ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 246/2011

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei,

constată următoarele:

Prin

încheierea din 10 ianuarie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 3057/115/2010, Curtea

de Apel Timișoara, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen. a respins ca

nefondată cererea apelantului inculpat G.I.M. privind înlocuirea măsurii

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

În baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., starea de arest a inculpatului a fost menținută.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că

în cauză s-a făcut dovada existenței unor probe și indicii temeinice că

inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și că infracțiunea

reținută în sarcina acestuia este de natură a suscita o tulburare a societății în

măsură să justifice detenția preventivă.

Instanța a apreciat că în cauză nu există garanții că

o măsură neprivativă de libertate ar asigura buna desfășurare a procesului

penal, astfel că a menținut starea de arest a inculpatului.

În termen legal, împotriva acestei încheieri a

declarat recurs inculpatul G.I.M., solicitând admiterea, casarea hotărârii

atacate și judecarea sa în stare de libertate întrucât hotărârea de condamnare

a instanței de fond nu este definitivă.

Verificând hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor

art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că aceasta este legală și temeinică.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul

Caraș-Severin din 9 iulie 2010, inculpatul G.I.M. a fost trimis în judecată în

stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de

domiciliu și tâlhărie prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. și art. 211 alin.

(1), (2)

1

lit. c) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen. constând în aceea că în dimineața zilei de 29 martie 2010, în jurul

orei 5,00, a pătruns fără drept în locuința victimei S.L., a exercitat violențe

asupra acesteia și a sustras suma de 140 lei, după care a exercitat din nou

violențe asupra părții vătămate pentru a-și asigura scăparea.

Prin sentința penală nr. 91 din 25 noiembrie 2010,

Tribunalul Caraș-Severin a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa

rezultantă de 17 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe timp de 5 ani.

Starea de arest preventiv a inculpatului luată în

temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. a fost menținută, începând cu data de 30

martie 2010, pe tot parcursul procesului penal.

Înalta Curte constată că în cauză există probe care

fac rezonabilă presupunerea că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care

a fost trimis în judecată și pentru care a și fost condamnat la o pedeapsă

privativă de libertate, în primul ciclu procesual.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni

este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a inculpatului

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică; acest pericol rezultă din

modul în care inculpatul și-a conceput și săvârșit fapta pentru care este

trimis în judecată, de consecințele acestuia întrucât violențele exercitate

asupra victimei s-au soldat cu moartea acesteia. Lăsarea în libertate a unei

persoane care acționează violent, care ucide pentru a-și însuși suma de 140

lei, constituie în mod cert un motiv de neliniște și de nesiguranță pentru societatea

care se vede lipsită de apărare tocmai de către instituțiile statului abilitate

să protejeze și să asigure ordinea publică.

Înalta Curte constată că în cauză temeiurile care au

stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și impun în continuare

privarea de libertate a inculpatului, astfel cum a hotărât instanța de fond.

Pentru aceste considerente, constatând că nu există

motive de casare a acestei hotărâri, Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul inculpatului.

Recurentul inculpat va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind

avansat din fondul M.J.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

G.I.M. împotriva încheierii din 10 ianuarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3057/115/2010.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 ianuarie 2011.