ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1389/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 2319 din 13 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prematurității capătului de cerere referitor la acordarea daunelor cominatorii de 100 RON/zi de întârziere, și pe cale de consecință, a respins ca neîntemeiat acest capăt de cerere. A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a obligat autoritatea pârâtă să primească cererea reclamantului de redobândire a cetățeniei române, împreună cu actele doveditoare, în maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a respins excepția prematurității capătului de cerere referitor la acordarea daunelor cominatorii de 100 RON/zi de întârziere, invocată de pârât, reținând că scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea de la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este acela de a asigura respectarea termenelor fixate de instanță și de a determina autoritățile publice să procedeze la executarea întocmai și în termen, a dispozițiilor date de instanțe. Pe fondul cauzei, instanța de fond a constatat refuzul nejustificat al pârâtului de a înregistra cererea adresată de reclamant, în raport de dispozițiile imperative ale Legii nr. 554/2004 care impune soluționarea cererilor în termen de 30 de zile de la formulare, precum și de dreptul oricărui cetățean de a-i fi rezolvată solicitarea într-un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei.

Au fost înlăturate apărările pârâtului referitoare la capacitățile organizatorice limitate, instanța de fond apreciind că motivele administrative de ordin organizatoric, oricare ar fi acelea, nu pot constitui o justificare a întârzierii în soluționarea cererii din partea autorității pârâte. Referitor la capătul de cerere ce vizează acordarea daunele cominatorii, instanța de fond a apreciat că nu există indiciile unei pagube care ar impune acordarea unei astfel de despăgubiri, în contextul în care instanța a stabilit un termen de 30 de zile pentru aducerea la îndeplinire a hotărârii pronunțate. Pe de altă parte, în situația în care autoritatea nu ar respecta termenul stabilit de instanță, reclamantul ar putea face uz de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 în integralitatea lor.

2. Recursul formulat de pârât Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac se arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greșită a legii, respectiv, a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, modificată. În concepția acestei părți răspunsul Ministerului Afacerilor Externe, oferit constant în acest tip de spețe, nu încorporează un refuz și, cu atât mai mult, acesta nu poate fi considerat ca fiind nejustificat.

Recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a reținut greșit existența unei culpe administrative, fără a avea în vedere situația specifică a derulării activității în exteriorul României, astfel că se impunea aprecierea justă a gradului în care ministerul poate dimensiona structura sa administrativă (sedii și resurse umane) într-un teritoriu care nu se află sub suveranitatea statului român. În concluzie, recurentul a arătat că, în speță, nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz nejustificat de rezolvare a cererii intimatului, conform definiției legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor. Pe de altă parte, recurentul-pârât a susținut că puterea judecătorească nu poate stabili termene de primire a cererilor de redobândire a cetățeniei române, neputându-se substitui puterii executive.

În opinia recurentului-pârât, noțiunea de „termen rezonabil de soluționare a cererii” nu este reglementată de lege lata în legislația română, el regăsindu-se doar în jurisprudența C.E.D.O. și nu se aplică decât în privința solicitanților rezidenți în țara a cărei cetățenie o solicită și se apreciază în funcție de complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente. În altă ordine de idei, potrivit O.U.G. nr. 5/2010, cetățenii moldoveni, categorie ce se încadrează în dispozițiile art. 10 1 din Legea nr. 21/1991, pot depune cererea și la sediul Autorității Naționale pentru Cetățenie fără nicio restricție în ceea ce privește situarea domiciliului sau condiționat de obținerea dreptului de ședere în România ori de o programare prealabilă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , constată că recursul nu este fondat. 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Din înscrisurile depuse la dosarul de fond, rezultă că intimatul s-a adresat cu o primă cerere la 24 iunie 2009 la Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău, prin care a solicitat comunicarea datei la care va putea depune cererea de redobândire a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1991, revenind cu aceeași solicitare la 13 noiembrie 2009, cereri la care pârâtul nu a răspuns nici până la momentul sesizării instanței de către reclamant.

Pornind de la această bază factuală, soluția Curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legislației incidente raportului juridic dedus judecății. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Legea nr. 21/1991 nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate potrivit art. 10 1 , dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, publicată în M. Of. nr. 490 din 9 iulie 2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

În ceea ce privește criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Durata rezonabilă a procedurii se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului și cea a autorităților competente, miza litigiului. Or, din această perspectivă, instanța de fond a apreciat corect că a fost depășită durata unui termen rezonabil, în raport cu data depunerii cererii de programare, lipsind de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991.

În speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii de către intimatul reclamant – 24 aprilie 2009 – și data soluționării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. Or, din această perspectivă, instanța de fond a apreciat corect că a fost depășită durata unui termen rezonabil, în raport cu data depunerii cererii de programare, lipsind de efecte juridice prevederile Legii nr. 21/1991. Pe de altă parte, fără a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii, ceea ce constituie încă un argument suplimentar în sensul caracterului nerezonabil al duratei procedurii.

Așa fiind, faptul de a nu răspunde solicitării intimatului-reclamant de programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Cât privește posibilitatea reclamantului de a depune cererea la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, Înalta Curte constată că aceste dispoziții au fost adoptate în februarie 2010, în timp ce reclamantul și-a manifestat intenția de a depune cererea în anul 2009, astfel încât, la data adoptării O.U.G. nr. 5/2010 termenul rezonabil de primire al cererii era depășit, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În consecință, recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., neexistând motive de reformare a sentinței atacate, potrivit art. 304 pct. 9 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 2319 din 13 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2011.