ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2248/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1629 din 7 aprilie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: „Respinge excepția inadmisibilității invocate de pârâtul N.E. CI. Admite în parte acțiunea formulată de M.L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, astfel cum a fost precizată. Constată nelegalitatea Ordinului M.Ed. C.I. nr. 4801/2004 care a stat la baza emiterii Ordinului M. Ed. CI. nr. 5656/2005. Anulează în parte Ordinul M.Ed. CI. nr. 5656/2005, anexa 1 poz.

5. Obligă pârâtul să emită un ordin de confirmare a rezultatelor examenului susținut de reclamant pentru postul de profesor universitar la catedra de matematică „Spiru Haret". Obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată". Prin cererea adresată Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 12 noiembrie 2010, reclamantul M.L. a solicitat ca, în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ. și art. 281 2 din același cod, îndreptarea unor erori materiale și unele completări ale Sentinței civile nr. 1629 din 7 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin încheierea din 22 decembrie 2010. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de îndreptare eroare materială și completare hotărâre formulată de M.L., în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și B.C.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din verificările lucrărilor dosarului, ceea ce în accepțiunea reclamantului sunt erori de natură materială în sensul dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., sunt în realitate greșeli de dactilografiere, strecurate în considerentele sentinței, parțial îndepărtate, care nu aduc nici o vătămare reclamantului și niciuneia dinte părțile aflate în litigiu, solicitarea nevizând dispozitivul hotărârii pronunțate.

Referitor la cererea de completare a hotărârii, în sensul că instanța să dispună sancționarea autorității pârâte, cu penalități pentru fiecare zi de întârziere, în caz de neaplicare a dispozițiilor din hotărârea ce urmează a fi pronunțată, s-a constatat că prin încheierea din 17 martie 2010 ( fila 120) s-a luat act că reclamantul personal și asistat de avocat a precizat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind plata de daune morale și materiale și alte sancțiuni, astfel încât cererea nu poate fi primită. Împotriva acestei încheieri, reclamantul M.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 punctele 7 și 8 C. proc. civ. Recurentul-reclamant susține, în esență, că erorile materiale strecurate în dispozitivul Sentinței nr. 1629 din 7 aprilie 2010, creează obstacole la punerea acesteia în executare, având în vedere că a fost trecut greșit numărul Ordinului M.Ed.

C.T. atacat, ca fiind „4801/2004" în loc de „4821/2004" cum este corect, iar în dispozitiv nu a fost trecută suma reprezentând cheltuielile de judecată acordate reclamantului de instanță, aceasta fiind de 6428,05 lei, astfel cum a fost trecută în minuta sentinței. Referitor la soluția dată cererii de completare a hotărârii, recurentul susține că aceasta este greșită având în vedere că prin încheierea din 17 martie 2010 (fila 120 dosar fond) instanța de fond a luat act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale și materiale și nicidecum la capătul de cerere relativă la obligarea ministerului pârât la plata penalităților pentru fiecare zi de întârziere, ca singură modalitate de constrângere a executării hotărârii.

Recursul este întemeiat. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul formulat în raport de motivele invocate cât și de prevederile art. 304 C. proc. civ., de înscrisurile ce există la dosarul cauzei, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ. „Erorile cu privire la numele, calitatea sau susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere". Prin încheierea atacată, Curtea de Apel București a reținut că erorile materiale invocate de reclamant nu vizează dispozitivul hotărârii pronunțate, fiind simple greșeli de dactilografiere strecurate în considerente și care au fost parțial îndepărtate.

Constatările instanței de fond sunt eronate și nu reflectă realitatea care rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 1629/2010. Astfel, chiar dacă erorile materiale din considerentele hotărârii au putut fi îndepărtate prin rescriere, greșelile de dactilografiere, de altfel, reprezentând „erori materiale" în sensul dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce trebuie pus în executare este dispozitivul hotărârii care trebuie să conțină mențiuni exacte și reale în raport de datele conținute în actele dosarului. Or, din analiza dispozitivului sentinței civile nr. 1629/2010 rezultă că s-au strecurat două erori materiale indicate expres și în cererea de recurs formulată de M.L. și care pot crea dificultăți în executarea hotărârii.

Prima eroare materială constă în aceea că numărul Ordinului Med.CI., constatat nelegal, a fost menționat greșit ca fiind „4801/2004", în loc de „4821/2004", în considerentele sentinței fiind trecut în mod corect. Prin urmare, sub acest aspect se impune îndreptarea erorii materiale relativă chiar la obiectul principal al acțiunii. A doua eroare materială existentă în dispozitivul sentinței constă în faptul că nu a fost trecut cuantumul sumei acordată reclamantului cu titlu de cheltuieli de judecată, deși acesta a fost menționat în minuta hotărârii aflată la fila 118 din dosarul Curții de Apel București.

Înalta Curte constată că formularea generală „obligă pârâtul la plata cheltuielilor de judecată" din dispozitivul Sentinței civile 1629/2010 fără a se indica suma concretă și nici cui urmează a se plăti acestea, lasă practic la latitudinea pârâtului stabilirea cuantumului cheltuielilor, ceea ce este inadmisibil din punct de vedere procedural, cu atât mai mult cu cât cheltuielile de judecată au fost indicate precis și stabilite prin minuta hotărârii ca fiind de 6428,05 lei. In acest context, Înalta Curte constată că și această eroare materială trebuia îndreptată, încheierea din 22 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fiind și sub acest aspect nelegală.

In ceea ce privește motivul de recurs referitor la completarea hotărârii, în sensul pronunțării asupra capătului de cerere referitor la sancționarea pârâtului cu penalități pe fiecare zi de întârziere, în cazul neexecutării hotărârii, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, cererea de completare neîncadrându-se în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ. Astfel, Înalta Curte constată că situația expusă de reclamant nu reprezintă o omisiune de a se pronunța asupra acelui capăt de cerere, deoarece aceasta presupunea ca instanță de fond să analizeze temeinicia acestuia în considerentele hotărârii, dar să omită trecerea soluției în dispozitiv.

Or, din conținutul Sentinței civile nr. 1629/2010, precum și din considerentele încheierii din 22 decembrie 2010, rezultă că instanța de fond cu bună știință nu a analizat și nu s-a pronunțat acest capăt de cerere, pornind de la situația că reclamantul a renunțat la capetele de cerere referitoare la pretențiile morale și materiale. Prin urmare, nemulțumirea reclamantului în ceea ce privește nesoluționarea acestui capăt de cerere nu poate fi rezolvată pe această cale specială prevăzută de art. 281 1 C. proc. civ., reclamantul având la îndemână calea de atac a recursului, bineînțeles cu respectare tuturor dispozițiilor procedurale în această materie. Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 281 3 alin. (1) raportate la cele ale art. 312 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată și va admite în parte cererea reclamantului. Față de cererea recurentului de obligare a intimatului minister la plata cheltuielilor de judecată, se constată că aceasta nu poate fi primită, față de dispozițiile art. 281 3 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de M.L., împotriva încheierii din 22 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează încheierea recurată. Admite în parte cererea în sensul că se va trece în dispozitivul sentinței nr. 1629 din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal: „Constată nelegalitatea Ordinului M. Ed. CI. nr. 4821/2004". „Obligă pârâtul la 6428,05 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant. Cu recurs în 15 zile de la comunicare." Respinge cererea în rest. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2011.