ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 769/2011

Deliberând asupra recursurilor de

față, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1128 din 24

martie 2010, Tribunalul Maramureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea precizată, formulată de M.C.M.,

obligând – pârâta SC E.M. SRL la 1.481.693,1 reprezentând contravaloare părți

sociale care au aparținut antecesorului reclamantei M.M.H., precum și a sumei

de 23.927,31 lei cheltuieli de judecată, compensând restul cheltuielilor.

Totodată tribunalul a respins acțiunea față de pârâții W.B.B.A.E., M.L.R.A., M.T.I.M.,

V.S.A.H.J.M.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut incidența în speță, a dispozițiilor art. 202 din Legea nr.

31/1990 privind societățile comerciale, conform cărora plata părților sociale

către succesori se face conform ultimului bilanț contabil, acesta fiind ultimul

bilanț contabil aprobat de asociatul decedat, respectiv bilanțul din anul 2007.

Întrucât activitatea defunctului a încetat în iulie 2007, fapt recunoscut de

către părți, în întâmpinare, după această dată, orice act sau fapt juridic care

a influențat valoarea părților sociale, nu trebuie să influențeze drepturile

reclamantei.

Tribunalul a mai reținut că decesul

asociatului este asimilabil cu retragerea din societate, astfel încât sunt

incidente și dispozițiile art. 226 din Legea nr. 31/1990, care fac trimitere la

stabilirea drepturilor asociatului retras pe bază de expertiză.

Prima instanță de fond a apreciat că

stabilirea drepturilor bănești ale asociatului reclamant nu se poate face prin

raportare la valorile de înregistrare, recalcularea urmând a se face la prețul

de circulație al mijloacelor fixe.

Tribunalul a respins apărarea

pârâților în sensul că reclamantei nu-i pot fi acordate drepturi bănești pe

considerentul împrumutului acordat fostului soț în valoare de 27.600 Euro,

garantat cu părțile sociale, întrucât abia după ce suma solicitată în prezenta

cauză devine certă, lichidă și exigibilă se poate solicita compensarea.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel, pârâta SC E.M. SRL BAIA SPRIE, solicitând, în

principal, desființarea sentinței atacate, întrucât judecătorul fondului a

acordat altceva decât s-a cerut prin acțiunea modificată la data de 7 octombrie

reclamanta a solicitat plata părților sociale conform art. 202 din Legea nr. 31/1990,

prin raportare la ultimul bilanț aprobat în anul 2008.

Apelanta a învederat că judecătorul

de fond nu a soluționat fondul cauzei, întrucât a dispus doar plata cuantumului

părților sociale ce revin asociatului decedat, fără să se pronunțe cu privire

la structura capitalului social, după această plată.

Cât privește schimbarea temeiului de

drept al acțiunii, apelanta-pârâtă a arătat că instanța de fond are obligația

să verifice prevederile actului constitutiv referitoare la eventualele clauze

de continuare a activității societății cu moștenitorii.

Instanța de fond nu a analizat

inadmisibilitatea acțiunii de fond, având în vedere că pe rolul instanțelor

belgiene se află un dosar privind executarea garanției unui contract de împrumut,

garanție reprezentată de 10460 părți sociale. Ca atare, instanța era obligată

să analizeze situația părților sociale revendicate în acțiunea de față.

Apelanta-pârâtă a învederat că se

impune schimbarea sentinței apelate, întrucât tribunalul a acordat despăgubiri

conform ultimului bilanț contabil aprobat de defunct, deși reclamanta a

solicitat despăgubiri conform bilanțului aprobat în 2008. Această hotărâre a

instanței de fond este infirmată de însăși faptul că reclamanta a semnat

hotărârea nr. 1 a A.G.A. a pârâtei din 4 iulie 2009, în cadrul căreia au fost

aprobate situațiile financiare pe anul 2009.

În acordarea despăgubirilor către

intimata-reclamantă tribunalul a avut în vedere activul net reevaluat, fără să

țină cont de apărările pârâtei privind valoarea unor bunuri inutilizabile și cu

influență negativă în ceea ce privește activul, datorită eventualelor costuri

de demolare.

Prin decizia civilă nr. 116 din 28

septembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis apelul pârâtei, schimbând în parte sentința

atacată, în sensul că a obligat pârâta la 317.587,91 lei contravaloare părți

sociale ce au aparținut antecesorului reclamantei M.C., menținând restul

dispozițiilor sentinței atacate. Totodată, curtea de apel a obligat intimata-reclamantă

la plata sumei de 11.478 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că primul motiv de desființare este nefondat,

întrucât tribunalul s-a pronunțat în limitele investirii sale, respectiv, a

acordat intimatei-reclamante suma de 1.481.631 lei solicitată expres în cererea

precizată la data de 10 martie 2010, depusă în urma concluziilor raportului de

expertiză.

Cât privește al doilea motiv de

desființare, instanța de apel a apreciat că și acesta este nefondat, întrucât

în cauză acțiunea inițială de retragere din societate, întemeiată pe art. 226

din Legea nr. 31/1990, a fost modificată în acțiune întemeiată pe dispozițiile

art. 202 din aceeași lege, având ca obiect plata părților sociale dobândite

prin succesiune, întrucât nu există o clauză de continuare a funcționării

societății cu răspundere limitată, cu moștenitorii. Curtea de apel a reținut că

precizarea la acțiune pe care s-a pronunțat tribunalul, nu cuprinde o cerere de

stabilire a modului de repartizare a părților sociale între asociați, iar

dispozițiile art. 202 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu impune obligația

instanței de a se pronunța pe acest aspect.

Cât privește inadmisibilitatea

acțiunii de fond întrucât părțile sociale dobândite de reclamantă prin

succesiune fac obiectul garanției unui contract de împrumut încheiat de

antecesorul reclamantei cu ceilalți asociați, instanța de apel a apreciat că

existența pe rolul instanțelor din Belgia a unei cauze cu acest obiect nu

blochează accesul la justiție al reclamantei, astfel încât acțiunea acesteia să

fie inadmisibilă. Cel mult, s-ar putea pune problema unei suspendări

judecătorești conform art. 244 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., cerere de

suspendare la care pârâta a renunțat, iar instanța a apreciat că nu este

oportună, întrucât dezlegarea prezentei cauze nu depinde de soluția dată de

instanța din Belgia.

Cât privește fondul cauzei, curtea

de apel a reținut că textul art. 202 din Legea nr. 31/1990 este imperativ în

ceea ce privește obligația de plată a părților sociale, în cazul în care se

face dovada calității de moștenitor și dacă nu există clauză de continuare a

activității societății cu moștenitorii, prin rapoarte la ultimul bilanț

contabil aprobat.

Ca atare, instanța de apel a

apreciat că nu pot fi primite susținerile apelantei-pârâte cu privire la ce se

înțelege prin ultimul bilanț contabil, întrucât acesta nu poate fi decât acela

aprobat de asociatul defunct, pentru că altfel s-ar crea posibilitatea

fraudării intereselor moștenitorilor prin subevaluarea părților sociale.

Relativ la cuantumul despăgubirilor

acordate, curtea de apel a reținut că dispozițiile art. 202 din Legea nr. 31/1990

au în vedere contravaloarea părților sociale conform ultimului bilanț contabil,

fără posibilitatea reevaluării acestora. Ca atare, acordarea despăgubirilor

reevaluate excede textului de lege precizat, care se raportează la valorile de

înregistrate în contabilitate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, recurenta-reclamantă, criticând decizia atacată pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor de

nelegalitate formulate, recurenta-reclamantă a arătat că decizia atacată a fost

dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 202 din Legea

nr. 31/1990, republicată, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât

instanța de apel a reținut că moștenitorul are dreptul la plată contravalorii

părților sociale, fără posibilitatea vreunui reevaluări.

În plus, instanța de apel nu a pus

acest aspect în discuția părților.

O atare soluție a instanței de apel

conduce la concluzia că drepturile asociatului decedat sunt mai mici decât

drepturile asociatului retras sau exclus, instanțele de judecată, inclusiv

instanța supremă, stabilind că drepturile cuvenite asociatului retras se

calculează prin raportare la valoarea reală a activelor.

Recurenta a arătat că dispozițiile

art. 202 din Legea nr. 31/1990 care fac trimitere la bilanțul contabil, trebuie

interpretate în sensul că au în vedere situația datelor de activ și pasiv

înscrise în ultimul bilanț contabil aprobat, ca bază de calcul.

Recurenta-reclamantă a arătat că

instanța de apel a reținut în mod greșit că drepturile succesorului sunt

diferite de drepturile cuvenite autorului său, care ar fi avut dreptul la

valoarea actualizată a celor 13200 de părți sociale.

O atare interpretare dată de curtea

de apel dispozițiilor art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, înfrânge

dispozițiile art. 46 din Constituția României și principiile de drept

succesoral, conform cărora drepturile patrimoniale ale defunctului nu pot fi

diferite de cele ale succesorului.

Recurenta-reclamantă a arătat că

instanța de apel a diminuat în mod nelegal cheltuielile de judecată efectuate

de reclamantă la judecata fondului, încălcând astfel dispozițiile art. 274 C.

proc. civ.

S-a mai arătat că instanța de apel a

acordat altceva decât s-a cerut de către apelantă prin însăși cererea de apel,

care a solicitat desființarea sentinței atacate sau schimbarea acesteia și

respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau schimbarea hotărârii de fond și

admiterea acțiunii precizate la data de 7 octombrie 2009, respectiv conform

ultimului bilanț contabil aprobat pe anul 2009.

Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., instanța de apel era obligată să se pronunțe asupra obiectului cererii de

apel dedusă judecății, aplicând principiul disponibilității.

Examinând actele și lucrările

dosarului, prin prisma motivelor de nelegalitate formulate, Înalta Curte reține

că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:

Unul dintre principiile care

limitează regula caracterului devolutiv al apelului este

tantum devolutum

quantum appelatum

, care este o cerință a principiului disponibilității,

aplicabil procesului civil, principiu ce se impune și în fața instanțelor de

control judiciar așadar și a instanței de apel.

Ca atare, conform principiului

enunțat, instanța de apel, ca instanță de reformare, este chemată să cerceteze

cauza doar prin raportare la motivele invocate în cererea de apel, neputându-se

pronunța asupra altor motive de reformare neindicate în conținutul motivelor de

apel.

Față de principiul reținut anterior,

Înalta Curte reține că este întemeiată critica recurentei-reclamante menționată

în finalul motivelor de recurs, întrucât instanța de apel a avut în vedere,

pentru admiterea apelului, alte motive decât acelea cu care a fost legal

investită prin cererea de apel.

Astfel, considerentele reținute de instanța

de apel ca temei de reformare a sentinței atacate, fac trimitere la modul

greșit de evaluare a despăgubirilor cuvenite reclamantei, respectiv prin

reevaluarea acestora, și nu în baza înregistrărilor contabile apărute în

bilanțul contabil aferent anului 2007, ceea ce încalcă dispoziția expresă din

art. 202 din Legea nr. 31/1990, deși o atare critică nu se regăsește între

motivele de apel cuprinse în cererea aflată la dosarul cauzei.

Înalta Curte reține că apelanta-pârâtă

a criticat sentința atacată prin invocarea unor motive de desființare a

acesteia - motive respinse de către instanța de apel în mod legal, și pentru

inadmisibilitatea acțiunii de fond. Și această critică de nelegalitate a fost

în mod corect respinsă de către instanța de apel.

Cât privește însă fondul cauzei,

criticile apelantei-pârâte vizează în esență precizările succesive ale acțiunii

de către reclamantă și bilanțul contabil la care trebuie să se raporteze

instanța, conform art. 202 din Legea nr. 31/1990, republicată. De asemenea, au

fost formulate critici de netemeinicie, cu privire la conținutul reportului de

expertiză depus în cauză.

Ca atare, față de principiul

tantum

devolutum quantum appelatum

și față de dispozițiile art. 292 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că instanța de apel a depășit limitele investirii sale prin

cererea de apel, încălcând astfel principiul disponibilității aplicabil în

procesul civil și principiul dreptului la apărare al participanților la acesta.

Pentru considerentele mai sus

inserate, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

declarat și va casa decizia atacată, trimițând cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

În baza art. 315 C. proc. civ.,

Înalta Curte pune în vedere instanței de apel, ca la rejudecare să aibă în

vedere principiul interpretării sistematice a dispozițiilor din Legea nr. 31/1990,

republicată, avându-se în vedere și rațiunea legii.

Având în vedere motivele reținute de

Înalta Curte care impun soluția de casare a deciziei atacate, celelalte motive

invocate și care privesc fondul cauzei vor fi analizate de instanța de apel la

rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta M.C.M. împotriva deciziei nr. 116 din 28

septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, casează decizia atacată și trimite cauza pentru

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 februarie 2011.