ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1389/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

instanțe

Prin sentința nr.

2319 din 13 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității capătului de cerere

referitor la acordarea daunelor cominatorii de 100 RON/zi de întârziere, și pe

cale de consecință, a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere.

A admis în parte

acțiunea formulată de reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Afacerilor Externe și a obligat autoritatea pârâtă să primească cererea

reclamantului de redobândire a cetățeniei române, împreună cu actele

doveditoare, în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a respins excepția prematurității capătului de cerere

referitor la acordarea daunelor cominatorii de 100 RON/zi de întârziere,

invocată de pârât, reținând că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea

de la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este acela de a asigura respectarea

termenelor fixate de instanță și de a determina autoritățile publice să

procedeze la executarea întocmai și în termen, a dispozițiilor date de

instanțe.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a înregistra

cererea adresată de reclamant, în raport de dispozițiile imperative ale Legii

nr. 554/2004 care impune soluționarea cererilor în termen de 30 de zile de la

formulare, precum și de dreptul oricărui cetățean de a-i fi rezolvată

solicitarea într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 10 din

Convenția Europeană asupra Cetățeniei.

Au fost înlăturate

apărările pârâtului referitoare la capacitățile organizatorice limitate,

instanța de fond apreciind că motivele administrative de ordin organizatoric, oricare

ar fi acelea, nu pot constitui o justificare a întârzierii în soluționarea

cererii din partea autorității pârâte.

Referitor la capătul

de cerere ce vizează acordarea daunele cominatorii, instanța de fond a apreciat

că nu există indiciile unei pagube care ar impune acordarea unei astfel de

despăgubiri, în contextul în care instanța a stabilit un termen de 30 de zile

pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii pronunțate.

Pe de altă parte, în

situația în care autoritatea nu ar respecta termenul stabilit de instanță,

reclamantul ar putea face uz de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 în

integralitatea lor.

de pârât

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o

interpretare greșită a legii, respectiv, a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit.

i) din Legea nr. 554/2004, modificată.

În concepția acestei

părți răspunsul Ministerului Afacerilor Externe, oferit constant în acest tip

de spețe, nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi

considerat ca fiind nejustificat.

Recurentul-pârât a

susținut că instanța de fond a reținut greșit existența unei culpe

administrative, fără a avea în vedere situația specifică a derulării

activității în exteriorul României, astfel că se impunea aprecierea justă a

gradului în care ministerul poate dimensiona structura sa administrativă (sedii

și resurse umane) într-un teritoriu care nu se află sub suveranitatea statului

român.

În concluzie,

recurentul a arătat că, în speță, nu sunt întrunite condițiile existenței unui

refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatului, conform definiției legale

a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei

avute în vedere de legiuitor.

Pe de altă parte,

recurentul-pârât a susținut că puterea judecătorească nu poate stabili termene

de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei române, neputându-se

substitui puterii executive.

În opinia

recurentului-pârât, noțiunea de „termen rezonabil de soluționare a cererii” nu

este reglementată de lege lata în legislația română, el regăsindu-se doar în

jurisprudența C.E.D.O. și nu se aplică decât în privința solicitanților

rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită și se apreciază în funcție de

complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente.

În altă ordine de

idei, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni, categorie ce se

încadrează în dispozițiile art. 10

1

din Legea nr. 21/1991, pot

depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie fără nicio

restricție în ceea ce privește situarea domiciliului sau condiționat de

obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, constată că recursul nu este fondat.

fapt și de drept relevante

Din înscrisurile

depuse la dosarul de fond, rezultă că intimatul s-a adresat cu o primă cerere

la 24 iunie 2009 la Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău, prin

care a solicitat comunicarea datei la care va putea depune cererea de

redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea

nr. 21/1991, revenind cu aceeași solicitare la 13 noiembrie 2009, cereri la

care pârâtul nu a răspuns nici până la momentul sesizării instanței de către

reclamant.

Pornind de la această

bază factuală, soluția Curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă

a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul

legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim

și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Legea nr. 21/1991 nu prevede

un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate

potrivit art. 10

1

, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv,

incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1)

lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă

autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei

române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la

Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, impune fiecărui stat să facă astfel

încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea,

pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de

cetățenie.

În ceea ce privește criteriile

de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai

celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de

principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Durata rezonabilă a procedurii

se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei

cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului

și cea a autorităților competente, miza litigiului.

Or, din această perspectivă,

instanța de fond a apreciat corect că a fost depășită durata unui termen rezonabil,

în raport cu data depunerii cererii de programare, lipsind de efecte juridice prevederile

Legii nr. 21/1991.

În speța dedusă judecății,

Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii

de către intimatul reclamant – 24 aprilie 2009 – și data soluționării cauzei nu

poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus

menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Or, din această perspectivă,

instanța de fond a apreciat corect că a fost depășită durata unui termen rezonabil,

în raport cu data depunerii cererii de programare, lipsind de efecte juridice prevederile

Legii nr. 21/1991.

Pe de altă parte, fără

a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de

autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea

cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii,

ceea ce constituie încă un argument suplimentar în sensul caracterului nerezonabil

al duratei procedurii.

Așa fiind, faptul de a

nu răspunde solicitării intimatului-reclamant de programare în vederea depunerii

cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea nr. 554/2004.

Cât privește posibilitatea

reclamantului de a depune cererea la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, Înalta

Curte constată că aceste dispoziții au fost adoptate în februarie 2010, în timp

ce reclamantul și-a manifestat intenția de a depune cererea în anul 2009, astfel

încât, la data adoptării O.U.G. nr. 5/2010 termenul rezonabil de primire al cererii

era depășit, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.

adoptate în recurs

În consecință, recursul

va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând

motive de reformare a sentinței atacate, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 2319 din 13 mai 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 martie 2011.