ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1957/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1957/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Hotărârea primei

instanțe

Prin sentința nr.

2717 din 08 iunie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul I.C., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe; a obligat pârâtul să

primească cererea de redobândire a cetățeniei române și actele aferente în

termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; a obligat

pârâtul la 100 RON daune cominatorii pe fiecare zi de întârziere și a respins

cererea de plată a daunelor morale ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut că până la data pronunțării sentinței, cererea

reclamantului de redobândire a cetățeniei române nu a fost încă primită și cu atât

mai puțin analizată de autoritățile române competente, deși a trecut mai mult de

6 luni de la data când acesta și-a manifestat intenția de a depune cererea, reclamantul

fiind astfel privat de eventualele drepturi ce decurg din dispozițiile Legii

nr. 21/1991.

Apărările pârâtului legate

de condițiile de desfășurare a activității în cadrul Ambasadei României în Republica

Moldova au fost înlăturate, instanța de fond apreciind că nu au fost dovedite și

oricum nu pot justifica o întârziere de mai bine de 6 luni în primirea unei cereri

de redobândire a cetățeniei române.

În ceea ce privește posibilitatea

reclamantului de a depune cerere la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, instanța

de fond a constatat că aceste dispoziții au fost adoptate în anul 2010, or reclamantul

și-a manifestat intenția de a depune cererea în luna februarie 2009, astfel încât

la data adoptării O.U.G. nr. 5/2010 termenul rezonabil de primire a cererii era

depășit.

Capătul de cerere privind

plata daunelor cominatorii de 100 RON/zi de întârziere de la momentul introducerii

cererii de chemare în judecată și până la momentul primirii efective a cererii a

fost admis, instanța considerând că acestea au menirea de a constrânge intimata

să își îndeplinească obligația dispusă de instanță.

Referitor la plata daunelor

morale în sumă de 1.000 RON, instanța de fond a constatat că, deși s-a depășit un

termen rezonabil de soluționare a cererii, această depășire nu este foarte mare

și simpla recunoaștere a vătămării constituie o reparație suficientă pentru prejudiciul

moral suferit de reclamant.

pârât

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

din C. proc. civ..

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a arătat că hotărârea primei instanța a fost pronunțată cu interpretarea

greșită a legii, dintr-o dublă perspectivă:

1) Constatarea greșită

a existenței unui refuz de rezolvare a cererilor reclamantului prin prisma definițiilor

legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004.

În dezvoltarea acestei

critici, recurentul pârât a susținut că instanța de fond în mod greșit a apreciat

că nu a fost respectat termenul rezonabil de soluționare a cererii, întrucât un

termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt.

În altă ordine de idei,

recurentul-pârât a arătat că instanța de fond trebuia să evalueze exact situația

specifică a derulării activității în exteriorul României și gradul în care Ministerul

Afacerilor Externe își poate dimensiona structura administrativă într-un teritoriu

ce nu se află sub suveranitatea statului român, împrejurare ce se reflectă asupra

mecanismului de luare a deciziilor.

În concluzie, a arătat

că în speță nu sunt întrunite condițiile existenței unui refuz de rezolvare a cererii

reclamantului, conform definiției legale a acestei noțiuni, simpla trecere a timpului

neputând fi asimilată ipotezei avute în vedere de legiuitor.

Pe de altă parte, recurentul-pârât

a susținut că puterea judecătorească nu poate stabili termene de primire a cererilor

de redobândire a cetățeniei române, neputându-se substitui puterii executive.

2) În mod greșit a fost

admis capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii, soluție nelegală și

netemeinică, cât timp acestea sunt exigibile exclusiv în faza executării unei hotărâri

rămase irevocabile, potrivit art. 25 din Legea nr. 554/2004.

II.Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, numai sub aspectul

obligării autorității pârâte la plata daunelor cominatorii.

1.Argumentele de fapt

și de drept relevante

1.1. Referitor la aspectul

privind obligarea pârâtului la primirea cererii de redobândire a cetățeniei române,

motivarea instanței de fond, privind refuzul nejustificat al acestei autorității

de a primi cererea reclamantului, este corectă.

Din înscrisurile depuse

la dosarul de fond, rezultă că intimatul- reclamant s-a adresat cu o primă cerere

la 09 februarie 2009 la Secția Consulară a Ambasadei României de la Chișinău, prin

care a solicitat comunicarea datei la care va putea depune cererea de redobândire

a cetățeniei române, însoțită de documentația prevăzută de Legea nr. 21/1991.

Prin adresa emisă în cursul

lunii februarie 2009, Secția Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova

i-a răspuns că invitația urmează a-i fi adresată în raport cu evoluția procesului

de analizare a scrisorilor de intenție depuse, având în vedere că un număr impresionant

de persoane au depus cereri în anii anteriori.

Pornind de la această

bază factuală, soluția Curții de apel reflectă interpretarea și aplicarea corectă

a legislației incidente raportului juridic dedus judecății.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană care se

consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul

legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente,

pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim

și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Legea nr. 21/1991 nu prevede

un termen pentru soluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei române formulate

potrivit art. 10

1

, dar complexitatea procedurii exclude, în mod obiectiv,

incidența termenului de drept comun, de 30 de zile, prevăzut de art. 2 alin. (1)

lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja însă

autoritatea competentă în tergiversarea primirii dosarelor de redobândire a cetățeniei

române, pentru că art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei, adoptată la

Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de România prin Legea nr. 396/2002,

publicată în M. Of. nr. 490/9.07.2002, impune fiecărui stat să facă astfel încât

să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea

cetățeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

În ceea ce privește criteriile

de apreciere a caracterului rezonabil al duratei unei proceduri, aplicabile nu numai

celei judiciare, ci și procedurii administrative, nu se poate face abstracție de

principiile cristalizate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului,

în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților

fundamentale.

Durata rezonabilă a procedurii

se apreciază în lumina acestor principii, în funcție de particularitățile fiecărei

cauze, luându-se în calcul complexitatea cauzei, conduita reclamantului sau petiționarului

și cea a autorităților competente, miza litigiului.

În speța dedusă judecății,

Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării cererii

de către intimatul reclamant - 09 ianuarie 2009 - și data soluționării cauzei nu

poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispozițiilor legale mai sus

menționate și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului.

Or, din această perspectivă,

instanța de fond a apreciat corect că a fost depășită durata unui termen rezonabil,

în raport cu data depunerii cererii de programare, lipsind de efecte juridice prevederile

Legii nr. 21/1991.

Pe de altă parte, fără

a face abstracție de motivele de ordin administrativ, organizatoric, invocate de

autoritatea competentă, Înalta Curte reține că în discuție nu este însăși rezolvarea

cererii de redobândire a cetățeniei, ci numai fixarea datei de depunere a cererii,

ceea ce constituie încă un argument suplimentar în sensul caracterului nerezonabil

al duratei procedurii.

Așa fiind, faptul de a

nu răspunde solicitării intimatului-reclamant de programare în vederea depunerii

cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare reprezintă un refuz

nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din

Legea nr. 554/2004.

Cât privește posibilitatea

reclamantului de a depune cererea la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, Înalta

Curte constată că aceste dispoziții au fost adoptate în februarie 2010, în timp

ce reclamantul și-a manifestat intenția de a depune cererea în anul 2009, astfel

încât, la data adoptării O.U.G. nr. 5/2010 termenul rezonabil de primire al cererii

era depășit, motiv pentru care soluția adoptată de judecătorul fondului va fi păstrată.

1.2. Referitor la acordarea

daunelor cominatorii.

Dacă sub aspectul obligării

pârâtului la primirea cererii de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamant,

critica nu este întemeiată, cu privire la acordarea daunelor cominatorii, soluția

este nelegală și netemeinică.

Înalta Curte precizează

că în sistemul legislativ civil român, daunele cominatorii constituie un mijloc

de constrângere a debitorului unei obligații de a executa acea obligație .

În materia contenciosului

administrativ, legiuitorul a instituit norme speciale pentru executarea obligației.

Potrivit art. 24

alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare:

(1) „Dacă în urma admiterii

acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice

actul administartiv, să elibereze un înscris sau să efectueze anumite operațiuni

administrative, executarea unei hotărâri pronunțate de instanța de contencios administrativ

se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, sau în lipsa unui astfel de

termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

(2) “În cazul în care

termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau după

caz, persoanei obligate, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe

zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere”.

Legiuitorul a reglementat

astfel și dreptul reclamantului de a primi despăgubiri pentru întârziere, însă numai

în ipoteza în care nu este respectat termenul prevăzut de lege pentru executarea

hotărârii irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ.

În speță, intimatul-reclamant

a solicitat, în subsidiar, obligarea pârâtului la plata unor daune cominatorii în

cuantum de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, din momentul introducerii cererii

de chemare în judecată și până la momentul primirii efective a cererii.

Cererea prin care se solicită

pe calea acțiunii în contencios administrativ obligarea autorității publice la plata

unor penalități pentru fiecare zi de întârziere a executării hotărârii judecătorești

ce urmează a fi pronunțată, este neîntemeiată, întrucât așa cum s-a arătat, dispozițiile

art. 24 din Legea nr. 554/2004 prevăd o procedură specială de sancționare a autorităților,

în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și irevocabile, procedură

care este subsecventă actualei etape judiciare.

Rezultă deci, că atâta

timp cât textul de lege prevede un termen în interiorul căruia autoritatea publică

este obligată să execute hotărârea, în speță, să primească cererea de redobândire

a cetățeniei române și actele aferente în termen de 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a sentinței, este total nejustificat a pune în sarcina de plată a autorității

pârâte penalități de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere.

Este de observat că

alin. (3) al art. 24 din Legea nr. 554/2004 vorbește de „neexecutarea din motive

imputabile” sau nerespectarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile

pronunțate de instanța de contencios administrativ, fapt ce constituie infracțiune

și se sancționează de lege, ceea ce înseamnă că numai în caz de refuz de executare,

la cererea reclamantului se poate analiza care a fost natura motivelor pentru care

nu s-a realizat executarea hotărârii.

2.Temeiul legal al soluției

adoptate în recurs

În consecință, în baza

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat și va modifica

în parte sentința atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind plata

daunelor cominatorii.

Vor fi menținute celelalte

dispoziții ale hotărârii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 2717 din 08

iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ

și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că respinge capătul de cerere privind plata daunelor cominatorii.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 aprilie

2011.