ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.02.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 959/2012

HOTĂRÂRE
23.02.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 959/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții T.A.,

T.N.M., T.D., T.L.D. și T.E.A. au chemat în judecată pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să

fie obligată să emită și să comunice Decizia privind Titlul de Despăgubire

pentru imobilul notificat sub nr. 477/N/2001 și 1377/N/2001, situat în

extravilanul comunei Podari, în punctul Greaca, în termen de 90 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu plata daunelor cominatorii de 1000 RON/zi

de întârziere până la emiterea deciziei.

În motivare

reclamanții au arătat că prin Dispoziția nr. 22, emisă de Primarul comunei

Podari, județul Dolj, s-a propus acordarea despăgubirilor în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005, către reclamanții T.A., T.N.M., T.D.,

T.L.D. și T.E.A. pentru imobilul imposibil de restituit în natură, notificat

sub nr. 477/N/2001 și 1377/N/2001, situat în extravilanul comunei Podari, în

punctul „Greaca”. Dispoziția nr. 22 a rămas definitivă, astfel încât potrivit

punctelor 16.7 și 16.9 din Normele Metodologice de Aplicare a Titlului VII

„Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv” din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005,

modificate și completate prin H.G. nr. 128/2008, aceasta a fost predată la

Secretariatul Comisiei Centrale, în termen de 30 de zile, împreună cu întreaga

documentație ce a stat la baza emiterii acesteia.

Dosarul a fost

înregistrat la Comisia Centrală sub nr. 11117/CC și nu a fost soluționat până

la această dată.

Pârâtul a formulat

întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată,

arătând că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă,

dosarul fiind înregistrat sub nr. 11117/CC și a fost analizată legalitatea

hotărârii de respingere a cererii de restituire în natură, constatându-se că

este incomplet, lipsind înscrisuri din care să reiasă descrierea imobilului

notificat.

În ceea ce privește

cererea reclamanților referitoare la obligarea Comisiei Centrale la plata

daunelor cominatorii, pârâta a arătat că această cerere este inadmisibilă,

întrucât faptul că nu a fost emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire

nu poate constitui o neexecutare din partea Comisiei Centrale, în condițiile în

care procedura administrativă prevăzută de Titlul II din Legea nr. 247/2005 nu

a fost finalizată.

Prin Sentința civilă

nr. 177 din 30 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, a obligat

pârâta să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul

situat în extravilanul comunei Podari, județul Dolj, punctul „Greaca”, conform

Dispoziției nr. 22 din 28 ianuarie 2008, emisă de Primarul comunei Podari, a

respins cererea privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii și a

obligat pârâta la plata către reclamanți a sumei de 170 RON, cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că reclamanții au început procedura

de recuperare a bunului sau a contravalorii acestora prin formularea unei

notificări în anul 2001 (477/2001, 1377/N/2001), autoritatea locală cu

competența în materie emițând Dispoziția în data de 28 ianuarie 2008.

Din analiza

înscrisurilor aflate în dosarul de despăgubire înregistrat la pârâtă instanța

de fond a reținut că apărările acesteia sunt nefondate, motivele invocate

nefiind de natură să justifice neemiterea titlului de despăgubire.

Instanța de fond a

reținut că de la data înregistrării dosarului până în prezent s-a scurs o

perioadă suficientă pentru realizarea întregii proceduri reglementată de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 în cadrul căreia pârâta s-a limitat a efectua adrese

în vederea completării dosarului de despăgubire deși din înscrisurile deja

atașate rezultă cu certitudine, atât demersurile efectuate de reclamanți în

acest sens, cât și inexistența altor înscrisuri referitoare la imobilul

expropriat.

S-a mai reținut ca

neîntemeiat capătul de cerere prin care s-a solicitat fixarea unui termen

pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în raport de

dispozițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc legal

termenul în care autoritatea publică este obligată să încheie un act

administrativ.

De asemenea, a fost

respinsă cererea de obligare la daune cominatorii, întrucât prin art. 24 din

Legea nr. 554/2004 s-a prevăzut o procedură specială de sancționare a

autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri definitive și

irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, pârâtul Statul Român - prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că aspectele reținute de instanța de fond potrivit cărora

urmare procedurii (ca urmare a procedurii) administrative prevăzută de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 s-ar depăși termenul rezonabil de soluționare a

cauzei sunt neîntemeiate deoarece chiar jurisprudența instanței europene a

drepturilor omului prevede unele criterii în materia termenului rezonabil,

respectiv, complexitatea cauzei, conduita reclamantului, a autorităților

competente și importanța litigiului pentru reclamant.

S-au făcut referiri

la etapele pe care procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 și în etapa analizării legalității respingerii în natură a

imobilului notificat s-a constatat că acesta trebuie completat.

Referitor la etapa

evaluării s-a arătat că, după completarea dosarului, se va proceda la evaluarea

dosarului în ordinea de înregistrare a dosarelor, potrivit Deciziei nr. 2815

din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

decizie care a fost adoptată pentru a nu se încălca principiul egalității în

drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la

secretariatul Comisiei.

Sub aspectul

obligării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 170 RON s-a susținut că potrivit art.

274 alin. (3) C. proc. civ. se reglementează faptul că judecătorii au dreptul

să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute

în tabloul onorariilor minimale ori de câte ori vor constata motivat că sunt

nepotrivit de mici sau mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de

avocat.

Or, în speța dedusă

judecății, s-a arătat că pentru soluționarea cauzei a fost necesar un termen de

judecată onorariul fiind mare față de munca avocatului depusă în soluționarea

cauzei.

Examinând cauza și

sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de

recurs invocate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în

acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții

demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu

de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile

autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la

nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul

conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării

controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după

caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă

imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor altor

bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu

soluționarea notificării.

Alin. (3) al

aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în

vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de

proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a

tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor

motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de

valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în

vigoare a prezentei legi.

Pe baza situației

juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la

alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de

restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua

procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va

transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor

în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Legiuitorul a

menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului

de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art.

16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de

evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În alin. (8) se arată

că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a

titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor

emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care

urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de

despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor

consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

Criticile din

motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest

aspect sunt nefondate.

După cum s-a arătat,

Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se

soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele

preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII,

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare.

Inițial, Comisia

Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin

Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare

a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.

Una dintre garanțiile

prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este

principiul celerității procedurilor judiciare.

Termenul rezonabil

impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare,

atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de

normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea

proceduri, așa cum este cazul în speță.

Pentru respectarea

termenului rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale,

astfel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de

diverși factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.

Raportat la

criteriile recunoscute în jurisprudența CEDO se constată că sunt nefondate

criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata

excesivă a procedurii administrative.

Activitatea pârâtei

trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât

să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin

conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a

titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.

În ceea ce privește

cheltuielile de judecată, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod

temeinic și legal a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată, având

în vedere soluția pronunțată precum și dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt nefondate, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va

menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de Statul Român – prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, împotriva Sentinței civile nr. 177 din 30 martie 2011 a Curții

de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.

Procesat

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1191/2012
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția
ÎCCJ 2011-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3512/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul P.S. a chemat în judecată pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților - Direcția pentru Coordon
ÎCCJ 2011-09-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4358/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea formulată la data de 25 noiembrie 2010, reclamantul N.P. a chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabil
ÎCCJ 2012-01-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 19/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul P.C.I. a chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând instanței ca, prin s
ÎCCJ 2012-06-01
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2756/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul D.A. a chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul A.N.R.P., solicitând instanței ca prin sentința ce se v
Sursă