2010, în timp ce reclamantul și-a manifestat intenția de a depune cererea în anul 2006, astfel încât, la data adoptării O.U.G.

nr. 5/2010 termenul rezonabil de primire al cererii era depășit, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată. Cu privire la reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că art. 274 alin. (3) C. proc. civ. permite reducerea onorariilor avocaților, dacă se constată, motivat, că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Din actele și lucrările dosarului nu rezultă că suma la care a fost obligat recurentul-pârât, respectiv 200 RON, este disproporționată în raport cu elementele menționate, mai ales că aceste cheltuieli au fost apreciate de judecătorul fondului proporțional cu admiterea cererii.

l.Temeiul legal al soluției adoptate în recurs în consecință, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinței atacate, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 3171 din 07 iulie 2010 a Curții de Apel București, secția a VlII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2858/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1681 din data de 13 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIll-a de contencios administrativ și fiscal, a anulat, ca n
ÎCCJ 2011-03-09
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1389/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 2319 din 13 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios admi
ÎCCJ 2011-03-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1802/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3090 din 24 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de r
ÎCCJ 2011-04-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1953/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 2302 din 12 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios admini
ÎCCJ 2011-04-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2121/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta M.M. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând să se constate refuzul nejustificat la pârâtului de a-i soluționa c
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă