ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2058/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2058/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta la data de 8 aprilie 2008 sub nr. 2502/118/2008,
reclamantul A.S. a chemat in judecata pe pârâții I.H.A., I.F., A.G., SC E.S.
SRL și O.N.R.C., solicitând instanței, ca prin sentința ce o va pronunța, să
dispună anularea actelor adiționale nr. 4/2005, nr. 5/2005, nr. 1/2006, nr. 3/2006
încheiate între pârâții I.H.A., I.F. și A.G., iar, în subsidiar, constatarea
nulității absolute a acestor acte, precum și a faptului că întregul capital
social al SC E.S. SRL este deținut în proporții egale, de câte 50 %, de pârâții
I.H.A. și I.F., potrivit actului adițional autentificat sub nr. 163 din 21
ianuarie 2005 la B.N.P. B.M.L., cu obligarea pârâților persoane fizice la plata
cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a
susținut ca este creditorul paratului I.H.A. și al numitei I.(fosta A.)F.,
asociați și administratori ai SC E.S. SRL, care îi datorează suma de 213.000 dolari
S.U.A. Societatea pârâtă are un patrimoniu important, constând în bunuri
imobile, o fermă în localitatea Valu lui Traian, un magazin în orașul Ovidiu,
numeroase autovehicule, tiruri, camionete, dar și mijloace de producție pentru
fabricarea detergentului și a altor produse de curățat.
Prin actele adiționale atacate
pârâtul I.H.A. a cesionat cu titlu gratuit părțile deținute la SC E.S. SRL
către fiul sau A.G., în frauda intereselor creditorilor săi personali.
Cesiunea cu titlu gratuit este
considerata donație și se încheie numai în forma autentică sub sancțiunea
nulității absolute, conform art. 813 C. civ.
Prin decizia civilă nr. 7420/2009,
Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,
a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul A.S. în
contradictoriu cu pârâții I.H.A., I.F., A.G., SC E.C.S. SRL și O.N.R.C.
Constanța.
Pentru a se pronunța astfel, prima
instanță a reținut, în esență, că asociații au aprobat transmiterea de părți
sociale prin actele adiționale atacate, fiind întrunită expresia voinței
acestora de a modifica actul constitutiv al societății, ca urmare a retragerii
unui asociat.
S-a mai reținut că actul de cesiune
a părților sociale, chiar cu titlu gratuit, nu trebuie să îmbrace forma
autentică pentru validitate, aceasta în considerarea dispozițiilor O.U.G. nr. 76/2001;
că cesiunea de părți sociale este valabilă prin simplu acord de voință al
părților, iar frauda la lege nu a fost dovedită.
Împotriva acestei hotărâri, în
termen legal, a declarat apel reclamantul A.S.
Prin decizia civilă nr. 64/ COM din 16
iunie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială
de contencios administrativ și fiscal, a fost respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de apel a reținut următoarele:
În conformitate cu art. 202 pct. 1
și 2 din Legea nr. 31/1990, părțile sociale pot fi transmise între asociați,
iar către terți numai dacă transmiterea a fost aprobată de asociații
reprezentând cel puțin trei pătrimi din capitalul social.
Cesiunea între asociați nu aduce
atingere „affectio societatis”, întrucât nu introduce în structura societară
persoane din afara societății.
Art. 202 alin. (1) din legea
societăților comerciale, consacră o derogare de la dispozițiile art. 194 alin.
(1) lit. d) al legii societăților comerciale, care stabilește ca modificarea
actului constitutiv este o competență a adunării generale.
Raportat la caracterul „intuituu
personae” a societății cu răspundere limitată, s-a reținut că cesiunea părților
sociale către un asociat aflat în relații de rudenie nu conferă operațiunii o
prezumție de fraudă.
Mai mult, în cauză cesiunea s-a
efectuat cu respectarea dispozițiilor legale.
Creditorii personali ai
asociatului/asociaților unei societății comerciale au, potrivit legii
societăților comerciale, la îndemână cererea de opoziție, care se exercită în
condițiile art. 61 – art. 62 din legea societăților comerciale (acțiune
promovată de reclamant și aflată pe rolul Judecătoriei Constanța) și măsura
asiguratorie a popririi „beneficiilor cuvenite asociatului după bilanțul
contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-ar cuveni prin
lichidare (art. 66 legea societăților comerciale) – (cererea, de asemenea,
promovată de reclamanta - creditoare).
Din probatoriul cauzei nu rezultă că
scopul urmărit de părți la încheierea acestor acte adiționale ar fi fost acela
de a frauda creditorii urmăritori, așa cum susține reclamantul prin acțiune, în
contextul în care un număr de părți sociale au revenit, prin actul adițional nr.
3/2006, în patrimoniul pârâtului I.G.A., debitor al reclamantului.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamantul A.S., aducându-i următoarele critici:
Instanța de apel a interpretat în
mod greșit actul juridic dedus judecății, atunci când a considerat că cesiunea
părților sociale între membrii aceleiași familii nu este frauduloasă.
Pârâtul - intimat I.H.A. are să-i
achite o datorie în cuantum de 213.000 dolari SUA, bani pe care-i folosește
pentru a obține profit prin intermediul fiului său vitreg, căruia i-a cesionat
părțile sociale, cu titlu gratuit, fără respectarea formei autentice
obligatorie.
Prin această faptă, pârâtul-intimat
și-a mărit starea de insolvabilitate, astfel încât numai poate să ceară
partajul bunurilor comune ale soților, aceștia nemaiavând nici un bun care să
poate fi executat.
Recurentul apreciază că din întregul
material probator existent la dosarul cauzei, rezultă caracterul fraudulos al
cesiunilor succesive, mai ales că aceste cesiuni s-au făcut cu titlu gratuit.
Reclamantul a invocat incidența
prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., și a solicitat judecarea
cauzei în lipsă.
Analizând decizia recurată, prin
raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este
nefondat, pentru următoarele considerente.
Instanța de apel nu a interpretat în
mod eronat actul juridic dedus judecății, obiectul cererii de chemare în
judecată constituindu-l actele adiționale nr. 4/2005, nr. 5/2005, nr. 1/2006 și
nr. 3/2006, la actul constitutiv al SC E.S. SRL.
În mod legal s-a constat de către
instanța de apel că prin aceste acte adiționale au avut loc mai multe cesiuni
ale părților sociale ale SC E.S. SRL, între asociați și rudele lor, și că au
fost respectate prevederile Legii nr. 31/1990 cu privire la transmiterea
părților sociale între asociații unei societăți cu răspundere limitată,
respectiv dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. d) și art. 202 alin. (1) din
această lege, nefiind necesară forma autentică pentru cesiunea părților sociale
ale unei astfel de societăți comerciale.
De altfel, reclamantul - recurent a
folosit posibilitățile oferite de L.S.C., promovând o cerere de opoziție la
modificarea actului constitutiv, în baza art. 61 – art. 62 din această lege,
cerere care se află pe rolul altei instanțe, precum și o cerere privind măsura
asiguratorie a popririi asupra beneficilor cuvenite, în calitate de asociat al
SC E.S. SRL, asociatului ce este pretinsul său debitor.
În ce privește critica cu privire la
interpretarea probelor administrate în cauză, relativ la netemeinicia soluției
pronunțate de către instanța de apel, în legătură cu caracterul fraudulos al
cesiunilor, Înalta Curte constată că această critică nu mai poate fi analizată
în calea de atac, extraordinară, a recursului, această critică nevizând
nelegalitatea hotărârii recurate, ci netemeinicia acesteia, dispozițiile pct. 10
și 11 ale art. 304 C. proc. civ., fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000.
Având în vedere cele de mai sus, în
baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamantul A.S. împotriva deciziei nr. 64/ COM de la 16 iunie 2010 pronunțată
de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de
contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi
26 mai 2011.