ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2058/2011

Asupra recursului de față; Prin cererea de chemare în judecată înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la data de 8 aprilie 2008 sub nr. 2502/118/2008, reclamantul A.S. a chemat in judecata pe pârâții I.H.A., I.F., A.G., SC E.S. SRL și O.N.R.C., solicitând instanței, ca prin sentința ce o va pronunța, să dispună anularea actelor adiționale nr. 4/2005, nr. 5/2005, nr. 1/2006, nr. 3/2006 încheiate între pârâții I.H.A., I.F. și A.G., iar, în subsidiar, constatarea nulității absolute a acestor acte, precum și a faptului că întregul capital social al SC E.S. SRL este deținut în proporții egale, de câte 50 %, de pârâții I.H.A. și I.F., potrivit actului adițional autentificat sub nr. 163 din 21 ianuarie 2005 la B.N.P.

B.M.L., cu obligarea pârâților persoane fizice la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a susținut ca este creditorul paratului I.H.A. și al numitei I.(fosta A.)F., asociați și administratori ai SC E.S. SRL, care îi datorează suma de 213.000 dolari S.U.A. Societatea pârâtă are un patrimoniu important, constând în bunuri imobile, o fermă în localitatea Valu lui Traian, un magazin în orașul Ovidiu, numeroase autovehicule, tiruri, camionete, dar și mijloace de producție pentru fabricarea detergentului și a altor produse de curățat. Prin actele adiționale atacate pârâtul I.H.A. a cesionat cu titlu gratuit părțile deținute la SC E.S. SRL către fiul sau A.G., în frauda intereselor creditorilor săi personali.

Cesiunea cu titlu gratuit este considerata donație și se încheie numai în forma autentică sub sancțiunea nulității absolute, conform art. 813 C. civ. Prin decizia civilă nr. 7420/2009, Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A.S. în contradictoriu cu pârâții I.H.A., I.F., A.G., SC E.C.S. SRL și O.N.R.C. Constanța. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că asociații au aprobat transmiterea de părți sociale prin actele adiționale atacate, fiind întrunită expresia voinței acestora de a modifica actul constitutiv al societății, ca urmare a retragerii unui asociat. S-a mai reținut că actul de cesiune a părților sociale, chiar cu titlu gratuit, nu trebuie să îmbrace forma autentică pentru validitate, aceasta în considerarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 76/2001; că cesiunea de părți sociale este valabilă prin simplu acord de voință al părților, iar frauda la lege nu a fost dovedită. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel reclamantul A.S. Prin decizia civilă nr. 64/ COM din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, a fost respins apelul, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele: În conformitate cu art. 202 pct. 1 și 2 din Legea nr. 31/1990, părțile sociale pot fi transmise între asociați, iar către terți numai dacă transmiterea a fost aprobată de asociații reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social.

Cesiunea între asociați nu aduce atingere „affectio societatis”, întrucât nu introduce în structura societară persoane din afara societății. Art. 202 alin. (1) din legea societăților comerciale, consacră o derogare de la dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. d) al legii societăților comerciale, care stabilește ca modificarea actului constitutiv este o competență a adunării generale. Raportat la caracterul „intuituu personae” a societății cu răspundere limitată, s-a reținut că cesiunea părților sociale către un asociat aflat în relații de rudenie nu conferă operațiunii o prezumție de fraudă. Mai mult, în cauză cesiunea s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale.

Creditorii personali ai asociatului/asociaților unei societății comerciale au, potrivit legii societăților comerciale, la îndemână cererea de opoziție, care se exercită în condițiile art. 61 – art. 62 din legea societăților comerciale (acțiune promovată de reclamant și aflată pe rolul Judecătoriei Constanța) și măsura asiguratorie a popririi „beneficiilor cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-ar cuveni prin lichidare (art. 66 legea societăților comerciale) – (cererea, de asemenea, promovată de reclamanta - creditoare). Din probatoriul cauzei nu rezultă că scopul urmărit de părți la încheierea acestor acte adiționale ar fi fost acela de a frauda creditorii urmăritori, așa cum susține reclamantul prin acțiune, în contextul în care un număr de părți sociale au revenit, prin actul adițional nr. 3/2006, în patrimoniul pârâtului I.G.A., debitor al reclamantului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A.S., aducându-i următoarele critici: Instanța de apel a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, atunci când a considerat că cesiunea părților sociale între membrii aceleiași familii nu este frauduloasă. Pârâtul - intimat I.H.A. are să-i achite o datorie în cuantum de 213.000 dolari SUA, bani pe care-i folosește pentru a obține profit prin intermediul fiului său vitreg, căruia i-a cesionat părțile sociale, cu titlu gratuit, fără respectarea formei autentice obligatorie. Prin această faptă, pârâtul-intimat și-a mărit starea de insolvabilitate, astfel încât numai poate să ceară partajul bunurilor comune ale soților, aceștia nemaiavând nici un bun care să poate fi executat.

Recurentul apreciază că din întregul material probator existent la dosarul cauzei, rezultă caracterul fraudulos al cesiunilor succesive, mai ales că aceste cesiuni s-au făcut cu titlu gratuit. Reclamantul a invocat incidența prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., și a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. Instanța de apel nu a interpretat în mod eronat actul juridic dedus judecății, obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l actele adiționale nr. 4/2005, nr. 5/2005, nr. 1/2006 și nr. 3/2006, la actul constitutiv al SC E.S. SRL.

În mod legal s-a constat de către instanța de apel că prin aceste acte adiționale au avut loc mai multe cesiuni ale părților sociale ale SC E.S. SRL, între asociați și rudele lor, și că au fost respectate prevederile Legii nr. 31/1990 cu privire la transmiterea părților sociale între asociații unei societăți cu răspundere limitată, respectiv dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. d) și art. 202 alin. (1) din această lege, nefiind necesară forma autentică pentru cesiunea părților sociale ale unei astfel de societăți comerciale. De altfel, reclamantul - recurent a folosit posibilitățile oferite de L.S.C., promovând o cerere de opoziție la modificarea actului constitutiv, în baza art. 61 – art. 62 din această lege, cerere care se află pe rolul altei instanțe, precum și o cerere privind măsura asiguratorie a popririi asupra beneficilor cuvenite, în calitate de asociat al SC E.S.

SRL, asociatului ce este pretinsul său debitor. În ce privește critica cu privire la interpretarea probelor administrate în cauză, relativ la netemeinicia soluției pronunțate de către instanța de apel, în legătură cu caracterul fraudulos al cesiunilor, Înalta Curte constată că această critică nu mai poate fi analizată în calea de atac, extraordinară, a recursului, această critică nevizând nelegalitatea hotărârii recurate, ci netemeinicia acesteia, dispozițiile pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul A.S. împotriva deciziei nr. 64/ COM de la 16 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 26 mai 2011.